Holocaustul tuturor

M-am întrebat de mai multe ori dacă Holocaustul este numai al poporului evreu. Prefer să citez părerea unanim acceptată  asupra sensului și unicității sale istorice. Scopul conducătorilor naziști a fost distrugerea fizică a evreilor, pentru însuși faptul că se născuseră. Dar trebuie să ne gândim nu numai la acest aspect al Holocaustului, deși este aspectul fundamental, principal și central al său. Îmi aduc aminte de o conversație pe care am avut-o cu mulți ani în urmă cu ziaristul și scriitorul  I. Schechter, care îmi ceruse să scriu un articol despre Holocaust. L-am întrebat despre ce aspect al acestei tragedii istorice să scriu articolul. Replica regretatului I. Schechter a fost că nu există decât un  singur aspect al Holocaustului: culmea antisemitismului. I-am răspuns că totuși există și alt aspect al Holocaustului, cel universal. Holocaustul este un genocid, cel mai groaznic și mai cumplit din istoria omenirii. Dar nu singurul. Holocaustul a fost precedat de genocidul armenilor, pe care politicienii turci nici nu vor să-l recunoască, să-și asume răspunderea istorică asupra lui. În epoca Holocaustului au fost uciși circa șase milioane de evrei, dar și circa două milioane de romi, 250.000 germani handicapați, unii dintre ei bolnavi psihic nerecuperabili, 9000 de homosexuali. Planul naziștilor era și mai mare. După lichidarea fizică a tuturor evreilor și romilor, ar fi urmat lichidarea altor  popoare neariene, negermane. Să ne amintim de acest fapt, pentru a nu deveni negaționiști noi înșine.

Dar nu numai atât. Urmările Holocaustului asupra poporului evreu, a evoluției sale istorice, le cunoaștem. Dar care sunt elementele sale de influență și urmările sale asupra altor popoare? Oare călăii nu sunt victime la rândul lor? Oare nu există posibilitatea apariției viitoare a unor noi victime și a unor noi călăi? Din păcate istoria recentă a demonstrat că acest lucru este posibil. În Rwanda, un trib a vrut – și a încercat să realizeze – distrugerea fizică a altui trib. Îmi amintesc un program al unui post israelian de teleleviziune, care arăta  un muzeu al Holocaustului în capitala  Rwandei,  amintind și despre  tragedia din această țară. În Cambodgia crimele regimului lui Pol Pot au depășit chiar și limitele imaginarului. Lucru valabil și pentru crimele terorii staliniste, pe care unii ideologi și polemiști le-au comparat cu crimele Holocaustului. Evident că este o deosebire, aceste din urmă crime fiind bazate pe  apartenență ideologică sau socială, iar Holocaustul pe apartenență etnică nativă, dar o crimă nu o scuză pe alta. Adăugăm și crimele de astăzi din Siria. Și altele. Nici astăzi nu-i pasă nimănui.

M-am întrebat uneori cum a fost posibil ca oameni obișnuiți să devină criminali, călăi, ucigași. Mai ales că, sub influența teoriei victimologiei, criminalul este el însuși o victimă. Îmi aduc aminte de convorbirile pe care le-am avut cu juristul Beniamin Mendelsohn, de binecuvântată amintire, originar din București, întemeietorul victimologiei ca știință. Criminalul putea fi victimă a societății, a propagandei, a presiunilor psihologice, economice, sociale, religioase,  a situației conjuncturale, a istoriei. Desigur, acest lucru nu-i acordă  iertarea, poate nici circumstanțe atenuante. Dar totuși acest fapt trebuie luat în considerație.  Juristul Cesare Lombroso vorbea chiar despre tipul criminalului. Nu știu. Astăzi, teoria lui Lombroso este disputată  de specialiști. Cert este că în condiții anumite apare sălbăticia, animalizarea  omului. Și astfel, el încetează de a mai fi om, devenind o fiară sălbătică. Oare pentru cât timp? Regretatul meu prieten Jean Ancel a spus odată că voia să cerceteze nu numai influența Holocaustului asupra evreilor, care este cunoscută, ci și influența Holocaustului asupra românilor. Asupra  poporului român și a României însăși. Cu alte cuvinte, atât influența economică, având în vedere rolul  important pe care îl jucau evreii în economia românească, precum și factorul politic, dar mai ales factorul cultural, psihologic, mental. Și consecințele lor dealungul câtorva generații, nu numai prima, ci și a doua și a treia. Un Holocaust al tuturor.

Ajungem la memoria Holocaustului, devenită problemă din cauza negaționiștilor, a celor care resping însăși existența Holocaustului, sau o minimalizează. Pericolul  acestui fapt este dublu: pe de o parte falsificarea istoriei și profanarea memoriei victimelor, pe de altă parte minciuna, care poate duce spre noi acte de genocid.  Negaționismul trebuie combătut cu toate forțele, pentru a nu se repeta un nou Holocaust, de  data aceasta un Holocaust al tuturor, în care nu se va ști cine vor fi victimele și cine vor fi călăii. Principala cale este  lămurirea, explicarea, prezentarea istoriei Holocaustului poporului evreu, așa cum a fost într-adevăr.  Cărți, studii, muzee, expoziții, comemorări. În anul 2005, la 60 de ani de la eliberarea lagărului de Auschwitz de către armata sovietică,  lagăr considerat a fi cea mai mare ”fabrică a morții”, Organizația Națiunilor Unite  a decis ca 27 ianuarie,  ziua eliberării lui,  să fie desemnată drept ”Ziua Internațională a Memoriei Holocaustului”. Propunerea a fost a delegațiilor israeliană și americană, dar acceptată de  numeroase  țări.  Deci, păstrarea memoriei Holocaustului are o importanță deosebită pentru lumea întreagă. Pentru ca asemenea tragedie istorică să nu se mai repete. Holocaustul să fie păstrat în memoria tuturor, pentru preveni un Holocaust al tuturor. Ca și Amalek.

Poporul evreu a dat oameni înălțători și lucruri înălțătoare omenirii. Lor li s-a adăugat suferința, prăbușirea, distrugerea. Holocaustul. Dar și memoria Holocaustului a fost dată lumii, iar Ziua Internațională a Memoriei Holocaustului vine să amintească despre ceea ce s-a întâmplat.   O contribuție tragică, dar care să arate tuturor oamenilor aspectul moral universal al problemei. Amintiți-vă de Holocaust pentru a rămâne Oameni, pentru a păstra normele morale oferite lumii de către neamul lui Israel în Biblia Ebraică. De data aceasta cu prețul sacrificiului neamului lui Israel. Pentru a preveni un nou Holocaust.

Lucian-Zeev Herşcovici

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

4 Comments

  • Tomi Anca commented on January 26, 2017 Reply

    Am crescut ca prima generatie de dupa…O mare parte a familiei o cunosc doar din poze,incusiv bunici,verisori etc.etc.
    Nu-mi iese din minte ultima parte din filmul “Lista lui Schindler”care se termina cu enumerarea celor scapati si apoi noua generatie care a urmat…Si ma intreb cati evrei am fi astazi in lume daca cei 6.000.000 supravietuiau???

  • George Farkas commented on January 26, 2017 Reply

    Cu toata stima pentru Lucian Zeev Herscovici,Holocaustul de care lumea isi aminteste in aceste zile, nu poate fi denumit nicidecum ,,al tuturor”,iar pe calaii care au contribuit la planuirea si efectuarea acestui unic ,,proiect” nu-i pot considera,,victime”.In cazul Holocaustului,cel la care ma refer eu -si care nu poate fi comparat cu altul,victime au fost NUMAI cei de care ne amintim acum si promitem sa ne amintim si de acum inainte,si pentru sufletele carora ne vom ruga cat timp vom trai.

    • Lucian-Zeev Herşcovici commented on January 26, 2017 Reply

      Stimate domnule Farkas,
      Inteleg atitudinea si raspunsul dumneavoastra, sensibilitatea dumneavoastra ca om care si-a pierdut o parte a familiei ]n Holocaust. Dar totusi pastrez parerea mea. Pentru ca exista o intrebare: ce avem de invatat de la Holocaust, precum si de la memoria Holocaustului. Aceasta tragedie istorica necesita nu numai sentimente de piosenie, ci si o analiza istorica atenta, corecta. Pentru noi este important, din punct de vedere sufletesc, sa ne amintim de victimele evreiesti ucise in Holocaust, multi dintre acesti oameni rude ai supravietuitorilor. Dar nu este suficient. In afara de acest lucru, trebuie sa intelegem ca este vorba de o parte a istoriei omenirii, o parte tragica, dar care trebuie sa fie studiata ca toata istoria, “sine ira et studio”. Aceasta inseamna – rog sa nu fiu inteles gresit – ca din istorie trebuie sa invatam ceva. Ceea ce trebuie sa invatam din istoria tragediei Holocaustului este de a face totul pentru ca asemenea tragedie sa nu se mai repete. Sa invatam sa spunem NU oricarui genocid, este ceea ce trebuie sa invatam din tragedia Holocaustului. Pentru aceasta se impune, in primul rand, educatia. Pentru ca sa nu mai apara o asemenea ideoogie a urii si crimei si nici sa nu mai apara calai posibili, ei insisi victime ale acestei ideologii a urii si crimei, oameni influentati si manipulati de ea. Sa intelegem ideea: Homo homini homo. Altfel, daca acceptam ideea “Homo homini lupus”, riscam ca genocidul sa se repete, cu alti oameni, in alte parti ale lumii. Lucru asupra caruia trebuie sa spunem NU, NICIODATA, exemplificand cu tragedia Holocaustului. Ii plangem pe morti, ne rugam pentru sufletele lor, dar luptam pentru ca sa nu mai moara si alti oameni in asemenea conditii tragice, ca o asemenea tragedie sa nu se mai repete. In ceea ce priveste ideea de victime si victimologie, tezele regretatului jurist Beniamin Mendelsohn (1900-1998), poate intr-un articol viitor.

    • ivangklein commented on February 2, 2017 Reply

      bun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *