Prietena mea, Saşa Feyer

Pe Sașa am cunoscut-o în anul 1990 și ne-am împrietenit ca și cum ne-am fi știut din copilărie. Lucram încă la spitalul Fundeni și într-o bună zi mi se telefonează de la camera de gardă că mă caută cineva. Crezând că e o mamă sau o rudă a unui copil bolnav care solicită informații despre pacient, am spus, ca de obicei, că persoana să ia liftul și să urce la etajul VI, unde eu o voi aștepta.

Surpriza mare a fost când mi s-a adresat în limba germană: ”Tu ești Mimi Korber; am vrut să te cunosc. Sunt Sașa Feyer, nepoata familiei Kreisel din Câmpulung.”

Nu o cunoșteam, deoarece era cu șapte ani mai mică decât mine, dar i-am cunoscut bunicii, iar o mătușă de-a ei era prietenă cu verișoara mea, Sylvia, pe care eu o adoram. Așa a început prietenia noastră, o prietenie de care amândouă am avut de profitat. Sașa era o persoană foarte inteligentă, cultă, răbdătoare, foarte de treabă și prietenia noastră a venit într-un moment prielnic, deoarece amândouă aveam nevoie de un om apropiat.

Sașa a murit în anul 2018 și a lăsat un gol mare viața mea. Nu am uitat deloc prietenia noastră, dar ca de obicei, sentimentele, mai ales la bătrânețe, se estompează și trebuie să intervină ceva ca să ți le amintești. Iată ocazia: o prietenă care m-a vizitat de curând mi-a vorbit despre Sașa și mi-a amintit că ea a inițiat vizitele noastre săptămânale la căminul Rosen, pentru a-i ajuta pe cei internați care nu aveau rude și nici vizitatori să-și mențină legătura cu lumea de afară și mai ales cu evenimentele petrecute în Comunitate.

La fel ca mine, a fost și ea deportată împreună cu familia în Transnistria, ajungând în cele din urmă la Șargorod, la vreo 60 km de Moghilev. În treacăt mi-a povestit amintirile ei din deportare. Familia ei, alcătuită din zece persoane, a reușit, cu bani mulți, să găsească o cameră în casa unor evrei localnici și chiar s-au împrietenit cu ei. Și tot la fel ca mine, Sașa a revizitat Transnistria după foarte mulți ani, a revăzut casa unde au locuit, a mai regăsit chiar un membru al familiei care îi adăpostise și a păstrat legătura cu acesta.

Regăsire după decenii cu gazda din Transnistria

Despre revenirea la Câmpulung, școala pe care a urmat-o, situația materială a familiei nu știu nimic. Tatăl Sașei era avocat, dar el s-a bazat mereu pe averea socrului. Nu mai țin minte de ce a ales Sașa să urmeze Facultatea de Petrol și Gaze și, în cele din urmă, să devină profesor universitar la Ploiești. S-a căsătorit relativ târziu cu un domn Ionescu, profesor, decan, și a luat numele soțului. Atunci când am cunoscut-o eu, o chema Sarina Ionescu.

Sașa își iubea mult orașul natal și aproape în fiecare vară pleca pentru două săptămâni la Câmpulung, unde stătea la o gazdă. Bunicii muriseră, unchiul, fratele mamei, emigrase în Israel și aproape că nu mai existau evrei în localitate. Ea nu putea înțelege de ce eu nu vizitam Câmpulungul – probabil pentru că la deportare avea numai 11 ani. A vizitat Israelul de mai multe ori, dar deși avea un unchi acolo, la întoarcere mi-a spus textual că nu s-ar fi putut adapta niciodată la modul de viață din Ţara Sfântă.

Sașa nu a avut o viață ușoară. La bătrânețe a divorțat de soțul ei (avea un motiv bine întemeiat, pot spune), dar a rămas în relații civilizate cu el și cu familia lui. După divorț s-a mutat la București și și-a cumpărat un apartament în cartierul Floreasca. Acolo am vizitat-o de foarte multe ori și am avut ocazia s-o cunosc mai bine. Era totdeauna gata să ajute pe cei aflați la nevoie, chiar fără să i se ceară.

Activitatea ei în cadrul B’nei Brit și în special al Asociației Supraviețuitorilor Holocaustului din România este bine cunoscută, dar vreau să mă limitez strict la prietenia dintre noi. Foarte multe duminici le-am petrecut împreună, uneori participam la manifestările culturale ale Comunității Evreiești, alteori luam prânzul împreună. Eu renunțasem de curând la mașină. Și ea renunțase la Mercedesul mare pe care-l primise în urma divorțului, înlocuindu-l cu un Tico. Astfel mă ajuta să vizitez săptămânal mormântul soțului meu. Părinții ei erau înmormântați în același cimitir și mergeam împreună să-i vizităm pe cei dragi.

Sașa avea sănătatea destul de șubredă, dar nu se plângea niciodată. Cu greu am aflat câte ceva despre suferințele ei și asta numai foarte târziu și nu de la ea. Un fost student (când l-am cunoscut eu era deja asistent la facultatea unde ea a fost profesor), mi-a dezvăluit fără să vrea secretul repetatelor ei internări la spital. De altfel, lui i-a lăsat apartamentul și toată averea ei. Nu știu dacă i-a lăsat și pisica care i-a fost foarte dragă… Regret că nu am fost la înmormântarea ei, dar eram la Iași la sora mea.

Mormântul ei e modest, așa cum era și ea. E lângă cel al părinților ei și probabil că la dorința ei numele familie inscripționat e Feyer și nu Ionescu.

Fie-i amintirea binecuvântată!

Mirjam Bercovici

București, 10 –XI – 2022

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

4 Comments

  • Nicole Sima commented on December 16, 2022 Reply

    Un portret în câteva fraze, dar atât de bine conturat. Parcă o cunoaștem și noi pe prietena Sașa Feyer. O persoană care nu și-a arătat suferințele, dar i-a ajutat pe cei în suferință. Foarte frumos!
    Fie-i amintirea binecuvântată!

  • Daniela Stefanescu commented on December 16, 2022 Reply

    Mulţumesc, Mirjam, pentru încă un articol atât de interesant, în care împărtăşeşti cu noi, cititorii, nişte amintiri unice despre oameni unici, pe care îi cunoaştem astfel prin intermediul condeiului tău unic ca şi acele personalităţi.
    De abia aştept să citesc un nou text scris de tine şi mă bucur de fiecare dată când semnezi un articol în Baabel.

  • Veronica Rozenberg commented on December 15, 2022 Reply

    Dna Doctor Mirjam, in ciuda anilor care va imbogatesc, aveti o infinita capacitate de retraire a lucrurilor care au trecut, a evenimentelor semnificative, care alcatuiesc inelusele de amintiri, dor, clarviziune, respect si iubire de oameni., lantul vietii dvs.

    Va doresc ca si in anul care vine, noi ineluse de aur virtual facute diin dragostei si intelegere sa se alature celor pe care cu generozitate ni le daruiti la revista baabel.

    Sarbatori cu sanatate si impacare, La Multi Ani !

  • אבני יוסף Jossef Avni commented on December 15, 2022 Reply

    Fie-i amintirea binecuvântata!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *