Jurnal CORDial

Oricât de mult m-am străduit să fac abstracție de ”micile” mele incidente (?) personale, și să scriu obișnuitul meu articol  bisăptămânal de ”joi” pentru „Baabel” – mai ales că multitudinea evenimentelor care preocupă opinia publică oferă cu obstinație subiecte care mai de care mai apetisante – nu reușesc să mă  plasez deasupra propriului meu orizont, dominat în această caniculară lună iuliană de…mine însumi:).

Celor care n-au aflat încă, trebuie să le spun (vestea importantă pentru mine:) că peste noapte dintr-o persoană (deși ușor ”octogenară”) dar trăind cei optzeci de ani, lipsit de grija propriei sănătăți despre care credeam (nu fără temei.) că este ”de fier”, am devenit un ”pacient” în așteptarea unei intervenții chirurgicale, despre care toți cunoscuții mei sănătoși afirmau cu convingere și nonșalanță că este ”o chestie” de rutină.

Roth un cord imaginar

Cord imaginar

Partea creierului meu în care se află rațiunea, le dădea dreptate , dar undeva într-un loc în inima mea (aia care trebuia operată:) se cuibărise insidios întrebarea, dacă excelentul chirurg care urmează să țină în mâinile lui pricepute și responsabile, inima mea bătând, o fi fiind în limita acelei probabilități de maximum 3% nereușite pe care statistica le rezervă acestui tip de intervenții:) Îmi răspund prompt și hotărât, că toată viața am fost norocos, de ce n-ași fi și acuma? Şi ca să nu continui cu ”suspansul”, vă confirm dragi prieteni ”Baabelieni” (sau viitori:), că da am avut noroc și de astă dată..

Roth un by-pass tot imaginar

By-pass imaginar

Sunt viu și în parametri firești după o operație, semănând cu un număr de magie cu Houdini. Pacientul ”băgat într-o ladă” tăiat coșul pieptului în două, scoasă inima din pieptul tăiat, reparate sau înlocuite toate ”conductele”(aorte și vene) – din ”materialul clientului”- și apoi toate puse frumos la locul lor, după care ”magicianul” cu asistentele lui angelice dar pricepute, în mai puțin de două zile încep să te învețe (cu succes:) o grămadă de lucruri extraordinare și utile, de care îți aduci aminte vag, că unele le-ai mai învățat odată cu aproape optzeci de ani în urmă. Să stăm în ”funduleț”, să întindem ” piciorușele”, să punem ”branulica” erau îndemnurile pe care cu gingășie mi le adresau minunatele slujitoare ale lui Aesculap prezente zi și noapte pe lângă patul  de spital ultra modern în care m-am trezit, ce-i drept cam confuz după o noapte petrecută cu fantasme care mi se păreau atunci și acolo la ”Terapia Intensivă” , mai mult decât reale.

O bună bucată de vreme, ”realul” era un ”ghiveci” asortat de mesaje ”din afară” amestecate cu rămășițe ale confuziilor proprii, până când în sfârșit imaginea lumii exterioare a revenit la formatul obișnuit. ”Călătoria” mea scurtă de la o viață la alta s-a desfășurat în ciuda aparențelor, în confort și siguranță. Poate o senzație similară să fi simțit primii cosmonauți când s-au reîntors pe pământ. Foarte mulți prieteni , pe internet, pe facebook , prin sms-uri, telefoane și tot felul de alte tipuri de mesaje, mi-au transmis gândurile lor bune de încurajare și simpatie.

Dragii mei Prieteni Vă mulțumesc !!! Şi vă cer iertare că timp de aproape o lună, nu am folosit decât foarte rar  computer, laptop, tabletă sau smartphone. Dar sunt conștient de binele care mi l-au făcut mesajele voastre de prietenie-chiar dacă nu le-am citit sau nu le-am răspuns. Şi sunt conștient de șansa care o am să trăiesc în anii în care mai trăiesc, cu tehnologii, spitale și medici de excepție, care m-au salvat apucându-mă în ultima clipă înainte de a aluneca în” hău”…

Și șansa pe care o am de a fi întâlnit acum aproape jumătate de secol pe Vera.

 

Morții nu stau în picioare.

În timp ce inima mea continua să bată  parcă din ce în ce mai convinsă că are o misiune de dovedit, o altă inimă, a lui Silly, cel mai bun dintre prietenii mei din adolescență-vârsta entuziasmelor și a iubirii – s-a oprit. L-am cunoscut cu 66 de ani în urmă (nu cred în fatalitatea numerelor asociate cu cifra 6:) eu aveam 14 ani el 16..Doi ani nu reprezintă o diferență de vârstă (mai ales la octogenari:), dar atunci eu eram un copil, chiar dacă după legea evreiască am devenit un potențial ”bărbat” cu drepturi și îndatoriri recunoscute în Comunitate, iar el un tânăr, proaspăt reîntors din București, într-un oraș provincial. Satu Mare chiar era un astfel de oraș, proaspăt reîntors și el în granițele României. Era în 1949 , când ne-am împrietenit și am devenit prieteni nedespărțiți. Eram deja colegi de clasă , reforma învățământului – care în România  a fost și a rămas  o modă fără sfârșit – ne-a adunat în aceeași clasă pe toți cei care în 1948 am absolvit clasele 3 și 4 de liceu. Liceul Mihai Eminescu a devenit după modelul sovietic – ”școală medie” și deci noi am devenit colegi în clasa a VIII-a a Școlii Medii Nr … din Satu-Mare, care a trebuit să abandoneze titlul distinctiv reprezentat de numele poetului. Eu eram un copil evreu traumatizat de avalanșa evenimentelor care au năvălit în scurta mea viață, petrecută în vexații de cele mai multe ori de neînțeles, pe care nici măcar nu le puteam împărtăși cu cei de o seamă cu mine căci ei nu aveau aceiași măsură a lucrurilor. Noi ne-am mutat la Satu Mare, un an după terminarea Războiului, în 1946, în așteptarea reîntoarcerii din deportare a familiei mamei, frații ei, surorile, veri, cumnați , copiii lor, o familie mare din care nu s-a mai întors nimeni.

rOTH TIBI LA bAR MITZVA

La vârsta de Bar Mitzva

Anul 1947 a fost dedicat memoriei lor în inimile noastre și în cimitirul ortodox lângă piatra funerară a bunicului, singurul din familie care are mormânt, căci apucase să moară înainte de deportare. În acelaș an eu am fost la prima și ultima mea ”moșava” (un campus de vară) la Hațeg, organizată de mișcarea sionistă de tineret ”Dror Habonim”. al cărei membru, am devenit. M-am întors hotărât să plec în Ereț Israel (Statul Israel era  încă numai un vis măreț), unde împreună cu alți tineri(haluțim)ca mine, să construim o țară a evreilor, în care să domnească egalitatea , libertatea și frăția oamenilor. Dror Habonim era o organizație sionistă, a tineretului evreu socialist. În anul 1948 am mai făcut un pas important spre visul plecării. Am devenit ”Bar Mițva, deci teoretic îndreptățit să-mi hotărăsc eu însumi soarta. De faptele mele nu mai trebuie să răspundă – ca până la acel moment – tatăl meu..Din păcate tata nu mai putea nicicum să răspundă pentru deciziile mele. El a fost arestat de miliția comunistă, și exilat undeva în secuime cu domiciliu forțat, unde a petrecut șapte ani , până în anul 1956. ”Vina” lui  era că familia soției a fost exterminată la Auschwitz, iar el a devenit peste noapte mare latifundiar și proprietar, fiind soțul singurei moștenitoare rămasă în viață. Nici acum după 70 de ani de la crimele și samavolniciile comise atunci și de atunci, diferitele ”puteri” care s-au succedat în România n-au făcut dar nici nu s-au străduit să facă dreptate. Eu am simțit atunci, în primăvara anului 1949, după ce partidul și statul comunist au interzis mișcarea sionistă în România, că am rămas ” capul familiei” și trebuie să am grijă de mama. Am pus de o parte ”visul de Alia”, și am redevenit (ceea ce de fapt eram) elev în clasa VIII a Școlii Medii Nr…din Satu-Mare..

”Vântul”educației comuniste a început să bată, profesorii erau derutați, și nu știau exact ce și cum ar fi trebuit să facă pentru  a fi pe placul noului regim. Dirigintele clasei noastre, un excelent profesor de matematică, ne-a propus o dezbatere despre materialism și credință ! Mai exact, dacă există sau nu Dumnezeu! Cam greu subiect pentru vârsta care o aveam, dar ateismul era la ordinea zilei, și era nu doar o dezbatere spirituală. ci și una politică. Am ajuns de la această dezbatere, a căror protagoniști am fost noi doi , Silly și cu mine, ( bineînțeles cu opinii diametral opuse) cei mai buni mai loiali și mai devotați prieteni.

Roth Silly cu Tatiana dansand

Silly într-o fotografie de mai târziu

Dar ne-am păstrat opiniile diferite. El a rămas un idealist credincios, eu un raționalist sceptic. Viețile noastre s-au despărțit, dar prietenia s-a păstrat. El și-a urmat visul de a deveni marinar, a plecat la Galați la Institutul Naval. Acolo a fost hărțuit pentru prostii copilărești, de securitate, pe urmă arestat și condamnat. A făcut pușcărie în închisorile comuniste, degeaba. Sănătatea i-a fost marcată de suferințele și batjocura suportată. Dar toată viața a rămas ”în picioare”.Fidel convigerilor cu care a crescut …La ”neuitata” noastră dezbatere despre Dumnezeu, el a citat o frumoasă frază scrisă de Balzac ”De câte ori aud glasul clopotelor de la Notre Dame, simt că există Dumnezeu”….Atunci i-am răspuns cu argumentele care le aveam din ”bagajul” meu de informații laice ”materialist dialectice”(din care multe au fost și au rămas consistente:) Dar astăzi i-aș răspunde probabil citând pe regele Prusiei Frederic cel Mare, care , provocându-l pe Zimmemann, medicul său, l-a întrebat: ”Poți să-mi spui măcar o dovadă că există Dumnezeu?” Cel întrebat i-a răspuns prompt ”Evreii, Majestate”!

 

Tinerii evrei între socialism și sionism

La începutul secolului XX, în Europa  trăiau în condiții diferite-precare în Est și prospere în Vest, un număr de aproape 10 milioane de evrei. Aproape simultan au avut de înfruntat o provocare existențială, deoarece trebuiau să decidă pe care s-o apuce din cele două căi care promiteau să ducă la înlăturarea discriminărilor și adversităților de secole pe care înaintașii lor, și chiar generația lor, le-au avut de înfruntat. Cele două căi aproape diametral opuse erau pe de o parte socialismul, cu oferta sa generoasă (dar niciodată realizată:) de egalitate între toți membrii societăţii, indiferent de rasă, nație, sex, religie „șamd”, și de distribuție egală, sau măcar echitabilă a bunurilor create din ”abundență” , iar pe de altă parte sionismul, (atunci) o utopie politică de creare a unui Stat Evreu pe teritoriul biblic al Țării Sfinte, recunoscut politic de Puterile Lumii, în care să se clădească o societate model pe baza învățăturilor pertinente ale Torei și a îndemnurilor profetice. Mai ales tinerii, și mai ales în zonele în care sărăcia și asuprirea erau cele mai apăsătoare, au fost atrași de ambele idealuri strălucitoare. Din această aspirație complexă s-au născut mișcările de tineret sioniste și socialiste. Printre ele la un loc de frunte organizația Dror-Habonim (din 1915), devenită după război Habonim-Dror, care în România a fost interzisă împreună cu toate organizațiile sioniste de tineri și adulți fiind considerate subversive (?:) și periculoase pentru securitatea Statului Român. Astăzi funcționează cu mare succes în Marea Britanie, Statele Unite, Argentina, Brazilia, Chile, și alte state ale Americii Latine, în Africa de Sud, Australia și  altele. Dar există și multe alte organizații ale tineretului sionist, și nu neapărat socialiste. Dintre cele mai importante și mai prezente în spațiul public evreiesc sunt organizațiile Betar-Likud (din 1923), Bnei Akiva – religios – (din 1929), Hașomer Hațair (din 1913) care a fost activ în Răscoala Ghettoului din Varșovia, Hanoar Haționi-cercetășească, pluralistă (din1926). În general mișcările de tineret de toate nuanțele, afiliate oricăror curente se adresează copiilor și adolescenților (8-18 ani), și constituie un pilon foarte important pentru o educație complementară, într-un spirit sănătos umanitarist și evreiesc. Viața în aer liber, aplecarea spre ecologie, excursii și sport sunt trăsături definitorii ale mișcărilor de tineret. Și evitarea monopolului !

Roth Tineri si sionisti

Copii și tinerii trebuie să învețe să ia decizii, să aleagă între o organizație sau alta, între organizații trebuie să existe o competiție nobilă, fair-play, care se va transfera apoi și adulților. Acolo unde se instalează principiul falit al ”partidului unic” încetează prospețimea spiritului evreiesc.:) Există un ”teritoriu” în care toate Mișcările de Tineret colaborează armonios. Acest ”teritoriu se numește MACCABI.

 

De la” Heil Hitler” …la AM ISRAEL HAI !!!

 

Roth deschidere festiva EMG

Deschiderea festivă a Macabiadei de la Berlin, 28 iulie 2015

În seara de 28 iulie 2015 la ora 20.00 a început Festivitatea de Deschidere a Jocurilor Europene Maccabia. Cei peste 2000 de sportivi evrei din 37 de țări care se întrec în 19 ramuri sportive, la Berlin, în orașul în care cu aproape 80 de ani în urmă, în anul 1936 a avut loc prima și ultima olimpiadă nazistă de la care sportivii evrei au fost excluși. Hitler, cel mai mare criminal cunoscut din istorie a deschis olimpiada fiind întâmpinat cu salutul nazist ”Heil Hitler”.

Olimpiada de tristă amintire din 1936

Olimpiada de tristă amintire din 1936

Au participat peste 300 sportivi reprezentând Germania, nici unul  evreu…

La EMG 2015 (European Maccabi Games), Germania a fost reprezentată de peste 300 de sportivi EVREI ! Cuvântarea de deschidere a Jocurilor a fost rostită de Președintele Germaniei Joachim Gauck, și un emoționant Izkor – rugăciunea ebraică pentru memoria celor care au murit în Holocaust, în genocidul barbar al evreilor din Europa, pregătit și împlinit de Germania nazistă – a fost rostit în prezența celor peste 15000 de participanți, printre care numeroși conducători de prim rang al Germaniei precum și Silvan Șalom vice prim ministrul Statului Israel. Festivitatea spectaculoasă de deschidere a EMG, s-a încheiat cu intonarea imnului național evreiesc Hatikva, în aplauzele și uralele care nu mai încetau, și în nepieritorul salut rostit de buzele tuturor  AM ISRAEL HAI -poporul lui Israel-trăiește!!

Roth Romania la Maccabiada din Berlin

Delegaţia României la Macabiada de la Berlin, iulie 2015

Pentru mine, mărturisesc cu resemnare, momentul cel mai emoționant, la care inima mea reîmprospătată a tresărit cu bucurie, a fost cel în care pancarta albastră pe care scria România – urmată de 6 tineri care pășeau mândri pe ritmul muzicii – a apărut pe ecran. Cel care purta drapelul tricolor era omul cel mai drag mie: fiul meu Roby.

 

Tiberiu Roth, 29 iulie 2015

 

8 Comments

  • Herdan Adela commented on August 5, 2015 Reply

    Va doresc multa sanatate si va felicit pentru articolele interesante si frumoase!

  • rudich dorina commented on August 1, 2015 Reply

    Mă bucur ca sunteți bine va doresc multă sănătate.

  • Aaron commented on August 1, 2015 Reply

    Felicitari !
    Pentru dumneavoaatra si ceea ce reusiti mere sa ne transmiteti cu atata zbatere de inima mare si …Sa fiti sanatos !
    Si pentru Roby !
    Respect !

  • Andrea Ghita commented on August 1, 2015 Reply

    Articolele lui Tiberiu Roth se disting prin conexiunile inedite si suprinzatoare. Sunt convinsa ca recenta operatie de bypass peste care a trecut cu bine se va dovedi o conexiune solida cu sanatatea si viata lunga si rodnica pe care i-o doresc din toata inima.

  • Misa commented on July 31, 2015 Reply

    Ne pare bine ca ati revenit optimist si v-ati pastrat aplombul de narator de exceptie ! Un eseu – post operator care a prins viata odata cu repornirea inimiii plin de introspectii , ginduri ,amintiri si senzatii “tari” sau “extreme” impartasite din “a trai” intre doua lumi paralele ..Este o realiate care a invins ! Sanatate si recuperare usoara …

  • Eva Leonid commented on July 31, 2015 Reply

    Cu ochii lmpaianjeniti de lacrim si sufletul tulburat de experientele dureroase pe care le impartasiti cu atata daruire si traire profunda va multmesc si va doresc multa, multa sanatate si fericire alaturi de cei dragi.

  • roza-arsene-brumfeld commented on July 31, 2015 Reply

    IMI PLACE FOARTE MULT SA CITESC CEEA CE SCRIETI.
    MULTA SANATATE DVSTRA ,SOTIEI SI FIULUI.
    CU DRAG SI GANDURI BUNE,
    ROZA-ARSENE-BRUMFELD

  • Bandi commented on July 31, 2015 Reply

    E bine ca ai ramas cu noi. Mai ai timp sa te intilnesti cu Silly.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *