Complicitate

Toronto este o mare metropolă sub toate aspectele. Circulație supraaglomerată, ambuteiaje, reparații permanente pe străzi și șosele, șoferi incompetenți, neurotici, obosiți sau intoxicați și pietoni care nu sunt nici ei cu nimic mai prejos. Asta se datorează parțial și excesului de populație nou-venită, care fie că nu a avut mașini până la venirea în Canada în a doua tinerețe, fie dimpotrivă, a avut mașini, dar conduse de șoferi personali.

Legea echilibrului universal a compensat însă coșmarul urban de autostrăzi și circulație nebună în Toronto cu o abundență de zone verzi și o vastă rețea de parcuri frumoase, multe din ele interconectate cu zeci de kilometri de trasee de bicicletă. Aici poți găsi liniște, pace, relaxare, prin plimbări pe jos sau cu bicicleta, sau activități sportive individuale sau de grup. Ca volum, activitatea cea mai vizibilă și mai îndrăgită de vizitatorii parcurilor este cea de BBQ (picnic cu frigărui și băuturi). Sute de familii și grupuri de prieteni își petrec timpul liber în nesfârșitele spațiile verzi cu bănci și instalații de BBQ. Dacă treci pe acolo cu mașina sau cu bicicleta, primești o imagine clară asupra extraordinarei diversități etnice a orașului Toronto.

Se pot vedea filipinezi, indieni, pakistanezi, chinezi, hispanici din America Latină și ruși. Toți preferă să se relaxeze în grupuri numeroase, cu rude sau prieteni. Unii dintre ei, mai ales noii veniți, nu au case de vacanță (cottages) în afara orașului, așa că se relaxează în spațiile verzi din oraș, care sunt mai apropiate și apoi sunt gratuite.

Picnicul este adeseori însoțit de muzică și dansuri etnice, mai ales dacă se sărbătorește vreo aniversare. Unii dintre cunoscuții mei detestă acest gen de manifestații publice din cauza mirosurilor, a fumului, a zgomotului, a ținutei vestimentare și a limbilor vorbite (sau „ciripite” cum le descriu unii cu ostilitate), dar acești oameni au prejudecăți împotriva a mai tot ce nu este anglo-saxon.

Mie personal îmi place să observ aceste evenimente, pentru că îmi dau posibilități infinite de a face fotgrafii inedite și de a cunoaște lucruri și tradiții noi. Deseori oamenii văd că le urmăresc cu interes picnicul, mă invită să gust din mâncarea lor și mă tratează ca pe un nou prieten.

Unii trecători care nu sunt de etnia lor fie că îi ignoră, fie că îi privesc ca pe niște primitivi care mănâncă alimente ciudate, urât mirositoare și vorbesc în limbi bizare, niște neciopliți care nu prea curăță după sfârșitul picnicului.

Dar eu caut altceva și anume lucruri care merită fotografiate, povestite, sau și una și alta.

Zilele trecute, poate una din ultimele zile calde ale sezonului, am luat bicicleta și m-am dus într-unul din parcurile mele preferate. După câteva ture prin parc am hotărât să fac o pauză și să mă odihnesc pe o bancă de unde să pot observa ceva interesant. Am găsit banca ideală la încrucișarea dintre un drum pentru mașini și o potecă de biciclete.

În fața băncii era parcată o dubiță albă Mercedes, nouă și frumoasă. În spatele meu pe iarbă stătea o familie mare de pakistanezi, un bărbat mai în vârstă cu turban, o femeie mult mai tânără cu hijab, o fată de vreo 11 ani și trei băieți de vreo 10, 8 și 5 ani. Stăteau cu toții în cerc și patriarhul citea încet dar emfatic din Coran. Toată familia părea să-l asculte, doar cel mic se foia plictisit. Eram curios cât timp patriarhul va fi în stare să le mențină atenția fără admonestări sau violență verbală sau fizică. Cel mic era tot mai nervos. Era clar că nu avea răbdare să asculte poveștile sau versurile pe care oricum nu le înțelegea.

Până la urmă băiețelul s-a îndreptat spre dubiță și s-a așezat pe bara de protecție din spatele mașinii, perfect vizibil pentru părinți. Tatăl koranist, liniștit că totul era sub control, s-a cufundat din nou în paginile sfinte. Băiețelul s-a mișcat pe bara de protecție în direcție opusă zonei de picnic și s-a așezat pe iarbă lângă roata din spate, cea care nu era vizibilă.

Instinctiv, băiețelul a bănuit că această mică escapadă va fi de scurtă durată, până când va fi adus înapoi la Coraniada de familie. Trebuia să-și găsească rapid ceva distractiv. Împins de curiozitate, a descoperit că roata avea un ventil cu un capac argintiu, care se putea deșuruba.

A continuat această aventură captivantă până când capacul s-a deșurubat complet și a căzut pe asfalt. Copilul a întins mâna, dar capacul era prea departe. Ar fi trebuit să se scoale și să-l aducă, dar era prea leneș. A întins doar piciorul spre capac, încercând să-l aducă mai aproape. Din păcate s-a întâmplat exact opusul: capacul a primit „un picior” și s-a rostogolit spre o gură de canalizare cu grilaj, prin care a trecut cu brio, căzând în adânc. Băiețelul era total stupefiat și înfricoșat de pedeapsa dură care-l aștepta dacă tăticu va prinde de veste. Sigur că tata n-a ajuns cu cititul Coranului la capitolul „cum să nu-ți bați copiii”.

La un moment dat copilul frumușel și cârlionțat și-a întors capul spre mine și și-a dat seama că eu am fost martor la cele întâmplate și poate voi avea ceva de spus părinților lui care să ducă la o bătaie pe funduleț, sau poate și mai rău. Arăta cam speriat. I-am zâmbit prietenos, am strâns pumnul drept și am ridicat degetul mare, ceea ce în America de Nord înseamnă OK!, e în regulă. Puștiul era familiar cu acest simbol și fața lui s-a înseninat, înțelegând că nu-l voi trăda.

Cam tot atunci mama lui a început să-l strige: „Farhad, Farhad!”, căci omulețul era lipsă la inventar. Micuțul Farhad a fugit repede și s-a așezat liniștit la locul lui, ascultând cu mare atenție vorbele înțelepte citite de tăticu, pentru a fi mai bine pregătit în viață.

Eu am verificat încă o dată că o față anonimă de copil privind mirat un căpăcel de ventil care se rostogolea spre canal, s-a fotografiat corect.

George Kun, oct. 2018

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

3 Comments

  • Andrea Ghiţă commented on October 26, 2018 Reply

    Schiţa lui George Kun dezvăluie abilitatea autorului de a şlefui o mică ‘bijuterie (o oglindă care reflectă un stop cadru canadian) dintr-o întâmplare măruntă care ar fi trecut neobservată dacă… privitorul atent şi sensibil nu ar fi fost în preajmă.

  • George Kun commented on October 26, 2018 Reply

    Draga Hava, un compliment ca asta, de la tine, inseamna foarte mult pentru mine. Multumesc

  • Hava Oren commented on October 25, 2018 Reply

    Ai un ochi de artist pentru detalii, de fiecare dată mă delectez cu poveștile tale. Mulțumesc!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *