Aniversarea de la Arad şi alte aniversări

După 300 de ani nimic nu mai pare proaspăt și inedit, căci toate cele s-au mai întâmplat o dată. Surpriza mare ce am trăit-o la Arad a fost că în ciuda acestei presupuneri întemeiate, poate să se întâmple contrariul.  Există o anumită rutină în desfășurarea politicoasă și inevitabil plicticoasă, a unui astfel de eveniment. La urma urmei ce ne mai interesează cele petrecute atunci? Nu pot avea cu noi nici o legătură după zece generații. Și totuși, întâlnirea evreilor arădeni din ”toată” lumea, veniți să onoreze un eveniment petrecut acum 300 de ani, este un anti-eveniment care atunci când s-a întâmplat nu a interesat aproape pe nimeni și nu a stârnit nici un ecou, s-a metamorfozat după trei secole într-un eveniment special, neobișnuit și, mai ales, emoționant. Această transformare ”magică” a dat o valoare consistentă  muncii și zbaterii de multe luni a prietenului meu (și al nostru:) Ionel Schlesinger, președintele mare al micii comunități  evreiești din Arad.

Un popas inedit

Peste o sută de foști arădeni (foști ardeleni:) veniți de departe, au strigat ”prezent” la această impresionantă întâlnire – excelent organizată, ”asezonată” cu momente inedite și neașteptate care au surprins plăcut – și au dovedit încă o dată ( dacă mai era nevoie:) că  marile evenimente sunt acelea în care lacrimi discrete se strecoară în ochii participanților și aplauzele izbucnesc spontan să răsplătească frumusețea, sinceritatea și profunzimea vorbelor sau cântecelor. Nu mi-am propus să descriu sau să elogiez suita  întâmplărilor pregătite sau spontane cu care ne-au delectat amfitrionii arădeni, oricum nu aș putea să o fac la nivelul profesional și măiestriei de condeier a Evei Galambos și ea participantă la întâlnire în calitate de arădancă, dar și ca o autoare reputată a nu mai puțin reputatei noastre publicații online ”Baabel” (dar și a altor gazete – tipărite – cărora nu e potrivit să le fac reclamă numindu-le:) care – nu  mă îndoiesc – va scrie un reportaj minunat despre această întâlnire minunată:) . Eu voi încerca să vă împărtășesc câteva gânduri pe care mi le-a stârnit remarcabilul eveniment de la Arad.

Discursul Ambasadorei Tamar Samash

Primul popas, al unui extrem de promițător periplu intitulat ”Drumul vinului”, prevăzut în somptuosul program al tricentenarului arădean a fost  la un cimitir:) Subiectul ”Cimitire Evreiești din România” este unul extrem de ”fierbinte”, foarte cunoscut și disputat în țară și străinătate, extrem de controversat adeseori subiect de istorii ”horror” (multe din ele neadevărate sau neîntemeiate) un subiect despre care se scrie, se vorbește și se clamează mult dar  (onoare excepțiilor:) se face puțin  sau ca să fiu și mai corect se face mult mai puțin decât ar fi necesar să se facă.  Este știut că sunt peste 800 de cimitire evreiești în România – cu  locuri de veci ale unei populații cândva de 800 de mii de suflete evreiești – care  ar trebui să fie îngrijite cu atenţia și decența cuvenite, de cei vreo 3 mii de evrei  care au mai rămas pe aceste meleaguri)  Misiune (aproape) imposibilă! Doar o ”minune” ar putea soluționa această situație tristă și aparent fără ieșire.

Semnele deocamdată singulare ale unei ”posibile minuni” am întâlnit-o la Șiria, o comună aflată la 15 kilometri de Arad, pe care am vizitat-o datorită inițiativei și inspirației lui Ionel Schlesinger,

Cetatea de la Şiria

Lucruri noi despre locuri vechi

Probabil puțini dintre cititori au auzit de comuna Șiria, (poate unii au auzit de numele ei maghiar – Világoș)  o comună situată la ”întâlnirea dintre munte cu câmpia”, la poalele munților Zărandului.  Pe o culme  nu prea înaltă care domină orizontul comunei se mai disting ruinele unei foste cetăți construită în secolul XIII,  cândva  de  importanță strategică.  În anul 1514  secuiul Gheorghe Doja – aflat în fruntea Răscoalei Ţărănești din Ungaria și Ardeal – a  ocupat pentru scurt timp cetatea Șiriei, de unde și-a condus cetele spre asaltul neizbutit de la Timișoara.

În timpul revoluției din 1848, condusă de Kossuth Lajos, comuna Șiria (Világos) a dobândit o tristă faimă fiind localitatea unde a capitulat armata revoluționarilor care era ”multinațională” asemenea țăranilor lui Doja.  Capitularea a fost urmarea intervenției armatei rusești chemată, în ajutor, de Împăratul Franz Josef. Toți cei 13 generali care au condus armata revoluționarilor, au fost condamnați la moarte și executați prin spânzurare din ordinul aceluiași Împărat Franz Josef, în Cetatea din Arad. Toată această dramă sinistră s-a încheiat pe data de 6 octombrie 1849, deci în mai puțin de două luni.  Asta da operativitate în justiție! 🙂 În mod ciudat generalul Artur Görgely care a  condus armata revoluționarilor, fiind șeful direct al generalilor martiri, executați în regim de urgență, la Arad, a murit ca orice om pașnic la venerabila vârstă de 98 de ani,în anul 1916:):), cu puțin înainte ca Gheorghe Brătianu prim ministrul României Mari să fi dispus – în 1924 înlăturarea statuii ridicate în 1881 în memoria celor 13 generali martiri care erau și ei ”multinaționali” 🙂 . A rămas o enigmă a istoriei cum și de ce generalul Görgely a fost ”iertat”? O fi fost trădător sau” turnător”? Și apoi de ce a înlăturat Brătianu acest monument al unor eroi-martiri ai Revoluției din 1848?

Capitularea de la Şiria

Ei au luptat împotriva asupririi impuse de Imperiul Habsburgic, pentru drepturile celor năpăstuiți și pentru  independența Ungariei! A fost o eroare poate fatală că o armată ad-hoc  a moților din Apuseni, sub conducerea tânărului și curajosului avocat Avram Iancu,  a încheiat o ”alianță” cu austriecii împotriva revoluționarilor maghiari, în schimbul promisiunii habsburgice că iobagii și țăranii români vor dobândi o soartă mai bună și națiunea română din Ardeal  va obține o reprezentare corespunzătoare în Dieta Transilvaniei aflată sub suveranitate austriacă în aceea perioadă.   Nicolae Bălcescu conducătorul Revoluției Paşoptiste,  a încercat în acord cu Kossuth, să îndrepte această nefericită alianță din care nu aveau să câștige decât cei împotriva cărora  de fapt s-au răsculat popoarele Europei în 1848.  A fost însă prea târziu când Avram Iancu şi-a dat seama că, de fapt, austriecii l-au tras pe sfoară și în afară de o decorație  primită de el, de la Franz Josef, românii nu au obținut nimic  pentru  sângele pe care l -au vărsat luptând pentru austrieci împotriva ungurilor.  Avram Iancu erou național la 24 de ani a murit cu mintea rătăcită la  48 de ani.

În timp ce Avram Iancu – nepotul  lui Horia cel tras pe roată de Împăratul Habsburg Iosif al II-lea – strângea oastea ca să lupte alături de habsburgi, se năștea în comuna Șiria un prunc care avea să devină  marele scriitor ardelean Ioan Slavici. În timpul studenției petrecute la Viena a devenit prieten ”la cataramă” cu Eminescu student și el la Viena.  Împreună au participat la Serbarea de la Putna a studențimii române din Austro-Ungaria cu ocazia împlinirii a 400 de ani de la ctitorirea Mănăstirii Putna de către Ștefan cel Mare. De-a lungul vieții sale rodnice în care  a devenit unul din marii scriitori ardeleni ai literaturii române, a fost de trei ori în pușcărie pentru simpatiile lui ”pro austriece”:);) Astăzi  există la Șiria un bogat Muzeu dedicat memoriei și operei lui Slavici.

Evrei unde nu te aștepți:)

Cu puțin înainte de Ioan Slavici se ”năștea” la Șiria o comunitate mică evreiască. E uimitor cum s-a păstrat memoria acestei  mici comunități timp de aproape două secole, într-o localitate mică și ea (Șiria are acum opt mii de locuitori) care a fost martora atâtor evenimente de anvergură istorică.  O remarcabilă monografie a comunei scrisă de Marcel Priescu care  poartă prețiosul titlu ”Valori nepieritoare pe pământ şirian”,  conține un capitol dedicat comunității evreiești.  Aceasta număra  45 de suflete în 1851,   avea o ”sinagogă” și un cimitir . În anul 1941 regimul antisemit antonescian a ordonat evacuarea tuturor evreilor din zonele rurale ale României.  Astfel s-a încheiat și viața evreiască din comuna Șiria.  Casa de rugăciuni a fost naționalizată, apoi  ocupată de polițistul comunei. Mecanismul standard de spoliere a averilor evreiești !  Printr-o minune, mulțumită comportamentului uman al locuitorilor și diriguitorilor ei contemporani, cimitirul cu circa 40 de monumente funerare a fost nu doar păstrat, dar și îngrijit de administrația comunei.  Un protocol de colaborare în acest sens a fost convenit între Primăria Comunei Șiria și Comunitatea Evreilor din Arad care girează și acest cimitir printre multe alte zeci din județul Arad.

Cimitirul evreiesc de la Şiria

Poate ar fi această cale o soluție pentru păstrarea și îngrijirea celor 800 de cimitire evreiești din România care sunt și monumente istorice  mărturii,  ale unui trecut nu lipsit de semnificație?

Cei peste 80 de oaspeți, majoritatea din Israel, cărora li s-a alăturat și Doamna Tamara Șamașh, ambasadorul Statului Israel  în România, au fost întâmpinați în ținută festivă de Primarul Comunei, Consiliul Local și fanfara locală care a intonat Hatikva (Speranța) și Deșteaptă-te Române. A fost un moment înălţător şi emoţionant.  Într-o   comună din România în care au locuit timp de un secol evrei, a căror contribuție la prosperitatea locului a fost elogiată – dar care întâi nu au fost lăsați să se stabilească apoi au fost izgoniți – s-au întors simbolic  ”evreii”.

Ad Meea Vesrim (Până la 120 de ani)

Perioada în care a avut loc această neobișnuită aniversare –   neobișnuită căci puține comunități din România au în  palmares  o istorie de 300 de ani – o altă aniversare   de  mare semnificație a întregului popor evreu a reținut atenția opiniei publice. La începutul lunii septembrie 1897 a avut loc Primul Congres Sionist.  la Basel.  Cel care a inițiat și a însuflețit acest incredibil congres a fost Teodor Herzl, acum 120 de ani. În mod paradoxal şi înfruntând  opoziții foarte vehemente, Herzl a întors într-un fel sensul evoluției de secole a evreimii.  De-a lungul celor 18 secole care au trecut de la izgonirea lor din Ereț (Țara) Israel redenumită de romani  ”Syria Palestinae”, evreii care s-au stabilit (temporar:) acolo unde au putut găsi o oportunitate existențială, au încercat  să se adapteze la mediul nou în care se aflau,  păstrându-și în același timp identitatea și modul lor de viață distinct.  Sigur aceste două tendințe total opuse au generat de-a lungul secolelor conflicte fie între evrei și societatea ambientală, fie între diferitele orientări din comunitățile evreiești risipite prin lume. În toată această perioadă nu au existat decât inițiative rare și firave de reîntoarcere în Țară și acelea motivate exclusiv religios.  Surprinzător, căci în istoria cunoscută și recunoscută a evreilor, sunt consemnate precedente (reîntoarcerea din Egipt și mai ales reîntoarcerea din exilul babilonian).  Exilul determinat de înfrângerea iudeilor de armata romană s-a complicat odată cu apariția și consolidarea creștinismului, devenit dușman implacabil al evreilor din sânul cărora s-a născut.  Nici măcar victoria fulgerătoare a islamului nu a înlesnit situația evreilor din exil căci erau considerați ”dhimmi” cetățeni de rangul doi deși viața le era mai în siguranță decât în țările creștine.

Rabinul și reforma

Marele exod și amenințarea organizată a vieții evreilor s-a accentuat după cruciade și s-a agravat mai ales în Europa, cu mici variațiuni de la o țară la alta până în secolul ”iluminismului” european, urmat apoi de Revoluția Franceză.  În acest context a apărut ”Hascala” mișcarea care a însemnat victoria tendinței de ieșire din izolare a evreilor dar și a comunităților evreiești.  Hascala s-a manifestat în mod diferit  de la o țară la alta, și chiar de la o comunitate la alta. Ideea de a estompa diferențele comportamentale față de lumea înconjurătoare – portul, limba, comunicarea, educația  –  a fost însă aproape general acceptată.  În elanul acestor modificări esențiale idealul reîntoarcerii în Țara Sfântă a intrat într-un con de ”umbră deasă”, numai reîntoarcerea la Ierusalim era clamată o dată pe an, de Pesah (Sărbătorile Pascale), dar doar ca o perspectivă de viitor (Le șana habaa – anul viitor. . . la Ierusalim:) Tendința de a păstra identitatea distinctă s-a ”refugiat” în sinagogă.  Credința în Legea Torei și ritualul religios, constituiau aparent ”ultima redută”, dar și aceasta era luată ”cu asalt”   Unul dintre figurile remarcabile ale tendinței de apropiere a ritualului sinagogal de percepția  publică orientată spre ”deschidere” a fost  rabinul arădean Aron Chorin.  Ceea ce propunea Chorin nu însemna vreo abatere de la principiile și valorile fundamentale ale iudaismului, ci mai cu seamă simplificări formale ale ritualului sinagogal pe care și le-a propus să le facă mai compatibile cu așteptările enoriașilor.  Adică ritualul să fie mai scurt și mai atractiv.

Mormântul Rabinului Aron Chorin

Una din inovările lui Chorin a fost  să introducă orga în sinagogă.  Orga este un instrument cu o istorie mare, cunoscută încă din Grecia Antică, însă abia în secolul X a devenit instrument nelipsit în bisericile creștine, mai cu seamă datorită bogăției sale muzicale.  A introduce muzica de orgă în sinagogă nu a fost doar un gest mimetic  ci mai ales dorința de a înfrumuseța și de a îmbogăți ritualul . De altfel  muzica  a fost totdeauna o componentă esențială a ritualului sinagogal.  Minunatele melodii cantorale și corale sunt  din cele mai vechi timpuri  prezente în sinagogă, orga nu face decât să sporească frumusețea serviciului divin.  Unul din cei mai renumiți compozitori de muzica pentru orgă a fost Felix Mendelsohn-Batholdy, nepotul lui Moses Mendelsohn, ”părintele” Hascalei!

Sionism.  Politic și Cultural

Aron Chorin a fost doar unul dintre promotorii reformei în iudaism, care spre finele secolului XIX făcea progrese. Nutrind tendințe spre asimilare, prin renunțarea haotică, de la sine, la percepțiile religioase, prin căsătorii mixte și convertiri, evreii ”occidentului” priveau cu optimism viitorul personal într-o lume din ce în ce mai liberală și cu indiferență destinele  poporului evreu asupra căruia plana umbra dispariției prin această asimilare.. Din în când erau readuși la realitatea sumbră, de veștile rele despre soarta evreilor din răsăritul Europei, discriminați, asupriți, lipsiți de drepturi și amenințați de pogromuri. Neîndoielnic că mulți evrei ”occidentali” urmăreau cu îngrijorare și empatie soarta coreligionarilor din răsărit, dar trezirea lor din euforia integrării s-a produs în momentul în care amenințarea antisemitismului, reînviat viguros în Germania, Austria și Franța, a tulburat brutal speranțele lor de viață în armonie și înflorire.   Teodor Herzl, oripilat de ”Afacerea Dreyfuss”, a avut sclipirea de geniu cu care a scris STATUL EVREU o  utopie fără deosebită valoare literară, dar îmbibată de o inspirație profetică fără egal.  După un an de la apariția cărții, scrisă la vârsta de 36 de ani, a reușit să transforme – la Congresul Sionist de la Basel – ideea lui, într-o doctrină politică: sionismul care, după sacrificii imense, a întors roata istoriei poporului evreu. Herzl, profetul inocent al contemporaneității, nu a apucat să vadă nici prăbușirile pe care le-a prezis şi nici mântuirea pe care a pregătit-o și s-a împlinit.  A părăsit zbuciumul lumii la vârsta de 44 de ani.

Theodor Herzl la Congresul de la Basel

Dacă Herzl a pus temeliile sionismului politic care a dus, după 50 de ani de la Primul Congres Sionist, la întemeierea și consfințirea politică a Statului Israel prin Hotărârea ONU din 29 novembrie 1947, un alt mare vizionar al modernității evreiești  Ahad Haam (Unul din popor – ebr), pe numele lui civil Asher Ginsberg, a pus temeliile sionismului cultural.

La Congresul de la Basel, Ahad Haam l-a contrazis pe Herzl.  A prevăzut că în ciuda optimismului robust a lui Herzl și a entuziasmului pe care l-a stârnit, nu toți evreii din lume vor urma chemarea lui.  O bună parte vor rămâne în Diaspora.  Prin urmare cea mai importantă din scopurile urmărite prin crearea Statului Evreu, nu se va împlini căci antisemitismul va continua să bântuie.  Scriind despre Zidul Plângerii din Ierusalim și cei câțiva evrei care se tânguiau acolo, Ahad Haam exclamă  ”Aceste pietre  dovedesc distrugerea țării noastre și acești oameni dovedesc distrugerea poporului nostru.  Care din cele două distrugeri este mai gravă? ” Ahad Haam a prevăzut și conflictul viitor cu populația arabă.

Ahad Haam

Sionismul cultural (sau spiritual) avea în vedere refacerea și unificarea culturală și spirituală a poporului evreu . Statul evreu urma să fie centrul spiritual, cultural, al poporului evreu  și limba ebraică să devină limba maternă și de comunicare a tuturor evreilor oriunde s-ar afla ei.  Cele două viziuni sionismul politic și sionismul cultural nu sunt antagonice, ci complementare.  Suntem undeva pe drum.  Avem motive de optimism căci  atât în Israel, cât și în Diaspora, poporul evreu  este prezent prin valorile sale de excepție  – prin  inventivitate creație și inovație  –  în primele rânduri ale mersului omenirii spre mai bine. Avem și motive de îngrijorare  privind cum se fărâmă comunitatea de cultură, credință și acțiune care a menținut de-a lungul veacurilor unitatea și solidaritatea poporului evreu.  Extremele trebuie să regăsească o cale comună.  Între evreii din Israel și cei din Diaspora trebuie să existe un permanent contact,  comunicare și conlucrare.  Trebuie să ne regăsim pe calea rațiunii, a dialogului și a regăsirii numitorului comun.  Poate apelăm la ”derech ereț” la drumul echilibrului, a bunului simț.  În prag de Ziua Ispășirii evreii obișnuiesc să se împace cu cei față de care au greşit cu voie sau fără de voie. Îmi place acest obicei și încerc să-l practic:).

GMAR HATIMA TOVA!

Tiberiu Roth, 27 septembrie 2017

6 Comments

  • Cepoi Alexandru commented on October 8, 2017 Reply

    În balaganul privind căderea moralei din societatea de astăzi, de vede din ce mai bine că instruirea nu e suficientă pentru supraviețuirea omului! E imperativ nevoie de morala! Iar morala care și-a dovedit viabilitatea prin istorie este magistral sintetizata in cele 10 porunci, baza credinței iudaismului(din păcate creștinismul le-a înlăturat – vezi Faptele Apostolilor- deși Iisus Cristos a spus expres: “Eu nu am venit să schimb Legea “). Orice Cod de legi nu face decât să detalieze Decalogul(adică cele10 porunci).
    Se întorc la figurat evreii la Siria lângă Arad? Se întoarce de fapt marea lor credința, marea învățătură păstrată de Iudaism, de Constituția evreilor numita Tora prin cele 10 porunci! Evreii au plecat dar foarte, foarte multi au nevoie de morala evreilor!
    Autorul articolului descrie și de această data, documentat și captivant întoarcerea evreilor!

  • PLUGARU VALER GHEORGHE commented on September 29, 2017 Reply

    Evenimentele care au un continut trebue promovate, este singura modalitate in care nu lasam sa se astearna uitarea asupra unor fapte care evoca o prezenta activa a etniei noastre. Din aceasta cauza, ca si pentru nivelul de documentare al fiecarui material al autorului poate deveni document, cconsider deosebit de importanta relatarea.

  • a. zador commented on September 29, 2017 Reply

    Felicitări domnului Președinte ing. Ionel Schlesinger pentru reușita acestei extraordinare manifestări. care a pregătit-o cu minuțiozitate.
    Cred că Conducerea Cancelariei Rabinice din FCER ar avea ce să învețe din opera marelui Rabin Aaron Chorin ,care a pus bazele “neologismului “în Transilvania (vezi extraordinarele comunități neologe din Arad ,Oradea ,Timișoara , Clu )dar și Budapesta ,Seghedin și Cernăuți.
    Dar unde sunt zăpezile de altă dată ?
    Felicit[ri autorului articolului ,dl .Președinte ing. Tiberiu Roth.

  • Halmos Andrei commented on September 29, 2017 Reply

    Ca totdeauna la inaltime.

  • Dova Cahan commented on September 28, 2017 Reply

    La Multi Ani..si inainte
    Mazal Tov

  • Shmuel Klein commented on September 28, 2017 Reply

    Splendid articol.
    Felicitări Tibi
    Shana Tova !
    Gmar hatima Tova !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *