120 de ani de sionism, 100 de ani de la Declarația Balfour, 70 de ani de la planul de partiție…

Respect și gratitudine

În luna octombrie 2017, la Londra, a avut loc congresul Organizației Sioniste Mondiale (World Zionist Organization, WZO). La invitația Dlui Tiberiu Roth, Președintele Asociației Sioniste din România (ASR), in calitatea mea de vice-președinte ASR, alături de profesorul Dan Floroian, un adevărat și sufletist sionist din Brasov, am avut atât onoarea cât si plăcerea de a participa  la acest eveniment istoric unde am propus ca următorul congres WZO să se desfășoare în România, ţara în care scânteia sionismului s-a aprins înainte ca Theodor Herzl să îl contureze si să îl definească la nivel european.

În urma cu exact 100 de ani, pe data de 2 Noiembrie 1917, tot la Londra, Lordul Arthur James Balfour, în numele guvernului britanic, în care deținea funcția de ministru de externe, îi înmâna Lordului Rothschild istoricul document cunoscut nouă sub numele de “Declarația Balfour” ; acel document care a recunoscut, pentru prima dată în istoria modernă, în mod formal, dreptul poporului evreu de a restaura căminul său național care să devină un stat al evreilor, modern și progresist, reînființat acolo unde, cu mii de ani în urmă, iudaismul și poporul evreu s-au născut, s-au coagulat și au devenit o națiune si o religie unică.

20 ani după ce Theodor Herzl, “tatăl” Sionismului, își împlinise visul, reușind să adune la Basel, in 1897, peste 200 de evrei în faţa cărora a prezentat planul său de combatere a antisemitismului, prin revenirea evreilor în Orientul Mijlociu, într-o tara care să le aparțină, guvernul britanic, prin “Declarația Balfour” a pus piatra de temelie la construcția care, în 1948, a devenit Statul  Israel.

În 2015, o tânără israeliană mă întreba, în timpul unei acțiuni de susținere a Statului Israel, de ce cred eu că, 68 de ani după crearea căminului național evreiesc, mai  este nevoie de mișcarea sionistă care, în opinia ei, și-a încheiat misiunea în 1948, odată cu crearea Statului  Israel!?

Acea întrebare, logică la primă vedere, m-a surprins. În fapt ea  scoate in evidentă o dilemă care ne preocupă tot timpul dar si fantasticul impact. pe care Statul  Israel îl are atât asupra  evreilor care trăiesc încă împrăștiați in diaspora, dar mai ales  asupra  celor care trăiesc în acest stat  ieșit din comun.

Israelienii, tzabarii (cei născuți în Israel) nu știu ce înseamnă antisemitismul, așa cum îl cunoaștem noi, evreii din Diaspora, cei influențați de el chiar și atunci când nu se manifestă în mod vizibil. Israelienii au nevoie de un exercițiu de gândire susținut pentru a înțelege fenomenul antisemitismului tradițional cât și faptul că fenomenul anti-israelian este, nu o critică politică, ci o altă formă, una actualizată, a aceluiași antisemitism care a dus la apariția sionismului, la exterminarea  a peste 6 milioane de evrei si ulterior, la  crearea statului Israel.

În acest context, congresul Organizației Sioniste Mondiale, desfășurat la Londra, a fost un eveniment ieșit din comun; participarea Baronesei Ruth Deech, membră a Parlamentului Britanic, prezenţa D-nei Katharina von Schnurbein, coordonator EU pentru combaterea antisemitismului, participarea membrilor ambasadei Israel în Marea Britanie, prezenţa șefului coaliției din  guvernul israelian, alături de 170 membrii WZO sosiți din 8 țări, a scos în evidenţă importanţa sionismului, pe fondul antisemitismului care este în creștere.

Într-o atmosferă generală, alimentată de antisemitismul care se întețește și care adesea este justificat și deghizat in “criticism la adresa Statului Israel”, într-o perioadă a istoriei în care state învecinate cu Statul Israel susțin activ terorismul și emit amenințări directe la existența căminului național al poporului evreu, sionismul devine, din  ce în ce mai  relevant și mai important în viața noastră.

În timp ce antisemitismul și negationismul sunt probleme cu implicații dure nu numai pentru evrei, dar în primul rând pentru societatea care permite dezvoltarea și manipularea lor, sionismul este o mișcare națională cu impact direct asupra statului Israel care nu s-ar fi născut fără sionism şi nu poate exista fără Sionism.

După ce am ascultat-o pe  Katharina von Schnurbein, coordonatorul EU pentru antisemitism, vorbind cu patos despre nevoia de a combate antisemitismul, dar refuzând cu politețe să răspundă la întrebările legate de deciziile anti-israeliene (antisemite) adoptate, pe bandă rulantă, de EU, după ce am ascultat-o pe Baroneasa  Deech afirmând că numărul crescând de refugiați musulmani în Europa combinat cu influența în creștere a mișcărilor de extremă dreaptă, semnalează începutul sfârșitului vieții evreiești europene, devine din ce în ce mai  clar, pentru cine  vrea să audă, să vadă și să înțeleagă că, după crearea Israelului, scopul sionismului post 1948, a devenit asigurarea existenței, continuității și dezvoltării Israelului ca stat democratic, evreiesc și progresiv, acceptat și respectat de vecinii lui.

Ceea ce a început cu planul lui Theodor Herzl, a continuat cu “Declarația Balfour” și cu planul de partiție aprobat de Națiunile Unite pe data de 29 Noiembrie 1947, ceea  ce a devenit Statul  Israel care, de la  crearea sa și pană in present, este ținta aceluiași antisemitism care deja a ucis milioane de evrei, nu poate continua fără sionism.

Chiar dacă în lume există evrei antisemiți care își iubesc dușmănii mai mult decât își iubesc copii, casa, semenii și pe ei înșiși, Sionismul este parte integrală din entitatea națională a tuturor evreilor.

Ascultând declarațiile politice emise de EU, de ONU, de cei care se consideră a fi  liberali și apărători ai drepturilor Omului (mai putin cele ale evreilor), ascultănd retorica dușmanilor care tot ceea  ce își doresc în viață este moartea evreilor, ascultând-I pe cei care put de antisemitism dar care se auto-intitulează “prieteni ai  evreilor” sau “prieteni ai  Israelului”, devine din  ce în mai  clar că fără  Statul Israel, noi, evreii care trăim în Diaspora, nu am fi  fost tratați, în statele în care ne-am născut, am crescut și ne-am construit viețile, altfel decât au fost tratați străbunicii și bunicii nostrii.

La fel de clar devine, chiar dacă mulți neagă sau ignoră acest lucru, că fără Statul Israel în Orientul Mijlociu, ororile islamiste s-ar fi propagat în lume, mai rapid, fără stavilă și in proporții apocaliptice.

Din aceste cauze este important, zic eu, ca în aceste zile, când nu puține voci solicită ca “Declarația Balfour” sa fie comemorată si nu celebrată, prin recunoașterea “statului palestinian”, când palestinienii solicită guvernului britanic să se scuze pentru emiterea “Declarației Balfour”, să ne aducem aminte de oamenii curajoși, de Theodor Herzl, de Lordul Balfour, de familia  Rothschild, de Montefiori, de sioniștii din România, de toți cei care au trăit, au luptat, au suferit și au murit pentru Statul Israel, cu adâncă recunoștință.

Lor, sionismului și celor care îl susțin, evrei si ne-evrei, le datorăm viețile și respectul de care noi, evreii ne bucurăm, în ciuda dușmanilor, în România și în întreaga lume.

 

Maximillian Marco Katz

Vice-Președinte ASR

 

One Comment

  • Yossi ABIR commented on November 9, 2017 Reply

    Foarte interesant si complet,

    Felicitations,

    Yossi ABIR

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *