Norman Manea și Mihail Sebastian

Născut în 1936 la Burdujeni, lângă Suceava, dintr-o familie de evrei, Norman Manea a fost deportat la vârsta de cinci ani în lagărele din Transnistria împreună cu familia lui.

Repatrierea familiei în 1945 era la început plină de speranţe, dar în curând nesiguranţa existenţei, într-un nou regim de teroare, se face simţită în familia Manea.

Conflictul interior între dorinţa de a se elibera de ghetoul trecutului şi dorinţa de a fi asemenea celorlaţi, acea senzaţie de “captiv al adversităţii interioare”, de care pomeneşte mereu autorul, domină viaţa întregii familii. Tatăl o manifestă în tăcere şi demnitate. Mama în veşnică agitaţie şi nelinişte.

Scriitorul se închide în cochilia melcului, care nu este altceva decât cochilia limbii în care scrie, limba în care a învăţat, apoi a devenit scriitor, limba română.

În 1986 părăseşte ţara şi în 1988 ajunge în SUA.

Întoarcerea Huliganului este un document inedit al perioadei din România, din cele două regimuri de teroare. Este tragedia incertitudinii existenţiale, tragedia lipsei de identitate. Este și tragedia evreilor din cei 2000 de ani de diaspora. Titlul nu este ales întâmplător.

În 1934 apare cartea lui Mihail Sebastian Cum am devenit huligan.

Ea este un răspuns la insultele aduse la adresa lui de către intelectualii acelei vremi, care se alăturaseră deja la grupurile legionare și mai ales un răspuns la prefaţa pe care intelectualul legionar Nae Ionescu a scris-o la cartea lui Sebastian De două mii de ani. Este o căutare a identităţii şi o încercare de a înţelege contradicţia interioară care se naşte între evreul Iosif Mendel Hechter şi cetăţeanul român Mihail Sebastian.

În librăria bunicului Avram [bunicul lui Norman Manea] din Burdujeni se purtau discuţii pline de tensiune şi îngrijorare în legătură cu apariţia acestor cărţi. Ariel, vărul rebel, sionist şi literat, decretase anul 1934 „Anul Avertismentului”. Dar nu toţi îl luau în serios. Iată cum descrie Norman Manea evenimentele:

“Viitorul ginere şi aleasa inimii sale [viitorii părinţi ai lui Norman Manea] citeau şi ei în librăria bătrânului Avram ziarele şi cărţile momentului, aşa că ştirea lansată de vărul Ariel nu avea cum să-i surprindă: romanul De două mii de ani, apărut în acel an, stârnise un enorm scandal în lumea bucureşteană! Autorul nu se numea Mihail Sebastian, cum era tipărit pe coperta gri-bleu a cărţii, ci Iosif Hechter, iar incendiara prefaţă a romanului se datora ideologului legionar Nae Ionescu, mentorul, cine ar fi crezut, bietul Hechter!

Prefaţa domnului Ionescu susţinea că admiratorul şi ucenicul său nu era pur şi simplu om de la Dunărea Brăilei, ci evreu de la Dunărea Brăilei. Se pare că faptul nu putea fi nici ignorat, nici schimbat: Hechter-Sebastian şi coreligionarii săi, chiar dacă erau atei şi asimilaţi, nu puteau fi români. Românii sunt români pentru că sunt creştini-ortodocşi şi creştini ortodocşi pentru că sunt români, explicase legionarul Ionescu. Simplu, ca bună ziua!”

Voi sări peste conţinutul cărţii care, cred eu, este o lectură din cele care nu pot lipsi în biblioteca oricăruia dintre noi, nu numai pentru frumuseţea stilului, dar şi pentru că romanul este un document al secolului al XX-lea din România, un document trăit.

Voi cita doar un fragment de la sfârşit, când Norman Manea revine în România în 1997.

A şasea zi, sâmbătă, 26 aprilie 1997.

“Târzie oră de noapte. Pe ecranul de televizor se desfăşoară ceremoniile bisericeşti ale Învierii.

Mă aplec asupra teancului de ziare. Reacţiile la Jurnalul lui Sebastian sunt variate.

Emoţie, uimire, iritare.

De ce m-ar interesa? Doar nu am fost prezent când pătimaşul Ariel perora, în anii huliganici dinaintea naşterii mele, în faţa micii audienţe în librăria bunicului, despre huliganul Sebastian şi legionarii huligani cu care se aliaseră prietenii săi.

Sebastian nu are legătură cu Transnistria, nici cu Periprava.

Adevărat, şi el voise să iasă din ghetou şi nu fusese întâmpinat cu flori, ci, previzibil, de alte ghetouri.

Şi el sub asediu rămăsese captivul adversităţii interioare … asemănările greu de neglijat nu anulează însă diferenţele drastice.

Trăise în lumea vechilor coduri, gata să explodeze, eu am trăit după ce codurile explodaseră.

Nu, nu sunt Sebastian, dar dacă aş scrie despre Jurnal, aş fi acoperit din nou de sudălmi şi pietre?

Din nou onorat ca trădător, extrateritorial, “gunoi”, agent al Casei Albe?

Mihail Sebastian, scriitor, 1907 Brăila – 1945 București. Jurnalul lui, scris între 1935-1944. este unul din cele mai importante documente umane și literare despre climatul care a precedat Holocaustul din Europa de Est.

Eva Grosz

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

3 Comments

  • Tiberiu Ezri commented on September 21, 2019 Reply

    Tragedia evreilor patrioti: “Daca eu va vreau, vor nu ma vreti”.

  • Eva Grosz commented on September 21, 2019 Reply

    Mulțumesc Artemiu Vanca pentru comentare . În general cred că oricine , oricum scrie, se bucură de părerea altuia.De aceea vă mulțumesc din nou .Pe mine mă frapează acești doi scriitori. Cărțile -Acum 2000 de ani, Jurnalul de M. Sebastian și Întoarcerea huliganului de Norman Manea sunt documente social-politice ale epocii ,cât și sentimente în vremuri deosebit de grele pentru acești oameni. Există și o verigă care asigură continuitatea între cei doi. În Jurnalul lui M.Sebastian predomină acea lipsă de a se înțelege pe sine, de a înțelege de ce vechii prieteni, precum Mircea Eliade îi întorc spatele. Pe mentorul lui din vremuri ,Nae Ionescu, continuă să-l aprecieze și după acea prefață antisemită .Aproape că se învinuiește pe sine ,așa cum nu puțini evrei au procedat. Faptul că Jurnalul a fost publicat doar în 1996 spune multe. La fel și felul în care a murit.

  • Artemiu Vanca commented on September 21, 2019 Reply

    Despre “Jurnalul lui Sebastian s-a scris, la apariţia lui în fel şi chip, de rău şi de bine. În istoria literaturii române el rămâne însă, aşa cum l-a catalogat Nicolae Manolescu, ” …una dintre cele mai remarcabile scrieri de acest gen din literatura română”. Tot Manolescu este de părere că Jurnalul “e preferabil a-l citi ca pe un document sufletesc, de o mare valoare literară, nu ca pe unul de epocă”. Aici nu sunt de acord cu el. “Jurnalul este, în egală măsură,un document literar şi unul social şi politic.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *