Der Mașiach iz ghikimen! Der Mașiach iz ghikimen?

În fiecare an, de Yom Haatzmaut  și  de  Yom Yerushalayim,  îmi amintesc povestirea unui prieten mult mai vârstnic și care spre regretul tuturor celor care l-au cunoscut nu mai este demult printre noi: filosoful Yakov Lavi. Evreu polonez venit în Israel de copil, în anii 30 ai secolului trecut, împreună cu părinții lui, el era și un martor al evenimentelor de acum 50, 60 și 70 de ani. Crescut la Haifa, absolvent al Universității Ebraice din Ierusalim, fost luptător în Palmach și în Tzahal în primele cinci războaie ale Israelului, fost conferențiar de filosofie la Universitatea din Tel Aviv, un om de o cultură deosebită, regretatul Yakov Lavi (Lozowski) știa și povestea multe subiecte istorice, culturale, iudaice, filosofice pe care le-am învățat de la el. Aș putea repovesti multe lucruri pe care ni le povestea atunci când un grup de prieteni ne întâlneam în una din cofetăriile Universității Ebraice din Ierusalim, în campusul Givat Ram. Aș putea umple pagini întregi reluând eseistica sa orală. Poate în mod treptat, cu alte ocazii, puțin, fiindcă nu sunt și nu pot fi la nivelul acestui Om Mare. Acum vreau să reamintesc doar un fapt pe care l-am mai menționat și în trecut. În ziua în care David Ben Gurion a anunțat întemeierea Statului Israel, la 14 mai 1948, în cartierele evreiești din Haifa a izbucnit o bucurie de nedescris. Un vecin al familiei Lozowski a bătut la ușa lor, după cum bătuse și la alte uși ale altor vecini, strigând: ”Der Mașiach iz ghikimen! Der Mașiach iz ghikimen”! A venit Mesia! Sculați, oameni buni! Era un evreu bătrân, văduv, originar din Basarabia, pe care toți cunoscuții, în majoritate polonezi și ruși, Îl numeau ”der rumeniș” (românul). În 1967, când Armata de Apărare a Israelului a eliberat Zidul de Apus și Orașul Vechi al Ierusalimului a izbucnit o nouă explozie de bucurie. Și atunci s-au auzit asemenea strigăte, de la alți evrei: nu știu (și nici regretatul Yakov Lavi, atunci soldat concentrat în divizia care a eliberat orașul vechi al Ierusalimului nu știa) dacă bătrânul evreu basarabean din Haifa mai era în viață. Euforia a izbucnit, pentru că oamenii nu s-au gândit la realitate. Unii oameni au spus că această victorie, ca și întemeierea Statului, a fost decizia Istoriei. Nu și-au pus problema că Istoria nu este o persoană. Ea nu poate decide. Decizia este a oamenilor și, cred, a lui Dumnezeu. Oare oamenii s-au gândit că istoria evoluează după anumite legi, dar totuși ea nu este un personaj real, că fiecare om are un rol în evoluția societății, dacă vrea acest lucru? Istoria este un tribunal abstract, ireal din punct de vedere fizic, care judecă trecutul.

David Ben Gurion, întemeietorul Statului Israel modern, a fost un determinist. El a afirmat că Istoria a decis ca poporul evreu să revină în țara lui și să întemeieze un stat pe teritoriul ei. Poate însă că și el a uitat că Istoria nu este o persoană nu poate decide. În acest caz a fost decizia oamenilor. Sau, preluând tezele filosofice deiste (să ne amintim de gândirea lui Baruch Spinoza), există trei elemente care stabilesc evoluția lucrurilor: voința lui Dumnezeu, voința oamenilor, legile naturii. Așa a evoluat și Statul Israel, precum și Ierusalimul, capitala sa și Orașul Sfânt pentru cele trei religii monoteiste. În anii 20 ai secolului trecut, Albert Einstein a vizitat Palestina Mandatară. David Ben Gurion l-a condus în Ierusalim. La Zidul de Apus, ei au văzut un grup de evrei ortodocși ultra-religioși, care se rugau. Se spune că Ben Gurion i-ar fi spus lui Einstein că peste câteva zeci de ani această categorie de evrei vor dispărea. Puțin mai târziu, în anii 30, scriitorul evreu român I. Ludo a vizitat Palestina Mandatară și a văzut conflictul mocnit între evreii ”haluțim” sioniști moderni și evreii ultra-religioși. Rezultatul a fost romanul ”Mesia poate să aștepte”. Sionismul nu venise alături de iudaism, pentru a-l completa, ci  urmărea să îl înlocuiască. Problemă dificilă, rămasă nerezolvată până în prezent. Mai ales în Ierusalim, orașul unit, în care trăiesc laolaltă evrei laici, unii dintre ei atei și evrei religioși, unii ultra-religioși, arabi musulmani, precum și creștini. Rezultatele alegerilor pentru primăria Ierusalimului și pentru cel de al 21-lea Knesset au dovedit inversul celor presupuse în anii 20-30. Noul primar al Ierusalimului este un om păstrător de tradiție. Cele două partide ultra-religioase, atât cel ”așkenaz” (”Yahadut HaTora”) cât și cel ”sefard” (”Shas”) au obținut câte opt mandate în Knesset fiecare, în afară de partidul religios moderat (”Habayt Hayehudy”), iar deputați păstrători de tradiție au fost aleși și pe listele diferitelor partide politice laice. Comentatori au ajuns la concluzia că o parte mare a evreilor din Israel vor păstrarea tradiției. Regretabil, dar cele două grupuri comunitare-sociale, evreii laici și evreii ultra-religioși, nu se pot accepta reciproc și înțelege unul cu celălalt. Disputele asupra ”Legii recrutării în armată” au dovedit acest lucru încă odată.

Mulți evrei laici, bazându-se pe gândirea și valorile europene iluministe, asimilante, anti-religioase și sioniste din secolele 19-20 îi văd pe evreii ultra-religioși ca pe o societate primitivă, care trebuie să dispară. Ei nu știu și nu înțeleg că societatea evreilor ultra-religioși este complexă. Nu este vorba de primitivi, ci de oameni ca toți ceilalți, care au ales această cale din propria lor voință. Decizia asupra existenței lor ca membri ai unei societăți este numai a lor înșiși. Nimeni nu-i poate obliga să-și schimbe modul de viață. Ei reprezintă o minoritate religioasă pe care nicio țară din lumea contemporană nu și-a permis s-o lichideze. Cu atât mai puțin Statul Israel nu poate face acest lucru. Dar în Israel există serviciul militar obligatoriu pentru cetățenii evrei. Fapt nepotrivit tinerilor ultra-religioși, a căror viață se desfășoară în ieșive, învățând Tora zi și noapte: atât ei, cât și rabinii lor consideră că a întrerupe studiul Torei, chiar și pentru a intra în Armata de Apărare a Israelului, Tzahal, este o interdicție. Părerea lor este că Statul Israel există datorită îndeplinirii celor 613 porunci al Torei, printre care studiul ei neîntrerupt. Referindu-ne la Tzahal, există voci care afirmă că recrutarea lor forțată nu va aduce nimic armatei, ci dimpotrivă: ei nu sunt potriviți serviciului militar, cu excepția voluntarilor din rândul lor, care aleg de bunăvoie și nesiliți de nimeni să servească în armată. Unii analiști afirmă că încercarea de a-i sili să presteze serviciul militar nu este dintr-o necesitate a armatei, ci din dorința de a-i face să devină ”ca toți ceilalți”. Se mai adaugă și invidia, unii afirmând că sângele tuturor este la fel. Au fost făcute și afirmații după care acești elevi de ieșiva ultra-religioși ar trebui să fie impuși la ”serviciu național” civil, pentru ca să piardă și ei trei ani, ca și cei laici sau religioși moderați. La aceasta s-a răspuns că tinerii beduini, arabi creștini, arabi musulmani ar  trebui să fie de asemenea obligați la acest serviciu din același motiv, dar nu s-a ajuns la nicio concluzie în acest sens.

Astăzi (luni 27 mai 2019), când scriu acest articol, liderul unui partid laic face presiuni pentru a-i obliga pe acești elevi de ieșiva ultra-religioși să presteze serviciul militar. Apreciez punctul lui de vedere: este ceea ce vor votanții lui, în special membrii ai comunității de origine rusă. Dar se poate acest lucru? Înseamnă noi alegeri, care nu ar putea duce la nimic. Deocamdată, nimeni nu știe ce va urma. Să sperăm că lucrurile se vor liniști, că se va găsi o soluție care să ducă la formarea guvernului. Să avem guvern de Ziua Ierusalimului.

Dar oare faptul că acești tineri învață permanent Tora și se roagă lui Dumnezeu pentru binele statului și al Ierusalimului reunit nu este un ”serviciu național”?

 Așa că mă întreb, parafrazând cuvintele evreului basarabean din Haifa în 1948 și al evreilor din Ierusalim în 1967: Der Mașiach iz ghikimen? A venit Mesia într-adevăr? Poate că totuși, deocamdată, a venit Mașiach ben Yosef: a început construcția țării, a reușit, cel puțin deocamdată. Dar este nevoie de o înălțare spirituală viitoare, pentru a determina venirea lui Mașiach ben David. Deocamdată, să ne înțelegem între noi, să ajungem la pace civilă și să continuăm să construim Ierusalimul de Aur, orașul întregit, ca și toată țara. Pace tuturor! La mulți ani, Ierusalime!

Lucian-Zeev  Herșcovici

8 Comments

  • Eva Grosz commented on June 6, 2019 Reply

    Vreau să menționez că filozoful evreu ,fondatorul gândirii filozofice moderne Baruch Spinoza, a fost expulzat din pricina gândirii deiste din comunitatea evreiască. Documentul de excomunicare îl acuză de opinii periculoase și conclude să fie expulzat din comunitatea evreiască , pedepsit ca nimeni să nu vorbească cu el ,nici să-i scrie, nici să îi acorde vreo favoare și nimeni să nu citească scrierile lui. Spinoza este inexistent și astăzi pentru religia ortodoxă .Ca și toată lumea evreiască reformă .
    Și toleranța este inexistentă. nu numai între religioși și nereligioși, ci în toate domeniile.

  • Tiberiu Ezri commented on June 2, 2019 Reply

    P.S – unii dintre ei chiar nu recunosc existenta statului Israel, desi traiesc pe contul lui, fara sa lucreze, iar altii cum ar fi actualul ministru de interne si fostul puscarias Dery, nu respecta ziua holocaustului.

  • Tiberiu Ezri commented on June 2, 2019 Reply

    Va multumesc pentru acest articol intelept si scris frumos.
    Articolul are insa o problems de logica: nu laicii vor sa-i lichideze pe ultra religiosi ci vicevrsa! Chiar daca aceasta vointa nu se exprima in mod deschis, ei ar putea realiza acest lucru in cateva decenii prin aparatul electoral si creasterea naturala a acestei populatii care fac multi copii. In cateva decenii nu vom mai avea savanti si nu cine sa lucreze si sa produca si nu o sa fie cine sa apere tara . Oare rugaciunea ne poate mentine ca un stat inaintat si singura tara democratica din regiune?

    • Eva Grosz commented on June 3, 2019 Reply

      Nu e nevoie de câteva decenii. Se întâmplă acum. Guvernul actual este dominat de partidele religioase și la dispoziția lor. Reprezentantul Uniunii partidelor de dreapta , partid extremist ,Mihael Smotrich care pretinde să devină Ministrul Justiției a declarat că vrea portofoliul ca să restaureze sistemul justiției din Tora. În acest caz se poate întâmpla ca mulți tineri să-și caute norocul în alte țări.

  • Eva Grosz commented on May 31, 2019 Reply

    Rămânem cu întrebări . Desigur nimic nu poate fi forțat .Și eu cred că tendința de a fi cu toții egali , chiar și în obligații este nepotrivită unei țări libere în care omul poate decide felul în care trăiește. întrebarea mea este alta: grupul de religioși extremiști poate impune celorlalți felul lor de viață? Pentrucă și dacă nu în totalitate, dar în mare măsură ,evreii nereligioși sau tradiționali trăiesc vrând- nevrând după legile impuse de religia ortodoxă. De la naștere, școală,căsătorie și până la înmormântare. Această impunere este forțată. Altfel nici eu nu cred că religioșii haridimi sunt pregătiți spiritual pentru armată. Și armatei îi este greu să îi încorporeze. Distinsul filozof Yeshaiahu Leibovitz a spus că Meshiach VA VENI- Javo-în ebraică. Cu accentul pe VA…ceeace nu promite nimic.Deocamdată istoria rămâne la dispoziția sorții și a celor oameni care vor și au capacitatea să o schimbe, în bine sau în rău. Articol excelent . Mulțumim D-lui Herscovici !

  • Ivan G Klein commented on May 30, 2019 Reply

    Articol echilibrat …..
    “Dar oare faptul că acești tineri învață permanent Tora și se roagă lui Dumnezeu pentru binele statului și al Ierusalimului reunit nu este un ”serviciu național”? “. ….Eu i-aș întreba pe reprezentanții lor : ” Ce procent din populația Israel , după aprecierea lor , ar trebui să presteze acest serviciu național ? “

  • Andrea Ghiţă commented on May 30, 2019 Reply

    Încă un articol “marca Lucian Herşcovici” care împleteşte realitatea şi snoava, sub semnul optimismului.

    • Eva Grosz commented on May 31, 2019 Reply

      Da, așa este .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *