Anul acesta s-au împlinit 65 de ani de la cea mai mare catastrofă din istoria aviației civile din Israel. În 27 iulie 1955 un avion al companiei aeriene El Al s-a prăbușit pe teritoriul Bulgariei și toate cele 58 de persoane aflate la bord au murit. Cea mai mare catastrofă aeriană militară a fost tragicul accident din 1997, în care s-au ciocnit două elicoptere în drum spre Liban și 73 de soldați israelieni și-au pierdut viața.

Era zborul civil internațional 401 de la Londra la Tel Aviv, cu escale la Paris și Viena. Avionul era de tip Lockheed Constellation cu patru motoare – avioane similare erau și în serviciul armatei americane. La bord erau 51 de pasageri și un echipaj format din şapte persoane: 15 israelieni (patru dintre ei din echipajul de zbor), 12 americani, şase francezi, cinci cetățeni sovietici, patru canadieni (unul din echipaj), patru britanici (printre ei și logodnica căpitanului), patru din Africa de Sud (printre ei și căpitanul), trei germani de vest, un polonez, un austriac, o suedeză (însoțitoare de zbor) și doi fără cetățenie. După realimentare cu combustibil, avionul a decolat din Viena spre Tel Aviv în 27 iulie, la ora 2:53 a.m. Traseul, cunoscut sub numele de „Culoarul zece”, trecea peste Belgrad, Skopje, Saloniki, Atena și Tel Aviv. În raportul oficial al comisiei de anchetare a catastrofei se semnalează că avionul a luat legătura cu inspectorul de zbor de la aeroportul Belgrad la ora 4:33. Inspectorul de zbor din Belgrad a scris în caietul lui: „Am auzit avionul deasupra mea”. Avionul a ajuns la înălțimea dorită de 6 kilometri. Viteza vântului era de 20 de noduri.

După ce au trecut de Belgrad, vântului s-a întețit, ajungând la 70 de noduri. Dintr-un motiv necunoscut, aparatele de bord nu au funcționat și nu au indicat schimbarea vremii. Când căpitanul a anunțat turnul de control din Skopje că avionul se află deasupra lor, avionul deviase spre granița cu Bulgaria. La ora 5:28 căpitanul a anunțat turnul de control din Atena că avionul se află la granița dintre Iugoslavia și Grecia, în drum spre Saloniki, dar în realitate el se afla la granița dintre Iugoslavia și Bulgaria. Acesta a fost ultimul semn de viaţă primit de la avion.

Când s-a constatat că legătura cu avionul s-a întrerupt, El Al a apelat la autoritățile bulgare, direct și prin intermediul Ministerului de Externe. După mai multe apeluri ale consulatului israelian la Sofia, autoritățile bulgare au confirmat că „avionul a avut un accident”. Documentele primite de comisia de anchetă trimisă din Israel au confirmat aceste supoziții. Responsabilul de serviciu de noapte de la „secția a patra”, de care aparținea și Israelul, a scris ministrului de externe bulgar, Mincio Naicev: „Mi-a telefonat domnul Antonov de la secția de protocol și mi-a spus că dacă ne vor contacta de la ambasada Israelului în legătură cu catastrofa avionului lor, care s-a petrecut pe teritoriul nostru, vă rog să-i anunțați că noi nu știm nimic și nu le putem răspunde la nicio întrebare, întrucât toți funcționarii au părăsit biroul. Dar trebuie anunțat imediat diplomatul de serviciu.”

A doua zi, 28 iulie, reprezentanții ambasadei au cerut autorităților bulgare permisiunea de a vedea locul accidentului. Bulgarii nu au răspuns, încercând să câștige timp. Consulul, Nir Baruch, a hotărât să-i „păcălească” pe bulgari. Știind că aceștia interceptează toate telefoanele israelienilor, el i-a telefonat secretarului de stat al ministerului de externe din Israel, Valter Eitan, cerându-i autorizația de a ține o conferință de presă. Eitan, care a înțeles șmecheria, i-a dat imediat acordul. 20 de minute mai târziu consulul a fost invitat la ministrul de externe. Discuția a fost scurtă și tensionată. Baruch i-a cerut ministrului permisiunea de a vedea locul accidentului. Ministrul a încuviițat, poate și pentru că îl cunoștea bine pe tatăl lui Baruch, care era de origină bulgară. Aceste detalii sunt luate din cartea scrisă de Nir Baruch în colaborare cu un ziarist bulgar, Zborul 4XAKC, apărută la Sofia în 2003 – mai târziu a apărut și în ebraică, în Israel.

Reconstituirea ultimelor minute de zbor a arătat că avionul a trecut granița, pierzând altitudine, fără ca aparatele de pe bord să indice acest lucru. Două avioane de luptă au fost trimise, probabil ca să îl avertizeze, sau să îl aducă la sol. Numai că ele au deschis imediat focul asupra avionul de călători, doborându-l lângă orășelul Petrici, lângă granița Bulgariei cu Macedonia și Grecia. Bulgarii, care îi tot amânau pe israelieni cu răspunsul, au trimis mii de soldați să adune resturile avionului, împrăștiate pe o rază de doi kilometri, și să le distrugă, pentru a ascunde rolul lor în doborârea avionului. În cele 6-7 minute în care avionul civil israelian s-a aflat în spațiul lor aerian, bulgarii au reușit să primească autorizația comandamentului suprem sovietic de a-l doborî.

Cele două comisii de anchetă israeliene, una diplomatică și una aviatică, s-au lovit de nenumărate obstacole. Chiar dacă bulgarii au încercat să înlăture dovezile, inclusiv rămășițele avionului și ale bunurilor de pe bord, era clar din primul moment că nu a fost un accident, ci că avionul a fost doborât intenționat. Armata bulgară a adunat trupurile victimelor fără a încerca să le identifice. Ele au fost duse la Istanbul și de acolo un avion El Al le-a transportat în Israel, unde au fost înmormântate într-un mormânt comun la cimitirul Kiriat Șaul din Tel Aviv.

Israel și celelalte țări care aveau cetățeni printre pasageri au solicitat despăgubiri pentru familiile victimelor. Bulgaria a refuzat. Abia în 1959, la patru ani după catastrofă, Tribunalul Internațional de la Haga a hotărât ca părțile să ajungă la o înțelegere. Bulgaria a consimțit să plătească pentru fiecare decedat 8000 de dolari, suma minimă prevăzută de convențiile internaționale.

Încă din anii 50 au apărut primele teorii ale conspirației legate de acest incident. Jurnalistul Levita a publicat o carte în care susține că totul a pornit de la o eroare de identificare. Avioanele Constellation erau și în serviciul armatei americane, folosite ca avioane de observație și spionaj. Era perioada cea mai cruntă a războilui rece și fiecare parte se temea că va fi atacată de cealaltă. Culorile și sigla companiei El Al semănau cu cele ale armatei americane. Autorul afirmă că la atac au participat două perechi de avioane MIG-15, cu doi piloți bulgari și doi piloți sovietici.

În anii 2000 în presa israeliană au apărut noi teorii, care de care mai ciudate. De exemplu că bulgarii și sovieticii ar fi aflat că pe avion se află o personalitate importantă de la Mosad. Într-adevăr, în avion era un ofițer al serviciului de informații, Haran Bar Dor, care fusese transferat la Mosad. În 2005 cunoscutul ziarist Hanan Azran a publicat cartea intitulată Mister în calea prăbușirii, în care prezintă mai multe teorii ale conspirației.

Nici până astăzi bulgarii nu și-au recunoscut rolul în uciderea a 58 de persoane nevinovate. După mai mulți ani au plătit despăgubiri minime, dar scuze nu și-au cerut niciodată. Abia în 2003, după 48 de ani, au construit un monument în amintirea victimelor pe locul unde s-a prăbușit avionul. Prima ceremonie oficială s-a derulat acolo abia în 26 iulie 2019, la 64 de ani după tragedie, la inițiativa unui grup de israelieni care au apelat la primarul orașului Petrici.

Au participat adjunctul ministrului bulgar de externe, ambasadoarea Israelului la Sofia, elevii școlii locale numită Anne Frank și alte personalități locale și israelieni, printre care se numărau reprezentanți ai companiei El Al și rabinul Habad din localitate. După 64 de ani! Ambasadoarea Israelului, Irit Lillian, a primit de la autoritățile locale un ceas elvețian distrus, care aparținuse unuia dintre pasageri. Familia nu a fost niciodată identificată.

Din când în când se mai găsesec unele obiecte ale pasagerilor. Din poșta transportată de avion s-au găsit două pachete cu scrisori mai mult sau mai puțin intacte, restul au ars. Cele rămase au primit o ștampilă specială: „Acest obiect poștal a rezistat în avionul doborât în Bulgaria în 27-7-1955”. Aceste plicuri au astăzi o valoare uriașă pentru colecționari.

Închei cu speranța ca asemenea tragedii inutile să nu se mai repete, mai ales în zilele noastre, când avioanele israeliene zboară aproape pe tot globul. Chiar săptămâna aceasta s-a adăugat și spațiul aerian al Arabiei Saudite; avioanele israeliene nu vor mai fi nevoite să o ocolească, economisind astfel multe ore de zbor.

Asher Shafrir