Am mai avut norocul să-l întâlnesc când împlinea un secol de viaţă, cu patru ani şi două luni în urmă, la Lima, în Peru. Era încă în plină formă, uimindu-i pe învitaţii la aniversare cu umorul şi infinitul său optimism, alături de soţia lui, Babi, şi înconjurat de o familie iubitoare.

După plecarea soţiei sale, Babi, din această lume, Jenő a continuat să lupte, învingând cu eroism probleme de sănătate care pe alţii, poate, i-ar fi doborât cu uşurinţă la o vârstă atât de înaintată. Mariana, fiica lui Jenö, şi Adam, ginerele pe care l-a iubit ca pe propriul său fiu, povestesc că medicii care l-au tratat cu fidelitate până la capăt – şi cu care comunica într-o spaniolă excelentă – nu conteneau să-i admire energia şi forţa intelectuală, elemente care, în mod sigur, l-au ajutat să înfrunte problemele vârstei, tot aşa cum l-au ajutat şi, în zilele de urgie trăite în lagărele naziste, să supravieţuiască ororilor şi să revină în Clujul său drag, împreună cu cei doi fraţi, Bandi şi Joska, soţiile lor şi sora sa, Buba. (Momente din aceea perioadă mi-au fost descrise de Jenő, cu o deosebită luciditate, chiar în zilele memorabilei vizite la Lima.)

Marianei şi celor două fiice ale perechii Pollak le vor lipsi cu siguranţă dimineţile în care luau micul dejun împreună cu Jenő, pe veranda însorită a casei din Lima, dar şi clipele în care îşi privea fericită tatăl, dându-le lecţii de şah celor din jur, în speranţa că aceştia vor deveni în scurt timp adversari suficient de redutabili la partidele pe care le plănuia pentru un viitor apropiat.

Jenő ne va lipsi şi nouă, restul membrilor familiei, durerea pierderii părând acum nevindecabilă.

Fie-i amintirea binecuvântată!

George Farkas