Conrad Schick – arhitect şi arheolog al Ierusalimului secolului XIX

Ierusalimul este un oraș extraordinar, diferit de toate celelalte orașe din lume.  De ce?  Există o infinitate de răspunsuri, eu aș vrea să propun cititorilor pe unul din ele.

În majoritatea orașelor europene, fie că este vorba de Paris sau Praga, sau de Arad sau Cluj, centrul datează din în sec. al XIX-lea, ceea ce conferă multora dintre ele o atmosferă asemănătoare.  Ierusalimul este mult mai vechi.  Partea veche nu seamănă cu nimic din ce există în Europa.  Partea nouă este foarte frumoasă, dar ea se limitează aproape numai la sec. XX-XXI.  Iar între partea antică și cea nouă există foarte puțin.  Explicația este simplă: în sec. al XIX-lea Ierusalimul era un oraș neînsemnat de la periferia Imperiului Otoman, unde nu se întâmpla nimic.  Tocmai de aceea puținele clădiri rămase de atunci au în ochii mei un farmec deosebit.  Și multe dintre ele au în comun numele arhitectului: Conrad Schick (1822–1901).

A fost o personalitate foarte neobișnuită: arhitect, arheolog, a trasat hărți, a construit machete, a cunoscut Ierusalimul ca nimeni altul pe vremea lui și în aproape toate aceste domenii a fost autodidact.

Conrad Schick s-a născut într-un sat din sudul Germaniei, într-o familie care aparținea sectei pietiste a bisericii evanghelice (luterane).  Conform concepției acestei secte a fost dat încă de tânăr ca ucenic, învățând tâmplăria, fierăria și ceasornicăria, ca să se poată descurca în viață – dar e adevărat că avea și un mare interes pentru tehnică.  Asta nu înseamnă că nu avea studii.  A urmat liceul comunității pietiste din Korntal, lângă Stuttgart, apoi colegiul de misionari St. Chrischona de lângă Basel, astfel încât avea cunoștințe clasice și teologice.  În 1846, după patru ani de studii, a fost trimis împreună cu încă câțiva „frați” ca misionar la Ierusalim.  Ideea era să deschidă o școală de meserii, să atragă tineri evrei și musulmani și să-i convertească.

„Casa fraților” a fost un experiment nereușit, care s-a destrămat după scurt timp.  Le lipseau mijloacele financiare, iar „frații” au preferat să se însoare. Schick s-a alăturat misiunii anglicane, unde a condus școala de meserii timp de aproape 30 de ani.  Episcopul anglican a întemeiat școli, spitale, orfelinate, dar pe vremea aceea la Ierusalim nu erau arhitecți, așa că a cerut ajutorul lui Schick.

Legătura lui Schick cu arhitectura a început încă din colegiul de misionari, unde a primit ca proiect să construiască o machetă a Primului Templu, în conformitate cu descrierea care apare în Biblie.  Aceasta i-a trezit interesul și de-a lungul anilor a mai construit zeci de machete: Primul și Al Doilea Templu, Muntele Templului așa cum apare în zilele noastre, Biserica Sfântului Mormânt, etc.  Câteva sunt expuse până azi la Ierusalim și pot fi văzute.  Unul a fost vândut nu demult la galeria Sotheby, pe aproape un sfert de milion de lire sterline. 

(Pe atunci Cupola Stâncii încă nu era aurită – aspectul cunoscut în zilele noastre datează abia de prin 1960.)  Conrad Schick a obținut autorizația să cerceteze ce se află dedesubtul moscheilor – tuneluri, rezervoare de apă, etc.  El a făcut o hartă detaliată și a construit macheta în așa fel încât unele părți pot fi ridicate pentru a vedea ce se află dedesubt.  Până azi observațiile lui sunt singura sursă de informație în acest subiect!  (Cum a obținut autorizația?  Este și asta o poveste!  Muftiul din Istanbul obișnuia să-și petreacă verile la Ierusalim, unde clima e mai plăcută, iar casa lui de vacanță era alături de casa lui Schick.  Cei doi vecini s-au împrietenit…)

Poate că machetele i-au deschis lui Schick drumul spre arhitectură, dar cert este că s-a bazat pe desenul tehnic învățat la liceu.  Construcțiile sale, făcute din piatra locală, combină elementele orientale (arcuri, cupole) cu cele europene clasice, neogotice, etc.  Multe din clădirile lui au câte un turnuleț cu ceas, sau chiar un ceas în mijlocul fațadei. 

Recent am vizitat una din construcțiile lui: fostul azil pentru leproși „Jesus Hilfe”, cunoscut în zilele noastre sub numele de Casa Hansen, despre care am mai scris. 

Am fost impresionată nu numai de estetica clădirii, ci și de „modernitatea” ei.  Ca spital avea o aripă separată unde erau izolați cei cu boli molipsitoare sau muribunzii.  Apă curentă și canalizare încă nu exista – clădirea se aproviziona din patru rezervoare subterane care adunau apa de ploaie, iar pentru a scoate apa din rezervor se folosea o pompă acționată de un măgar.  Toaletele aveau desigur numai o fosă septică, dar arhitectul a găsit un mijloc de face toalete și la etaj, pentru ca bolnavii să nu fie nevoiți să coboare în curte.

O enumerare a clădirilor lui este o adevărată excursie prin Ierusalimul de altă-dată.  Cele mai multe se află de-a lungul Străzii Profeților (Haneviim):


Vechiul sanatoriu (azi Școala Anglicană)
Spitalul german (azi partea veche a spitalului Bikur Holim)
Casa Tabor, unde locuia el însuși cu familia
Capela Sf. Paul

Ea se află pe o stradă învecinată, în spatele primăriei.  Acolo se țineau servicii religioase protestante… în limba arabă, pentru convertiți – se pare că misionarii aveau mai mult succes cu musulmanii decât cu evreii!

O altă clădire legată de numele lui Conrad Schick este școala de fete Talitha kumi (A apucat-o de mâna și i-a zis: “Talita, cumi”, care tălmăcit înseamnă: “Fetițo, scoală-te…!” Marc. – 5: 41)  La începutul anilor 1970, când am ajuns eu la Ierusalim, clădirea nu mai exista, în locul ei se ridica magazinul universal Hamașbir.  Totuși un fragment al fațadei a fost reconstruit în fața magazinului, ca amintire.

Talitha kumi – atunci
…şi acum

Talentul lui Conrad Schick a fost apreciat de stăpânirea otomană, care l-a numit arhitect-șef al orașului.  El a proiectat cartierul Mea Șearim, unul din primele din afara Orașului Vechi.  În anii 1870 era încă destul de periculos să locuiești în afara cetății, uneori casele erau atacate de tâlhari arabi.  De aceea cartierul a fost plănuit ca o fortăreață (sau ca un ghetou!), înconjurat de un zid, ale cărui porți erau încuiate în timpul nopții.

Conrad Schick cunoștea perfect Ierusalimul, vorbea araba, știa să facă rost de autorizații și de muncitori – nu e de mirare că toți exploratorii și arheologii îi cereau ajutorul.  Așa s-a făcut că s-a apucat și de arheologie.  El a găsit resturile apeductelor romane care aprovizionau cu apă atât Ierusalimul cât și palatul lui Irod de pe dealul Herodion, a identificat rezervorul Betesda și tot el a identificat inscripția din Tunelul lui Ezechia, care aducea apa de la izvorul Gihon la bazinul Șiloah.  (Despre toate acestea am scris în articolul despre aprovizionarea cu apă a Ierusalimului https://baabel.ro/2019/05/aprovizionarea-cu-apa-a-orasului-ierusalim/

Curiozitatea lui nu cunoștea margini: se interesa de cultura locală, de folclor, de floră și mai ales de legătura dintre prezent și textele biblice.  A publicat peste 50 de articole în presa științifică a vremii: Palestine Exploration Quarterly (Revista trimestrială de explorare a Palestinei) din Londra și Zeitschrift des Deutschen Palästinavereins (Jurnalul Societății Germane pentru Explorarea Palestinei).  A publicat și diferite hărți, planul orașului, planurile unor clădiri importante, mai ales al Bisericii Sfântului Mormânt.  Fiind un foarte bun cunoscător al topografiei locale, el a fost primul care și-a pus problema care ar fi traseul cel mai potrivit pentru a construi o linie ferată de la Jaffa la Ierusalim.  Harta lui a fost publicată în 1867, dar a mai durat încă 25 de ani până când calea ferată a devenit realitate.

În semn de apreciere pentru meritele sale regele statului Württemberg l-a numit arhitect de curte, Universitatea din Tübingen (cea mai apropiată de satul lui natal) i-a acordat un doctorat de onoare și a fost distins cu medalii din Austria, Rusia, Germania și Marea Britanie. 

După 50 de ani petrecuți la Ierusalim, Conrad Schick a publicat o serie de articole în revista Ultimele noutăți din Orient, care apărea la Berlin.  Ciclul se numea Atunci și acum: Schimbările din Țara Sfântă și din Ierusalim în ultimii 50 de ani, după cum le-am trăit eu însumi.  „Acum” era anul 1897!  În numerele viitoare intenționez să public fragmente din acest ciclu.  Deci… va urma.

Celor dornici de mai multe amănunte sau imagini, le propun să intre pe saitul https://conradschick.wordpress.com/

Hava Oren

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

9 Comments

  • SHOSHANA PALMOR commented on April 19, 2020 Reply

    LUI T. EZR: LOCUITORII iERUSALIMULUI SUNT AMALGAMUL CEL MAI INTERESANT PRIN DIVERSITATEA EXTREMA PE CARE O PREZINTA, DE LA INTELECTUAL PINA LA FANATIC PRIMITIV, DE LA EXTREMIST DE DREAPTA PINA LA STINGA REVOLTATA, LA FEL COLORATURA ETNICA.

  • Veronica Rozenberg commented on April 18, 2020 Reply

    Izvorul dvs de informare pare o ulcica fermecata, ea nu isi termina niciodata continutul.

    Sper sa pot reveni pe urmele arhitecturale ale celor povestite mai sus,

    Cu bine, V

    • Hava Oren commented on April 18, 2020 Reply

      „Ulcica fermecată” nu e un secret, am dat link-ul la sfârșitul articolului.

      • Veronica Rozenberg commented on April 18, 2020 Reply

        Ma refeream in general, la varietatea interesul si preocuparea dvs neobosite pentru atatea subiecte, ulcica este mintea si sufletul dvs ,

        Pe mai departe, cu sanatate si zile bune, V

  • Tiberiu Ezri commented on April 16, 2020 Reply

    Ca de obicei, un articol interesant si documentat!
    Mie imi place mult Ierusalimul dar mai putin locuitorii ei…

    • Hava Oren commented on April 18, 2020 Reply

      Mda, sper că nu toți!

  • tiberiu roth commented on April 16, 2020 Reply

    Foarte interesant!Aștept cu nerăbdare continuarea!

  • Andrea Ghiţă commented on April 16, 2020 Reply

    Mi-ar fi plăcut să citesc acest articol foarte interesant înainte să fi avut ocazia de a hoinări prin Ierusalim…

    • Hava Oren commented on April 16, 2020 Reply

      Sper să mai ai destule ocazii să hoinărești prin Ierusalim. Și cu „puțintică răbdare” o să mai găsești în articolele mele multe lucruri de vizitat…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *