La Monte Carlo

Am părăsit portul Nisa pentru Monaco alegând drumul din apropierea mării, cunoscut sub denumirea de Corniche Inférieure.

Traversăm Cap de Nice şi continuăm drumul pe şoseaua în arc de cerc care înconjoară încântătorul golf Villefranche. Traversând localitatea cu acelaşi nume, admirăm la est malurile împădurite ale peninsulei Cap Ferrat.

Întrăm în Principatul Monaco, împărţit în mai multe cartiere: Monaco-Ville, unde se află conducerea statului, La Condamine, asociat cu portul Hercules, în care este ancorat iahtul princiar, Fontvieille, unde se află stadionul, universitatea şi celebrul club sportiv AS Monaco FC şi desigur Monte-Carlo cu renumitul Casino.

În următoarele minute am pătruns în Monte Carlo şi am introdus cu abilitate Mazda în parcarea subterană din centrul neobişnuitei aşezări.

Traversăm încântătorul parc cu statui şi fântâni şi realizăm cu emoţie că ne aflam în Place du Casino, inima oraşului.

În fine, oarecum coplesiţi de evenimente, ne aşezăm să bem ceva la o masă în aer liber, de unde admirăm exterioarele cazinoului şi ale nu mai puţin celebrului Hotel de Paris.

Clădirile din faţa noastră sunt fără îndoială un succes al arhitecturii din secolul 19. În partea frontală a pieţei tronează clădirea în stil baroc a cazinoului, creată în anul 1878 de Charles Garnier, autorul Operei din Paris.

Alături se află clădirea unde au locuit numeroase capete încoronate, miliardari, mari artişti, dar şi escroci internaţionali celebri: renumitul Hotel de Paris, combinaţie de opulenţă şi graţie, proprietatea societăţii Bains des Mer.

Ne ridicăm într-un târziu, după ce am achitat fără să clipesc nota de plată pentru două cafele şi apa minerală (Perrier desigur), notă aflată la înălţimea situaţiei în care ne aflam…

Renunţăm (cu părere de rău) la vizitarea sălii de jocuri şi a operei din “Salle Garnier”, coborând spre promenada din spatele cazinoului, loc care îmbină în mod fericit superba construcţie a lui Garnier cu întinderea albastră a Mediteranei…

Tocmai admiram nişte statui durdulii din bronz, când se apropie de noi o tânără chinezoaică însoţită de un june european. Am întins mâna să iau camera digitală a tânărului, crezând că oamenii doresc să le fac o fotografie.

– O, nu, am auzit că grăiţi româneşte şi am vrut să vorbim cu dumneavoastră, ne surâde exotica tânără în dulcele dialect de la nord de Milcov… Noi locuim la Piatra Neamţ, soţul este inginer şi suntem în călătoria de nuntă. Am fost întâi să-l vedem pe tataie în Hong Kong, care ne-a oferit şi călătoria pe Riviera…

– Ne face plăcere să vă întâlnim aci, răspund eu, explicându-le că locuim în Haifa, dar am învăţat româneşte la Ploieşti, unde de altfel m-am născut… şi amintesc că în tinereţe am urcat şi noi o dată pe muntele Pietricica.

Ne despărţim cu cordialitate de domnul inginer şi simpatica sa soţie, admirând ochii migdalaţi ai tinerei doamne, moşteniţi de la tataia din Hong Kong, şi dulcele grai moldovenesc, învăţat la Piatra.

Hotelul Negresco

Frankrike Nice Negresco

Parcurgând Promenade des Anglais, am admirat frumoasa clădire în stil Belle Epoque din 1913, proiectată de reputatul arhitect Eduard Nierman, pentru Henri Negresco, emigrant din România, născut la Bucureşti.

Din păcate, ruinat de primul război mondial, Henri a murit în 1920 la Paris având numai 52 de ani, şi stabilimentul a trecut la alţi proprietari, care au păstrat numele devenit celebru.

Întrăm uşor emoţionaţi în superba rotondă din interior, un adevărat muzeu, citind lista cu numele somităţilor care au locuit aici.

Tradiţional rendez-vous pentru politicieni, artişti, scriitori şi membri ai înaltei societăţi din toată lumea, cum ar fi regina Elizabeth a Angliei, împăratul Hirohito al Japoniei, prinţul Rainier şi soția sa Grace de Monaco, Aga Khan III, regele Baudouin, preşedintele Truman, Winston Churchill, Nelson Rockefeller, Jean Cocteau, Marc Chagall, Henri Matisse, Picasso, Dali, Andrew Lloyd Webber, Rostropovitch, Rubinstein, Montserrat Caballé, Charles Aznavour, Louis Armstrong, The Beatles, Elton John, Gilbert Bécaud, Maurice Chevalier, Yves Montand, Mireille Mathieu, Edith Piaf, Michael Jackson, Frank Sinatra, Brigitte Bardot, Jean-Paul Belmondo, Tony Curtis, Charlie Chaplin, Catherine Deneuve, Alain Delon, Marlene Dietrich, James Dean, Kirk Douglas, Clint Eastwood, Elisabeth Taylor, Richard Burton, Orson Welles, Marlon Brando, David Niven, Charles Bronson, Cary Grant, Gary Cooper, Ava Gardner, Sofia Loren, Gina Lollobrigida, Burt Lancaster, Anthony Quinn, Alfred Hitchcock, Omar Sharif, Rudolph Valentino, Walt Disney…

În mod firesc am zăbovit omeneşte, privind un minut la tarifele afişate pe luna curentă.

Ştiţi ceva? Preţurile nu erau deloc mai mari decât cele solicitate la hotelurile Dan din Tel Aviv, Le Méridien de la Marea Moartă sau Herod’s din Eilat!

Ventimiglia

Aflându-ne la Menton, decidem să onorăm recomandarea colegului şi intrăm în oraşul Ventimiglia, situat la zece kilometri est, în Italia.

Traversăm fără probleme punctul de frontieră şi după puţin timp privim intrigaţi un teren cu o sută de autobuze şi mii de oameni care se întorceau cu sacoşe în ambele mâini. Lăsăm Mazda pe strada principală Conte di Cavour şi intrăm în cel mai mare talcioc imaginat vreodată. Rulote, barăci, corturi sau simple tarabe, unde se putea cumpăra tot ceea ce-ţi trecea prin cap: bascheţi, pantofi de damă, articole electrice, roţi de caşcaval, peşti afumaţi, skiuri, rochii de mireasă sau computere portative. Dar era ora 17 şi negustorii (mai toţi bruneţi) începuseră să tragă obloanele sau pur şi simplu să-şi demonteze efemerele facilităţi comerciale. Deşi sunt un tip acomodabil, în mod inexplicabil, atmosfera mi-a displăcut oarecum…

În faţa situaţiei create ne-am întors pe strada Conte di Cavour la automobilul nostru japonez fără să cumpărăm nimic. Cu toate că soţia era puţin iritată de faptul că am pierdut timpul în acest “shuk” în loc de a vizita vestitul San Remo, aflat la numai 10 kilometri la est, părăsim imediat Ventimiglia în direcţia Republicii Franceze.

Începuse să se însereze când – prin natura traseului – intrăm din nou în Monte Carlo şi traversăm distinsa înşiruire de boutique-uri de pe bulevardulul Albert I. Providenţa ne scoate în faţă un loc de parcare situat alături de un elegant magazin intitulat Jersey. Intrăm fără ezitare, decis cu orice preţ să readuc zâmbetul pe faţa consoartei. O doamnă distinsă ne oferă mai multe articole pentru doamne, inclusiv un superb mantou din jerse café-au-lait care este probat şi adoptat imediat. În pofida croielii elegante, a delicatei culori şi a unei mărci de prestigiu, preţul era realmente rezonabil. Doamna află de unde venim, şi deoarece achităm cu credit card, consideră mantoul ca un “export în străinătate”, acordându-ne o binevenită reducere prin anularea taxelor vamale şi de VAT.

Tratativele s-au purtat în engleză, cu excepţia unor consultări purtate exclusiv între noi, dar urmărite cu interes şi de madame, care a rămas cu impresia că ivritul folosit în Ţara Sfântă este o limbă de sorginte latină…

Afară, în maşina care rula deja pe Corniche Moyenne, lumea era mulţumită, dar eu continui discuţia:

–          Vezi, doamnă doctor? Cum era să te las eu să porţi ceva cumpărat la Ventimiglia!

Monaco-Ville

Într-una din cele două zile alocate principatului, am vizitat Monaco-Ville. Maşina a rămas în parcarea aflată la nivelul mării şi noi am urcat în cetate, sau cum scria pe indicatorul în limba engleză: “Up on the rock”, adică sus pe stâncă.

Ajungem pe esplanada aflată în faţa Palatului Princiar şi aşteptăm schimbarea gărzii Prinţului, formată din carabinieri care defilează în acordurile muzicale ale unei fanfare…

Evenimentul amintit pare să nu aibă loc şi ne apropiem de parapetul nordic al esplanadei, de unde privim uluitoarea privelişte a portului Hercules, mărginit de La Condamine şi Monte Carlo – aflate vis à vis – aşa cum apar văzute de pe ceea ce ei denumesc “le rocher”.

Nu departe de palat, pe ţărmul vestic al peninsulei, vizităm Saint Nicholas Cathedral, înălţată din piatră albă în urmă cu 125 de ani, care adăposteşte criptele prinţilor defuncţi, inclusiv pe cea a prinţesei Grace de Monaco şi pe cea a neconsolatului soţ al acesteia: Rainier III.

Părăsim Monaco-Ville păşind prin aşa-numitul Vieille-ville (Oraşul vechi), cu străzi extrem de înguste, care comunică prin porţi arcuite şi sunt străjuite de case vechi, întregul ansamblu impunând o reală atmosferă medievală.

*

În aceeaşi săptămână nemaipomenită am parcurs, la volanul Mazdei şi păstrând viteza legală, o bună parte din drumurile Principatului şi mai ales ale oraşului Monte-Carlo. Erau traseele visate în tinereţe, când filmele cu Yves Montand şi Jean-Louis Trintignant ne-au redat câte ceva din marile evenimente automobilistice ale locului: Formula One Monaco Grand Prix, Monte-Carlo Rally, World Rally sau Championship Circuit de Monaco.

 

Familia Grimaldi

Principatul Monaco este cunoscut multora dintre cititori mai curând din relatările presei despre aventurile mondene sau erotice ale prinţeselor Caroline şi Stéphanie. Dar familia Grimaldi a fost confruntată cu destule necazuri.

Acum câţiva ani a murit Prinţul Rainier al III-lea de Monaco (81 ani) , cel mai longeviv monarh din Europa. Principe domnitor a devenit fiul sau, sub numele de Albert al II-lea (49 de ani, neînsurat!).

Prinţul Ernst de Hannover, şeful Casei de Hanovra, soţul Prinţesei Caroline de Monaco, a intrat în comă, având pancreatită acută. Anterior, fostul soţ al Carolinei (fiica cea mare a Prinţului Rainier), italianul Casiraghi, a avut o moarte tragică într-un accident nautic.

Nobila familie a dus totuşi o viaţă colorată. Babacul Rainier III, înainte de căsătoria sa cu Grace Kelly, a avut un lung roman cu actriţa Gisle Pascal, iar trista perioadă de văduvie i-a fost consolată de aristocrata sa verişoară, Ira de Fürstenberg.

Simpaticul prinţ Albert II (n. 1958), moştenitorul tronului, fiind încă burlac la o vârstă când alţii sunt deja bunici, mi-a creat o legitimă îngrijorare privind sănătatea şi… preferinţele sale sexuale, ca să mă exprim decent. Recent m-am liniştit, aflând că are doi copii recunoscuţi, ce-i drept din flori: Jasmin Grace, născută în 1992, fiica chelneriţei Tamara Rotolo din California, şi Eric Alexandre, născut în 2002 din iubirea cu stewardesa togoleză Nicole Coste.

Plimbându-ne prin Monte Carlo am fost impresionat în mod plăcut de numeroase tinere frumuseţi, conducând cu aplomb automobile Maserati, Lamborghini sau Porsche cu număr de înmatriculare din Principat, şi în mod firesc ne-am pus întrebarea de ce a fost nevoit bietul Albert II să-şi dăruiască inima unor plebee din Togo sau California…

 

Stéphanie

Prinţesa Stéphanie Marie Elisabeth, născută în 1965, a început din adolescenţă să alimenteze coloanele ziarelor de scandal. La vârsta de 15 ani a avut o poveste de amor cu solistul spaniol Miguel Bosé, la 16 ani, cu Paul Belmondo, fiul actorului Jean-Paul Belmondo, în continuare cu Anthony Delon, fiul actorului Alain Delon, după care urmează Oliver Jutard. Mai târziu, la 25 de ani, lista continuă cu escrocul Jean Yves Lefur, producătorul Ron Bloom şi actorul Rob Lowe, de care s-a despărţit pentru că omul nu vorbea franţuzeşte. În 1992 se încurcă cu bodyguard-ul ei, Daniel Ducruet, cu care are doi copii. În 1995 cuplul se căsătoreşte. După divorţul din 1996 (ne)fericita prinţesă are un scurt roman cu fotbalistul Fabien Barthez, după care urmează frumosul actor Jean-Claude Van Damme.

Urmează o legătură romantică cu jandarmul parizian şi instructorul de ski Jean-Raymond Gottlieb, care devine şeful securităţii din principat şi din 1998 tatăl celui de al treilea bebeluş al prinţesei, micuţa Camille Marie Kelly. Supărat de întâmplare, babacul Rainier III ordonă expulzarea lehuzei din principat. Nefericita prinţesă părăseşte aristocratica sa patrie pentru superba staţiune franceză de ski Auron (alt. 1608 m), unde întreţine un roman de 6 luni cu barmanul corsican Pierre Pinelli.

Am părăsit principatul Monaco şi Coasta de Azur, dar paparazzi şi tabloidele au continuat să ne informeze – cu sau fără voia ei – despre Stéphanie.

În anul 2000 urmează un periplu al Uniunii Europene împreună cu dresorul de elefanţi Franco Knie, om însurat şi trecut bine de 50. În 2003, deşi micuţele prinţese iubeau enorm inteligentele pachiderme, părăseşte circul pentru Richard Lucas, valetul babacului (om însurat şi el), după care trece la grădinarul palatului şi, întorcându-se în familie, ca să zic aşa, are o scurtă idilă cu Philippe Junot, fostul soţ al surorii Caroline.

În acelaşi prolific an 2003 se căsătoreşte cu trapezistul portughez Adans Lopez Peres, iar în anul următor magazinele ilustrate o arată alături de crupierul Franck Brasseur.

În anul 2006 prinţesa, la 41 de ani (oricum, o vârstă!) petrece un concediu în Thailanda împreună cu un barman în vârstă de 27 de ani, numit Matthieu.

Mă văd silit să închei această concisă relatare mondenă cu numele noului boyfriend al prinţesei, actorul şi muzicianul francez Merwan Rim, cu care a şi fost fotografiată în iulie 2007 pe stadionul Louis II din Monaco…

Am introdus subiectul de mai sus în prezentele note datorită faptului că viaţa Stéphaniei reprezintă oarecum o parte din istoria cinematografiei, muzicii şi sportului din ultimul sfert de veac, motiv de interes pentru cititori…

 

Bravo, pentru Monaco!

Desfăşurat sub forma unei benzi ce se îngustează de la vest spre est între apele Mediteranei şi Alpii Maritimi, Monaco a ştiut şi a reuşit să valorifice această extraordinară poziţie geografică.

Dacă nu vezi, este greu să-ţi imaginezi un mini-stat care se întinde pe mai puţin de doi kilometri pătraţi şi care, având cea mai mare densitate a populaţiei de pe glob, adăposteşte o mare varietate de construcţii (palate, cazinouri, biserici şi catedrale, universitate, muzee, porturi, stadioane etc.) şi mai are loc şi pentru spaţii verzi, terenuri de sport, faimoasele circuite automobilistice, precum şi alte locuri de destindere şi distracţie.

 

Epilog

Acolo fiind, m-am gândit uneori cu tristeţe la edilii noştri din sud, care lasă ca îngusta plajă şi superba promenadă a oraşului Eilat să fie literalmente invadate de restaurante de tot felul şi tarabe dubioase, care ar putea fi transformate în localuri adecuate.

Mi-ar face plăcere ca şefii de la primăria incriminată să fie transportaţi la Nisa (dar pe banii lor) şi puşi să stea în genunchi o zi întreagă pe Promenade des Anglais, ca să înveţe cum trebuie să arate o plajă marină şi un loc de plimbare în lumea civilizată…

*

Am părăsit Riviera Franceză cu speranţa că ne vom întoarce în viitor la Nisa, traversând incredibilul peisaj alpin al aşa-numitelor “Routes des Grandes Alpes”, care pe o distanţă de 585 de kilometri leagă Geneva cu Mediterana, trecând prin Chamonix, Bourg St. Maurice şi Briançon, de-a lungul munţilor care separă Franţa şi Italia.

Sau poate într-un octombrie viitor, când folosind un zbor charter, vom vizita şi alte minuni care ne aşteaptă pe Coasta de Azur: Cannes şi Saint Tropez.

Theodor Toivi

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *