Două linii paralele care (totuși) se întâlnesc (uneori).

Pentru început, cer scuze cititorului pentru că mi-am luat libertatea de a începe cu niște amănunte legate de familia mea, dar sunt convins că în continuare el/ea va găsi cu ușurință motivul acestei introduceri.

Răposatul meu părinte venea dintr-o familie de ateiști. Ultimul Gurman cu convingeri religioase părăsise șteitelul polonez acum vreo 150 ani, și de atunci nimeni, dar nimeni în familia mea nu s-a mai apropiat de religie într-un mod care să-l definească ca fiind religios.

Dar în casa bunicului meu, director al gimnaziului ebraic ”Tarbut” din Soroca basarabeană, cartea sfântă era privită ca un obiect de studiu, care trebuia aprofundat și înțeles, păstrând insă tot timpul separația dintre valoarea istorică, filozofică și etică a scrierilor religioase și implicațiile legate de credința într-o Putere Supremă.

Așa se face că ajungând ca doctor tânăr în Buhușul anilor 30, părintele meu a devenit curând medicul curant al marelui rabin Friedman, cu care a întreținut timp de ani o relație unică în felul ei. El era medicul care,după ce consulta pacientul și rezolva (bineînțeles în măsura posibilităților de atunci) problemele medicale ale acestuia, se așeza la taifas cu rabinul cărturar și discuta subiecte având ca origine Vechiul Testament și Tanahul și scrierile lui Rambam. Medicul ateist  (și erudit) și înțeleptul rabin găsiseră la acea vreme o platformă comună care le permitea să discute, uneori în contradictoriu, acele scrieri care stau până în ziua de azi la baza a ceea ce mie îmi place să denumesc iudaismul peren.

Această imagine, care s-a întruchipat în mintea mea datorită poveștilor tatei, s-a redeșteptat în memorie în momentul când bunul meu prieten beerșeevian Strul Moisa mi-a propus o întâlnire (pe scenă!) cu unul din cei mai cunoscuți teologi ai României de azi, părintele Prof. Ioan Chirilă, președintele Senatului Universității Babeș-Bolyai din Cluj. De la bun început această propunere mi s-a părut ca o foarte reușită glumă. De ce glumă?! Pentru că eu, evreul ateist, știam foarte puțin despre ce s-a scris în ebraică acum câteva milenii , iar distinsul teolog român e știut ca un recunoscut specialist în domeniul Vechiului Testament (ca să nu mai vorbim de Noul Testament, de care doar am auzit pe ici si colo)! El a petrecut un timp în Israel, citește curent în ebraică, a scris cărți despre Israel, iudaism și iudeo-creștinism, și chiar se exprimă în limba care de cincizeci de ani a devenit prima mea limbă.

Deci, m-am întrebat, cum se pot întâlni pentru o discuție serioasă, doi indivizi opuși unul altuia prin meserie, preocupări, cunoștințe intelectuale (și cu o semnificativă diferență de vârstă!), și mai ales credință?! Și să zicem că o asemenea întâlnire e posibilă. Oare despre ce vor putea discuta cei doi?

Ideea care mi-a venit a fost neașteptată și de-a dreptul năstrușnică: vom putea vorbi despre ……religie și medicină!  Nici mai mult și nici mai puțin.

Cu alte cuvinte, o ideee provocatoare care va obliga pe cei doi ”oponenți” să construiască o punte de legătură între credința în Dumnezeu (domeniu în care părintele profesor e o somitate) și puterea tămăduitoare a medicinii.

Trebuie să mărturisesc că în sinea mea aveam serioase dubii privitoare la posibila accepțiune a propunerii mele de câtre Prof Chirilă, dar nu mică mi-a fost mirarea când în mai puțin de 24 ore a venit, din Cluj, pe cale electronică, răspunsul pozitiv.Deci mănușa fusese aruncată în ”ring” iar noi,  cei doi, urma s-o ridicăm și s-o tratăm împreună, de o manieră care să fie și intelectuală, dar mai ales interesantă pentru un public despre care eu cel puțin nu aveam nici cea mai mică idee.

Propunerea  lui Strul Moisa de a organiza întâlnirea la Tel Aviv, la Institutul Cultural Român, cu ocazia primei vizite a părintelui profesor în Israel, a eșuat din motive ce-mi sunt  complet necunoscute.

Stop cadru de la eveniment: stânga prof. univ. Ioan Chirilă, în mijloc scriitorul Ion Cristofor care dă citire unui fragment din cartea “Straie de zile mari” de Gabriel Ben Meron, în dreapta doctorul Gabriel Gurman (scriitorul Gabriel Ben Meron)

Dar ea a fost repusă pe tapet de faptul că eu urmam să particip la un congres medical în capitala Transilvaniei și iată cum se trece de la vorbe la fapte! În câteva săptămâni am putut pune la punct detaliile întâlnirii, care a avut loc în aula Facultății de Teologie clujene, la sfârștul lunii trecute, în prezența câtorva zeci de studenți și membrii ai corpului didactic al Facultății, dar și în fața a doi oameni care îmi sunt de ani de zile foarte apropiați: Ion Cristofor,  cunoscutul scriitor și ziarist clujean, cu care am scris și publicat nu o dată, și Dna Andrea Ghiță, inițiatoarea și editoarea șefă a Baabelului-ului, care nu necesită niciun fel de prezentare specială.

Moderatorul întâlnirii a fost  Conf. Dr. Nicolae Turcan, un bine cunoscut dascăl al Facultății de Teologie din Cluj.

Nu voi pune la încercare răbdarea cititorului și nu-l voi încărca cu amănunte care poate îl interesează prea puțin.

Voi menționa însă, în primul rând, semnificativa doză de jenă pe care am avut-o înainte de întâlnirea de la Cluj, când am încercat să parcurg câteva din scrierile Prof Chirilă, și când am ajuns la concluzia clară că voi juca pe un teren care nu e deloc al meu, și care e dominat de o capacitate intelectuală și științifică ieșită din comun. Dar în același timp mi-am spus că însăși ideea întâlnirii cu cărturarul teolog ar putea fi o clară sursă de inspirație pentru ateul neobișnuit să discute (mai ales în public!) subiecte în care interlocutorul meu înoată mai bine decât un pește în apă.

Discuția s-a desfășurat, de la bun început, complet diferit de modul în care înțelesesem și mă pregătisem eu, luând după părerea mea o direcție mult mai potrivită scopului întâlnirii. De fapt a fost vorba de o combinație între relația religie-medicină și bioetică, adică o discuție în care subiectul principal a fost sfințenia vieții, un teritoriu comun religiei și medicinii, dar și  abordând elemente esențiale ale eticii ce trebuie să cârmuiască și să îndrume pe toți cei care se ocupă de individ și de viața sa.

Parintele profesor a emanat ideea omului ca fiind creația Celui de Sus și a cărei menire este apărarea vieții, o funcție pe care medicina încearcă de milenii s-o facă mai eficientă și s-o pună în slujba oricărei ființe vii.

Dar imediat el a lansat definiția antropologiei integrale, care recunoaște importanța în egală măsură a trupului și sufletului. Am găsit această formulare ca fiind o excelentă punte pe care am putut păși cu ușurință, pentru că Prof Chirilă m-a rugat să vorbesc despre subconștientul pacientului anesteziat.

Nu mă așteptam la o asemenea întorsătură, dar era clar că nu întâmplător el ajunsese la acest subiect, căci citise câte ceva din studiile mele în această direcție.

Și atunci mi-am permis să-mi construiesc răspunsul pe fondul celebrei fraze aparținând lui Goya: Somnul rațiunii naște monștri și i-am rugat pe cei prezenți să accepte legătura, în ochii mei firească, intre subconștientul freudian și cel doar parțial afectat și influențat în unele din anesteziile generale pe care le practicăm zi de zi. După întrebările care mi s-au pus am înțeles imediat că subiectul interesează, așa că am adăogat câteva din problemele legate de o anestezie generală oarecum superficială, care adoarme conștientul, dar lasă ”insule” de neuroni neafectate de drogurile administrate, ceea ce poate duce la înmagazinări subconștiente a unor impresii și senzații din timpul operației (așa numita memorie implicită), uneori cu consecințe nefaste asupra comportării ulterioare a pacientului.

Acest subiect, în mod neașteptat, ne-a apropiat și mai mult pentru că părintele profesor a menționat faptul că religia se ocupă și se adresează sufletului, iar eu am fost bucuros să accept că și medicina nu poate lăsa deoparte partea spirituală a individului, care de multe ori  primează în importanță atunci când maladia afectează corpul, dar implică și o serioasă alterare a spiritului pacientului. Amândoi am ajuns la concluzia că omul, nefind o mașină, păstrează o bună parte din secretele sale ascunse și medicului și tămăduitorului sufletesc, ceea ce aduce încă o dată religia și medicina mult mai aproape una de alta decât ne închipuim, având în vedere faptul că amândouă propovăduiesc sfințenia vieții.

Ultima parte a acelei dimineți a fost consacrată modului în care religia și medicina se interferează în viața de toate zilele.

Acolo unde credința într-o Putere Supremă pretinde un devotament care nu permite întrebări, medicina se bazează pe precepte logice, iar această discrepanță duce uneori la conflicte, ca de exemplu atitudinea față de avortul electiv, sau de recunoașterea (sau nerecunoașterea) morții celebrale ca moarte a întregului organism.

Subiectul acesta a deschis poarta pentru o discuție legată de importanța donării de organe pentru salvarea de vieți omenești, un domeniu în care religiile nu au o conduită uniformă.

Iar la urmă s-a adus în discuție relația medic-rabin/preot, și modul în care amândoi servesc omul și încearcă să-i îmbunătățească existența terestră. Cu această ocazie am amintit activitatea binecuvântată a rabinului Fuhrer din Israel, care a acumulat de-a lungul timpului o imensă cantitate de informații despre medici și instituții medicale, și care își pune cunoștințele în serviciul pacientului doritor  să ajungă pe mâinile celui mai bun specialist în domeniul maladiei sale.

Prof Chirilă a adus în discuție un precept pe care nu l-am cunoscut, cel al vieții care pornește ca un izvor, se transformă în râu și apoi ajunge să devină o picătură într-un ocean, iar eu am înțeles că această enunțare implică obligativitatea modestiei individuale în fața creației Celui de Sus.

Sunt convins că niciunul dintre cititorii acestor rânduri nu se aștepta la un ”compte rendu” exhaustiv al lungii noastre discuții, și care să nu omită niciun detaliu al dialogului de mai bine de o oră.

De aceea mă opresc aici, și-mi permit a încheia povestea mea cu două comentarii. Trebuie să mărturisesc că am fost profund impresionat de multitudinea de subiecte și domenii în care noi doi, părintele profesor și medicul, am găsit puncte comune și punți care ne-au apropiat în mod substanțial, în așa fel încât eu personal, la sfârșitul înâlnirii m-am simțit ca făcând parte integrantă din anturajul gazdei mele.

Și atunci să nu ne mirăm când la sfârșitul dialogului, fiecare din noi a găsit de cuviință să-și încheie ”pledoaria” cu o glumă care , amândouă la un loc, au dovedit încă o dată cât de apropiate sunt domeniile de care ne-am ocupat în acea dimineață.

Oare am reușit să ofer celui care a ajuns la acest sfârșit de poveste o suficient de clară privire a celor discutate? Dacă nu, și dacă cineva e interesat să urmărească pe film dialogul de la Cluj, iată site-ul: https://drive.google.com/file/d/1Ta-dAYnJhS2GT9x2gm0CjvGAq_LfyeRz/view

Și iată o ultimă întrebare: oare această conversație va avea continuare? Oare vor exista și alte instituții interesate în a prelua ideea lui Strul Moisa și a găsi și alți ”eroi” și alte ocazii în care să fie reprodusă discuția (discuția, și nu disputa!)  dintre doi oameni care s-au găsit mult mai aproape unul de altul la sfârșitul decât la începutul ei?

Rămâne de vâzut.

Gabriel Ben Meron

6 Comments

  • Tiberiu Georgescu commented on April 22, 2019 Reply

    In timp ce citeam articolul, ma gandeam; ma nene, o exista oare si o inregistrare macar audio? Ei bine,adresa din final m-a linistit si m-a bucurat.Imi rezerv timpul necesar sa ascult si sa vad ceva ce nu v ezi in fiecare zi.
    Multam mult domnule doctor Gabi Gurman.

    Tiberiu Georgescu

    • GBM commented on April 29, 2019 Reply

      Si eu va multumesc
      Astept comentarii dupa vizionare
      GBM

  • Rose Oehmig commented on April 19, 2019 Reply

    A-și fi vrut sa fiu de fata.

    • GBM commented on April 20, 2019 Reply

      Ai filmul….
      GBM

  • Andrea Ghiţă commented on April 18, 2019 Reply

    Într.adevăr a fost o discuţie foarte interesantă, plină de tâlc şi de umor. Ar merita continuată şi în alte locuri din România şi nu numai.

    • GBM commented on April 20, 2019 Reply

      Multumesc, dar depinde de altii
      GBM

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *