Praga – o poveste de dragoste (3)

Odată trecut podul, puhoaiele de turiști continuă drept înainte, pe strada Karlová, către Piața Mare a Orașului Vechi (Staroměstské náměstí), eu însă propun să o luăm la dreapta, pe malul Vltavei, spre Hotelul Smetana (Str. Karoliny Svetle 34).  Îndărătul unei fațade cât se poate de obișnuite se ascunde o perlă pe care am descoperit-o abia în primăvara aceasta, citind o biografie a lui Mozart: palatul Pachta.

Se povestește că după ce contele Pachta l-a invitat pe Mozart la cină, în loc să-l primească în sufragerie l-a încuiat într-o cameră, cerându-i să compună ceva înainte de cină.  Așa au fost scrise cele „Șase dansuri germane” K. 509 – dar se pare că Mozart nu a apreciat purtarea contelui.  Cum de nu am descoperit până acum palatul Pachta?  Foarte simplu: palatul s-a păstrat în toată splendoarea lui de pe la 1750, dar de pe stradă nu se vede nimic.  Vizitatorii interesați pot intra liber în curtea hotelului.

Aș continua cu tramvaiul 17 spre nord, aș coborî la stația de dinainte de podul Čech (Čechův most) și aș continua pe jos cam jumătatea drumului până la podul următor.  La colțul străzilor U Milosrdných și Anežská se află intrarea mănăstirii Sf. Agnes.

Aceasta a fost fondată în 1231 de către fiica regelui Boemiei de atunci.  Este un complex de mari dimensiuni, a cărui restaurare a fost finalizată abia de curând și adăpostește Muzeul de Artă Medievală din Boemia – comparabil după câte știu eu numai cu Muzeul Unterlinden din Colmar.  Deosebirea este că muzeul din Colmar e de renume mondial, pe când de cel din Praga nu a auzit aproape nimeni, cu toate că nu e cu nimic mai prejos!  Iată un exemplu.

De locul acesta se leagă o amintire personală.  După una din vizite, la ieșirea din muzeu am căzut și m-am rupt un picior.  M-am întors la Ierusalim cu piciorul în ghips și m-am dus să-mi cer concediu medical.  Doctorul m-a întrebat de când nu mi-am mai făcut analize.  Ce știu eu?  Făcând analizele mi s-a descoperit o boală gravă, care dacă nu ar fi fost tratată la timp, nu aș mai fi fost acum printre cei vii.  Mulțumesc lui Dumnezeu, sau norocului, sau poate sfintei Agnes care a făcut o „minune” și a găsit mijlocul să mă trimită la timp la doctor.  Cine știe?  De atunci mă duc de fiecare dată la Sf. Agnes „în pelerinaj”.

De la podul Čech înspre sud se întinde fostul cartier evreiesc, Josefov.  Aici exista deja o comunitate evreiască în timpul Primei Cruciade (1096), poate chiar mai devreme.  Numele de Josefov l-a primit în cinstea împăratului Iosif al II-lea al Austriei, al cărui Edict de Toleranță Religioasă din 1782 a marcat începutul emancipării evreilor.  Dar către sfârșitul sec. al XIX-lea cartierul devenise prea înghesuit și insalubru, a fost ras de pe fața pământului și înlocuit cu străzi largi și clădiri elegante.  Din fostul cartier evreiesc au supraviețuit ca niște insule doar primăria, câteva sinagogi și cimitirul.  Despre acestea s-a vorbit destul, aș spune doar că Sinagoga Spaniolă îmi amintește în mare măsură de Templul Coral din București.  E păcat de cartierul dispărut, în zilele noastre cred că ar fi fost păstrat și restaurat, dar ce a fost a fost.  În schimb clădirile „noi” de peste 100 de ani au și ele farmecul lor.  Iată două exemple: eleganta stradă Pařížská

și intrarea casei de pe str. Široká nr. 9 , ambele în imediata apropiere a Sinagogii Vechi Noi.

Urmând strada Pařížská până la capăt, ajungem în Piața Mare a Orașului Vechi, cea care atrage mii și mii de turiști în fiecare zi.  Nici nu e de mirare, pentru că biserica Tyn și ceasul astronomic sunt printre cele mai mari atracții ale orașului.  Minunată este și „Casa cu Clopotul de Piatră”, o clădire gotică redescoperită recent.  https://en.wikipedia.org/wiki/Stone_Bell_House#/media/File:Praha_Old_Town_sq_U_zvonu_CIMG0089.JPG  Clădirea, datând din sec. al XIII-lea, a fost reconstruită în sec. al XVII-lea în stil baroc, folosindu-se aceleași pietre, în așa fel încât sculpturile și detaliile arhitectonice s-au păstrat.  La restaurarea din anii 1970-80, clădirea gotică originală a fost reconstituită ca un puzzle!

Eu însă aș vrea să vă atrag atenția asupra casei cu numărul 16 de pe strada Celetná.

Nu are vârsta venerabilă a celor din jur, a fost construită „abia” în anul 1918 (după cum arată inscripția de sub ferestrele etajului de sus), ca sediu al unei librării.  Mozaicul de deasupra intrării închipuie scriptoriul unei mănăstiri medievale…  Eu mi-o mai amintesc ca librărie, dar azi se face acolo masaj tailandez pentru turiști.  O tempora!  O mores!

Același lucru s-a întâmplat cu casa „La coroana de aur” (Malé Náměstí 13, la doi pași de Piața Mare).  Eu am mai recomandat-o colegilor mei farmaciști ca pe cea mai frumoasă farmacie pe care am văzut-o vreodată.  Acum au rămas doar câteva borcănele vechi pe raftul de sus, restul a devenit magazin de bijuterii. https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/8/8e/015_Malé_Náměstí%2C_U_Zlaté_Koruny_%28la_Corona_d%27Or%29.jpg

Pe vremuri credeam că o clădire, cu cât este mai veche, este mai atrăgătoare, dar de atunci mi-am schimbat părerea.  O parte din imagini reprezintă clădiri relativ noi; găsesc că și arhitectura „aproape” modernă are un farmec aparte.  E destul să umbli pe srăzi și să privești cu atenție, la fiecare pas se poate ascunde o surpriză, a mai rămas destul de descoperit și pentru alții.

Turistul cu experiență va căuta însă și lucruri care nu se văd pur și simplu pe stradă.  Există o serie întreagă de pasaje deschise în prima parte a sec. XX.  Pentru mine cel mai frumos este pasajul Lucerna (Fig 3-8), unde se intră prin str. Štěpánská 61.

În pasaj este o sală de spectacole, o galerie de artă, cafenele, magazine de lux…  Altă surpriză se ascunde la subsolul unei simple berării (U Kunštátu, str. Řetězová 3): rămășițele unei case nobiliare de pe la 1200. https://www.prague.eu/en/object/places/55/house-of-the-lords-of-kunstat-and-podebrady-dum-panu-z-kunstatu-a-podebrad  Intrarea e liberă, fără nicio legătură cu degustarea berii.

Aș putea continua cine știe cât, dar undeva tot trebuie să mă opresc.  Dacă am reușit să câștig noi adepți la „nebunia” mea pentru Praga, efortul nu va fi fost de prisos.

2 Comments

  • George Kun commented on June 28, 2018 Reply

    Draga Hava, am citit cu mare placere si episodul al treilea al povestii tale de dragoste cu Praga, un splendid ghid turistic, istoric si emotional pentru cei care iubesc acest gen de reportaje si si-au pastrat curiozitatea despre lume. Mi-am exprimat deja aceasta apreciere in comentariul meu la episodul al doilea.
    E mare pacat insa ca spatiul generos de comentarii oferit de Andrea, este dezamagitor de sub-utilizat. Daca te uiti la raportul dintre numarul de cititori si al celor care care au comentat, e socant de mic.
    Asta se refera si la lipsa de reactie la comentarii, mai ales cand sunt ample si favorabile.
    In etica mea demodata, asta e curtoazie elementara. Sunt si eu dezamagit ca si Andrea, dar din motive diferite 🙂

    • Andrea Ghiţă commented on June 29, 2018 Reply

      Articolul e foarte bine structurat, cu informaţii exacte şi interesante. Un adevărat ghid pentru călătorul interesat de Zlata Praga. Cititorul însă nu e niciodată de vină. Sunt convinsă că – la fel cu alte multe articole din Baabel care nu fac audienţă imediat – şi acest serial despre Praga va aduna în timp, un număr redutabil de accesări.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *