Insurgenţa evreiască în Palestina aflată sub mandat britanic

Prezentul articol are un subiect mai puțîn abordat de mass media zilelor noastre, respectiv Insurgența (mai precis revolta) evreiască în Palestina Mandatară. Am hotărât să scriu aceste rânduri impresionat fiind de cazul uciderii adolescentului evreu Alexander Rubowitz în 1947, de către ofițerul britanic Roy Farran, caz redat în ziarul Jerusalem Post) … Acest episod revoltător m-a determinat să-mi extrag din memorie tot ceea ce știam, din copilărie și până zilele noastre, despre tragicele evenimente din Ţara Sfântă aflată sub mandat britanic.

Insurgența evreiască în Palestina Mandatară a fost o campanie paramilitară desfășurată de grupuri subterane sioniste împotriva guvernării britanice.

Ce a determinat pe evreii din Palestina, majoritatea în pantaloni scurți, să lupte cu atâta îndârjire împotriva puterii mandatare britanice, ocupantul patriei lor istorice? Aveau poate în memorie acuzațiile de omor ritual, cazurile Wiliam of Norwich din 1144, Mendel Beilis din Kiev 1913, Eszter Solymosi din Tiszaeszlár, Ungaria 1882 sau Leopold Hilsner din Polna, Bohemia 1899? Torquemada cu Inchiziția spaniolă? Aveau în memorie progromurile din Chișinău 1905, București 1941 sau Kielce, Polonia, 1946? Masacrul evreilor din Hevron, din 1929 sub Mandatul Britanic? Antonescu cu Transnistria? Sau pentru cei mai mulți lagărele de exterminare Auschwitz, Maidanek, Treblinka… Holocaustul?

Erau două evenimente încurajatoare: Declarația Balfour și Theodor Herzl. Viziunea sa sionistă a fost prezentată în cartea Der Judenstaat: Versuch einer modernen Lösung der Judenfrage, publicată în 1896, care propune rezolvarea „problemei evreiești” prin crearea unui stat independent și suveran pentru toți evreii din lume.

Comandanții britanici Sir Evelyn Barker, Sir Alan Cunningham și Harold MacMichael studiaseră la Royal Military College Sandhurst, Royal Military Academy, respectiv Woolwich Bedford Cadet Force, având de asemenea experiența unor acțiuni militare îndelungate în Imperiul Britanic.

În contrast, işuvul avea o prezența militară mult mai modestă. De la răscoala lui Simon bar Kochba împotriva Imperiului Roman trecuseră multe secole.*Golemul din Praga fusese construit de Rabi Juhah Bezalel în sec.XVI. * Trotsky, (născut Lev Davidovich Bronstein) care a organizat Armata Sovietică, murise în 1942 cu ajutorul „tătucului„. Mordechai Anielewicz, Tosia Altman și Dawid Apfelbaum, eroicii conducători ai răscoalei din Ghetoul Varșoviei nu mai erau în viață …

Conducătorul Irgunului Menachem Begin a studiat dreptul la Universitatea din Varșovia și a luptat în Al Doilea Război Mondial ca ofițer în rândurile armatei poloneze, sub comanda generalului Władysław Anders.

Menachem Begin

Mai erau și soldații Brigăzii Evreiești, parte a armatei britanice, care au luptat alături de aliați în Al Doilea Război Mondial.

În septembrie 1944 a luat fiinţă Brigada Evreiască, formată din aproape cinci mii de voluntari, inclusiv trei foste batalioane ale Regimentului Palestina, Regimentul 200 de Infanterie, Artileria Regală și mai multe unități de sprijin. Brigada a participat la Campania Italiană, la sfârșitul anului 1944, iar ulterior a la ofensivă de primăvară din 1945 în Italia împotriva forțelor germane. Şeful meu G., al cărui părinte a luptat în Brigada Evreiască, mi-a relatat multe informații despre acțiunile acesteia…                              

Motivul acţiunii militare evreieşti anti-britanice din Palestina Mandatară: Cartea Albă 1939.

 Cartea Albă a respins conceptul de impărțire a Palestinei într-un stat arab şi unul evreu și a decis că țara va fi transformată într-un stat arab independent cu o minoritare evreiască. Cartea Albă a redus drastic imigrația evreiască, admiţând o cotă anuală de 10.000 de persoane. Între 1940-1944 au imigrat în Palestina doar 75.000 de evrei. Ulterior, emigrația evreiască ar fi depins de acordul majorității arabe (!). Vânzările de pământuri arabe către evrei urmau să fie interzise.

În timpul alegerilor britanice din 1945, laburiștii s-a angajat că în caz că vor reveni la putere, să revoce Cartea Albă din 1939, să permită imigrația liberă a evreilor și să transforme Palestina într-un cămin național evreiesc, care va evolua treptat într-un stat independent.

Totuşi noul ministru de externe, Ernest Bevin, a favorizat politica Cărții Albe de a transforma Palestina într-un stat arab, cu o minoritate evreiască, temându-se că crearea unui stat evreu ar fi inflamat opinia publică arabă și ar fi pus în pericol poziția Marii Britanii ca putere dominantă în Orientul Mijlociu. Bevin era de părere că supraviețuitorii Holocaustului trebuiau relocați în Europa, nu în Palestina.

Ani de zile copiii evrei din Diaspora introduceau monede în puşculiţele cu harta Palestinei pentru răscumpărarea pământului din Țara Sfântă. Și acum dl. Bevin interzicea folosirea acestori bani…

Din cauza restricțiilor de imigrare britanice, Agenția Evreiască a trecut la imigrația ilegală (Alia Bet). În anii următori zeci de mii de evrei au navigat spre Palestina în vapoare supraaglomerate, cu riscul de a ajunge într-un lagăr britanic. Majoritatea erau evrei europeni, mulți supraviețuitori ai Holocaustului, dar și evrei nord-africani.

Patru din verii şi verişoarele soției, adolescenți fiind, au fîcut acest drum, dar au fost prinși de către britanici și internați în Cipru, reîntâlnindu-se la Haifa abia dupa inființarea statului Israel.

În 1944, Haganah cea mai mare organizație paramilitară din ilegalitate, aflată sub controlul conducerii evreiești din Palestina, împreună cu Irgun și Lehi, aparținând mișcării de dreapta, au lansat o rebeliune împotriva guvernării britanice. Drept răspuns la restricţiile de imigrare impuse de britanici, ei au atacat obiective ale poliției și guvernului. Iniţial Haganah a cooperat cu britanicii împotriva Irgunului. Cu toate acestea, după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, când era clar că britanicii nu permit imigrația evreiască și nu vor stabili un stat evreu, Haganah s-a unit cu Irgun și Lehi în rebeliunea împotriva stăpânirii britanice

Deși Irgun și alte grupări paramilitare evreiești erau depășite într-un raport de 20:1 de către forțele de securitate britanice, încercările britanice de a pune capăt activității lor au fost ineficiente. Violența politică a grupurilor paramilitare evreiești a început după sfârșitul războiului. La începutul anului 1947, Palestina a cunoscut un număr mare de atacuri împotriva forțelor britanice.

Câteva dintre acţiunile Irgun în perioada Insurgenţei (1944–1947):

1944: 150 de membri Irgun au atacat patru secții de poliție britanice

1945: 5 locomotive distruse în stația Lydda. Bombardarea sediului CID britanic din Ierusalim. Atacul bazei militare britanice din Tel Aviv.

1946: 14 avioane distruse la cinci stații RAF.

Bombardarea sediului britanic din Hotelul King David.

16 -17 iunie: Noaptea podurilor: distrugerea a unsprezece poduri care legau Palestina Mandatară cu țările vecine Liban, Siria, Transiordania și Egipt, pentru a tăia căile de transport ale armatei britanice.

Explozie la gara din Ierusalim. Bombardarea Ambasadei Britanice din Roma.

Noaptea bătăilor: un membru Irgun, Binyamin Kimchi, a fost condamnat să fie biciuit. A doua zi, echipele Irgun au ripostat aplicând aceeaşi pedeapsă unor militari britanici.

1947: Bombardarea sediului britanic. 17 ofițeri britanici uciși, în bombardamentul din Goldschmidt Officer’s Club.

Atacul bazei militare Schneller.

Atacarea închisorii Akko. Un convoi Irgun deghizat în militari britanici, a intrat în inchisoarea Akko. Prizonierii eliberați au fost evacuaţi în camioane. Atacarea unor locuinte ale ofiterilor britanici. Doi sergenți britanici răpiți au fost spânzurati ca urmare a execuţiei lui Haviv, Nakar și Weiss în închisoarea Akko.

Bombardări. Două bombe explodează în sediul armatei britanice din hotelul Sacher, Viena. Bombardarea biroului Departamentului Muncii din Ierusalim. Bombardarea trenului Cairo-Haifa. Bombardarea trenului militar London-Villach, Austria. Explozii la biroul comandantului lagărului britanic din Velden. Patru polițiști britanici uciși la banca Irgun.  Bombardarea sediului poliției din Haifa.

1944: “Sezonul de vânătoare”.

          După asasinarea Lordului Moyne (ministrul britanic de stat pentru Orientul Mijlociu), de către membrii Lehi, Haganah a lucrat cu britanicii pentru răpirea și interogarea membrilor Irgun. Mulți tineri evrei din Haganah au fost demoralizați de aceste operațiuni împotriva poporului evreu.

Acţiuni britanice împotriva işuvului.

 1946: Operaţiunea Agatha.

În toată Palestina a fost declarată starea de asediu. Avioane la joasă altitudine au înconjurat Ierusalimul, au fost blocate drumurile, trenurile au fost oprite, iar pasagerii au fost evacuați și escortați la casele lor. Au fost necesare permise speciale pentru ambulanțe. Trupele și poliția britanică au atacat sediul Agenției Evreiești din Ierusalim, biroul Agenției Evreiești din Tel Aviv și alte instituții evreiești precum Organizația Sionistă Internațională a Femeilor și Histadrut. Au fost percheziționate 27 de așezări evreiești. Locuitorii acestor așezări au opus rezistență. Un număr de evrei au fost uciși ca urmare a acţiunii britanice. Au fost efectuate arestări în masă ale conducătorilor evrei și ai membrilor Haganah. 2.718 persoane au fost arestate, inclusiv patru membri ai executivului Agenției Evreiești, șapte ofițeri din Haganah și aproape jumătate din forțele de luptă de la Palmach.

Britanicii au găsit documente și unul dintre cele trei arsenale centrale ale Haganah, în Kibbutz Yagur. Au fost confiscate peste 300 de puști, 100 de mortiere, 400.000 de gloanțe, 5.000 de grenade și 78 de revolvere. Toți evreii din Yagur au fost arestați.

Montgomery a declarat că operațiunea era necesară pentru a “stimula moralul armatei”.

Operațiunea Agatha a declanșat ecouri ale Holocaustului în mintea multor oameni. Femeile și-au expus tatuajele din lagărul de concentrare. Au fost incidente în așezări unde oamenii urlau că asta au făcut naziștii. O minoritate din trupele britanice a înrăutățit situația strigând „Heil Hitler”, desenand svastici pe pereți și făcând referiri la camerele de gazare.

Liderii sioniști arestați în timpul operațiunii Agatha, într-un lagăr de detenție din Latrun.

Hagana și Palmach au fost descurajate de operațiunile anti-britanice. Cu toate acestea, grupurile extremiste Lehi și Irgun Tzvai Leumi, în frunte cu viitorul premier Menachem Begin, au continuat și chiar au intensificat atacurile.

Ca răspuns la operațiunea Agatha, Irgun a plantat o bombă într-o aripă a hoteluluil King David din Ierusalim, rechiziţionată de britanici. Bomba a explodat la 22 iulie 1946, avariind puternic clădirea și ucigând 91 de persoane.

Hotelul King David după explozie

1946: Operaţiunea Shark

Forțele militare și de poliție din Palestina au răspuns la bombardarea hotelului King David. În întregul Tel Aviv și zone din Jaffa s-au fost făcut percheziții din casă în casă, operațiune uriașă și fără precedent. Spitalele au fost puse sub paza militară. Ocupanții caselor au fost duşi în zone deschise pentru verificarea identităţii şi apoi închişi în clădiri guvernamentale pentru a fi anchetați. Peste 780 de persoane au fost arestate. Printre liderii arestați s-a numărat Yitzhak Shamir, membru Lehi. Liderul Irgun, Menachem Begin s-a ascuns și a scăpat de capturare.

Civili evrei păziți de un soldat britanic așteaptă să fie interogați în timpul operațiunii Shark.
Trupele britanice ocupă o intersecție din Tel Aviv în timpul operațiunii Shark.

Spânzurarea unor combatanţi evrei

Cu două decenii în urmă, ca nou venit în Țară Sfântă, am vizitat închisoarea din Akko, devenită muzeu. Cu lacrimi în ochi am privit sistemele cu care au fost spânzurați mulți combatanți evrei în perioada Mandatului Britanic.                           

          Dov Bela Gruner (n. 1912, în Ungaria – d. aprilie 1947, Palestina) s-a alăturat mișcării sioniste Betar, care în 1940 l-a ajutat să ajungă ilegal în Palestina, unde a devenit un luptător pentru independență. În martie 1946 a luat parte la o incursiune a Irgun împotriva unui depozit al armatei britanice, lângă Netanya. Zece zile mai târziu a participat la o operațiune a Irgunului – un atac împotriva unei secții de poliție din Ramat Gan. Gruner a fost arestat și executat de autoritățile britanice.

Deşi Gruner era prizonier de război, el a fost spânzurat la închisoarea Akko la 16 aprilie 1947. Avea 35 de ani. Alături de el au fost spânzurați camarazii săi din Irgun: Yehiel Dresner, Mordechai Alkahi și Eliezer Kashan

La ora 4 a.m. înalți oficiali militari și de poliție i-au pe însoțit evreii condamnati spre locul de execuţie. Aceştia au ieșit din celule cântând Hatikva. Alături de ei au cântat toți ceilalţi prizonieri evrei din incinta inchisorii. După execuţie, trupurile lor neînsufleţite au fost incinerate de către britanici și cenuşa aruncată în mare…

Bănuiesc că în timpul acțiunilor sau execuției sale, Gruner i-a privit pe militarii britanici ca pe membrii partidului fascist maghiar, “Crucile cu Săgeți”, condus de Ferenc Szálasi… Niciunui evreu nu i s-a permis să asiste la execuţii.

 Reprezentanții rabinului șef și ai diferitelor instituții naționale au făcut intervenţii de ultimă oră pentru a opri execuțiile. Agenția Evreiasă a declarat că „în aceste ultime ore, reînnoim apelul de a scuti işuvul și poporul evreu de această nouă tragedie.”

Multe ramuri ale mișcării sioniste s-au mobilizat în apărarea sa. Arhivele Naționale Britanice păstrează sute de scrisori de protest trimise Oficiului Colonial împotriva condamnării la moarte a lui Gruner. Consiliul american sionist a declarat că executarea a trei evrei de către guvernul britanic în Palestina a fost un „act deliberat de provocare”.

1954: Menachem Begin, vorbind la inaugurarea unei faimoase statui care îl înfățișa pe Gruner ca un pui de leu care luptă cu leul matur al Imperiului Britanic: „La șapte ani de la plecarea lui Dov, această statuie întruchipează lupta pentru libertate a națiunii. El va sta pentru totdeauna, pentru a aminti generațiilor viitoare de patrioți jertfa lui ”.

       1967: în timpul Războiului de Șase Zile, nepotul său, sergentul Dov Gruner din Brigada de parașutiști a devenit primul soldat israelian care a ajuns pe Zidul de Vest…

1947: episodul navei Exodus.

 La 18 iulie 1947, Marina Regală a interceptat nava Exodus care transporta 4.515 refugiați către Palestina. Pasagerii au ripostat cu violenţă, rezultand trei victime. Ministrul de externe Bevin a decis ca imigranţii de la bordul vasului să nu mai fie trimiși în Cipru, ci să fie transferați pe alte trei vase Runnymede Park, Ocean Vigor și Empire Rival şi trimişi înapoi în Franţa, în portul de origine. Prin această măsură Bevin spera să descurajeze viitorii imigranți ilegali. Guvernul francez a anunțat că va permite numai debarcarea voluntară a pasagerilor. Pasagerii au refuzat să coboare, petrecând săptămâni în condiții dificile. Apoi au fost trimişi în Germania, unde au fost debarcați cu forța la Hamburg și internati în lagăre, aproape de Lübeck.

Episodul a fost amplu mediatizat, influențând deliberările ONU, dăunând imaginii și prestigiului internațional al Marii Britanii și agravând relația deja proastă dintre Marea Britanie și evrei.

La 2 martie 1947 a fost declarată legea marțială la Tel Aviv și în sectorul evreiesc din Ierusalim, pentru a diferenția membrii paramilitari de populația civilă și de a pune capăt atacurilor. Dar efectul a fost exact opus celui scontat și numărul atacurilor s-a dublat.                        

Cazul Rubovitz

La 6 mai 1947 Alexander Rubowitz, în vârstă de 16 ani, a dispărut în timp ce punea afișe pentru grupul paramilitar evreiesc Lehi. Poliția palestiniană a constatat că a fost prins și ucis de echipa maiorului englez Roy Farran.

Rubowitz a fost dus într-un loc îndepărtat și după încercări brutale de extragere a informațiilor, Farran l-a ucis cu un bolovan, iar cadavrul l-a dat unui arab să-l îngroape. Trupul nu a fost găsit niciodată. Farran a fost judecat pentru crimă. Notele făcute de Farran în timpul detenţiei și găsite după eliberare conțineau o mărturisire. Cazul a fost clasat “din lipsă de dovezi”.

Familia lui Rubowitz a făcut multe încercări nereușite de a redeschide cazul. Lehi a încercat să-l omoare pe Farran, postând o bombă-colet în casa familiei sale din Staffordshire. Explozia l-a ucis pe Francisc, fratele său mai mic.

1994: Emigrat în Canada, Roy Farran a intrat în politică, iar Franţa i-a acordat “Légion d’honneur” !!!                                  

În Regatul Unit

 În Regatul Unit au existat diviziuni profunde asupra politicii în Palestina. Zeci de soldați britanici, militanți evrei și civili au murit în timpul campaniilor de insurgență. Conflictul a dus la creșterea antisemitismului în Regatul Unit. În 1947 au fost revolte anti-evreiești răspândite în Regatul Unit. Conflictul a provocat tensiuni în relațiile Regatul Unit – Statele Unite.

Rezumat

Perioada Insurgenţei: 1 februarie 1944 – 14 mai 1948

Locația: Palestina sub Mandatul Britanic.

Beligeranți:

Regatul Unit: Armata britanică, Royal Navy, Royal Air Force, Royal Marines, Palestine Force. Legiunea Arabă. Işuvul: Irgun (1944–1948), Lehi (1944–1948), Haganah (1945–1947, Palmach, Hish (corpul Haganah), LUI.

Comandanți și conducători:

Britanici: Sir Evelyn Barker, Sir Alan Cunningham, Harold MacMichael, Sir Gordon MacMillan, John Vereker (6th Viscount Gort), John Rymer-Jones, William Nicol Gray.

Işuv: Menachem Begin, Amichai Paglin, Yitzhak Shamir, Eitan Livni, Nathan Yellin-Mor, Moshe Sneh, Yisrael Galili

Forțe implicate:

Poliția britanică: 4.000 de polițiști * Forțele armate britanice: 100.000 de militari.

Haganah: 21.000 combatanți * Palmach: 3.000 combatanți * Irgun: 4.000 combatanți * Lehi: 500 combatanți.

Victime și pierderi: 141 de soldați și polițiști britanici uciși (‘45 – ‘47)

Ișuv: 40 de victime (‘45 – ‘47)

Rezultat: Victoria sionistă. Forțele britanice nu au reuşit să învingă combatanţii işuvului. Insurgența a dterminat opinia publică britanică să se poziționeze împotriva desfășurării armate în Palestina și a avut ca efect retragerea Marii Britanii și declararea Satului Israel, în 1948.

1980: Într-un târziu, emigrarea familiei noastre.

În anul 1976 fiul nostru Daniel, în vârstă de 10 ani, premiant la Liceul Mihai Viteazul din Ploiești, a suferit un linşaj la școală. A fost trântit la pământ și lovit de un grup de colegi (condus de fiul unui medic, ștab în partid) care au strigat la: Jidane! Sosit acasă ne-a spus: Dacă voi nu plecați (în Israel) eu voi pleca singur!

O bună parte din evenimentele care au motivat plecarea familiei noastre în Ţara Sfântă au fost redate în Baabel: Amintiri din anii războiului: 1941-1944, Europa împarte Ţara Sfântă, Foarte concis despre antisemitismul sovietic, Gura Ocniţei, Arestarea mamei şi lupta pentru eliberarea ei, Cazul Dimitrie Tomozei, Medalia de aur de la Leipzig și îndeosebi articolul: Responsabil cu evreii!

Istoria ulterioară ne-a acordat o satisfacție: Succesul Boris Johnson contra Jeremy Corbyn.

Forma relativ părtinitoare a acestor rânduri a fost influiențată de câțiva dintre dascălii mei din copilărie (1945-1947), ca de pildă instructorul din Bethar și, în primul rând, rabinul Dr. Menahem Shafran (z.l.), ale cărui prelegeri pentru copiii evrei din liceele românești tratau nu numai religia, ci dădeau prioritate educației sioniste.

Au trecut mulți ani de atunci, am devenit pionier și ulterior, ca orice student în perioada comunistă, am studiat marxism-leninismul, Capitalul lui Karl Marx și Scurtă Biografie a lui Stalin. Totuşi anii copilăriei mi-au format concepția de viață pentru totdeauna.

Addendum opţional

Diverse.

În perioada interbelică unchiul H., cu studii la Bruxelles și secretar al lui max Auschnitt, s-a deplasat la Tel Aviv să studieze eventualitatea unei emigrări. S-a întors dezamăgit. Era obişnuit să-l asculte pe Dacian la Operetă și să freventeze restaurantul Mon Jardin, unde Gică Petrescu interpreta melodiile la modă! Apoi au venit la putere legionarii, Antonescu și Gheorghiu-Dej. Unchiul H. (z.l.), a regretat mereu “vremurile bune” din perioada interbelică.

Antisemitismul soldaților britanici.

Generalul Sir Evelyn Barker a făcut multe comentarii antisemite și a fost demis din post din cauza lor. La întoarcerea în Anglia, Barker a primit o scrisoare-bombă de la Irgun, dar ea a fost detectată înainte de a exploda. Agenția Evreiască a emis plângeri constante administrației britanice cu privire la observațiile antisemite ale soldaților britanici: spuneau frecvent „evreu sângeros!” sau „porc”, strigau uneori Heil Hitler și promiteau să termine ceea începuse Hitler.

Noaptea Bătăilor.

          La 13 decembrie 1946, Irgun a atacat o bancă din Jaffa. Benjamin Kimchi (in vărstă de 16 ani) a fost prins și încercat câteva zile mai târziu. El a fost condamnat și pentru folosirea unei arme de foc cu intenția de a pune în pericol viața unor britanici. Kimchi a refuzat să recunoască competența instanțelor britanice și a fost condamnat la 18 ani închisoare și 18 lovituri de bici. Douăsprezece biciuiri a fost, de asemenea, pedeapsa acordată unui alt membru Irgun, Aharon Katz, pentru deținerea de material de propagandă. La notificarea pedeapsei, sediul Irgun a decis că o astfel de pedeapsă „umilitoare” nu trebuie să fie tolerată. Irgun a publicat un avertisment, în ebraică și engleză, autorităților britanice de a nu efectua biciuirea, amenințând că va face același lucru ofițerilor britanici.

După ce sentința lui Kimchi a fost executată, echipele armate Irgun au fost trimise pe străzile orașelor evreiești din toată Palestina, cu ordine de răpire și biciuire a soldaților britanici.

În Netanya, combatanti Irgun au intrat în hotelul Metropole, unde l-au găsit pe maiorul Paddy Brett stând cu soția sa în salon. El a fost scos din hotel, dus la o groapă de eucalipt, unde a fost dezbrăcat la lenjerie, i s-a citit „sentința” și i s-au aplicat 18 lovituri de bici. Pantalonii i-au fost confiscaţi iar el a fost readus la hotel în lenjerie intimă. La Café Theresa din Rishon LeZion, luptătorii Irgun l-au reţinut pe sergentul Terence Gillam și l-au bătut pe stradă. În Tel Aviv, doi sergenți au fost răpiți de la hotelul Armon, legați de un copac dintr-un parc public și li s-au aplicat 18 lovituri de bici fiecăruia.

Incidentul fără precedent a provocat şoc în Marea Britanie și caricaturi în restul Europei.

Retragerea

În noiembrie 1947, Națiunile Unite au recomandat Palestinei înființarea a două state: unul de arab și altul evreu. În 15 mai 1948, Marea Britanie a renunțat la mandatul său. Armata britanică s-a retras din Palestina. Campania a costat 338 de vieți britanice.

1948

 S-a înființat Statul Israel!

Theodor Toivi

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

2 Comments

  • Tiberiu Roth commented on May 17, 2020 Reply

    Dragă prietene Theodor Toivi,
    Mulțumesc pentru articolul care l-ai scris care tocmai completeaza cel scris de mine în același număr, așa că mi-am permis să le distribui împreună la”pachet” trei articole care tratează subiecte complementare despre Israel.
    Cu prietenie T.R.

  • Ivan G Klein commented on May 14, 2020 Reply

    Foarte interesant , multe lucruri noi pentru mine . Dar …
    – Ar fi de dorit să fie citit de un număr X ( nu îndrăznesc să pun o cifră ) de tineri evrei din Romania
    – Cred că ar fi în ton cu articolul ca ( avînd acordul fiului ) să meționați numele „eroului principal” din 1976

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *