Gospodinele preferă pisici albe, cu pete galbene şi negre, despre care se spune că ar fi agere la prins şoareci. Aşa o fi. Pisica noastră, cea care ne-a adoptat pe noi, are cu predominanţă culoarea neagră, cu botişorul, ochiul şi urechea stângă, garnisite cu blană galbenă, iar partea dreaptă neagră: i-am spus de aceea „Paloma”, considerând-o un model de Picasso. Ceilalţi locatari ai casei, îi spuneau însă Negruţa.

De cele mai multe ori, când veneam seara de la muncă, simţeam chiar de la colţul străzii o atingere prietenoasă pe picior. Era Negruţa care mă întâmpina cu entuziasm, dornică de companie. Făcând o vizită la o fermă, ni s-a spus că poţi afla dacă ciupercile de pădure, nu sunt otrăvitoare, gătindu-le şi apoi oferind prima porţie pisicii.

Ca orice pisică de burlan, parţial domesticită, Negruţa vizita şi vecinii care o invitau în casă, privind cu simpatie pe cei care îi ofereau câte o noapte la gura sobei, chiar dacă aerul încăperii era îmbâcsit cu tutun şi alcool. În câte o dimineaţă de duminică la micul dejun, blana Negruţei mirosea de departe a ţigară, paltonaşul ei, strălucitor nefiind nici pe departe în pericol de a fi atacat de moli. Într-o bună zi, fumătorii înrăiţi s-au certat cu Negruţa şi fără prea multă vorbă, au vârât-o într-un sac şi au dus-o într-un cartier îndepărtat. Ei n-au reflectat că dacă nu iubeşti pisica, nu-i dai drumul în casă şi n-ai necazuri cu ea. În acest mod a dispărut Negruţa.

După câteva luni, mergând cu soţul meu „Mai mult ca Perfectul”, pe o străduţă îndepărtată, am văzut într-o curte părăsită, botişorul inconfundail galben cu negru şi ochii ageri, care ne priveau atent şi pe dată s-a lipit de picioarele noastre cu un mieunat prelung. Ne-a urmat şi de bucurie, s-a căţărat într-un arbust, până la nivelul ochilor noştrii şi a început să toarcă. „Mai mult ca Perfectul” a luat-o în braţe şi justificându-şi renumele a găsit unicul taxi din cartier care a binevoit să ne ducă acasă, împreună cu pisica neagră. Ajunşi la domiciliu, i-am oferit Negruţei o conservă întreagă de ton pe care a primit-o cu condescendenţă, iar când i-am dat granule pentru pisici, bucuria ei a fost completă. A doua zi, ne-a complimentat aducându-ne un şoarece proaspăt prins pe preşul de la uşă… Negruţa a vizitat apoi împrejurimile şi astfel chiar vecinii cârcotaşi, au aflat de întoarcerea ei glorioasă, mirându-se de simţul ei de orientare.

Daria Dascălu