În căutarea Bucureștiului de odinioară

Alex mi-a fost coleg de liceu în urmă cu… (Mai bine să nu fac socoteala!!) Drumurile noastre s-au despărțit imediat după bacalaureat, când fiecare a luat o în altă direcție: el spre facultatea de construcții și eu spre medicină.

Ani de zile ne-am revăzut doar întâmplător, când eram invitați la aceeași sindrofie, sau la vreo nuntă a unui cunoscut comun. Știam că se căsătorise, că avea doi copii și că emigrase în Israel cam cu un an înaintea mea, cu tot familionul, bunici, părinți și copii.

Au trecut mai multe decenii până când soarta ne-a adus din nou împreună, invitați la un prieten comun, într-o sâmbătă, la o masă copioasă cu tot ce amfitrionul (și el de origine română) preluase de la cei printre care crescuse, adică ciorbă de fasole afumată, mititei, sarmale în varză, etc.

La masă Alex și cu mine ne-am așezat unul lângă celălalt, am depănat amintiri de tot soiul.

Alex nu e prea vorbăreț, de fapt n-a fost niciodată, cel puțin așa mi-l amintesc. S-a descurcat foarte bine în Țara Sfântă, a lucrat pentru o companie de construcții cunoscută, apoi și-a deschis un birou particular și și-a asigurat o viață liniștită de pensionar. În urmă cu mai bine de 20 ani a găsit un partener român de afaceri și e foarte mulțumit (cum îmi spunea el) că nu trăiește doar în așteptarea sfârșitului. La despărțire am promis unul altuia că ne mai vedem, cât mai des, înainte ca doamna cu coasa să viziteze pe vreunul din noi…

Cum el locuiește în regiunea Tel Avivului, iar treburile mele mă duc din când în când spre centrul țării, am decis să încercăm să ne întâlnim cu ocazia unui drum al meu spre orașul care nu doarme nici măcar noaptea.

De atunci ne vedem din când în când. Vorbim de toate și despre toate și trebuie să recunosc că nu aducem în discuție, aproape deloc, aspecte ale existenței noastre comune în lumea pe care amândoi am părăsit-o în urmă cu zeci de ani. Vorbim politică, din fericire vedem ”situația” aproape la fel, și discutăm și fotbal, el cu Maccabi Tel Aviv și eu cu vechea mea pasiune, Maccabi Haifa.

Dar telefonul pe care l-am primit acum vreo două săptămâni era oarecum deosebit de celelalte convorbiri pe care le aveam cu el:

– M-am întors acum câteva zile din București… Când vii pe aici?

Am stat o clipă pe gânduri:

– Joia viitoare. Am treabă între 10 și 12.

– Atunci hai să ne vedem, să luăm masa de prânz la restaurantul acela de la etajul 11, ce zici?

De data aceasta tonul lui era ușor diferit de cel cu care mă obișnuisem în acești ultimi ani, ceva care părea să indice o dorință specială de a ne vedea. Și, într-adevăr, imediat după ce comandasem primele două feluri, Alex a început să povestească.

– De când n-ai mai fost în București? – m-a întrebat.

– În ultimii ani am trecut doar pe la aeroport, în drum spre Iași sau Cluj, sau Timișoara sau Sinaia…

– Atunci nu știi nimic…

– Ce să știu?!

– Cum s-au schimbat lucrurile acolo, pe unde ne-am petrecut noi tinerețea…

– Adică?

Deodată păru foarte dornic să împărtășească cu mine amănunte care nu puteau fi trecute sub tăcere.

– S-o iau de la început. După ce mi-am luat bagajul, am ieșit spre taxiuri, nu înainte de a mă opri la chioșcul de ziare de pe partea dreaptă, ca să cumpăr primele ziare de dimineață așa, pentru informare, și să-mi mai adaug un credit de câteva minute la telefonul meu ”de România”. Doamna care ține chioșcul m-a recunoscut imediat, că doar dau pe la ea o dată la câteva luni.

– Bine c-ați venit acum, că de săptămâna viitoare închidem.

– Păi de ce?!

– Nu mai merge… Nu se mai cumpără ziare și chiria e foarte mare.

– Cum nu se mai cumpără ziare?!

– Pentru că nu se mai citesc ziare pe hârtie, domnu’, doar pe internet! Și chioșcul de jos, de la ”Plecări”, l-au închis…

Interlocutorul meu s-a oprit o clipă din perorație, dar a continuat imediat:

– N-ai să crezi, în tot centrul Bucureștiului nu mai e de găsit niciun chioșc de ziare!!

Venise felul întâi, dar el tot mai vorbea:

– Că cinematografele de pe Bd. Elisabeta (pe vremea noastră 6 Martie) s-au închis de mult, știam… Dar acum nici Patria (Aro) și nici Republica (Scala) nu mai există!

– Nu știam, îi zic eu…

– Da’ ai să râzi, tinerii de azi nici nu știu că ele au existat vreodată! Am intrat la un magazin ca să întreb unde pot schimba bateria de la ceas. Un tânăr foarte amabil mă îndrumă:

– Mergeți mai sus pe bulevard, luați-o pe prima stradă la dreapta și vedeți imediat atelierul…

– Adică cotesc după cinema?

– Care cinema?!

– Patria, sau Aro, depinde cum îți aduci aminte…

– Nu-mi amintesc de niciun cinematograf acolo!

Așteptam felul doi și ospătarul ne întrebă dacă vrem și garnitură la friptură și ne aduse încă o dată meniul.

– Apropo de meniu, trei din cele patru restaurante pe care le-am vizitat aveau meniul pe… aplicație! Adică scoți mata telefonul, fotografiezi aplicația care stă pe fiecare masă, o fotografiezi, apoi intri pe internet, o cauți și dacă n-o găsești, vine chelnerul și te ajută. Trebuie să-ți spun că în toate cele trei localuri nu m-aș fi descurcat fără ajutor și doar știu să mânuiesc un telefon modern…

– Și ce face unul fără telefon?

– Asta am întrebat și eu și mi s-a răspuns: e cineva azi fără telefon celular?!

Eram deja la cafea, dar Alex mai avea ce povesti.

– Sfârșitul de săptămână mi l-am petrecut hoinărind pe străzile prea bine cunoscute și trebuie să-ți spun că arhitectura dintre cele două războaie mi se pare, încă, cea mai reușită. Doar că o mulțime de clădiri, pe vremuri superbe, sunt în paragină, scorojite și neglijate, unele par chiar părăsite. Păcat, odinioară erau frumoase, chiar elegante…

Să făcu ora de plecare, eu aveam tren, dar Alex continuă:

– Să-ți mai povestesc ceva, ultima impresie… Când ai fost ultima oară prin cartierul Primăverii?

– Mă crezi că niciodată? Nu prea era voie pe vremea noastră să umbli pe acolo fără rost.

– Ei bine, eu am petrecut acolo două ore pline, după ce vizitasem Herăstrăul, duminică spre prânz. Spre deosebire de alte locuri, cartierul ăsta arată minunat. Verdeață cât cuprinde, parcuri, străzi curate, mașini luxoase, locuri de joacă pentru copii… Dar casele sunt de-a dreptul urâte. Crede-mă, ca inginer constructor am ochiul format. Casele alea, cred că de pe vremea Odiosului, n-au nimic special, o arhitectură extrem de simplă, aș zice pătrată, toate par la fel, toate cu etaj, toate cu curți ascunse de garduri verzi înalte… Înțeleg că aici nimic nu s-a schimbat, doar locatarii!

La despărțire, Alex, devenit peste noapte guraliv, nu se putu abține de a mai adăuga ceva, ceva care nu poate fi încadrat în niciun capitol, nici pozitiv și nici negativ:

– Cât costă la noi intrarea într-un taxi?

– Vreo 12 șekeli…

– Adică cam 15 lei. Așa-i?

– Dacă spui tu… Eu nu mai sunt la curent cu valoarea leului.

– Da, cam 15 lei, îți spun eu. Și știi cât te costă un taxi din centru, să zicem de la Universitate și până la Gara de Nord? Șapte lei!!

– Adică cu toată critica, vrei să spui că până la urmă e bine să fii turist în București?

– Da, cu condiția să te uiți și să judeci totul ca turist și nu ca fost locuitor al Capitalei! Iar dacă iei o masă la Caru’ cu bere, atunci chiar poți să uiți de tot ce nu ți-a plăcut până în acel moment!

– Nu mi-ai spus nimic despre oamenii cu care te-ai văzut? Interesanți?

– Ăsta e un subiect pentru data viitoare…

Ne-am despărțit cu o îmbrățișare camaraderească, am promis că ne revedem, iar eu în drum spre gară îmi făceam socoteala că omul meu are dreptate: dacă ajungi într-un loc pe care l-ai părăsit de zeci de ani, încetează să faci comparații și să-ți aduci aminte ce a fost pe vremea ta.

Se spune ca la Roma trebuie să te porți ca un roman.

Iar Alex m-a făcut să înțeleg că la București trebuie să te simți ca un turist care posedă perfect limba locului. Doar atât.

Gabriel Ben Meron

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

18 Comments

  • Marica Lewin commented on July 22, 2021 Reply

    D- le Dr GMB, cred Bucurestiul pare strain unui fost locuitor al sau, acum rezident in alta parte a globului, nu atit din cauza dezradacinarii, cit mai ales datorita performantelor calculatoarelor in intreaga lume. Presa scrisa, cinematografele clasice, aproape disparute ,cartiere vechi in ruina si blocuri de zeci de etaje noi sunt fenomene cu care ne infruntam oriunde.
    Din aproape 10 publicatii românesti saptaminale in Israel, ( mi se pare ca exista si un cotidian), nu mai exista nici una, emisiunile in limbi straine la Kol Israel au disparut complet.
    Cinematografele la care ma duceam in Haifa s -au inchis de mult.
    Asa cum nu mai folosim magnetofoane, video, casetofoane.
    Desigur, o revenire in România pentru cineva nascut, crescut, educat acolo, este mai mult o intoarcere in timp decit in spatiu.

    • BORIS MEHR commented on July 23, 2021 Reply

      chiar și pt. mine care locuiesc neîntrerupt de peste70 de ani în BUCUREȘTI, orașul și-a pierdut din farmecul de odinioară, în ciuda modernizărilor sau poate din această cauză, mai mult evreii au plecat în masă

  • Veronica Rozenberg commented on July 18, 2021 Reply

    Daca am inteles bine, prietenul d-lui GBM a vizitat de curand Bucurestiul, dar poate nu am inteles corect. Ultima mea vizita la Bucuresti a fost in martie 2020.
    Chioscurile cu ziare inca existau, dar nu erau multe si acest lcuru e valabil deja de cativa ani.
    La aceste chioscuri se vindeau multe alte “chestii” pe langa ziare, mici reviste, brosuri si brosurele despre o multitudine de subiecte.
    De fiecare data ma intorceam cu brosurele de tip “carticia de bucate”, dar existau informatii naturiste cosmetice, etc Mi-ar parea chiar rau sa nu le mai gasesc.
    Si cu toate acestea, ca si in ciuda urateniei urbane a caldirilor lasata in paragina, Bucurestiul este inca foarte frumos (poate mai mult in amintirea mea_, sper insa ca lucrurile se vor indrepta.

    Deci petnru a r gasi Bucurestiul de odinioara, depinde si de cat de mult cautatorul cunostea orasul odinioara.
    O vizita la Gradina Botanica, la Platul Cotroceni, in Cartierul vechi si refacut (poate inca neterminat), malul Dambovitei, la Biserica Stavropoleos, in gradina Cismigiu, in anunite sezoanae, si chiar palatul Parlamentului amenintator, dar vizitat in interior, sunt numai cateva dintre obiectivele pe care vizitandu-le poti capatat o imagine veche-noua cu mult imbunatatita a Bucurestiului actual.

    Nu stiu daca mergand la Paris, un vizitator cunoscator ar mai gasi chioscurile de ziare, la care se vindeau pe vremuri Le Monde, Le Figaro sau alte multe ziare…Imaginea orasului se schimba cu timpul si desigur ca nu intotdeauna in bine, dar imbunatatirile chiar si ale circulatiei publice din Bucuresti, nu pot trece neobservate.

  • Erica Hoffee commented on July 18, 2021 Reply

    Eu spun: o tara complect straina in care înțelegi fiecare cuvant

    • Veronica Rozenberg commented on July 18, 2021 Reply

      Unde locuiti?
      Cand ati fost ultima oara in Romania?

      Va intreb, deoarece a se simti strain de o tara in care te-ai nascut, depinde nu numai de evolutia tarii, ci si intr-o masura la fel, daca nu cu mult mai mare de persoana proprie, (personalitate, educatie, mostenire culturala si evolutie personala, atat la origine cat si pe noile meleaguri).
      Toate acestea si multe altele sunt ele insele motive, factori care sa determinte sa va simtiti complet strain in acea tara (probabil Romania).

    • BORIS MEHR commented on July 18, 2021 Reply

      ERICA, NU TE CRED, AI COPILĂRIT ÎN BUCUREȘTI

    • gabriel gurm commented on July 18, 2021 Reply

      Aș zice doar ”străină” și nu ”complet străină”…
      Trăiască nuanțele!!
      GBM

  • Tiberiu Ezri commented on July 16, 2021 Reply

    Sunt perfect de accord cu tine Gabi.

  • Klein Ivan commented on July 16, 2021 Reply

    ……corecție / completare . M-am referit la cartea “Inimă de piatră” de Wilhelm Hauff . K.I.

  • Cristina Toma commented on July 15, 2021 Reply

    Sunt intr-adevar si multe cladiri paraginite de te apuca tristetea cand le vezi mai ales cand stii cum au aratat inainte. Dar sunt si multe cladiri care au fost renovate si arata foarte frumos. Cum multe dintre cladirile paraginite insa povestea este trista si parca trasa la indigo. Multe dintre ele au fost revendicate de urmasi ai proprietarilor -vreau sa cred- si au fost restituite. Dar noii proprietari nu le-au mai intretinut ori probabil nu isi permit sa le intretina sau, chiar doresc ca acestea sa se paragineasca de la sine si sa fie intr-o stare atat de rea incat sa obtina permisiunea de a le demola si vinde terenul. Chiar pe Magheru in centrul orasului avem cladiri care acum sunt goale si arata jalnic. Daca proprietarii ar dori sa le renoveze ar putea sa o faca fara sa cheltuiasca nici un leu, cu bani de la primarie din programul de reabilitare. Cei care doresc sa reabiliteze sau sa repare o cladire veche pot cere ajutorul Intitutului Patrimoniului dar se pare ca oamenii ori nu stiu, ori nu vor ori sunt interesati doar de teren. In Piata Romana, chiar langa ASE sunt de asemenea astfel de cladiri care daca ar fi reparate ar arata minunat si ar aduce si bani proprietarilor. Tot langa ASE este o astfel de cladire reparata si care acum adaposteste o cafenea. Si in Bucuresti, ca si in alte orase sunt si locuri frumoase si locuri urate.

    • gabriel gurm commented on July 16, 2021 Reply

      Imi inchipui ca aveti dreptate
      GBM

  • Klein Ivan commented on July 15, 2021 Reply

    ” la București trebuie să te simți ca un turist care posedă perfect limba locului. Doar atât.” Sfat ușor de urmat dacă de la Otopeni te-ai putea transforma în ” piticul cu inima de piatră ” . K.I.

    • BORIS MEHR commented on July 18, 2021 Reply

      PENTRU INIMI DE PIATRĂ ERA RESPONSABIL UN GIGANT NUMIT MICHEL OLAMDEZUL, IAR ÎNSTRĂINAREA DE ȚARA DE ORIGINE NU ESTE CHIAR DE TOATĂ LAUDA

  • BORIS MEHR commented on July 15, 2021 Reply

    CASELE DIN PRIMĂVERII NU SUNT FĂCUTE SUB CEAUȘESCU, UNELE AU O VECHIME DE DINAINTE DE WWII ȘI NU SUNT FOARTE URÂTE, ACOLO STĂ NOUA BURGHEZIE CARE A MAI CONSTRUIT PE ICI COLO.

    • gabriel gurm commented on July 16, 2021 Reply

      O chestie de gust!
      GBM

      • BORIS MEHR commented on July 18, 2021 Reply

        În perioada interbelică, zona este în plină expansiune. Se construiesc case mai ales în stil neoromânesc, dar şi în stil mediteranean eclectic, maur şi toscano- florentin. După fotografiile realizate de renumitul fotograf Willy Prager, în anii ’40, multe case erau deja construite, altele erau noi fără a fi ocupate de proprietari. Cartierul luase fiinţă într-un loc de agrement, o zonă de lacuri, unde bucureştenii mergeau la picnic. Sunt informaţii conform cărora a existat acolo chiar şi un izvor termal. În paralel cu Primăverii, se dezvoltă şi cartierele Dorobanţi şi Pangratti din vecinătate, unde se vor aşeza ulterior sedii de ambasade şi se va construi televiziunea publică.

        mai precis despre cartierul PRIMĂVERII-

  • gabriel gurm commented on July 15, 2021 Reply

    Se pare că acolo, în cartierul acela s-au așezat cei care pe vremuri se numeau ”ciocoii noi”!!!
    GBM

  • Peter Singer commented on July 15, 2021 Reply

    Toate orasele din lume evolueaza cu timpul, Bucurestiul nefiind o exceptie. Cartierul Primaverii (fost Jdanov!) este un bun exemplu. Din locatarii pana in 1945 nu a mai ramas nimeni, din cei pana in 1989 foarte putini. Timpuri noi, locatari noi. Pentru cat timp?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *