Am decis ca în prezentul articol să nu scriu despre dramaticele evenimente recente, aștept să se decanteze puțin esența lor și să se împrăștie fumigenele propagandistice. Mai ales cele guvernamentale, de pretutindeni.

Am scos din „sertar” două texte pe care le-am scris anul trecut, două articole de atitudine, personale, care sunt de fapt previziuni și mici sinteze obținute după ani de urmărire atentă a mass mediei internaționale. Sper ca aceste previziuni pentru viitor, destul de sumbre în esența lor, să apară într-un viitor volum cuprinzând articolele pe care le-am scris în Baabel.

Europa a ratat deja “viitorul luminos”

Din punct de vedere demografic, populația este într-un declin numeric catastrofal de vreo trei decenii și doar influxul migrator din Africa și Asia o menține pe linia de plutire.

Depopularea accentuată în zonele rurale și izolate și lipsa acută a forței de muncă sunt compensate prin imigrația forțată a unor populații total străine de civilizația bătrânului continent, majoritatea de religie islamică, inadaptabilă la valorile europene, iudeo-creștine și tradiționale. Ele nu pot fi integrate, de aceea putem asista în scurtă vreme la situații de război civil, de revolte ale suburbiilor, de atrocități etnice și religioase în masă. Adio stabilitate și pace internă, Europa va semăna treptat cu Orientul Mijlociu.

Din punct de vedere militar, Europa e incapabilă să se apere singură, darmite să joace un rol activ și pacificator pe plan mondial. În consecință va fi tot mai vulnerabilă la intențiile expansioniste ale SUA, ale Rusiei, dar și ale Chinei sau altor puteri emergente precum Iranul sau Turcia, în ciuda umbrelei atomice și de apărare NATO care are tot mai mult o esență simbolică, ineficientă la nivel operativ. În altă ordine de idei, expansiunea NATO către răsărit, la granițele Rusiei, generatoare de tensiune și animozitate internațională, riscă să ducă la un conflict grav în Ucraina, Europa de Est și bazinul Mării Negre, unde Moscova se simte amenințată și crește probabilitatea să recurgă la măsuri drastice cu caracter de conflict armat deschis.

Din punct de vedere energetic, prin isteria autodestructivă a „dezastrului ecologic„ s-a renunțat de bună voie la majoritatea centralelor de putere bazate pe combustibili fosili (cărbune, păcură, gaz) și la o bună parte a centralelor nucleare, fapt care în mod voluntar și absurd face Europa dependentă de bunăvoința Rusiei în ce privește livrarea de gaze naturale, respectiv de bunul plac al statelor arabe legat de furnizările de petrol. Europa n-a învățat nimic din trecutul comunist, când raționalitatea economică era înlocuită cu comandamentele ideologice. Putem constata cu stupoare că același fenomen are loc în prezent, mai ales în apusul Europei, unde organizațiile ecologiste și partidele verzi fac un lobby absolut deplasat și exagerat în raport cu realitățile și necesitățile primordiale.

Din punct de vedere tehnologic, mai ales cel al digitalizării și inteligenței artificiale, Europa a rămas cu mult în urma SUA, Chinei, Japoniei, dar și a unor tigri economici asiatici precum Singapore, Taiwan sau Coreea de Sud. Majoritatea marilor companii multinaționale din domeniu se găsesc în afara granițelor europene, la fel ca și cele mai bune universități de profil și centre de cercetare și dezvoltare în domeniu.

Chiar din punct de vedere cultural și turistic, Europa se află într-un declin major la toți indicatorii de profil ai vieții culturale, respectiv la cei economici ai activității de turism global.

Din punct de vedere epidemiologic și economic, măsurile draconice exagerate, panica, manipulările penibile, contradictorii și contraproductive susținute de guvernele europene în cursul prezentei și interminabilei pandemii de Covid constituie un autogol, o lovitură de grație aplicată propriei puteri economice, politice și sociale.

În concluzie, avem toate șansele ca pe termen lung să devenim o falangă muzeală, o rezervație antropologică, economică și tehnică a Asiei.

Addenda: din nefericire, toate aceste tendințe și previziuni sumbre s-au adeverit și chiar s-au adâncit ca urmare a războiului ruso-ucrainian.

Să nu uităm, chiar dacă iertăm repede

Consider că există o legătură directă, univocă între trecutul fascist al unor state europene precum Austria, Germania, Italia și măsurile dictatoriale, draconice anti pandemie instrumentate în aceste țări. De peste un an asist cu stupoare la reprimarea violentă a demonstrațiilor de stradă pro democrație și anti vaccinare obligatorie din marile orașe occidentale.

Niciodată nu mi-aș fi imaginat că polițiile occidentale snopesc în bătaie și arestează manifestanți care își exercită pașnic libertatea de expresie și de opinie. Abuzurile grave ale forțelor de ordine împotriva cetățenilor pașnici care au demonstrat pentru respectarea libertăților individuale și colective reprezintă un precedent deosebit de îngrijorător legat de însuși viitorul democrației liberale occidentale și cu siguranță nu are nicio legătură cu obsedant invocata pandemie Covid.

Similitudini șocante legate de represiunea brutală a forțelor de ordine s-au înregistrat în state considerate deunăzi modele de democrație precum Australia, Canada și Olanda.

Addenda:

Anul 2022 a confirmat falsitatea impunerii vaccinării forțate, un abuz internațional de proporții, cu pierderi imense de vieți omenești suferind de alte boli și cu pagube economice și financiare imense, pentru care sper ca în viitorul apropiat marii vinovați să fie aduși în fața justiției. Iar vinovații mici, trompetele mincinoase care pentru un pumn de arginți au încurajat și au promovat falsa propagandă a vaccinării obligatorii să fie scoși definitiv din viața publică, și să li se ia toate titlurile universitare și academice.

Următoarele două texte sunt scrise recent.

Prăbușire iminentă?

Cetățenii au datorii. Firmele au datorii. Statele au datorii. Organizațiile internaționale au datorii. Multe bănci nu mai au bonitate. Întreg sistemul economic financiar mondial stă pe un balon uriaș care în mod inevitabil se va sparge în curând. Prăbușirea va fi catastrofală. Creșterea economică continuă este o aberație fără scop, cine va plăti oare oalele sparte? Niciun stat, nicio instituție financiară, bancară sau suprastatală nu e în stare să plătească datoriile globale astronomice cumulate.  

Cele două metode clasice de asanare a crizei generale a datoriilor și anume tipărirea de bani fără nicio acoperire de către băncile centrale, respectiv jupuirea cetățenilor cu noi taxe și impozite nu vor mai funcționa.

Amânarea continuă a momentului crunt al adevărului exploziei datoriilor nu mai este posibilă prin inginerii financiare, tranzacții bancare secretizate și vrăjitorii bursiere.

Pandemia Covid și actualul conflict proxy din Ucraina dintre Rusia și Occident sunt practic două crize provocate dinadins care generează o inflație devastatoare în tot Occidentul, mai puțin în SUA, guvernele încearcă cu disperare  să obțină încasări mai mari, tot pe seama populației jumulite financiar, pentru a amâna deznodământul tragic și inevitabil.

Băncile centrale de stat, la comanda guvernelor și a UE în special, emit imense cantități de bani fără nicio acoperire în economia reală. În consecință, inflația este alimentată de însăși conducerea majorității statelor. Mai mult, prin vaste campanii propagandistice, s-a trecut la „sprijinul nemijlocit al cetățenilor” adică la subvenții directe în bani destinate cetățenilor pentru a compensa facturile energetice astronomice, care practic nu mai pot fi plătite de oamenii de rând. Stimularea inflației tocmai de guverne și de organismele și băncile suprastatale constituie în fond o încercare disperată a elitelor actuale de a amâna ziua fatală a unei noi prăbușiri a burselor, acțiunilor, băncilor și a finanțelor mondiale.

Prin dezvoltarea obligatorie și intempestivă a digitalizării sectorului financiar se urmăresc mai multe scopuri anti cetățenești:

– controlul total al tranzacțiilor bănești, supravegherea desăvârșită a activității financiare a indivizilor și cunoașterea exactă a situației financiare a fiecărui cetățean,

– scoaterea din realitatea financiară și în fapt marginalizarea definitivă a persoanelor în vârstă, a celor cu educație scăzută, a handicapaților, a săracilor care nu vor mai accede la servicii bancare și financiare din cauza propriului analfabetism digital,

– posibilitatea organelor represive și de forță ale statului de a anula printr-o simplu delete – sub numele de specialitate incasso – averea bănească sau financiară a oricărui cetățean,

– scoaterea treptată din uz a banilor cash prin metode tot mai arbitrare, mizând pe lenea indivizilor care preferă să nu-şi folosească mintea la socoteli și mâinile cu număratul bancnotelor. Cardul de plastic și mai nou telefonul inteligent sunt magicele instrumente de plată prin care Big Brother ne profilează și ne cunoaște perfect. Pentru un om cu scaun la cap, banii cash, cei de acasă, sunt chezășia independenței personale, în care nu se poate amesteca nicio instituție oficială.

Mult trâmbițata resetare va veni în mod legic, natural și nu va avea nimic comun cu aceea neomarxistă, pe care încearcă să o instrumenteze psihopații noii elite globaliste. Esența ei patologică, contrară legilor naturii și ale economiei, respectiv ale determinismelor sociale este controlul total și dependența absolută a individului de centrul anonim al puterii.

Tocmai de aceea, după momentul ineluctabilei prăbușiri economice globale, sperăm în revenirea naturală a capitalismului firesc, normal, bazat pe economia reală și a finanțelor cu acoperire în rezultate economice autentice.

Rușinea unei părți a intelectualității mondiale

Mă șochează cât de răspândit și păgubos este relativismul intelectualist. Orice intelectual contemporan care se respectă îl cultivă cu voluptate.

De fapt, această atitudine ascunde multă lașitate și lipsă de verticalitate, lipsa curajului de a-și asuma clar și univoc o opinie tranșantă. Totdeauna găsim explicații plauzibile și savante pentru dobitocia violentă a puterii de stat.

Statul, săracul, ne vrea întotdeauna binele colectiv și pentru a-l realiza se luptă acerb cu noi, ca indivizi iresponsabili și păcătoși.

Așa s-a întâmplat cu huliganii lui Ceaușescu în 1989, cu golanii lui Iliescu în anii 90, cu studenții deviaționiști din Piața Tian An Men din Beijing din 1989, cu sindicaliștii lui Walesa la Gdansk în anii 80, cu spionii din Praga din 1968, cu fasciștii din Budapesta în 1956, cu imperialiștii din Berlin în 1953.

Observ aceleași reacții penibile și lașe ale unei părți a intelectualității, mereu aservită, mereu rafinată, mereu dispusă să-și vândă sufletul pe doi arginți sau vreo sinecură.

Așa se întâmplă și acum, în timpul pandemiei, în timpul crizei energetice, în timpul noii isterii ecologiste și mai recent odată cu declanșarea conflictului ucrainean.

Peste tot în lume, intelectualitatea de serviciu a puterii și reacțiile ei abjecte au rămas, doar protagoniștii ei se mai schimbă în funcție de conjuncturi.

George Vigdor