Tezaurul din Erfurt

Ca de obicei, poveștile interesante le aflu din întâmplare.  Pe aceasta am descoperit-o sub forma unui film documentar transmis de televiziunea germană.  Din fericire filmul există pe internet:  https://www.youtube.com/watch?v=bQ1DvkNDfro  Cititorii care înțeleg germana sunt invitați să-l vizioneze.  Pentru ceilalți voi încerca să traduc conținutul.

Erfurt, capitala Turingiei, este unul din orașele importante ale fostei Germanii de Est.  (Poate că cititorii cunosc mai bine orașele vecine, Weimar și Jena.)  Este un oraș cu o istorie foarte lungă: menționat în anul 742 și împrejmuit cu ziduri în sec. al XII-lea, orașul s-a afirmat din vremuri vechi ca un important centru comercial.  Comunitatea evreiască a înflorit din sec. al XI-lea și până la „Moartea neagră”, marea epidemie de ciumă din 1350.

În urma unificării Germaniei, regiunile din răsărit au primit fonduri de dezvoltare, astfel încât prin anii 1990 peste tot în fosta Germanie de Est se renova și se construia.  Și în centrul vechi al orașului Erfurt au fost demolate un numări de clădiri pentru a lăsa loc înnoirii și bineînțeles s-au făcut cercetările arheologice de rigoare.

Pe parcela din strada Michaelis 43-44 arheologii au cercetat o suprafață de aproape 4000 m2 și au găsit cioburi, oase – nimic senzațional.  După încheierea săpăturilor s-a deschis o mică expoziție cu obiectele găsite în zonă.

Wolfgang Kupczyk, supraveghetor al șantierului: Expoziția era destul de ștearsă.  M-am dus la arheolgul șef și i-am propus să aducă mai multă culoare în expoziție.  I-am spus că am găsit o farfurie de vreo 18-20 cm diametru, cred că era de bronz, sau poate de aramă, nu mă pricep.  Iar el m-a dat afară!  Am pus-o într-o găleată cu apă pe care o aveam în birou și am ieșit încă o dată să curăț locul cu o lopată și atunci au apărut două deschizături, mai mult nu se vedea.  Am curățat cu degetele împrejur și au apărut două vase.  În cel din stânga erau monede, iar în cel din dreapta niște animale, nu știu, arătau ca niște jucării.  Atunci m-am dus încă o dată la șef, iar el, când a văzut vasele, a făcut ochii mari!

Căutând împrejur, arheologul a găsit monede, vase de argint, apoi un vas de metal deformat.  Zona a fost delimitată și cercetată amănunțit.  Până la seara s-au găsit trei găleți aproape pline cu obiecte de argint.  Arheologul șef le-a depus la Weimar, în depozitul Institutului de Arheologie și Conservare a Patrimoniului Turingiei, unde au rămas timp de patru ani – alte proiecte aveau prioritate.  Dar în 2002, când au ajuns în laborator, a început cea mai mare acțiune de evaluare și restaurare din istoria institutului.

Grit Zimmermann, restauratoare:  Când m-am apucat de vasul de metal deformat nu simțeam nimic deosebit, obiectul era demult în depozit.  Nici nu mă așteptam să găsesc ceva înăuntru.  Abia când am găsit în el o mulțime de inele, de broșe, de paftale, abia atunci a devenit emoționant.  La început nici nu mi-am dat bine seama ce am în fața mea, nu mă așteptam la așa ceva.  Am strigat: „Am găsit un tezaur!”, dar nimeni nu a răspuns.  Abia când am strigat a doua oară au venit colegii, atât de neașteptată a fost descoperirea.

inel de nuntă evreiesc

Fiecare bijuterie era un unicat.  Dar piesa cea mai impresionantă era un inel neobișnuit de mare, din aur curat.  Avea forma unui turn gotic, iar pe acoperiș era gravată o inscripție ebraică.  Era un inel de nuntă evreiesc, iar inscripția era „Mazal tov” (Noroc!)  Era posibil ca întregul tezaur să fi aparținut unui evreu? Era și asta o surpriză.

Din ce perioadă provenea tezaurul?  În mâna numismaților, monedele au povestit…  Erau de monede de argint franceze numite „Gros Tournois”, bătute de Ludovic cel Sfânt începând din 1266.  Erau printre primele monede de circulație europeană.  Ele au fost folosite până în prima jumătate a sec. al XIV-lea, de unde reiese că probabil tezaurul a fost ascuns înainte de 1350.

În perioada aceea Erfurt era unul din cele mai mari orașe ale Imperiului Romano-German.  Economia și mai ales comerțul au cunoscut o perioadă de înflorire, la fel și viața spirituală și cultura.  Aici se încrucișau importante drumuri comerciale.  În oraș s-au stabilit flamanzi, frisoni, slavi și evrei.  Inelul de nuntă din tezaur sugerează un mediu evreiesc.  Într-adevăr evreii locuiau în cartierul Michaelis, între podul Krämer și podul Lehmann.  Ambele poduri se află pe traseul vechiului drum comercial Via Regia.  Aici era cartierul evreiesc al orașului.  Era un cartier deschis, nu ca ghetourile de mai târziu.  Evreii și creștinii trăiau alături.  Tot aici s-a construit prima sinagogă și mikve, baia rituală.

Jurământul

O dovadă a anilor îndelungați în care evreii au trăit și au lucrat aici este „Jurământul evreiesc din Erfurt”.  El a fost redactat la sfârșitul sec. al XII-lea și conține formula cu care evreii depuneau jurământ în fața unui tribunal creștin.  Este documentul cel mai vechi de acest fel în limba germană.

Sigur că viața în comun nu este posibilă fără conflicte.  Evreilor nu li s-a permis să lucreze ca meșteșugari, așa că le rămânea numai comerțul și camăta.  Unii dădeau cu împrumut sume mici pe amanet, alții erau mari bancheri.  Datornicii lor erau prinți, nobili, episcopi și chiar conducerea unor orașe.

Conviețuirea de obicei pașnică dintre evrei și creștini era adesea tulburată.  În 1221, cruciații frisoni i-au atacat pe evrei.  Probabil că motivul era concurența pe care le-o făceau.  După o perioadă îndelungată de liniște, situația a devenit critică.  Epidemia de ciumă era în toi.  Evreii au fost învinuiți că ar fi otrăvit fântânile, provocând epidemia.  Violența a izbucnit întâi în satele învecinate, apoi în a ajuns în oraș.  În martie 1349 a avut loc „pogromul ciumei”.  Patricieni și meșteșugari au atacat cartierul evreiesc.  Evreii s-au baricadat în case.  Cei mai mulți au fost uciși, foarte puțini au reușit să fugă.  Probabil că tezaurul a fost ascuns în zilele acelea.

Maria Stürzbecher, expertă în istoria artei:  Este neobișnuit că din cele peste 700 de obiecte din aur ale tezaurului, fiecare piesă este de o calitate excepțională și nu există două piese identice.  Sunt obiecte laice, extrem de rare, pentru că în general asemenea piese nu s-au păstrat.  În Evul Mediu, de fapt până în sec. al XIX-lea, obiectele de aur și argint erau apreciate numai după valoarea metalului.  Adesea erau topite și transformate în obiecte noi.  Încă nu exista interesul pentru antichități.  Atâtea obiecte rare la un loc fac ca tezaurul să fie cu adevărat unic.

Nu este primul tezaur de acest fel, dar este singurul care a fost găsit la săpături arheologice, este bine documentat și recuperat în întregime.  Lucrările de curățare, conservare și restaurare au durat patru ani.  Timp de patru ani obiectele au fost cercetate.  Tezaurul a deschis o fereastră unică spre trecut.

Astrid Pasch, restauratoare:  Am fost surprinși să descoperim că pe vremea aceea obiectele de orfevrărie nu erau turnate.  Popoarele germanice cunoșteau foarte bine turnarea metalelor.  Iar aici nimic nu era turnat, totul era montat.  Erau extrem de pricepuți la sudură.

Oliver Mecking, chimist:  În acea perioadă a avut loc o adevărată revoluție în tehnica sudurii.  Am observat de exemplu că în compoziția aliajelor folosite în sudură se adăuga un anumit procent de zinc, ceea ce cobora substanțial temperatura de topire a aliajului și făcea sudura mai eficientă.

Chiar obiectele prelucrate prin ciocănire sunt uimitoare.  Ele conțin cantități mici de argint, dar pentru ce?  Când tabla de aur este ciocănită într-o anumită formă, trebuie să se întindă, dar fără să se rupă.  Un mic adaus de argint mărește plasticitatea aurului.  Se vede că meșteșugarii de atunci cunoșteau aceste mici diferențe – încă o surpriză.

Cele 80 de piese de aur folosite pentru decorarea centurilor ridică probleme încă nerezolvate: care este semnificația literelor gravate pe ele?  Oare în ordinea corectă formează un text?  Nimeni nu a reușit deocamdată să dezlege misterul.  Adevărul este că după patru ani de cercetări au mai rămas multe întrebări fără răspuns.

S-au găsit 3.141 de monede, 14 lingouri de argint și peste 700 de bijuterii de aur, în total 30 kg de obiecte de artă gotică, de istorie gotică.  Valoarea lor actuală este incalculabilă.  Chiar și atunci era o avere, mult mai mult decât ținea în casă o familie obișnuită.  Întrebarea logică este: cui i-a aparținut tezaurul?  Istorici și arheologi au răscolit prin arhive, au cercetat documente și liste de impozite și au reconstruit trecutul, bucățică cu bucățică, ca pe un puzzle.

Maria Stürzbecher, expertă în istoria artei:  A fost foarte complicat pentru că pe vremea aceea casele nu aveau numere, în documente scrie doar că „domnul X a plătit impozitul pentru casă”.  Toată lumea știa unde se află casa, de obicei nu se menționa nici măcar numele străzii.  Uneori se adăuga că e vorba de casa aflată peste drum de biserică, de casa din colțul străzii Y, sau alte indicii de felul acesta.  Pe baza lor s-a creat un fel de „plan al orașului” dinainte de 1350, care indică unde locuiau creștinii și unde evreii.  Erau vecini.  Pe parcela unde s-a găsit tezaurul își avea casa un anume Kalman von Wiehe.  Era clar: tezaurul fusese al lui.  Kalman von Wiehe era un bancher evreu, membru al unui consorțiu, a unei înțelegeri dintre mai mulți bancheri, care împreună puteau împrumuta sume mai mari de bani.  Din documente reiese ce sume au fost împrumutate, dar reiese și faptul că toți bancherii consorțiului au fost uciși în noaptea pogromului, iar datoriile au fost mai târziu colectate de către vistieria orașului.

Deci Kalman von Wiehe era un om înstărit, ar fi logic ca el să posede asemenea comori.  Bijuteriile ar putea fi obiecte date în gaj de creditori.  Dar cum le-a ascuns?  Le-a pus în vase, le-a învelit în saci și le-a ascuns cu grijă.  Poate că atmosfera amenințătoare din țară l-a avertizat.  „Seiful”, o ascunzătoare săpată sub scara care ducea în pivniță, a rămas nedescoperit timp de 650 de ani.

Karin Sczech, arheolog:  De-a lungul timpului tezaurul ar fi putut fi găsit cu mai multe ocazii.  În 1349, după pogrom, orășenii căutau lucruri de valoare ascunse de evrei, dar nu l-au găsit.  Mai târziu, când s-a reparat pivnița, acest colț a fost lăsat cum era.  Nici când pivnița a fost demolată, nici atunci nu a ieșit la lumină.

Descoperirea tezaurului a făcut senzație.  A fost expus la Paris, la New York, la Londra și la Beit Hatfutsot din Tel Aviv.  Abia odată cu faima internațională și-au dat seama și locuitorii din Erfurt de importanța descoperirii făcute în orașul lor.  În 2009 tezaurul a fost expus în sinagoga veche a orașului, proaspăt restaurată, fiind văzut de 50.000 de vizitatori pe an.

sinagoga veche din Erfurt

Sinagoga veche, construită în sec. al XII-lea, este mărturia unei comunități evreiești înfloritoare.  După pogromul din 1349 clădirea a fost modificată, a fost folosită în alte scopuri și cu timpul rostul inițial al clădirii a fost dat uitării – ceea ce s-a dovedit un avantaj, pentru că nu a fost distrusă în perioada nazistă.  A fost redescoperită abia odată cu reconstrucția orașului, după unificarea Germaniei, fiind cunoscută în zilele noastre ca cea mai veche sinagogă din Europa centrală.

Expoziția adăpostită în sinagogă arată că la Erfurt mai sunt multe alte vestigii evreiești: „Jurământul evreiesc”, manuscrise în limba ebraică, Biblii, cărți de rugăciune, suluri ale Torei.  După pogromul din 1349 ele au intrat în posesia orașului.

Sinagoga și tezaurul sunt obiectivele cele mai importante care atestă trecutul evreiesc al orașului Erfurt, dar nu sunt singurele.  În 2007 au fost descoperite din întâmplare rămășițele băii rituale evreiești, construite pe malul râului Gera și alimentate direct din apa râului.  Se pare că baia rituală a fost folosită și după pogrom, până la marele incendiu din 1472.  În filmulețul alăturat baia poate fi văzută pe macheta orașului medieval.  https://juedisches-leben.erfurt.de/mam/jl/mediathek/videos/animation_mikwe_de.mp4

Cu atâtea vestigii evreiești, orașul Erfurt ar putea fi în curând inclus pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Hava Oren

4 Comments

  • Alex Schneider commented on October 14, 2018 Reply

    Un articol bine documentat si excellent ilustrat.Felicitari D-ei Oren !
    Cu usurinta poate fi considerat un capitol istoric ,care atesta existenta comunitatii evreiesti din Erfurt si soarta ei tragica .
    Si acum intrebari: Cui apartine de fapt Tezaurul si pe ce drept !?
    Poate pe langa Tezaurul material se pot prezenta detalii ale evreilor ucisi in Pogrom , “Tezaurul Uman” care a fost distrus cu explicatii: cum si de ce au fost ucisi , pe care motiv si de catre cine.
    In felul asta Tezaurul poate devenii o sursa educativa, cu nuante istorice si actuale, un adevarat Patrimoniu Mondial.

  • ivan klein commented on October 12, 2018 Reply

    Interesant. Bine scris .

  • George Ivan Kun commented on October 4, 2018 Reply

    L-am citit pe nerasuflate si am invatat ceva care m-a interesat mult. Bravo si mersi Hava.

  • Peter Rosenthal commented on October 4, 2018 Reply

    Articol deosebit si deosebit de interesant.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *