Vestea tristă mi-a parvenit azi dimineață. Nu a fost o surpiză pentru mine, l-am vizitat cu câteva zile în urmă la Spitalul Universitar unde a fost internat la începutul săptămânii. Nu m-a recunoscut, era în comă. M-a durut sufletul când l-am văzut în această stare pe unul dintre cei mai buni și cei mai vechi prieteni, de mai bine 60 de ani. Pentru mine este o pierdere imensă.

Andrei Banc  a fost unul dintre cei mai talentați ziariști de știință din generația veche, din cea care și-a desfășurat cea mai mare parte a activității lui în perioada comunisto-ceaușistă. A lucrat mai întâi în presa scrisă –Viața Studențească, Scânteia Tineretului, apoi la Televiziune unde, împreună cu Andrei Bacalu, a realizat cele mai interesante emisiuni de știință. Mândria lui a fost că niciodată în filmele sale nu a rostit cuvântul Nicolae Ceaușescu, fapt cu care puțini ziariști ai vremii s-au putut lăuda. După revoluție a trecut la Societatea Română de Radio unde, până la pensionare, a fost redactorul-șef al Emisiunii de știință. Nu numai că la această emisiune se prezentau materiale de calitate, dar a știut să aleagă și să formeze ziariști tineri care au continuat activitatea lui. Spre deosebire de alte locuri și nu numai în presă, tinerii  (care azi aparțin generației de mijloc) au apreciat tot ceea ce au căpătat de la el și i-au rămas prieteni până în ultima clipă a vieții.

Ne-am cunoscut în anul întâi de facultate și prietenia noastră a rezistat timpului. Am fost alături de el și el de mine în clipele cele mai grele ale vieții noastre, amândoi pierzându-ne prea timpuriu perechile.

Andrei nu a avut o viață ușoară, mai ales în ultimii 20 de ani. Când mă gândesc prin ce-a trecut, îmi amintesc fără să vreau povestea lui Iov pe care Dumnezeu l-a încercat, să vadă cât de puternică îi este credința. Andrei a fost și el încercat de soartă. Pierderea soției mult iubite (și nu exagerez când afirm acest lucru) în pragul începerii pentru amândoi a unei vieți noi, alături de copiii lor plecați în străinătate, a pus capăt brusc planurilor lor de viitor. Nu a reușit să treacă niciodată de această traumă deși a încercat să trăiască, în măsura posibilităților lui, o viață cât de cât normală. A fost în permanență spirjinit de cei doi copii-Delia și Dudu, și se bucura și se lăuda cu succesele nepoților lui. Și-a continuat până de curând activitatea jurnalistică, la Realitatea Evreiască și la revista noastă, Baabel. Din păcate, bolile nu l-au ocolit, astfel că și-a închis ochii după o lungă suferință.

Dispariția lui nu înseamnă că Andrei va fi dat uitării. Prietenii lui îl vor evoca adesea, cu amintirile frumoase pe care le-a lăsat. Sufletul lui, a cărui existență a încercat să o demonstreze științific, va rămâne printre noi..

Odihnește-te în pace prieten drag, oriunde te vei afla.

Eva Galambos