Medici evrei în timpul Holocaustului

Cartea Jüdische Ärztinnen und Ärzte in der Schoah (Medici evrei în timpul Holocaustului) a lui Erhard Roy Wiehn a apărut la editura Hartung-Gorre din Konstanz, Germania, în iulie 2021.

Despre prietenia mea cu profesorul E. R. Wiehn din Konstanz am amintit de mai multe ori în diverse articole (https://baabel.ro/2014/12/mirjam-bercovici-erhard-roy-wiehn-un-om-deosebit/) . Nu m-am mirat când mi-a scris că vrea să scoată o carte despre medici evrei în timpul Holocaustului. Au mai apărut și alte cărți cu această tematică, chiar și vieți romanțate. Au trecut atâția ani și Holocaustul aproape că a intrat în istorie și e normal că există și tineri pe care nu-i preocupă istoria și care nu știu nimic sau aproape nimic despre acest dezastru și ce a însemnat Holocaustul pentru evrei. Și acesta e un motiv pentru care trebuie amintit ori de câte ori se ivește ocazia despre Holocaust. De aceea, când Profesorul E.R. Wiehn a întreprins să scrie o carte despre acest subiect și mi-a solicitat mie, ca medic trecut prin această calamitate și supraviețuitor, să scriu o prefață pentru această carte, am acceptat imediat.

Nu pot face rezumatul cărții, dar vreau să pun în temă pe cititori cu cele scrise în carte. Cu totul deosebit este cuprinsul acestei cărți, o culegere care cuprinde fragmente din cărți apărute deja la aceeași editură. Este vorba de cărți scrise de către medici sau de urmașii lor, după însemnări și jurnale despre activitatea pe care au desfășurat-o în timpul Holocaustului în diferite țări. Ultimele două sunt despre suferințele psihice și fizice ale unor supraviețuitori din România, ale căror cicatrici nevindecate i-au marcat pentru totdeauna.

Ca introducere în tematică, prima carte este Maimonides – personalitate și operă scrisă de Isidor Hirsch înainte de Holocaust, în 1935. Ea a fost tradusă din limba cehă și a apărut în 2003 la Konstanz. Cartea relevă personalitatea lui Maimonide – Moșe ben Maimon (1138-1204) medic, filozof și comentator al textelor religioase. El a imprimat medicilor, în special celor evrei, respectul pentru viață, ameliorarea condițiilor de mediu în favoarea vieții, îngrijirea bolnavilor bogați și săraci deopotrivă, nu cu gândul la răsplată, precum și îngrijirea psihicului care face și ea parte din tratament. Majoritatea medicilor evrei din timpul Holocaustului au fost conduși de acest crez al lui Maimonide.

Iată autorii în ordine alfabetică, titlurile cărților și data apariției. Încerc să rezum conținutul, mai bine-zis mesajul sau ideea principală a fiecăreia.

Tutti Jungmann-Bradt Die Bradts. Jüdische Familiengeschichte aus Berlin: 1870-1999 (Familia Bradt, povestea unei familii evreiești din Berlin), 1999. Este vorba despre o familie berlineză, familia Brad, tatăl medic. Cartea a fost scrisă în 1983, după vizita autoarei în orașul ei natal. Ea arată ce a pierdut Berlinul și Germania odată cu evreii.

Dr. med. Janusz Korczack. (Henryk Goldszmit) und seine Kinder in Warschau und Treblinka. Ein Augenzeuge berichtet. (Dr. Janusz Korczack [Henryk Goldszmit[ și copii lui la Warșovia și la Treblinka. Un martor ocular relatează) Martorul ocular, guvernatorul districtului Varșovia, relatează povestea celor 200 orfani pe care medicul, scriitorul și pedagogul dr. Janusz Korczack i-a condus în 15 octombrie 1942 în lagărul de exterminare de la Treblinka. El s-ar fi putut salva, dar a preferat să moară împreună cu copiii orfani.

Dr. Desider David Fischer Bunkerblätter. Jüdisches Leben in der Slowakei, (File din bunker. Viață evreiască în Slovacia) 2017. Fiind medic pediatru, șef de secție în spitalul evreiesc din Bratislava, inițial a fost apărat prin funcția lui, atât el ca și familia. Dar în august 1944 a fost nevoit să se ascundă în grădina vecinilor, într-un așa-zis „bunker”. Fiul său de 9 ani a fost adăpostit de o familie creștină. Cu toții au supraviețuit și au început o viață nouă în Israel.

Dr. med. Olga Hempel Immer ein bißchen revolutionär gewesen (Dintotdeauna am fost o răzvrătită), 2005. Cartea cuprinde memoriile, pe care a început să le scrie la vârsta de 78 de ani, precum și scrisori și fotografii. Este un adevărat document al timpului (1869-1954).

Dr. med. Zdenko Levental Auf glühendem Boden (Pe pământul încins), 1994. Doctor la Zagreb, el dedică cele scrise surorii sale, soțului ei și celor doi copii uciși la Auschwitz. El consideră că este o datorie să se scrie pentru posteritate despre suferințele din Holocaust. El este unul dintre numeroșii medici care s-au infectat de la pacienții lor și mulți dintre ei au pierit.

Dr. med. Else Liefmann Helle Lichter auf dunklem Grund (Lumini strălucitoare pe un fond închis), 1995. Originară din Freiburg, în 22 octombrie 1940, ea a fost deportată în lagărul din Gurs, la poalele Pirineilor. Ea afirmă că despre Holocaust de obicei nu se vorbește, nici chiar atunci când copiii întreabă, pentru că mulți dintre cei care au contribuit la aceste orori mai trăiesc în Germania, unii chiar în posturi importante.

Christine Lipp-Peetz Wohin die Reise geht (Încotro duce drumul), 2021. Cartea povestește despre dr. med. Hans Wiehnskowitz din Augsburg care în 20 ianuarie 1945 a fost deportat în lagărul „privilegiat” din Theresienstadt. Lucrând în spitalul din lagăr s-a infectat de tifos exantematic și a murit la scurt timp după eliberarea lagărului.

Dr. Baruch Milch Ist der Himmel leer? (Oare cerul e gol?), 2017. Cartea se încheie cu fraza: „Am fost obligat de destin să supraviețuiesc ca să depun mărturie și poate să previn repetarea grozăviilor întâmplate în Polonia. Sper ca ceea ce scriu cu sânge și lacrimi să contribuie la construirea unei lumi mai bune.”

Dr. med. Mirjam Moltrecht Dr. med. Lucia Frey: eine Ärztin aus Lwów, 1889-1942 (Dr. med. Lucia Frey: o doctoriță din Lvov), 2004. Lucia Frey a fost ucisă de naziști în 1942. „Sindromul Frey” denumit în cinstea ei încă din timpul vieții, păstrează pentru totdeauna amintirea ei.

Dr. med. Felix Oestreicher Ein jüdischer Arzt-Kalender (Calendarul unui medic evreu), 2000. După zeci de ani fiica sa, Maria Goudsblom, a pus la dispoziția publicului calendarul tatălui ei. Este de fapt un jurnal din lagărul Bergen-Belsen, în care se vede cum un medic respectat din Olanda a putut fi înjosit, dar a încercat totuși să rămână om. El și soția au murit la scurt timp după eliberare; cele trei fiice supraviețuiesc.

Martin Ruch Aus der Heimat verjagt (Alungat din patrie), 1998. Cartea vorbește despre familia Neu din Bavaria de sud. Încă din octombrie 1935 ei spuneau „nu mai suntem cetățeni germani. Din Straßburg ne-au expulzat ca germani, iar aici ne reproșează că nu suntem germani. Pentru noi, evreii, pretutindeni este la fel.”

Jehuda Stein Jüdische Ärtzte in Krakau (Medici evrei din Cracovia), 2006. Dintre cei 190 de medici evrei care au practicat la Cracovia înaintea celui de al Doilea Război Mondial au fost uciși 142 bărbați și 16 femei. Numai 17 au supraviețuit și au revenit la Cracovia. Lista medicilor care și-au pierdut viața a fost publicată în 1974, în cronica Cracoviei ocupate.

Richard Zahlten Dr. med. Johanna Geissmar, 2001. A fost medic pediatru și a organizat un spital în lagărul din Gurs. Cu toate că nu avea niciun fel de mijloace materiale, competența și dăruirea ei dădea bolnavilor impresia că ar fi într-un mare spital.  Când a venit deportarea, ea s-a urcat în primul camion și a plecat să-și caute familia. Nu s-a mai auzit niciodată nimic despre ea.

Zsuzsa Varkonyj Für wen du lebst (Pentru cine trăiești), 2005. Este povestea unor deportați care și-au pierdut partenerii și și-au refăcut viața în condițiile supraviețuirii. Ultimele cuvinte ale cărții sunt: „Să fii singur este foarte greu. Dar dacă ai pentru cine trăi, totul devine mai ușor.”

Dr. med. Mirjam Bercovici și Dr. med. Beno Hoisie, Die Letzten vielleicht (Poate ultimii), 1998. Sunt poveștile a 22 pacienți pe care cei doi i-au îngrijit în cadrul Comunității evreiești din București și Iași.

Iulia Deleanu Leben für andere (A trăi pentru alții), 2004. Prof. Dr. N. Cajal încheie un interviu spunând: „Ce-mi doresc acum mai mult? Aș dori să inventez un vaccin contra prostiei, contra ticăloșiei și mai ales contra antisemitismului.”

Pentru final am lăsat prefața pe care am scris-o eu însămi la solicitarea prof. E. R. Wiehn. Este vorba de experiența mea personală cu medici evrei în timpul Holocaustului. Sunt medic și, cum am mai spus, o supraviețuitoare a acestei calamități. La întoarcerea din deportarea în Transnistria, unde am stat din octombrie 1941 până în aprilie 1944, eram prea tânără și nu știam încotro s-o iau. Am înțeles totuși că trebuie să-mi reiau viața, să termin liceul și să mă pregătesc pentru o meserie prin care să fiu de folos și celor din jur. O părere generală despre medicii evrei, bărbați și femei din timpul Holocaustului nu am putut să-mi exprim nici atunci și nici acum. Pot însă să vorbesc despre experiența directă pe care am avut-o cu medicii care m-au îngrijit în timpul bolii mele îndelungate, timp de vreo șase luni, în ghetoul din Djurin.

Am avut febră tifoidă, complicată apoi de un icter prelungit. Cei doi frați Frenkel din Rădăuți s-au ocupat de mine fără a cere bani. Medicamente nu aveau și totuși, numai cu vorbe de încurajare și sfaturi, m-au ajutat foarte mult. Regimul alimentar pe care mi l-au recomandat nu l-am putut urma din lipsă de bani. Am fost singura din familie care a mâncat pâine și acum îmi dau seama că fiertura din sfeclă de zahăr pe care mi-au recomandat-o a ținut locul serului glucozat și m-a ajutat. Nu știu dacă ei au inventat acest regim, dar a fost o minune că am supraviețuit și chiar m-am vindecat fără sechele semnificative.

Încă un exemplu din experiența mea de atunci este legat de Dr. Greif, un medic evreu din Vatra Dornei, deportat tot la Djurin. El și-a asumat o sarcină deosebită pentru acele timpuri: cu un efort uriaș a înființat un mic spital pentru bolnavii de tifos exantematic. Era un mod de a-i izola, pentru a preveni cel puțin contaminarea membrilor familiei. Împreună cu încă câțiva medici a salvat multe vieți, printre care și cea a tatălui meu. Nu mai știu nimic despre soarta lui; cred că a murit el însuși de tifos, la fel ca alți medici care au lucrat în spitalele improvizate din Șargorod, Moghilev etc., care s-au infectat și au plătit cu viața. Un văr al tatălui meu a lucrat la Șargorod într-un astfel de spital și a fost multă vreme între viață și moarte. La fel s-a întâmplat și în pandemia actuală. Prețul plătit de medici pentru ajutorul oferit pacienților poate fi deosebit de mare. Și ei au plătit cu viața.

Soarta a decis pentru mine și mi-a arătat calea de urmat. Am ales medicina și ca specialitate pediatria. Timp de zeci de ani am încercat pe cât posibil să-mi exercit meseria după preceptele lui Maimonide.

Sunt fericită că în ziua de azi mai există cărți ca cea de față, în care se vorbește despre sufletul mare și despre sacrificiul medicilor evrei în timpul Holocaustului. Sunt sigură că se vor scrie și cărți despre medicii din timpul pandemiei.

Mirjam Bercovici

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

9 Comments

  • Mirjam Bercovici commented on September 26, 2021 Reply

    Stimate dr.Tiberiu Georgescu, Dr. Beno Hoișie, a fost cumnatul și prietenul meu. și e una și aceeași persoană cu dr. medic locotenent colonel Beno Hoișie care v-a fost de folos în stingerea focarului de dizenterie. Din păcate ne-a părăsit pentru totdeauna în anul 2011.

    • Tiberiu Georgescu commented on September 26, 2021 Reply

      Ma bucur ca ati fost rude;regret sincer disparitia lui;imi amintesc bine chipul sau:avea un permanent zambet discret,exprima optimism,modestie si pricepere profesionala.;incepuse sa albesca dar asta ii prindea bine.Cu multa abiiltate a corectat lucrurile la acel moment, in fata unor “priceputi” de la partid veniti de la Bucuresti care o luasera razna cu
      ideile lor;el a avut taria sa combata ceea ce pornisera ei,:terapia cu Cloramfenicol despre care se stia deja ca e vinovata de inhibitia medulara.
      Odihneasca-se in pace..

  • Roxana commented on September 25, 2021 Reply

    Un text cutremurător…
    Dumnezeu să vă binecuvânteze !
    Dr. Roxana Cristian

  • Andrea Ghiţă commented on September 25, 2021 Reply

    O frază din interesantul Dvs, articol m-a impresionat foarte mult: “Prețul plătit de medici pentru ajutorul oferit pacienților poate fi deosebit de mare. Și ei au plătit cu viața”. M-a dus cu gândul de miile de medici, deţinuţi în lagărele de concentrare care au făcut imposibilul şi mulţi au plătit cu viaţa. O prietenă îmi povestea că fiind deţinută la Auschwitz, mâna i s-a infectat foarte tare şi s-a umflat şi o păştea cangrena. Doctoriţa din Polonia a chemat-o noaptea la infirmerie, i-a curăţat rana, i-a pansat-o cu un sul de hârtie şi a trimis-o înapoi în baracă, spunând că dacă o internează şi i se va descoperi infecţia poate să fie trimisă direct în camera de gazare. Prietena mea, cu dureri mari după intervenţie, a plecat supărată pe medicul fără inimă. A doua zi toată infirmeria a fost dusă la camera de gazare. Doctoriţa i-a salvat viaţa.

  • Tiberiu Georgescu commented on September 25, 2021 Reply

    Sarut mana stimata doamna doctor. Citind cu mare atentie textul dumneavoastra am tresarit la un nume : dr.Hoisie Beno; sa ma explic; intre 1960 si 1965 eram medicul regimentului de graniceri din Radauti. In acea perioada a trebuit sa fac fata unui focar de dizenterie la militarii din regiment, prima experienta de acest gen de la terminarea facultatii(1960). Imi amintesc ca la acest episod a venit de la spit. militar Iasi, caruia ii eram arondat, locotenent-colonelul Hoisie Beno unul din epidemiologii spitalului. Experienta dumisale mi-a fost de mare folos in stingerea acelui focar. Ma intreb daca e una si aceeasi perosana cu dr.Hoisie Beno despe care pomeniti in amintitul text.
    M-as bucura tare mult sa am vesti despre dansul .
    Va multumesc pt. tot ce scrieti….

  • Marina Zaharopol commented on September 25, 2021 Reply

    Acte eroice de altruism pe un fundal negru de cruzime inumană! Şi, totuşi, din această confruntare cu răul, desluşesc un mesaj optimist: EXISTĂ OAMENI, care, în ciuda condiţiilor inumane de dezumanizare, îşi păstrează calitatea de oameni. Principiile lor au ghdat-o în viaţă pe doamna Dr. Mirjam Bercovici.

  • Nicole Sima commented on September 24, 2021 Reply

    Ce mult m-a impresionat acest articol! Dacă l-ar fi scris o persoană neimplicată direct, poate că ar fi avut doar aspectul unei simple recenzii. Dar Mirjam Bercovici a trăit Holocaustul, a fost grav bolnavă în Transnistria, văzând chiar pe propria piele ce mult contează ajutorul medicului – fie el doar moral, în lipsa medicamentelor. Și-a promis atunci să devină ea însăși medic, să ajute oamenii. S-a ținut de cuvânt, cu vârf și îndesat!
    Cartea pe care o prezintă aici are o prefață scrisă chiar de dânsa, iar unul dintre cei doi medici români ce își au locul în volum este Doctor Mirjam Bercovici. Am cele mai calde felicitări și o mare admirație!

  • Daniela Stefanescu commented on September 23, 2021 Reply

    Dragă Mirjam, din nou îmi exprim tot respectul pentru activitatea ta ca medic şi NU numai ca medic, pentru principiile care te-au ghidat în viaţă şi de la care n-ai făcut niciodată rabat. Toată admiraţia mea pentru faptul că scrii periodic în revista BAABEL articole atât de interesante, care ne aduc atâtea informaţii noi pe subiecte delicate, de-a dreptul zguduitoare de cele mai multe ori, precum textul pe care tocmai l-am citit şi care m-a cutremurat despre medicii evrei, adevăraşi eroi, în timpul Holocaustului. Frazele dinspre finalul articolului pe care le citez acum sunt atât de adevărate: “Soarta a decis pentru mine și mi-a arătat calea de urmat. Am ales medicina și ca specialitate pediatria. Timp de zeci de ani am încercat pe cât posibil să-mi exercit meseria după preceptele lui Maimonide.” Ţi-ai exercitat meseria cu profesionalism, devotament şi sacrificiu, iar preceptele lui Maimonide au fost lege pentru tine.

  • Tiberiu ezri commented on September 23, 2021 Reply

    Ce frumoasa amintire despre medicii evrei din Holocaust! Va multumim doamna doctor!
    Pentru mine totusi lipseste un nume modest dintr-un orasel modest din Transilvania. Este vorba de Dr. Emil Goldberger, adorat de toti locuitorii Marghitei, unguri,evrei si romani. Nu numai ca era un medic adevarat dar nevoiasilor medicamentele le cumpara din banii lui. Nazistii unguri l-au crutat sa nu-l trimita la Auschwitz, dar el a refutation si a decis sa mearga acolo impreuna cu sotia si fiul, de unde toti trei au reusit sa se intoarca, astfel a si eu am avut onoarea ca si copil mic sa fiu tratat de acel inger.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *