A ruginit frunza din vii…

A venit octombrie și cu el nopțile reci. Doar nopțile, pentru că în timpul zilei temperatura ajunge (la noi, aici în deșertul verde al Israelului) la 35 grade, iar în restul țării diminețile cochetează cu cifra 30. Dar e toamnă, chiar fără rugina frunzelor, fără roua de dimineață și fără ploi, deocamdată.

Pentru cei născuți aici totul pare normal. Așa au găsit ei clima și locurile din primul moment când au deschis ochii. Și de multe ori ceea ce vezi în copilărie ți se înregistrează în minte ca fiind situația absolut normală. Dar pentru cei care și-au petrecut o bună parte a vieții pe tărâmurile climei temperate, realitatea de aici e opusul celei cu care erau obișnuiți. Și această senzație nu te părăsește nici măcar după o jumătate de secol petrecută pe aceste meleaguri.

Deci să recapitulăm. Cerul e în continuare senin, doar ici și colo apar nori albi, care umbresc pentru câteva momente razele soarelui, dar foarte repede se retrag, parcă scuzându-se că au deranjat. Alteori, foarte rar, îți joacă festa, așa cum s-a întâmplat săptămâna trecută. În plină zi, cu un soare arzător, care te obligă să cauți umbra cu orice preț, așa dintr-odată cerul se înnorează, nori negri apar ca de nicăieri și o ploaie torențială de câteva minute încearcă fără succes să alunge praful de pe frunzele copacilor, adunat în cele 6-7 luni de la ultima ploaie.

Încearcă, dar nu reușește. Pentru că dacă ar reuși, ploaia aceasta s-ar numi în ebraică ”haioreh”, adică prea cunoscutul fenomen climateric de aici, provocat de o schimbare de presiune  care aduce, pentru prima oară după o vară secetoasă, o cantitate de ploaie suficientă pentru a căpăta această specială denumire. Nu, ”haioreh” încă n-a venit, dar toamna se simte în aer.

Mai sunt și alte semne care nu înșală și care anunță schimbarea anotimpului. De exemplu instalația de încălzire solară a apei (așa-numitul dud șemeș în termeni israelieni), care nu mai e atât de eficientă ca în timpul verii. E clar că ne apropiem de momentul (costisitor) al folosirii curentului electric, altminteri în curând vom trebui să facem duș cu apă rece.

Un singur amănunt te cam încurcă. Țânțarii își fac de cap tot timpul, pentru ei nimic nu s-a schimbat, ei supraviețuiesc în orice condiții și te atacă cu o eficacitate ușor explicabilă prin schimbarea genetică. Nu de mult țânțarul era o vietate neagră, mică dar ușor vizibilă, pe care de cele mai multe ori o auzeai zbârnâind în jurul tău și o puteai neutraliza cu relativă ușurință, în special cu spray-ul aflat la îndemâna oricui.

Ei bine, lucrurile s-au schimbat radical. Vietatea numită țânțar nu mai e vizibilă (pentru că dimensiunile ei s-au micșorat semnificativ) și nu mai poate fi auzită (pentru că zborul ei nu produce nici cel mai mic zgomot), așa că îi simți prezența (usturătoare) doar după ce te-a pișcat. Lupta anti-țânțar în zilele noastre, cel puțin aici la noi, e una oarbă, împotriva unui inamic ce nu poate fi depistat și nu-ți mai rămâne decât să împrăștii la întâmplare gazul care ar trebui să fie letal, dacă ai putea identifica ținta.

Dar toamna israeliană îți oferă și alte aspecte, unele foarte interesante. Dacă ai timp (și eu nu prea dispun de acest har  al timpului liber) și privești cerul mai spre după amiază, observi stolurile de păsări care se îndreaptă spre sud. Nu poți să știi despre ce fel de viețuitoare e vorba, pentru că ele zboară la mare înălțime, dar presa vorbește deja de fenomenul anual al migrării, descriind de fiecare dată speciile de care e vorba și cunoscutul lor itinerar: din Europa, întâi un popas de câteva zile nordul Israelului și apoi spre Africa ecuatorială. Acolo în nord, musafirele din bătrânul continent sunt primite cu sentimente amestecate. Pe de o parte apariția superbelor păsări de toate culorile și formele, acoperind cerul cu elegantele mișcări ale aripilor, în căutare de un loc propice popasului e un spectacol așteptat și primit cu bucurie în fiecare an, căci imaginile sunt inegalabile, unice.

Dar simpaticele, și în aparent nevătămătoarele viețuitoare produc pagube la fel de inegalabile! A nu se uita, păsările mature şi cele foarte tinere sosesc în Țara Sfântă după un zbor de mii de kilometri, aproape fără pauză și fără nici o posibilitate de alimentare pe parcurs.

SAMSUNG CAMERA PICTURES

Pentru aceste păsări venite de foarte departe, Israelul e chiar așa cum scrie la carte, Ţara Făgăduinței, pentru că ele poposesc doar în preajma lacurilor (naturale sau artificiale) și primul lucru de care se ocupă este găsirea hranei absolut necesare pentru supraviețuire și continuarea zborului. Iar hrana cea mai la îndemână sunt…peștii  (cei mai mulți sunt pești de crescătorie) care reprezintă sursa de venit și de trai a mii de locuitori ai nordului țării.

Conflictul a căpătat de-a lungul vremii aspecte cu totul neplăcute, dar în ultimii ani locuitorii regiunii de nord au găsit soluția: pești, mormoloci, viermi, sunt pregătiți din timp, în locuri speciale, ceea ce oferă păsărilor extenuate de zborul peste mări și țări o hrană imediat accesibilă, și în felul acesta se evită pierderi serioase și găuri în bugetul celor pentru care piscicultura e nu un hobby ci o meserie.

A propos, același fenomen, dar în sens invers, se petrece primăvara, când aceleași păsări (sau cele care au supraviețuit zborului dus-întors) revin, de data aceasta în drum spre Europa. Imaginile sunt la fel de spectaculoase, dar într-un anotimp mai plăcut, mai cald, ceea ce face ca mulți dintre israelieni să aloce un sfârșit de săptămână, pentru a pleca în nordul ţării şi a  a fi martori ai popasului legendar al acestor păsări.

Așa cum am mai spus, păsările călătoare trec pe deasupra noastră, a celor din sud. Îmi închipui că ele aruncă o privire de sus în jos, iau în considerație nisipul deșertului, fac abstracție de zonele verzi din ce în ce mai întinse, și trec mai departe.

Noi nu avem nici râuri, nici lacuri. Pardon, avem o mare, cea Moartă și sărată, care nu poate reprezenta o momeală pentru atotștiutoarele păsări, care nu se lasă ademenite de imaginea apei, pentru că de mii (sau milioane!) de ani, memoria lor genetică conține avertismentul care împiedică fiecare pasăre trecătoare să se oprească și să ”încerce marea cu degetul”.

Deci noi nu avem nici râuri, nici lacuri, dar contrar așteptărilor nu ducem lipsă de apă. Nu de mult, pe vremea când eram amenințați cu luarea unor drastice măsuri de reducere a consumului de apă, circula pe la noi povestea cum că una din propuneri trebuia sa fie dușul în cuplu! Ei bine, cei care au mizat pe această idee interesantă au fost nevoiți să-și recunoască dezamăgirea, întrucât în ultimii ani a crescut în mod simțitor numărul uzinelor de desalinizare a apei de mare, așa că israelianul nu suferă de lipsă de apă, industria de asemenea, și în mod cu totul paradoxal, problema unei viitoare secete a dispărut de pe ordinea de zi a cetățeanului și a guvernului.

Nu că ne lipsesc probleme, iar cine urmărește cât de cât ce se întâmplă pe aici ajunge foarte repede la concluzia că suntem preocupaţi de patru feluri de probleme: mici, mijlocii, mari și foarte mari, dar din păcate nu prea are cine să se preocupe de ele, pentru că de aproape un an posedăm un guvern temporar, de tranziție, care își târăște zilele de la o lună la alta și de la o campanie de alegeri la alta. Bineînțeles, nu acesta e subiectul de care voiam să scriu, dar nu e de mirare că am alunecat pe această pantă, pentru că cum Dumnezeu poți să stai și să cugeți o secundă fără să te gândești că pe undeva trăim de câteva luni bune în țara lui Papură Vodă?!

De aceea israelianul aflat în concediu în Europa nu poate concepe o situație în care o cameră de hotel nu are aer condiționat, sau nu este conectată la un sistem central de răcire. Nimic nu ajută, ca de exemplu explicația cum că vara în Europa durează doar 2-3 luni, și ”nu se merită” a face o investiție pentru o perioadă atât de scurtă. Bineînțeles, într-o mulțime de locuri vei întâlni acele instalații care răcesc atmosfera vara și o încălzesc iarna, dar soluția e departe de a fi ubicuitară.

Cu alte cuvinte, pe pământ nicăieri și nimic (sau aproape nimic) nu e perfect și această situație ne acompaniază de-a lungul întregii vieți.

Dar ideea de bază e să nu te mulțumești cu ce ai și cu ce ai realizat, și să continui să cauți soluții. Prima mașină a mea cu aer condiționat a fost achiziționată abia în anul 1985 și pe vremea aceea marea majoritate a vehiculelor israeliene nu posedau această instalație absolut necesară. Astăzi e interzis importul de automobile care nu posedă un sistem de aer condiționat.

Prin urmare ceea ce ne rămâne e permanentul efort de a rămâne în viață, iar rezultatul depinde în mare măsură de fiecare din noi. Nu, cei săraci cu duhul nu sunt fericiți și de aceea împărăția cerurilor nu le aparține. Pentru a ajunge acolo trebuie îndeplinite mai multe condiții, dar acesta e cu totul un alt subiect, pentru o altă dată.

Gabriel Ben Meron

11 Comments

  • Alex Schneider commented on October 22, 2019 Reply

    Un articol placut de citit cu descrieri veritabile. Multumiri!
    Referitor la migratia pasarilor toamna si primavera vrau sa mentionez :

    In cele doua anotimpuri de migratie ( de la nord la sud in toamna si dela sud la nord in primavara) trec peste Israel 500.000.000 de pasari de toate marimile . Cantitatea asa enorma e intrecuta numai la Canalul Panama din America. Asta datorita faptului ca Israelul este locat la intersectia dintre Europa, Asia si Africa si dealungul Valei Iordanului sunt permanent vanturi calde care usureaza zborul fara efort prea mare (Termica ).
    La intrebarea care s-a pus ” unde zboara pasarile ? ” se poate raspunde : Din Delta Dunarii, de exemplu, barzile si cocorii zboara peste Israel in drum spre Africa ( Kenia in special ) si se intorc in primavara .

    • GBM commented on October 23, 2019 Reply

      Multumesc pentru precizari
      GBM

  • Eva Grosz commented on October 17, 2019 Reply

    Mi-a plăcut mult descrierea migrării păsărilor . Dar cel mai mult mi-a plăcut denumirea de “Țara lui Papură Vodă “

    • GBM commented on October 18, 2019 Reply

      Noi astia de un alt leat ne mai aducem aminte de vechile expresii….
      GBM

      • Andrea Ghiţă commented on October 18, 2019 Reply

        Întotdeauna m-a fascinat răspunsul la întrebarea: “Şi păsările un’se duc când se duc?” Articolul liric al lui Gabriel Ben Meron ne dezvăluie nu numai unde poposesc păsările ci şi cum e toamna în Israel. O prietenă, stabilită de zeci de ani în Israel, îmi povestea că îi lipseşte foşnetul frunzelor sub paşi. De aici întrebarea mea: În Israel există frunze căzătoare?

        • Eva Grosz commented on October 18, 2019 Reply

          “Dar pentru cei care și-au petrecut o bună parte a vieții pe tărâmurile climei temperate, realitatea de aici e opusul celei cu care erau obișnuiți. Și această senzație nu te părăsește nici măcar după o jumătate de secol petrecută pe aceste meleaguri.” …
          Și frunzele vor cădea
          în curând și brusc și ploaie va fi dacă avem noroc. Dar cum spune GG cele patru anotimpuri pe care le știam ne lipsesc .Mie îmi lipsesc.: primele semne de primăvară, ghioceii ,vara scurtă ,toamna cu parcurile cu castane și pământul acoperit cu covor auriu . Ploaia și zăpada . O viață. Eu am castane aduse din parcul central din Timișoara puse în vitrină .

        • GBM commented on October 18, 2019 Reply

          Si inca cum!
          Va invit sa vizitati curtea casei mele….
          GBM

          • Andrea Ghiţă commented on October 18, 2019 Reply

            Vă mulţumesc şi poate voi da curs acestei invitaţii…într-o toamnă viitoare.

  • Tiberiu Ezri commented on October 17, 2019 Reply

    Gabi, mi-a placut descrierea ta despre pasarile migratoare.
    Pasarile sunt poate cele mai enigmatice animale. Care animal mai e in stare sa parcurga mii de kilometrii fara oprire si fara sa se hraneasca? Poate balenele, dar ele devora pe drum tone de plankton.
    Pasarile au si avantajul ca zboara cu sutele in carduri, ceea ce le da putere si nu este imposibil ca odata, in viitor, sa se intample cosmarul prezentat de Hitchcock in filmul lui “Birds”.

  • Tiberiu Georgescu commented on October 17, 2019 Reply

    Admir fără pic de reținere ce au făcut locuitorii Israelului pt. a duce o viață civilizată din toate punctele de vedere si pt. a se apăra.
    O bună prietenă si colegă de liceu a soției mele nu pregetă -de fiecare dată când ne vedem -a ne spune:” Tibi, veniți la noi in vizită, e țara cea mai sigură din lume.”
    Pentru cei de aci care se mai miră le zic și eu:evreii citesc mult, studiază și mai mult și, mai ales sunt serioși;asta-i tot.
    Felicitări și succes mai departe.

    • GBM commented on October 17, 2019 Reply

      Pericolul ce mare sunt generalizarile, dar in principiu aveti dreptate: aici se lucreaza din greu, dar suntem multumiti (iarasi o generalizare!) si in comparatie cu alte tzari ducem o viata deajuns de sigura
      GBM

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *