Ziua ultimei babe

Mărţişorul căpătat în ajun de 1 Martie – pe  care-l prinsesem în piept, preocupată de tragedia războiului din vecini şi drama refugiaţilor care ne trec frontiera – s-a pierdut a doua zi, ca un semn de dispreţ al frivolităţii, dar şi de lipsa speranţei desprimăvărării.

Primele zile de martie, pline de îngrijorare şi tristeţe pentru oamenii care suferă, de neîncredere în capacitatea făcătorilor de pace, de strădania de a participa, de a contribui cât de cât (cu o emisiune, o traducere, o intermediere, o donaţie) la efortul comun în favoarea semenilor noştri speriaţi şi dezorientaţi care vin încoace căutându-şi salvarea, m-au făcut să uit să-mi aleg o babă – un obicei vechi pe care-l respectam.

Se spune că baba (una dintre cele nouă zile capricioase de început de martie) pe care ţi-ai ales-o prezice cum va fi tot anul în curs. Nu pot să infirm sau să confirm această credinţă, întrucât nu-mi notez nicăieri ziua babei alese şi apoi uit de ea de-a lungul anului. Şi totuşi, an de an ţin să respect acest obicei românesc (poate nu e doar românesc, nu ştiu).

Anul acesta 8 Martie – Ziua Femeii – a căzut într-o marţi (cu trei ceasuri rele, potrivit credinţei populare). Dimineaţa senină mi-a insuflat un dram de optimism care s-a spulberat după ascultarea ştirilor, iar când am ieşit pe stradă, am dat piept cu vântul şi aversa de ninsoare ostilă care-mi biciuia obrajii şi-mi înceţoşa privirea. Cu ochii mijiţi am observat cu uimire şi satisfacţie trecătorii. Bărbaţii întâlniţi în cale duceau buchete şi coşuleţe de flori încă nedăruite, iar femeile aduceau buchetele şi coşuleţele deja primite în dar. Privind oamenii care protejau florile de furia ninsorii, mi-am amintit că …îmi ieşise din minte că eram în sezonul babelor capricioase şi nu-mi alesesem niciuna. Fiind incorect să mi-o aleg retroactiv, îmi rămăsese o singură opţiune: 9 martie – ultima babă.  

Deocamdată e însorită, dar friguroasă, iar la orizont nu se arată niciun nor. Să fie un semn dătător de speranţă într-un răstimp senin şi de pace (nu-mi pot imagina războiul pe vreme frumoasă) sau doar o amăgire?  Să-mi doresc mai degrabă un potop de ploaie care să stingă focul urii şi să spele zgura răutăţii umane? Dar cât de relevant poate fi semnul unei babe… fie ea şi ultima?!

Cred că salvarea poate veni numai de la oamenii capabili să protejeze florile de furia crivăţului. Printre ei ar trebui găsiţi şi făcătorii de pace.

Andrea Ghiţă

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

3 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *