Placa cea nouă de la Cimitirul Eroilor din Satu Mare reflectă un secol de istorie

Cu prilejul Zilei Eroilor, la Cimitirul Eroilor din Satu Mare a fost amplasată o placă pe care sunt înscrise denumirile acestui aşezământ de odihnă veşnică, în toate limbile ţărilor de provenienţă ale militarilor înhumați aici. Fiind cunoscător al istoriei acestui cimitir, am contribuit la traducerea denumirii cimitirului, în toate limbile care apar pe această placă.

Cimitirul Eroilor din Satu Mare s-a înființat în timpul Primului Război Mondial, la marginea orașului, lângă lagărul de prizonieri și spitalul militar instalat în barăci provizorii. Spitalul militar primea răniții transferați ai țărilor beligerante din apropiere, dar uneori și din depărtare. Aici primeau îngrijire medicală și răniții prizonieri de război. Printre militarii decedați și înhumați în cimitir îi găsim pe cei din armata austro-ungară (austrieci, maghiari, români, cehi, slovaci, polonezi, croați, sloveni, ruteni, bosniaci, evrei, italieni din Tirol), armata imperială germană (germani, polonezi, evrei), armata țaristă (ruși, ucraineni, kazahi, turkmeni, azeri, evrei), armata sârbă, armata română. În perioada interbelică s-a înălțat un monument pe aleea de acces în cimitir. În septembrie 1944 orașul a suferit trei bombardamente aeriene britanice și sovietice, mulți militari din armata ungară și civili murind în zonele obiectivelor vizate (gara, cazărmi, uzina electrică, etc). Morții civili nu au fost îngropați în cimitirele afectate din apropierea gării (reformat și greco-catolic) sau a uzinei electrice (romano-catolic), ci împreună cu militarii armatei maghiare și germane în Cimitirul Eroilor. Doar evreii din batalionul de muncă morți în timpul bombardamentului de la gară au fost înhumați în cimitirul evreiesc din apropiere. În timpul luptelor duse pentru eliberarea orașului au murit militari ai armatei române și sovietice (ruși, ucraineni, azeri, armeni, georgieni, evrei, kazahi), respectiv ai armatei maghiare și Germaniei naziste. După război monumentul eroilor s-a extins cu elementele recuperate din demolarea grupului statuar al regimentului de cavalerie, amplasat cu fast de autoritățile horthyste în octombrie 1943.

În continuare am să relev un fapt interesant privind înhumarea eroilor evrei şi a celor mohamedani, în Primul Război Mondial.

În timpul Primului Război Mondial, în 14 august 1917 în ziarul local Szamos, rabinul-șef al Comunității evreiești status-quo, dr. Alexandru Jordán, a fost nevoit să răspundă criticilor apărute în legătură cu faptul că nu toți militarii evrei sunt înhumați în cele două cimitire evreiești, respectiv că inițial militarii musulmani au fost înhumați în parcela special creată în cimitirul evreiesc status-quo. Citez din răspunsul rabinului:

De fapt, pot confirma că marea majoritate a morților evrei, și chiar în primul an de război, până la înființarea cimitirului comun al eroilor, soldații morți mahomedani au fost într-adevăr îngropați în cimitirele evreiești, dar nici autoritatea militară și nici comunitățile evreiești locale nu ar trebui să fie criticate, deoarece acest lucru s-a făcut mai ales fie la dorința expresă a eroului muribund, fie la dorința certă a rudelor decedatului. Regulamentele militare asigură nevoile spirituale ale armatei cu cea mai mare libertate, sentiment religios de rezervă, preoți, vizite la biserică, înmormântările sunt dispuse în funcție de apartenența confesională a combatantului, iar comandamentului militar i se pot aduce doar laude pentru efortul în evitarea oricărui lucru care ar putea implica o insultă adusă simțământului religios al soldatului. […]

De exemplu dacă un soldat de religie mahomedană moare într-un loc în care nu există preot sau confesiune mahomedană, Comandamentul militar ordonă să fie înmormântat conform ritului confesiunii evreiești, cel mai apropiat de confesiunea decedatului. În timpul războiului au existat aici câteva astfel de cazuri. Dar a existat și un caz în care Comandamentul militar a trimis doi preoți musulmani de departe la mormântul unui soldat mahomedan care fusese anterior înhumat într-un cimitir evreiesc din Satu Mare. Comunitatea a permis de bună voie acest lucru, simțind marea mângâiere dată celor îndurerați de convingerea că își pot înmormânta pe cei dragi în odihna eternă conform cerințelor propriului lor crez.

Conform religiei evreiești, locul de veci al unui evreu este într-un cimitir evreiesc. Văduva sau părintele supraviețuitor al unui evreu decedat, care este familiarizat cu acest principiu al religiei, poate cere pe bună dreptate aplicarea acestuia acolo unde poate fi realizat cu ușurință. Chiar dacă înainte de înmormântare, aceștia stipulează că morții lor vor fi ulterior exhumați și transportați la casa lor îndepărtată, iar în cazurile în care acest lucru nu este interzis de legea religioasă, ar fi inuman să refuzăm această cerere. La urma urmei, știm că până și mormintele comune ale eroilor care s-au sacrificat pe câmpul de luptă sunt uneori redeschise pentru a repatria o persoană decedată. […] Că vor exista samavolnici antisemiți în generația viitoare care vor aduce împotriva noastră dimensiunea mică a parcelei evreiești de pietre de mormânt din cimitirul militar? Cum vor nega patriotismul nostru, disponibilitatea noastră de sacrificiu, eroismul și abnegația eroilor noștri evrei? Scriitorul articolului poate avea dreptate în această privință, dar și eu am dreptate în privința asta, că „gura calomniatorilor răuvoitori – pentru că nu poate fi decât așa; nimic altceva – nu poate fi închisă, oricât de mare ar fi o parcelă, oricât de multe mii de pietre funerare ar fi. Cel care are un minim simț al dreptății nu va judeca onoarea noastră patriotică după mărimea parcelei din cimitir, se va inspira și din alte documente înainte de a judeca o comunitate.[…] Dacă antisemitul din viitor este interesat de aceste cifre și este interesat de operația grandioasă a evreilor cu privire la împrumuturile militare, îngrijirea refugiaților, fundațiile mari de război și mii de acte de caritate din timpul războiului, avem și vom avea destule documente de-a respinge calomniile.

Paul Dancu

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *