Se vor retrage SUA din acordul nuclear cu Iranul?

Săptămâna trecută președintele Donald Trump i-a primit, rând pe rând, pe Emmanuel Macron, președintele Franței, și pe cancelarul Germaniei, Angela Merkel.  Pe lângă multe alte probleme care, de la instalarea președintelui american, au devenit surse de conflict între Europa și Statele Unite, miza cea mare a fost acordul nuclear cu Iranul, în mod paradoxal inițiat de Washington. Este adevărat de către președintele Obama, a cărui politică în Orientul Mijlociu a ridicat și atunci și mai mult acum – din cauza consecințelor ei – multe semne de întrebare.

Pentru SUA și marile țări europene și nu numai, a apărut ca o necesitate vitală temperarea pericolului iranian, țară care era pe cale să ajungă un membru al ”clubului nuclear”. Adevărul este că Teheranul a reușit să învăluie în mister stadiul în care se găsea în procesul de fabricare a armei nucleare. Existau mai multe elemente concrete care indicau că procesul este în curs de desfășurare, dar nimeni nu știa unde se găsea Iranul, care va fi data probabilă în care va reuși să finalizeze arma letală. Iar dacă regimul iranian susținea (firesc) că  intenția lui este folosirea  uraniului în scopuri pașnice, nu exista posibilitatea de a constrânge țara să semneze acordurile nucleare existente în care statele posesoare de arme nucleare se angajează să nu le folosească.

Existând totuși indicii, statele posesoare de arme nucleare au căutat mijloace de a constrânge Iranul să renunțe la intenția lui, oferind în schimb ridicarea sancțiunilor economice care au afectat grav nivelul de trai al populației iraniene. Pretenția părții occidentale (inclusiv Rusia și China, puteri nucleare) era renunțarea de către Teheran, cel puțin pentru o perioadă de 10-15 ani, la orice fel de facilități care permiteau fabricarea de componente ale acestei arme letale. Susținând că niciodată nu a avut un program nuclear în scopuri militare, ci numai în cele pașnice, Iranul a semnat cu statele nucleare –SUA, Marea Britanie, Franța, China și Rusia – un acord de întrerupere a activității în acest domeniu, în schimb nici nu a vrut să audă de negocieri și condiții pentru renunțarea la producerea de rachete balistice cu rază scurtă și medie de acțiune, arme extrem de periculoase chiar și fără încărcătură nucleară. Chiar dacă înseși statele semnatare au avut anumite rețineri, au considerat că e mai bine cu un astfel de acord decât fără. Singurul stat care s-a opus vehement și a atras atenția asupra unor pericole pe termen mediu și lung a fost Israelul.

Trebuie să recunoaștem că, sub această formă imperfectă, acordul a funcționat iar, la prima vedere, Iranul a respectat condițiile. Este adevărat că nu a permis inspectorilor AIEA (Agenția Internațională pentru Energie Atomică) să realizeze controale peste tot. . Miza economică fiind imensă, țările semnatare cu interese incomensurabile în Iran și în regiune, au închis ochii și au preferat să spună că principalul pericol a trecut. Puțini dintre ei au vrut să ia în considerare faptul că acordul este imperfect, Iranul se lansează într-o cursă a înarmărilor, în condițiile în care rachetele sale balistice pot fi oricând înzestrate cu încărcătură nucleară, că 10 ani este o perioadă scurtă și Teheranul are ambiția să devină o putere regională și este un sponsor al terorismului din Orientul Mijlociu.

Alegerea ca președinte a lui Donald Trump a schimbat radical situația. La fel ca Israelul, el a declarat că acordul este rău, că este cel mai prost posibil și că obiectivul lui este de a-l îmbunătăți sau dacă nu se poate, de a retrage SUA ca semnatare ale documentului. A fost o promisiune electorală pe care, la fel ca mutarea ambasadei americane la Ierusalim, dorește să o respecte. Cum Iranul nu și-a arătat până acum disponibilitatea la noi negocieri, Trump – care până acum a semnat waiver-ul cu privire la menținerea acordului și la neimpunerea de noii sancțiuni – a amenințat cu retragerea efectivă care ar putea interveni la 12 mai. Vizitele președintelui francez și ale cancelarului german nu l-au convins pe Trump, eventual părea înclinat spre o amânare.

Dar este posibil ca o serie de dezvăluiri făcute pe 30 aprilie de către premierul Bejamin Netanyahu la un briefing la Ministerul israelian al Apărării, să încline balanța către de- nunțarea acordului. Premierul israelian a arătat că partea israeliană a reușit să obțină o parte imensă – 55000 de pagini – din arhiva secretă iraniană legată de producerea armei nucleare, de unde a reieșit că în pofida dezmințirilor părții iraniene, că niciodată nu ar fi avut  un program nuclear în scopuri miltare, acesta a existat, au fost făcute progrese și toate în mare secret. Este vorba de rapoarte, schițe, prezentări, alte documente, fotografii, înregistrări video, toate acestea ilustrând stadiul în care a ajuns Iranul în momemtul semnării acordului, Netanyahu a descris detaliat conținutul unora dintre documentele care, după părerea lui, demonstrează că Iranul a mințit în ce privește programele nucleare. ”Am prezentat acest material Statelor Unite …și-l vom prezenta și altor țări, inclusiv AIEA. Iranul continuă să mențină și să-și extindă documentația legată de producerea armelor nucleare pentru utilizare viitoare. De ce ar ține ascunse și ar cataloga atât de atent documentele nucleare secrete un regim terorist dacă nu pentru folosirea lor în viitor? și-a pus întrebarea premierul israelian.

Desigur, aceste documente vor fi analizate și evaluate de către specialiștii americani. În funcție de concluziile lor va decide Trump ce va face cu acordul. În contextul existenței multitudinii de tensiuni care se manifestă pe plan internațional, retragerea Statelor Unite din acordul nuclear va tulbura mai puternic atmosfera internațională, cu consecințe imprevizibile.

 Eva Galambos

2 Comments

  • Tiberiu Georgescu commented on May 4, 2018 Reply

    Foarte realist text.Felicitari.

  • Eugenia Mihart commented on May 3, 2018 Reply

    Trăim cu teama intr-o lume nesigura.
    Excelent articolul!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *