Am fost prietenă cu Tania Lovinescu

În viața mea am avut mulți prieteni foarte diferiți. În liceu am avut o prietenă pe care inițial am apreciat-o pentru frumusețea ei stranie și mulți ani după aceea, chiar și după deportare, la maturitate, legătura noastră s-a dovedit puternică. Dar nu întotdeauna mi-am ales cu grijă prietenii și am avut și multe deziluzii. Multă vreme prietenii soțului meu au fost și prietenii mei și i-am apreciat, crezând că el nu poate greși. Dar de multe ori alegerea lui m-a înșelat. La bătrânețe ai de obicei prieteni vechi și credincioși și nu mai cauți alții noi.

Prietenia mea cu Tania Lovinescu a început târziu, când aveam nevoie de ea și regret mult că s-a sfârșit atât de curând prin decesul ei. Scriu despre Tania în special pentru cei care nu au cunoscut-o. Pe cei care își amintesc de ea îi rog să pună, cel puțin în gând, un ghiocel pe mormântul ei, pentru că tare-i plăceau aceste flori delicate, pe care le merita pe deplin.

Nu intenționez să scriu o biografie a Taniei, de fapt nici nu am datele necesare. O biografie serioasă nici nu se găsește, deoarece viața ei „bate filmul”. Și totuși a fost un personaj aproape public, poetă, scriitoare de succes, jurnalistă apreciată, textiera unor cântece pe care multă lume le fredona. Pentru cei tineri care nu au cunoscut-o, spicuiesc câteva date importante din viața ei, pe care le-am găsit în crispedia.ro, la capitolul „personalități”.

Tania s-a născut în 9 decembrie 1924 la Ploiești. Este fiica Rebecăi, învățătoare, și a lui Herman Goldenberg, chimist. A absolvit liceul „Cultura” și apoi facultatea de fizică și chimie la București în 1949. A lucrat la Radiodifuziunea română (1949-1983), la Institutul de relații culturale cu străinătatea, Consiliul Național al femeilor, Revista Agricultura Socialistă devenită apoi Satul Socialist. Are colaborări la România Liberă, România Literară și alte publicații. Debutul editorial și l-a făcut în 1969 cu volumul de poezii „Oamenii, visele” și în decursul timpului a publicat poezie, proză scurtă și două romane. În 1989 a emigrat în Israel și a revenit în țară în jurul anului 2000.

Cartea de debut: Oamenii, visele

Eu am cunoscut-o când s-a întors în România. Auzisem de existența ei. Auzisem că s-a expus criticii lui Vadim Tudor în legătură cu publicarea unei ediții a operei complete a lui Eminescu, fapt care a răzbătut și în presa de dinainte de 89, pe timpul Rabinului Rosen. Era cunoscută ca o femeie curajoasă, voluntară și interesantă. Nu știam nimic despre familia ei, nici nu auzisem că a emigrat în Israel.

La începutul anilor 2000 Tania mi-a adus un pachețel de la verișoara mea din Israel și m-am dus să-l iau. Această întâlnire a fost hotărătoare. Era o personalitate captivantă și a apărut la un moment când aveam nevoie de o prietenă care să locuiască aproape, să fie interesantă și să-mi acorde încrederea ei. Așa ne-am înprietenit. Locuia în Piața Iancului, la nici cinci minute de mine și ne vedeam aproape zilnic. Tania era foarte suferindă și la început discuțiile noastre s-au axat pe teme medicale, în măsura competenței mele de pediatru. Eram și medic la Școala Lauder, unde învăța cel mai mic nepot al ei și nu aveam lipsă de subiecte. L-a cunoscut și pe soțul meu și aceasta ne-a apropiat și mai mult. Din plimbările pe care le făceam împreună am reținut că Tania era foarte miloasă. Avea cerșetorii ei „abonați” cărora le dădea zilnic bani sau mâncare. Unii veneau sub fereastra ei și ea le arunca de la etaj obolul ei.

Nu citisem nimic scris de Tania.

Iată ce spune Denise Teodoru de la Radio România Actualități în 22 iunie 2011 despre Tania: Scriitoare, poetă, textieră de muzică ușoară și om de radio cu peste 30 de ani la microfon în desaga de reporter, este unul dintre numele de referință ale literaturii române. În primul rând pentru dragostea ei pentru limba română, pe care a dus-o și în Israel și care a adus-o înapoi în România după 12 ani, neputând să se desprindă de locul în care s-a născut, mai apoi de cele 14 cărți scrise, de zecile de melodii compuse pe versurile ei, dar și pentru acuitatea observației lipsită totuși de duritate, mărturie a unui spirit superior care a înțeles natura umană și o descrie cu umilința celui care nu judecă.

Citez numai câteva titluri dintre cărțile ei: Crochiuri în peisaj israelian, Față de masă cu zodiac, Arpegii de toamnă, Exerciții de luciditate, cărți care au făcut vâlvă la apariție. Cărțile ei nu se mai găsesc în stoc și foarte rar la anticariate. Am citit cu mare atenție numai două, primite chiar de la ea: „Femeia lui Loth” din 1980 și „Mă cheamă Alzheimer” apărută la Editura Cartea Românească în 1986. (Ultima a fost reeditată în 1998, tradusă în engleză de Mariana Balotescu, la Editura Institutului European.)

Cartea aceasta m-a impresionat profund, pentru că este trăită chiar de autoare. Primul ei soț a murit încă tânăr cu această boală cruntă. Chiar fără a fi medic, ea a reușit să cuprindă în acest roman toate simptomele din diferitele etape ale bolii, dar și problemele grave ale celor din jur, mai ales ale familiei.

Este o carte care și azi, când se cunosc mai multe despre această boală, poate fi un îndreptar pentru studenți în medicină și pentru familiile celor bolnavi. Recent am auzit o discuție televizată a unui medic psihiatru, responsabil pe țară cu problema bolii Alzheimer: există 300.000 de pacienți declarați și este foarte greu de găsit metodele potrivite de tratament. Metoda ocupațională, terapia preconizată în etapele de început ale bolii, care nu vindecă dar poate încetini evoluția bolii, a intuit-o și autoarea acestui roman.

Tania era o gazdă perfectă. Îi plăceau musafirii și prin ea am cunoscut și alți oameni cu care m-am împrietenit, mai ales că eram într-o perioadă când aveam nevoie de oameni. La ea am cunoscut-o pe Sonia Palti (Români, treceți Prutul!) din Israel și pe alți poeți și scriitori care au făcut alya ulterior. Nu a fost zi în care să regret că am vizitat-o. Tania era o mamă și o bunică perfectă și o admiram pentru dârzenia cu care îi lăuda și îi apăra pe cei dragi, chiar dacă greșeau.

Dar toate au un sfârșit și Tania ne-a părăsit mult prea curând. Îi mulțumesc pentru prietenia ei.

Mirjam Bercovici

București, 14-02-2020

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

5 Comments

  • Roza Arsene Brumfeld commented on February 23, 2020 Reply

    MULTUMESC MIRJAM PENTRU ARTICOLUL TAU.
    MERITA SA NE ADUCEM AMINTE DE EA , DE POEZIA EI SI MAREA EI BUNATATE SUFLETEASCA.
    Sa i fie amintirea binecuvantata

  • Andrea Ghiţă commented on February 21, 2020 Reply

    M-a impresionat acest portret trecut prin filtrul sentimentelor de prietenie. Cunoşteam numele Taniei Lovinescu, dar articolul e binevenit pentru informaţiile despre opera ei literară. Am s-o caut şi am s-o citesc.

  • Ivan G Klein commented on February 21, 2020 Reply

    Detaliile acestui articol se uită repede dar nu căldura cu care e descrisă o prietenie infiripată și menținută la o vîrstă la care așa ceva e rarisim . k.i.

  • Daniela Stefanescu commented on February 20, 2020 Reply

    Multumim, Mirjam! Foarte bine scris; o zugravire atat de elocventa a personalitatii acestui OM remarcabil!
    Inca un articol interesant si captivant pe care l-ai scris!

  • Nicole Sima commented on February 20, 2020 Reply

    Un frumos „remember” scris din tot sufletul.
    Oamenii speciali nu trebuie uitați și Mirjam Bercovici,
    ea însăși un om special, a avut privilegiul să cunoască astfel de personalități și astăzi găsește modalități să ni-i aducă în vizor.
    Mulțumim.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *