O vizionare obligatorie

Nu e exclus ca aceste rânduri să bată la o poartă deja larg deschisă, mai ales pentru cititorul stabilit în România și care e la curent cu ce se întâmplă în lumea culturală.

În același timp cred că nu sunt singurul care, doar datorită unui bun prieten, a descoperit recent o bijuterie a cinematografiei românești din ultimii ani.

Adevărul e că personal nu prea sunt la curent cu încercările intelectualității românești de a ridica vălul de pe atrocitățile unui regim dispărut în urmă cu mai bine de treizeci de ani. E drept, am citit câte ceva legat de acea perioadă, mai ales mărturii ale unora care au suferit direct, au învins obstacolele psihologice și au găsit resursele sufletești pentru a pune pe hârtie câte ceva din cele petrecute într-o vreme când nu aveai voie să deschizi gura, și asta pentru că, așa cum spunea regretatul Mircea Crișan, ”noi toți românii suntem legați de limbă”!

Da, am văzut cam de mult un spectacol de teatru, cred ca se numea ”O zi din viața lui Nicolae Ceaușescu”, o capodoperă a stilului, o piesă formată din zeci de frânturi, scrisă de Denis Dinulescu și admirabil jucată (la Teatrul Mic) de Coca Bloos și Florin Călinescu (în rolurile odiosului cuplu).

Am văzut și filmul, de o tristețe ieșită din comun, ”Patru luni, trei săptămâni și două zile” a lui Mungiu și am auzit de comedia lui, ”Amintiri din epoca de aur”.

Dar filmul despre care vreau să scriu aici este ieșit din comun.

N-am idee dacă  acțiunea se bazează pe un fapt real, deși această posibilitate mi se pare veridică. Dar indiferent dacă se inspiră dintr-o realitate cumplită sau acțiunea e rodul imaginației, Horațiu Mălăiele (căci despre filmul său e vorba!) creează o capodoperă cineastă care merită a nu fi uitată.

Nu, n-am de gând să relatez acțiunea filmului, care se numește ”Nunta mută”. Îl găsiți pe U tube sub numele de Silent wedding, sau chiar cu numele original, în românește.

Citind mai multe despre această realizare, de care n-am știut nimic, nu numai pentru că de aproape o jumătate de veac nu mai sunt ”acolo”, ci și pentru că nimeni din prietenii și cunoscuții mei din România nu mi-a povestit de filmul lui Mălăiele, am înțeles că e vorba de o încercare, extrem de reușită, de a povesti ceva care reprezintă o bună parte din viața celor pentru care comunismul a venit ca o lovitură din care mulți nu au reușit să supraviețuiască.

Apoi am văzut filmul.

Pe Mălăiele îl urmăresc de mult, clipurile video, mai toate excelente piese comice, îmi sunt cunoscute. L-am considerat – și îl consider și acum – unul din cei mai talentați actori ai teatrului românesc de azi.

Spiritul său viu, umoristic, sarcastic, poate fi cotat ca o fericită continuare a multor celebri actori români de pe vremea mea, în frunte cu Toma Caragiu, Birlic, Crișan, Dem Teodorescu??? și o mulțime de alții de care mi-e greu să-mi amintesc.

Nu l-am știut cineast.

Îmi pare bine că am avut șansa să ajung la filmul cu pricina.

Aș dori să fac o remarcă. Sunt convins că în lumea culturală universală nu e nicio rușine să te lași influențat/inspirat de alții, promotori sau pur și simplu predecesori al aceluiaș gen și să încerci să-ți aduci propria contribuție, adăugând creația ta la cele existente deja, și poate reușind să îmbunătățești ”produsul”.

Ei bine, de-a lungul a 80 de minute, cât durează filmul, am trăit tot timpul sub impresia că de fapt văd un film produs de Emir Kusturica, celebrul cineast sârb!

Imagini de neuitat din filmul său, ”Pisică neagră, pisică albă” îmi treceau prin minte, analogia cu scenele din filmul lui Mălăiele fiind aproape perfectă: același grotesc al acțiunii, aceleași personaje care îmbină caractere de basm cu cele din viața de toate zilele, aceleași animale de ogradă care formează fundalul multor scene și mai ales aceiași ironie bufă, crasă, care sub masca umorului reprezintă o cumplită critică la adresa celor ce se întâmplă în jur.

O paranteză. Mă întreb câți dintre cititorii superbei noastre reviste își aduc aminte de evenimentele legate de ziua de 5 martie 1953, ziua (declarată oficial dar cu întârziere) a morții lui Stalin? Eu retrăiesc acea zi ori de câte ori numele dictatorului sovietic e pomenit în diverse împrejurări: doliul din jur, plânsul la telefon al prietenei mamei mele (”a murit salvatorul nostru”), dar și celebra frază aruncată câțiva ani mai târziu de un coleg de an la studiile medicale, urmaș al unui prea cunoscut cronicar român: ”și la noi în casă am menționat acest trist eveniment: tata a tras apa la closet!!”

Cumplita poveste din film, legată de acea dată, îi permite lui Mălăiele să facă saltul de la umorul grotesc la cinevérité.

Cu un talent cinematografic de care nu aveam habar, el reușește să te readucă pe pământ, împiedicându-te să te scalzi la nesfârșit în desueta atmosferă a unui sărac sat românesc, bucurându-te de fiecare scenă și de fiecare dialog, și să te întoarcă la o realitate demult uitată, cumplit de tristă, de fapt tragică.

Trecerea e bruscă, aș zice neașteptată, dar construită perfect, pentru că se bazează pe faptul că ea se petrece exact în momentul când spectatorul e convins de happy-endul acțiunii, întrucât  totul decurgea în mod superb, sub magica baghetă a regizorului.

Pe vremuri, și chiar acum, filmele de proveniență Hollywood aveau (mai) toate un happy end. Eroii negativi mureau, cei pozitivi învingeau, cei doi tineri se căsătoreau, făceau copii și trăiau fericiți până în ultima clipă a vieții lor. Și chiar când filmul se termina ”prost”, era vorba de o tristețe frumoasă, care îți mergea la inimă.

Europenii nu-și puteau permite ”luxul” de a prezenta viața numai în roz.

Multe din fimele având ca proveniență vechiul continent se termină prost! Eroii pe care i-ai îndrăgit mor, de multe ori chinuiți înainte de a-și da ultima suflare, ticăloșii reușesc, spărgătorii de bancă (de care te-ai îndrăgostit între timp!) sunt prinși (ca și neuitatul hoț de biciclete al anilor 50), criminalii de multe ori rămân nedescoperiți, etc.

Mălăiele a găsit modalitatea de a nu se încadra în niciunul din aceste clișee.

Se pare că nu uită niciun moment, că posedă o enormă doză de umor, un umor special, al lui, și de aceea filmul se termină cu o notă hazlie. Oare cum influențează acest lucru starea de spirit a spectatorului? Oare va reuși să uite, fie și pentru o clipă, grozăvia celor întâmplate numai cu câteva minute înainte, sau va rămâne rece la vederea ultimei scene, spunându-și că ororile acțiunii nu pot fi estompate, indiferent cum ai încerca să ”îndulcești” finalul?

Iar la urmă o mărturisire. Nu o dată mi s-a întâmplat să revăd un film, uneori după câteva luni, adesea după ani mulți, atât de mulți încât nu-mi mai aminteam decât vagi crâmpeie din acțiune.

”Nunta mută” a lui Mălăiele m-a obligat să o urmăresc de două ori în aceeași zi, după numai câteva ore. Aveam impresia (care s-a dovedit corectă) că pierdusem câte ceva din dialoguri, și chiar și unele amănunte vizuale.

Cred că asta nu-mi face deloc onoare, dar nu-mi pasă.

Și ca cel care citește aceste rânduri să înțeleagă la ce mă refer, îi recomand cu căldură să observe în ultima scenă a filmului micul (dar importantul) amănunt dezvăluit de gestul bâtrânei care trebuie intervievată, atunci când își rearanjează șalul de pe cap și gât!

Gabriel Ben Meron

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

12 Comments

  • BORIS MEHR commented on September 19, 2020 Reply

    da, e un film foarte bun, actori excelenți, scenariuL ANDREI LUSTIG și HORAȚIU MĂLĂIELE, ce pot să adaug? ERAM în clasa a cincea, diriginta se străduia să plângă, cine o obliga?

    • gabriel gurm commented on September 19, 2020 Reply

      In ce an erai in clasa a 5a?
      GBM

      • BORIS MEHR commented on September 24, 2020 Reply

        1953 ȘCOALA ELEMENTARĂ PE STR. ANTIM DIN BUCUREȘTI

  • Rose commented on September 18, 2020 Reply

    am väzut filmul, exceptional

    • gabriel gurm commented on September 19, 2020 Reply

      Intr-adevar, iesit din comun
      GBM

  • Ivan G Klein commented on September 18, 2020 Reply

    Ambele filme pot fi vizionate pe youtube . Fiind foarte bune merită a fi văzute . Mie mi-a plăcut mai mult primul care ne prezintă cu nespusă simplitate o realitate crudă a acelor vremuri , încheiată nu odată tragic – o adevărată capodoperă . Felicitări autorului pentru alegerea acestui subiect . K.I.

  • Tiberiu ezri commented on September 17, 2020 Reply

    M-ai facut curios sa vad filmul.

    • gabriel gurm commented on September 18, 2020 Reply

      Atunci vizioneaza-l!
      GBM

  • Eva Grosz commented on September 17, 2020 Reply

    Când am citit articolul despre filmul Nunta mută sau Silent Wedding ,mi-am dat seama că am văzut filmul cu ani în urmă, nu mai știu unde și cum, dar mi-am amintit de clipa aceea când gazda care stă cu mirele și mireasa și ceilalți oaspeți la masa de nuntă în totală tăcere ,ca ofițerii ruși să nu îi audă că sărbătoresc în ziua morții lui Stalin ,se revoltă și permite tuturor să cânte și danseze.
    Aztăzi am revăzut filmul cu multă atenție. Pentru mine e o realizare excelentă . Să poți transmite acea atmosferă ,care a durat timp de mai mult de 50 de ani, în timp de o oră și jumătate pe ecran , trebuie să fii un cineast de mare talent.
    Chiar umorul oarecum forțat, în mod tentativ, la sfârșit, este tragic ,inima ți se strânge la vederea petei de pe gâtul bătrânei deja senile , care ne spune că ea e mireasa din poveste.
    Da, unele scene ar putea semăna cu filmul Black cat, white cat a lui Emil Kusturica , dar filmul lui Mălăele este pentru mine un memento personal greu și de neuitat. Tonul ei quasi umoristic nu ascunde nici o clipă tragedia. Asta este măreția regizorului. Pot spune că alături de câteva filme românești pe care le-am văzut e una din cele mai bune.
    Și eu îmi amintesc de ziua morții lui Stalin. Aveam opt ani. Era doliu și la școală. Un doliu impus.
    Mulțumim pentru atragerea atenției la acest film ,pentru frumosul articol și dorim tuturor Shana Tova u metuka !

    • gabriel gurm commented on September 18, 2020 Reply

      Perfect de acord……
      Cum de n-am stiut de filmul asta atatia ani ??!!
      GBM

  • Hava Oren commented on September 17, 2020 Reply

    Este într-adevăr un film deosebit, mulțumesc!

    • gabriel gurm commented on September 17, 2020 Reply

      Englezul zice : this is a must!!!!
      GG

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *