Beit Hakerem

Cititorii mă vor înțelege când spun că eu am două patrii: cea în care m-am născut și cea în care trăiesc.  (Până nu demult aceasta a fost prerogativa evreilor, dar în ultimii ani românii au și ei diaspora lor, deci mă vor înțelege și ei.)  În acest articol, ca de altfel și în multe altele, scopul meu este să fac o punte între ele.  Iar modul cel mai bun de a o face este să-i invit pe cititori „la mine acasă”, în cartierul Beit Hakerem din Ierusalim.  Nu este o atracție turistică de prim rang, totuși cartierul meu ascunde multe perle.

Centrul cartierului este Kikar Denia (Piața Danemarca).  De ce tocmai Danemarca?  Mai ales că după Danemarca mai e numit și un alt cartier, o școală…  Nu este întâmplător.  Danemarca și-a câștigat respectul și recunoștința poporului evreu pentru că a salvat aproape întreaga populație evreiască în timpul Holocaustului.  În toamna anului 1943, când s-a aflat că nemții se pregătesc să-i deporteze pe evrei, mișcarea de rezistență i-a prevenit imediat ca să se ascundă.  Apoi a pus mâna pe orice ambarcațiune disponibilă, mai ales bărci pescărești și a organizat transportul evreilor în Suedia neutră.  Acțiunea a fost făcută pe furiș, la adăpostul întunericului și până în zece zile aproape toți evreii au fost salvați.  Această faptă de eroism este amintită de plăci comemorative în mai multe limbi și de un monument, o sculptură care prin forma ei amintește un vapor. H

Beit Hakerem (Casa din vie) și-a primit numele în amintirea unei localități din perioada biblică: Fugiţi, copii ai lui Beniamin, fugiţi din mijlocul Ierusalimului, sunaţi din trâmbiţă la Tecoa, ridicaţi un semn la Bet-Hacherem! Căci de la miazănoapte se vede venind o nenorocire şi un mare prăpăd. (Ieremia 6: 1).  O vârstă chiar atât de venerabilă nu are, totuși își va sărbători în curând centenarul.  A fost întemeiat în anii 1920.  Pe atunci nu aparținea orașului Ierusalim, ci era o așezare separată, legată de oraș printr-un autobuz care făcea câteva curse pe zi. Așezarea a fost proiectată după modelul garden-city (orașul-grădină), foarte la modă pe atunci în Marea Britanie.  Aflându-se pe versantul unui deal, are mai multe străzi paralele, la înălțimi diferite, legate între ele prin drumuri de pietoni, cu trepte.  Fiecare familie avea casa ei, în mijlocul unei grădini. 

Beit Hakerem neighborhood, 1930s

Iar în vârful dealului, tronând peste întreaga așezare, este clădirea impozantă a școlii pedagogice, Seminarul David Yellin, care alături de Universiteatea Ebraică și Tehnionul din Haifa era pe atunci una din principalele instituții de învățământ superior ale țării.

 Mulți dintre localnici lucrau acolo: erau cadre didactice sau ocupau diferite posturi auxiliare.  De altfel o mare parte a locuitorilor erau intelectuali, ceea ce s-a păstrat până în zilele noastre. 

O sursă de venit suplimentar a locuitorilor erau camerele de închiriat, unde stăteau în gazdă studenții.  Iar în vacanța de vară, când studenții plecau acasă, locul lor era luat de familii din Tel Aviv care veneau în vilegiatură, Beit Hakerem devenind ad-hoc… stațiune.  Nici nu e de mirare, la cei peste 700 m altitudine, clima este mult mai plăcută ca la Tel Aviv.  Poate că locuitorii mai vârstnici și-o mai amintesc pe legendara doamnă Șoșana, care a deschis primul hotel: Neve Șoșana (Oaza Șoșanei) – părinții mei au mai apucat să stea în hotelul ei, în 1976, dar demult nu mai există nici Șoșana, nici hotelul, clădirea a fost preluată de o academie religioasă, o yeșiva.

Fiind o așezare separată, își avea și propria primărie, numită Beit Havaad (Casa Comitetului), ridicată în 1926, după cum spune placa comemorativă. 

 Este o clădire foarte modestă.  La etaj se află sala unde se țineau ședințele „comitetului”, dar și festivități, conferințe, concerte.  Venind dinspre grădină există un parter, unde pe vremuri se afla băcănia și grădinița.  Atât.  La venirea noastră, clădirea era în paragină, dar de atunci a fost renovată și în zilele noastre slujește de club de bătrâni.  În plus, în clădire și în grădina din jur au loc diverse activități culturale.

Vă veți mira poate de unde știu atâtea amănunte despre Beit Hakerem.  În cartier mai locuiește și azi nepotul uneia din primele familii care s-a stabilit aici.  Are deja și el o vârstă respectabilă, îl cheamă Efraim Schlein și pasiunea lui este să documenteze istoria cartierului.  De câteva ori pe an organizează plimbări prin cartier și povestește despre istoria locurilor. Am participat și eu la câteva.  Aproape despre fiecare casă are câte ceva de spus: aici a locuit poetul H. N. Bialik, mai jos a locuit scriitorul David Grossman, dincolo a stat Ariel Temes, unul dintre eroii Războiului de Independență…

După proclamarea independenței, în 1949, Beit Hakerem a devenit un cartier al orașului Ierusalim. Din așezarea originală nu se mai vede mult, doar Seminarul, fosta primărie și câteva căsuțe ascunse printre copacii înalți.  Celelalte au căzut pradă progresului, dar după părerea mea rezultatul este cât se poate de satisfăcător.  Atmosfera aproape rurală s-a păstrat.  În locul căsuțelor modeste s-au ridicat vile și blocuri, dar cu nu mai mult de 2-3 etaje, verdeața a rămas mai departe aspectul dominant al cartierului și în cele mai multe locuri copacii sunt și acum mai înalți decât casele.  Vă invit la o plimbare virtuală prin cartier:

https://www.google.com/maps/@31.7773493,35.1901572,3a,75y,90t/data=!3m6!1e1!3m4!1s8KJ2xE4NI6SJBZFoBT4KfA!2e0!7i13312!8i6656

 (Veți observa că toate clădirile sunt construite din „piatră de Ierusalim”, la fel ca zidurile cetății.  Această hotărâre a primăriei din perioada mandatului britanic este respectată până în zilele noastre, ceea ce dă orașului o atmosferă deosebită.)

Îmi amintesc prima dată când am venit aici.  Era în 1975.  Soțul meu și cu mine (încă nu eram căsătoriți pe atunci) eram doi studenți săraci, de curând veniți în Israel și locuiam la cămin.  Într-o zi am fost invitați la o petrecere la niște colegi care locuiau în Beit Hakerem.  Totul m-a fermecat aici: casele, grădinile, dar mai ales oamenii.  În ochii mei ei erau tot ce eu încă nu eram, dar visam să devin: așezați, gospodari la casele lor, chiar prosperi, dar mai ales aveau o siguranță de sine a celor care sunt „de aici”.  Mi-am propus să fac tot ce îmi va sta în putință ca într-o zi să ajung ca ei.  Și sper că am reușit.  De treizeci de ani ne numărăm și noi printre locuitorii cartierului Beit Hakerem.

De fapt blocul nostru nu se află în limitele cartierului propriu-zis, ci în imediata lui apropiere, dincolo de Seminar, pe celălalt versant al dealului.  Construcția datează din 1951 – pe formularele de înscriere la cadastru mai e tipărit ”Mandate of Palestine”, șters și corectat cu mâna „Statul Israel”.  Am mai apucat să cunosc pe unii din primii locatari.  Mi-au povestit că la început blocul stătea singur, era primul care a fost construit pe versantul apusean.  Strada principală, pe unde merge azi tramvaiul, nu exista, era doar o potecă pe care se ajungea la Seminar și apoi la băcănie…  S-au mai schimbat unele lucruri de atunci…

Beit Hakerem este cel mai frumos cartier pe care îl cunosc.  Și la fel cum Ion Creangă „nu se dădea dus” din Humulești, nici eu nu m-aș da dusă de aici nici în ruptul capului.

Iar în ultima vreme restaurantul din centrul cartierului, din Piața Danemarca, a primit chiar o modestă faimă literară.  Acolo m-am întâlnit cu Peter Biro, apoi cu mai mulți dintre baabelienii din Israel și sperăm… la mai mare.

Hava Oren şi Peter Biro

Hava Oren, alături de Paula Crăciun şi Gabriel Ben Meron
Johanan Vaas (stânga) şi Andrei Schwartz (dreapta)

Hava Oren

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

5 Comments

  • Peter commented on May 19, 2019 Reply

    Mă bucur că ai amintit vizita mea la Ierusalim, chiar cu o poză. Când ai spus că locul este numit “Denia”, am fost speriat că este vorba de orașul din Spania la sud de Valencia, unde mulți nazi germani au găsit adăpost după război. Apoi mi-ai corectat presupunerea și am fost ușurat să aud că numele devine da le Danemarca. Se potrivește mult mai bine!

  • Hava Oren commented on May 17, 2019 Reply

    Stimatele domnule Klein,
    Partea referitoare la cele două patrii nu este o vorbă în vânt, ci tocmai esențialul, ceea ce mă îndeamnă să scriu. Dacă nu ați înțeles acest lucru, nu ați înțeles nimic!

  • George Kun commented on May 17, 2019 Reply

    Foarte interesant si placut de citit. Data viitoare cand vin la Yerusalim, dupa o noua vizita la Zidul Plangerii, am sa incerc sa fac un tur al cartierului cu tine, Hava.

    • Hava Oren commented on May 17, 2019 Reply

      Va fi o plăcere pentru mine să te conduc!

  • Ivan G Klein commented on May 16, 2019 Reply

    Mi-a făcut plăcere să fiu plimbat prin Beit Hakerem – eu care în luna pe care o petrec în Israel , în fiecare an în ultimii douăzeci , mă plimb practic numai în Kiryat Nordau . Nu am înțeles ce rost a avut partea de început referitoare la două patrii , mai exact nu văd nevoia articolului de a crea o punte decît dacă Baabel are un significant număr de cititori romîni din diaspora romînească / din Romania ( ceeace m-ar bucura ) .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *