20 mai 1974 – Ziua Ierusalimului

Iom Ierușalaim (Ziua Ierusalimului) este sărbătoarea națională care comemorează reunificarea Ierusalimului în urma Războiului de Șase Zile din 1967. Este pentru întâia dată de la distrugerea celui de-al doilea Templu de către romani în anul 70 e.n., când evreii controlează întreg Ierusalimul, permițând acces liber la Kotel Hamaaravi (Zidul de Vest).


7 iunie 1967. Soldați ai Armatei de Apărare a Israelului după eliberarea Zidului de Vest. Foto: David Rubinger

Parlamentul israelian a stabilit că această sărbătoare națională va fi ținută anual în ziua de 28 a lunii ebraice Iyar. (Pentru că anul acesta 28 Iyar cade într-o vineri, sărbătorirea se devansează cu o zi, respectiv joi, 21 mai.)

În dimineața zilei de miercuri, 15 mai 1974, soția mea Goldița și cu mine ne aflam în aeroportul București-Otopeni, îmbarcați în aeronava TAROM, gata pentru zborul spre Tel-Aviv. Pașapoartele noastre erau – conform formulei declarate la completarea formularelor – pentru o vizită la rude în Israel. Aveam la noi exact 10 dolari (ni s-ar fi cuvenit 10 dolari de persoană!) cumpărați de la ONT.

Depuseserăm cererea de obținere a pașaportului pe la începutul lunii martie 1974. Conform legislației de atunci, răspunsul trebuia să ne parvină în maximum 60 de zile de la depuneriea cererii.

Chiar ne puneam întrebarea ce ar motive putea fi invocate pentru a respinge cererea. La data respectivă soția era inginer-șef adjunct la IPJ (Institutul de Proiectări Județean) Botoșani, iar eu eram șeful secției de prelucrări la cald la IUPS (Intreprinderea de Utilaje și Piese de Schimb) Botoșani, prima unitate metalurgică de pe platforma industrială. Niciuna dintre cele două unități nu foloseau tehnologii care puteau fi considerate ”secrete de stat”.

Răspunsul FAVORABIL a venit în seara zilei a 59-a de la data depunerii cererii. Se poate că la acest răspuns favorabil a contribuit (și) faptul că băiatul nostru, Raphael – în vârstă de cinci ani – rămânea în România, la părinții noștri (custodie, amanet, gaj?).

Desigur, teoretic putea exista și o anume ”defectare”, însă nu intenționam să părăsim România pe cale ilegală (cazul vecinilor noștri, familia de medici C. era un caz proaspăt pe scara blocului unde locuiam: soțul ”defectase” la Paris. S-au reîntâlnit după trei ani la Paris, definitiv).

Am părăsit LEGAL România în iunie 1977. De această dată eram deja patru, respectiv și Ciprian, născut în noiembrie 1974, el fiind cel pe care Goldița îl purtase în pântec și în vizita noastră în Israel, însă ”declarat” doar la revenirea noastră din excursie. Cu noi erau și părinții noștri: reîntregirea familiei.

Am avut curiozitatea să-mi cercetez dosarul CNSAS. Eram curios să verific dacă mirosul meu a fost destul de fin, sau nu. În luna mai 2012 am primit dosarul. De facto, erau două dosare: unul mai subțire (încercările fără succes de a fi făcut colaborator. Printre altele, din acest dosar ”subțire” am aflat că sunt BIGOT. Posibil că am fost astfel etichetat datorită faptului că în noiembrie 1974 i-am făcut brit-mila noului născut, Ciprian, la noi în casă, mohelul, Rabinul Wasserman venit dela Dorohoi la Botoșani. Desigur, oficierea trebuia făcută în prezența a zece bărbați maturi evrei); deoarece n-am ”alunecat”, celălalt dosar era mai voluminos (de urmărire). Printre altele, printre cei ce alunecaseră, erau și cei, destul de mulți, ce-și doriseră să alunece). Însă despre acest subiect, cu o proximă ocazie.

Referitor la cazul de față, întrebările puse pe ocolite, prin interpuși desigur, erau ”dacă intenționăm să revenim în România, sau să rămânem în Israel”. Trecând prin dosare, curiozitatea mi-a fost satisfăcută: senzorii organului meu olfactiv s-au dovedit a fi deosebit de fini.

Pe câțiva dintre ce care m-au întrebat i-am întâlnit ulterior în Israel, veniți legal și stabiliți definitiv. Desigur, niciodată nu am deschis discuția. Unul singur a avut tăria să-mi spună că ”alunecase” în plasa ofițerului de securitate: fusese informator. I-am răspuns: ȘTIAM.

Revenind la subiect, în 15 mai 1974 coboram din aeronava TAROM pe aeroportul internațional Ben-Gurion de lângă Tel-Aviv.

Israel 1974. În centru soţii Golda şi Strul Moisa. În dreapta Lică Covaliu-Dansker (coleg de grădiniţă cu Strul, la Dorohoi), în stânga fratele său mai mic, Sami.

În dimineața zilei de luni, 20 mai 1974 ne aflam în autobuzul care ne ducea de la Rișon Lețion spre Petah Tikva. Pe scaunele din față ședea un grup de elevi, de circa 12-13 ani, frumos îmbrăcați în alb-albastru și fluturând stegulețe alb-albastru. La un moment dat au început să cânte. Totul era spontan, fără ca cineva să conducă corul improvizat. Destul de repede s-au alăturat și ceilalți călători, însă cei care dădeau tonul era grupul de elevi. În autobuz domnea o atmosferă de sărbătoare. În ceea ce ne privește, era prima noastră întâlnire cu Ziua Ierusalimului. Când a izbucnit cântecul Ierușalaim șel zahav (Ierusalimul de aur) – pentru noi melodia nu era o premieră; sensul cuvintelor, precum și numele compozitoarei, Naomi Șemer, ne erau cunoscute – atmosfera din autobuz a devenit euforică. Copiii cântau din tot sufletul, vocile lor erau sublime. Eram pătrunși de însemnătatea momentului la care participam; lacrimile ni se prelingeau necontrolat pe obraji. Cu toate că ne aflam încă destul de aproape de trauma produsă de acel octombrie 1973, Războiul de Iom Kipur, care și-a lăsat amprenta în multe case, pe străzi bucuria sărbătorii era pretutindeni vizibilă și palpabilă. Nu dispun/em de harul necesar pentru a descrie profunda noastră emoție trăită în acea zi. Însă în fiecare an, de Ziua Ierusalimului retrăim cu intensitate neatenuată momentele sublime de atunci, 20 mai 1974 – MOMENTE DE NEUITAT.

Iar băiatul nostru, Ciprian, ”NEdeclaratul” la ieșirea noastră din România în 15 mai 1974 – însă ”preumblat” cu noi prin Israel pe o perioadă de o lună, ”înfruptat” pretutindeni cu salate și sucuri din fructe proaspete, o raritate în România în acea perioadă și sezon – ”reține” momentele de emoție ale mamei.

Ierușalaim Șel Zahav

 יְרוּשָׁלַיִם שֶׁל זָהָב

IERUSALIMUL DE AUR

L A   M U L Ț I   A N I !!

Strul Moisa

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

4 Comments

  • Tiberiu Roth commented on May 31, 2020 Reply

    Draga prietene, ‘știam câte ceva din viața ta de ”burlac” și apoi de ”universitar”, dar această frumoasă etapă a vieții tale, mi s-a dezvăluit abia acum citind impresionantul tău articol stârnit de ”Yom Yerușalaim” Sper să avem prilejul să ne vedem din nou curând și să -îi cunosc și frumoasa familie !!

  • Veronica Rozenberg commented on May 28, 2020 Reply

    Sunteti botosenean, ca si mama mea. Am vizitat orasul de doua ori, inaintea plecarii mele in 1975 si in 2017, cand am incercat sa descopar unele locuri ale trecutului mamei.
    E frumoasa si impresionanta legatura pe care ati facut o, iar cuvintele lui Naomi Shemet cat si
    vocea lui Shuli Nathan sunt in inima acestui oras.
    Hag naim ve bari !

  • Andrea Ghiţă commented on May 28, 2020 Reply

    Câteva crâmpeie de amintiri ale căror conexiuni ne dezvăluie o felie de istorie contemporană din România şi din Israel.

  • Tiberiu ezri commented on May 28, 2020 Reply

    Frumos!!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *