Gaza

În zilele acestea de război și de nesiguranță, orice alt subiect mi se pare irelevant.  Mai mult, vorbind deunăzi cu o prietenă din România, ea m-a întrebat plină de candoare dacă am fost vreodată la Gaza.  Doamne ferește!  În cei cincizeci de ani de când trăiesc în Israel nici nu mi-a trecut prin minte așa ceva – întâi pentru că nu este un „obiectiv turistic”, dar mai ales pentru că dintotdeauna mi s-a părut un cuib de viespi.  Și poate spre mirarea multor cititori, Gaza are o istorie milenară.  Cu toate evenimentele care se petrec în jur, nu am acum răbdare să o cercetez în mod serios.  Mă bazez numai pe aspecte de care am aflat mai mult sau mai puțin întâmplător, în timp ce pregăteam alte articole, dar din ele rezultă o serie de instantanee care, puse cap la cap, formează o poveste remarcabilă.

Precum se vede pe harta de mai sus, în perioada sa de glorie, pe la 1500 î.e.n., Egiptul Antic stăpânea întreaga coastă de răsărit a Mării Mediterane și Gaza exista deja ca cetate și ca port comercial.

Cu vreo două-trei secole mai târziu a avut loc Marea Prăbușire din Epoca Bronzului, despre care am povestit în articolul  despre Ieșirea din Egipt.  https://baabel.ro/2023/04/iesirea-din-egipt-in-perspectiva-istorica/   Așa-zisele „popoare ale mării” au distrus și au pustiit tot ce le stătea în cale.  Singurul care a reușit să supraviețuiască – pentru o vreme – și să povestească cele întâmplate a fost Egiptul.  De acolo știm că grupul numit PeLeSeT s-a stabilit apoi în Gaza și în împrejurimi, intrând în istorie sub numele de FiLiSTeni și dând mai târziu numele țării: PaLeSTina.

De aici încolo putem urmări soarta cetății în paginile Bibliei.  În mod clar ea exista deja atunci când israeliții au ieșit din Egipt și Ioșua a cucerit țara Canaan: Ioșua i-a bătut de la Cadeș-Barnea până la Gaza… (Ios. 10:41)  Mai târziu, povestea lui Samson și Dalila s-a petrecut tot la Gaza (Judc. 16).  Se pot da și multe alte exemple.  Chiar dacă nu suntem dispuși să le acceptăm ca pur adevăr istoric, este clar că cel puțin din perioada când s-a făcut redactarea finală a Bibliei Ebraice, după întoarcerea din exilul babilonian, orașul Gaza are o documentare istorică solidă – și sunt două milenii și jumătate.

În perioada formării primului stat condus de regele Saul, israeliții ocupau teritoriile deluroase din interiorul țării, cunoscute astăzi sub numele de Cisiordania sau Iudeea și Samaria, pe când filistenii trăiau pe coastă și aveau cinci cetăți majore: Gaza, Așkelon, Așdod, Ekron și Gat.  Cetățile filistene apar în războaiele purtate de regele David, dar el nu a reușit să le cucerească, Filistia a mai dăinuit multe secole ca stat independent.

Regatul dilistenilor (însemnat cu roşu)

De-a lungul istoriei, prin Gaza s-au perindat un mare număr de cuceritori: asirienii, persanii, Alexandru Macedon și urmașii lui, apoi dinastia evreiască a Hasmoneilor.  Timp de mai multe secole Gaza a jucat un rol important pentru nabateeni.  Ei aduceau tămâie cu caravanele din sudul Arabiei și o exportau prin portul Gaza în întreaga lume antică.  Bogățiile pe care le-au acumulat din acest comerț pot fi admirate până astăzi în capitala lor, Petra.  Statul lor a fost apoi cucerit de romani (cam în același timp când a fost cucerită Dacia), dar comerțul a continuat.  În perioada romană și în cea bizantină s-a adăugat și exportul de vin local, vestitul vin de Gaza.  Despre această perioadă am aflat pregătind articolul despre cetatea Haluța.  https://baabel.ro/2019/07/cetatea-haluta-sau-arheologie-intr-o-gramada-de-gunoi/  Iar când Ierusalimul a fost distrus de romani și evreii au fost surghiuniți, unii dintre ei și-au găsit adăpost în cetatea Gaza – săpăturile arheologice au scos la iveală ruinele unei sinagogi din secolul al VI-lea e.n.

Am dat peste Gaza și când am scris despre mozaicul de la Madaba https://baabel.ro/2021/07/o-plimbare-virtuala-prin-ierusalimul-bizantin/  Mozaicul bizantin, datat din secolul al VI-lea, este o hartă detaliată a regiunii din Liban și până în delta Nilului.  Din păcate harta nu s-a păstrat în întregime, dar mai există un fragment care reprezintă Gaza (a rămas numai …ZA) pe care se văd două străzi mărginite de coloane, un amfiteatru și două biserici, deci pe vremea aceea era un oraș important.

Despre perioada musulmană știu foarte puțin, doar că Gaza a fost cucerită de turci în 1516.  În mijlocul secolului al XIX-lea a fost descrisă ca un oraș comercial mai mare și mai prosper ca Ierusalimul.  Dezvoltarea a continuat și după Primul Război Mondial, când orașul a fost inclus în mandatul britanic al Palestinei.  Se părea că Gaza avea cele mai bune șanse să se dezvolte și să devină un centru comercial de prim rang până când ceva a mers prost.  Foarte prost.

Armata britanică în Gaza, în 1918.

După retragerea forțelor britanice în noiembrie 1947, ONU a hotărât împărțirea teritoriului după considerente etnice, într-un stat arab și un stat evreu.  Evreii au dansat pe străzi de bucurie, dar arabii au spus „NU!  Ori totul, ori nimic!” și, cu sprijinul statelor arabe din jur, au atacat partea evreiască.  A fost un război crâncen pe care evreii l-au câștigat cu foarte mari sacrificii, iar teritoriile destinate inițial locuitorilor arabi ai fostului mandat britanic au fost ocupate: Cisiordania de Iordania și Fâșia Gaza de Egipt.  Și aici a început tragedia, pentru că evreii au primit un stat, iar arabii au rămas cu nimic. 

Dintre arabii deveniți minoritari în statul evreu, o parte au fugit.  Nu am înțeles niciodată de ce.  Cei care au rămas sunt gospodari la casele lor, muncesc, unii au afaceri proprii, au posibilitatea să studieze și cu timpul au ajuns să aducă un aport de seamă în multe domenii ale vieții din Israel.  Nu aș vrea să spun că totul e perfect, mai există probleme, dar arabii au cetățenie israeliană, au drepturi, sunt reprezentați în parlament și cred că nu o duc rău.  În schimb refugiații…

Dacă stau și mă gândesc, mama mea și părinții ei au fost într-o situație asemănătoare, în 1945 au fugit din Bucovina ocupată de ruși și s-au aciuit la Timișoara.  Dar aici orice asemănare încetează.  Bunicul a găsit de lucru, au închiriat o cameră.  Mama a studiat medicina, a muncit, și-a întemeiat o familie, pe scurt a trăit o viață normală, ca orice cetățean român, pe când acești refugiați, chiar dacă au ajuns într-un teritoriu care ar fi trebuit să fie al lor, nu au fost integrați în societate, ci au fost puși în lagăre, în mizerie, claie peste grămadă, și au fost lăsați acolo cu anii și cu zecile de ani, fără nicio perspectivă, trăind din pomeni.  Și cum tot nu aveau ce face toată ziua, au căzut sub influența propagandei islamice fundamentaliste care le-a spălat creierul și i-a convins că cea mai mare fericire în viață este… să moară!  Aceasta a fost situația în toate lagărele de refugiați, dar în Gaza a fost și mai rău, pentru că acolo s-a adăugat și supraaglomerarea. Toată Fâșia Gaza a ajuns o imensă închisoare sub cerul liber.  De fapt ar trebui să le plâng de milă, dar după ce au făcut, îmi pare rău. Nu pot.

Am povestit toate acestea nu ca un expert, datele istorice sunt desigur incomplete și poate unele sunt și inexacte, nu le-am verificat.  Dar am descris situația așa cum am ajuns să o cunosc în cei cincizeci de ani de când trăiesc în Israel.  Iar concluzia mea este că totul este o enormă tragedie, că milioane de oameni au suferit și continuă să sufere.  Dar dacă ei ne atacă, suntem nevoiți să ne apărăm.  Dacă o „pedeapsă” ușoară nu ajunge, trebuie să primească una mai grea.  Și după ce au făcut, trebuie scoși din funcțiune, altfel atrocitățile se vor repeta.  Dar dacă aceasta va rezolva problema?  Nu știu.  Și din păcate nici alții mai breji ca mine nu știu.

Hava Oren

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

36 Comments

  • Marica+Lewin commented on October 16, 2023 Reply

    Doresc sa-mi exprim si eu admiratia si respectul pentru parintii si bunicii dvs, refugiați ṣi ei, dar care nu s-au autocompătimit si văitat, ci au inceput de la zero o noua viata.
    Asemenea si socrii mei, impreuna cu parintii lor şi o sora, au parasit Cernăuțiul fara nimic si s-au stabilit la Timisoara, luind totul de la capat. In plus, li s-a refuzat plecarea in Israel. La sfîrṣitul anilor 40, România nu dădea drumul la specialisti formați.
    Sute de mii de supraviețuitori europeni s-au refugiat dupa WW2, fara pretentii, reproşuri si ura.

    • Veronica Rozenberg commented on October 16, 2023 Reply

      Comparatia ta, Marica, este extrem de nerelevanta, probabil ca tu iti inchipui sau ai citit in carti ca acei refugiati de razboi ii admirau si chiar ii simpatizau pe cei in urma carora au suferit, pe cei care i-au atacat, injosit, sau le-au omorat rudele, desigur ca nu ii urau.

      Ura este de sute de ani un byproduct al religiei, al neputintei, al injosirii, sau in epocile pre-istorice probabil a fost consecinta foamei si a lipsei mijloacelor de existenta.

      • Marica+Le commented on October 19, 2023 Reply

        Veronica, poate am folosit gresit cuvîntul Ura in loc de dorinta de Razbunare. Desigur, nu uitam si nu iertam, pe marii Criminali de război am luptat sa-i tragem la răspundere si sa-i pedepsim.
        Dar generatia părinților noştri nu a stagnat, nu si-a concentrat intreaga existenta si “ideal” al vietii pe incrrcarea de distrugere, a unui stat, a unui popor intreg.
        La asta m-am referit.

  • BORIS+MEHR commented on October 15, 2023 Reply

    PROIECTUL UNUI STAT PALESTINIAN SEPARAT DE ISRAEL A FOST DEMULT UITAT. POATE CĂ ESTE TIMPUL UNEI CONFERINȚE INTERNAȚIONALE PENTRU A REFACE PROPUNEREA. ESTE ÎN INTERESUL ISRAELULUI ȘI A PALESTINIENILOR, DAR FĂRĂ HAMAS ȘI ALTE GRUPĂRI TERORISTE. LIGA ARABĂ AR PUTEA CONTRIBUI LA ACEST PROIECT, CA ȘI ONU.

    • Veronica Rozenberg commented on October 15, 2023 Reply

      Nici o alta solutie nu va sta vreodata in picioare in afara intemeierii unui stat palestinian in zonele posibile si cu restrictii care sa fie cu timpul reduse, atunci cand scopul acestui stat va fi dovedit ca fiind binefacerea cetatenilor sai.

      Dar exista ceva mult mai simplu, pe care nu inteleg de ce nu se intampla in Israel, un referendum public, in care cetatenii arabi sa fie intrebati cam asa:

      Daca se va infiinta un stat palestinian si veti avea posibilitatea de a alege unde sa locuiti, ce veti alege:

      Israelul sau Statul palestinian.

      Cu raspunsul la aceasta intrebare, banuiesc ca Israelul ar avea de castigat.

      Dar, toate acestea nu sunt valabile acum, cand Israelul a primit o asemenea lovitura rusinoasa, dar mai ales dureroasa, ca o boala grea care cere jertfe nenumarate si care puteai fi prevenite ca sa nu se intample.

    • Marica+Lewin commented on October 16, 2023 Reply

      D-le Boris Mehr, de ani de zile va citesc blogul pe FB, va admir pentru cultura dvs de excepție, creatia dvs poetica, vivacitatea intelectuala.
      Dar acum nu sunt de acord cu dvs. UNDE sa fie fondat un stat palestinian? Pe o suprafața de 3000 km^2, cu cîteva milioane de locuitori? In plus, cele peste 2 milioane de arabi din Israel, majoritatea considerîndu-se palestinieni?
      Ma intreb de ce nu se revine la solutia acceptata de Marile Puteri la Armistitiul incheiat in urma Razboiului din 48: Palestina mandatara se împarte in 3 regiuni: Israel, Gaza si Cisiordania, Gaza revenind Egiptului si Cisiordania Regatului Hashemit, cu unele modificari: Zona C a Iudeei si Samariei si Ierusalimul rămîn sub suveranitate Israeliana. Nu ma refer la dreptul istoric si uman, ci la faptul ca Israel a iesit invingator in 2 războaie de apărare: 67 si 73.

      • BORIS+MEHR commented on October 16, 2023 Reply

        POATE CĂ AVEȚI DREPTATE, DAR EGIPTUL NU VREA GAZA, A REFUZAT-O, IAR IORDANIA ESTE DUȘMĂNOASĂ FAȚĂ DE ISRAEL. UN STAT PALESTINIAN AR PUTEA DEVENI O FORMAȚIUNE REGLEMENTATĂ PRIN LEGI INTERNAȚIONALE, ÎN CARE ANARHIA ȘI TERORISMUL AR INTRA SUB CONTROL. POATE CĂ GREȘESC.

        • Marica+Lewin commented on October 16, 2023 Reply

          Ati sesizat bine, Iordania este un duşman si nici Egiptul nu ne este prieten. Motivul pentru care nu accepta Gaza: Hamasul este atît de inarmat prin Egipt. La inceput, Egiptul a refuzat chiar si un culoar umanitar.
          Un stat palestinian va fi doar Teroare organizata si acceptata international.
          Parafrazîndu-l pe Victor Hugo, pot spune ca nu roata destinului, ci nesabuita ura a arabilor extremisti au sfarîmat, au zdrobit la propriu, o mare parte din frații noştri, OAMENI.

      • Florin commented on October 17, 2023 Reply

        Statul israelian exista pe teritoriul sau istoric. Statul palestinian nu poate exista pe teritoriul sau istoric ?

        • Hava Oren commented on October 18, 2023 Reply

          Precum susțin și în articol, dacă ambele părți ar fi acceptat împărțirea Palestinei în 1948, conflictul nu ar fi escaladat până aici. Bineînțeles că problema este mult mai complexă și nu toată lumea gândește ca mine. Dacă ar fi existat o soluție simplă, ea ar fi fost găsită demult.

          • Florin commented on October 18, 2023 Reply

            Deci problema este ca cele 2 teritorii se suprapun.

            • Hava Oren commented on October 18, 2023 Reply

              Nu e chiar exact. În cazul ideal ar fi fost două teritorii alăturate, dar cazul ideal nu a existat.

        • Marica+Le commented on October 19, 2023 Reply

          Nu cred ca arabii palestinieni au un teritoriu istoric. Dar au primit o tara, Iordania.

  • Marica+Lewin commented on October 14, 2023 Reply

    Un articol f bun, despre un subiect totdeauna actual, si inainte de masacrul bestial provocat de gazuiti evreilor saptamîna trecuta.
    Citind cele scrise de dvs, m- am gîndit ca filistenii au ramas in istorie datorita Vechiului Testament, al descrierii conflictelor lor cu evreii. Arca legamîntului cucerita si apoi redobîndita de israeliti, Samson si Dalilah, luptele regelui David cu Popoarele Marii.
    Dar dupa 600 de ani, filistenii au disparut complet de pe harta. Unde? Cum? S- au asimilat printre evrei sau alte triburi din zona? Au fost dusi in robie in Babilon impreuna cu iudeii? Spre deosebire de hititi, asirieni, sumerieni, si alte grupuri antice, din Orientul Mijlociu, filistenii. nu au avut o limba scrisa, nu a ramas absolut nimic de la ei in viziunea lor. De aceea am rememorat rolul lor important jucat in Biblie, imaginea lor fiind bine ancorata in evoluția culturii prin ochii Vechilor evrei.
    Exista un muzeu la Ashkelon inchinat filistenilor. Am citit ca in civilizatia lor de- a lungul celor 600 de ani se observa o involuție, la inceput net superiori populației canaanite, israelite, si altor triburi din zonă, la sfîrsit aproape identici cu vecinii lor.
    Alexandru Macedon a distrus aproape complet Gaza, omorînd un mare numar de oameni, dar nu se stie din punct de vedere etnic cine erau locuitorii. In nici unn caz, filisteni.

    • Hava Oren commented on October 14, 2023 Reply

      Așa de exact nu știu nici eu, dar îmi amintesc că la început filistenii erau mult mai răspândiți spre nord, urmele lor au fost descoperite de arheologi până la Megiddo. Dar de acolo ei au dispărut destul de repede, s-au amestecat cu alte popoare și și-au pierdut identitatea. În cele cinci cetăți (Gaza, Ashkelon…) filistenii au dăinuit mai multe secole, dar cred că și ei s-au asimilat cu timpul.

  • Marina+Zaharopol commented on October 13, 2023 Reply

    Cuvintele introductive la articol redau intomai starea mea de spirit: nu ma pot concentra asupra nici unui alt subiect inafara atrocitatilor (“the unnamable”) din sudul Israelului si a razboiului actual. Orice alt subiect mi se pare irelevant…
    In alta linie de idei, am fost uimita sa aflu ca Gaza a fost in secolul XIX, deci relativ nu asa demult, un oras infloritor. Pare de necrezut!

  • Veronica Rozenberg commented on October 12, 2023 Reply

    “Dintre arabii deveniți minoritari în statul evreu, o parte au fugit. Nu am înțeles niciodată de ce. Cei care au rămas sunt gospodari la casele lor, muncesc, unii au afaceri proprii, au posibilitatea să studieze și cu timpul au ajuns să aducă un aport de seamă în multe domenii ale vieții din Israel.”

    Sunt putin consternata de ceea ce scrii mai sus, este greu de inteles cum cineva atat de documentat ca tine, poate sa faca o asemenea afirmatie, atunci cand o buna parte din informatiile pe care le aduci adeseori ca bibliografie sunt luate din wikipedia, deci accesibile. Am sa-ti dau doar cateva dintre acestea.

    1948_Palestinian_expulsion_and_flight

    Plan_Dalet

    Causes_of_the_1948_Palestinian_expulsion_and_flight

    Multi dintre arabii care traiau sub mandat britanic la vremea aceea au fost expulzati sub diferite forme, mai mult sau mai putin violente.

    In realitate, situatiile chiar si acum sunt mult mai complicate, pentru ca nimeni cu un dram de logica nu poate – cred eu – sa accepte ca milioanelor de arabi li s-a spalat creierul, desi cu siguranta am vazut care este educatia pe care o primesc copiii sub stapanirea Hamasului. Si daca ne gandim ca Hamasul nu ar fi fost inventat daca Israelul nu ar fi avut sau urmarit anumite intentii (atributul acestor intentii il las ca sa-l competezi singura), atunci ne dam seama care e dimensiunea tragediei de totdeauna si desigur incepand de astazi, dupa declaratia de razboi.

    La vremea aceea si evreii au masacrat sau transferat, cateva sate de arabi, intr-un context pe care l-a fixat armata ca obiectiv . Nici eu nu stiu suficient de bine istoria reala a acestui stat, dar in momentul in care am aflat lucruri pe care nu le inveti nici la scoala si nu le citesti nici in ziare, starea mea de discomfort a devenit destul de prezenta. Cele ce se intampla acum, monstruozitatea unor mase de oameni imi ridica semne de intrebare pentru intrebari la care nu am raspunsuri.

    • Hava Oren commented on October 12, 2023 Reply

      Mulțumesc. Erau într-adevăr lacune în cunoștințele mele. De la început am spus: cu toate evenimentele care se petrec în jur, nu am răbdare să fac o cercetare serioasă și mă bazez numai pe amintiri. De ce unii arabi au fugit și alții nu, spun pe șleau că nu am înțeles niciodată prea bine. Dar dacă și tu cunoști educația pe care o primesc copiii sub stpăpânirea Hamasului, nu poți să nu admiți că sunt spălați pe creier – cu rezultatele pe care le-am văzut cu toții. În orice caz, suntem de acord că întreaga poveste este o tragedie.

      • Veronica Rozenberg commented on October 12, 2023 Reply

        Da, ai dreptate, desi nu am putut niciodata sa-mi dau seama cat de departe si cat de extins este acest sistem care cultiva ura si in timp admiratia pentru teroare si omor. Personal, prezenta mea in acest loc, facut original dintr-o convingere, cu timpul si din cauze diverse a devenit confuza.
        Moartea atator oameni nevinovati si lipsa de responsabilitate a unui Stat care avea obligatii de a-si pazi cetatenii mi-au zguduit din temelii toate convingerile si senzatia ca stiu unde este locul meu pe pamant.

      • Marica+Lewin commented on October 16, 2023 Reply

        D-na Hava, scrieti ca “nu intelegeti de ce o parte dintre arabi au rămas si altii nu”, eu nu inteleg dimpotriva, cum de totusi au ramas arabi in Israel, in afara de cei 10000 de beduini, cîți erau atunci in Negev cu turmele lor.
        Probabil ca si unii evrei i-au impins pe unii concetățeni arabi sa plece, insa majoritatea arabilor au fugit, au părăsit Israelul la indemnul conducatorilor lor invinsi in războiul de Independenţa. Oamenii simpli erau ademeniti cu reorganizarea unei armate arabe puternice care va invada noul stat evreiesc si il va anihila, sau cu alte minciuni.
        Am citit odata declaratia unui inginer arab crestin, revenit din Liban la Uzina de Electricitate unde lucrase inainte. A fost primit excelent de colegii lui evrei, dar a avut un mare curaj pentru a trece peste mentalitatea araba de atunci: gestul lui insemnînd tradare.
        De altfel, lagarele arabilor refugiati erau in Gaza, Cisiordania, regiuni ale fostei Palestine Mandatare, deci pamîntul lor, si in Liban.
        Dar cîti evrei au fost omorîti in 48-49 in Yehuda, Shomron, Ierusalim in cel mai bun caz refugiati in Israelul abia format?

    • florin commented on October 13, 2023 Reply

      Tinind cont de ce scrie aici :

      1948_Palestinian_expulsion_and_flight

      Plan_Dalet

      Causes_of_the_1948_Palestinian_expulsion_and_flight

      nu cred ca cineva se astepta ca arabii sa nu riposteze.

      Problema e ca riposteaza si acum , dupa atitia ani.

      • Veronica Rozenberg commented on October 13, 2023 Reply

        Florin, au fost destule lupte si riposte, nu e cazul sa le enumar. Dar mai ai o greseala FUNDAMENTALA.

        Aici nu e o riposta, aici e un MACEL care a fost programat si executat in primul rand impotriv populatiei civile. Restul se va continua – SPER – in ceea ce Israelul ar trebui si toata lumea asteapta s-o faca cat de repede, cel putin pentru a-si ridica prestigiul din adancimile in care s-a scufundat la 7 octombrie 2023.

        • Andrea Ghiţă commented on October 13, 2023 Reply

          Nu ştiu cum poate intra în ecuaţie noţiunea de “prestigiu” alături de viaţă şi de moarte. E vorba de vieţi omeneşti curmate şi, din păcate, de posibilitatea de a curma şi mai multe vieţi omeneşti nevinovate. Eu sunt de părere că ar trebui cumpănită reacţia militară, astfel încât victimele nevinovate să fie minime. E uşor de comentat de aici, de pe margine, problema e aproape insolubilă, dar inteligenţa, răbdarea şi echilibrul ( unde le găsim oare asociate pe toate?!) ar trebui să prevaleze dorinţei de revanşă, de răzbunare.

          • Hava Oren commented on October 13, 2023 Reply

            Precum am mai spus, nu cred că există vreun mijloc de a deosebi un terorist „în civil” de un cetățean nevinovat. Modul lor de a se apăra este tocmai de a folosi scuturi umane și de a se ascunde în mijlocul populației civile. Mă tem că teroriștii NU POT fi atacați selectiv. Este și acesta un aspect al tragediei.

          • Veronica Rozenberg commented on October 13, 2023 Reply

            Desigur ca se poate, Israelul care era considerata probabil de toata lumea, chiar si de dusmanii sai ca cea mai buna – sau poate dinte cele mai bune si organizate armate din lume – a cazut in neant, neantu acesta fiind in special Moartea, Durerea, Frustrarea, Impotenta, Neputina si inca multe alte caracterizari pe care le poate achizitiona in momentul de fata.

            Indiferent cum ar trebui facut problema victimelor pe partea Hamas este totusi la ora actuala secundara, in ceea ce Israelul are de facut. Si sa nu uitam fapte cunoscute de oricine:
            – Hamas ca orice organizatie terorista a folosit case, spitale, gradinite etc ca locuri de lansare a mijloacelor armate prin care sa loveasca in populatia israeliana.
            – Hamas a capatat permanent bani de la UE, si se pare ca nicaieri in lume nu au ajuns atatia bani pentru ajutorul populatiei ca in Gaza, dar dupa cum e bine stiut, aceti banii au fost in masura minimala folositi in favoarea populatiei si au avut alte destinatii.
            – In actiunile de bombardare Israelul anunta prin megafoare si prin mesaje de text populatia zonelor ce urmeaza sa fie bombardate, doar ce se face cu aceste informatii nu stie nimeni.
            – Nu trebui uitat ca Egiptul refuza sa primeasca pa palestinienii din Gaza, iar in acest moment cred ca Israelul are dreptul deplin de a-si recupera prizonierii, de a-i aduce vii inapoi pe cei civili (apropos, luarea in prizonierat a civililor este dupa codurile dreptului international o crima de razboi)

            Avand in vedere cele intamplata cred ca Israelul trebuie sa-si organizeze actiunile in primul rand pentru a obtine scopuri scontate – distrugerea Hamasului ca organizatie, a armamentului sau, a tutror capeteniilor pe care le are sub sau pe pamant, dar nu numai, precum spunea, operatia trebuia facuta de aceasta data adanc si extins. Daca se va reusi, daca vor putea sa ajunga si la sursa majora de sprijin a terorismului islamic, ramane inca sub un mare semn de intrebare.

        • Florin commented on October 13, 2023 Reply

          Reiau : dupa 75 de ani inca au loc maceluri impotriva populatiei civile , de fapt e din ce in ce mai rau. Nu credeti ca ceva nu merge bine ?

          • Hava Oren commented on October 13, 2023 Reply

            Răspund. Tocmai asta spuneam în articol: că este o tragedie și că nimeni nu are cu adevărat soluția problemei.

            • Florin commented on October 14, 2023 Reply

              In acest moment , razboiul a ramas ultima solutie.

  • Artemiu+Iosif+Vanca commented on October 12, 2023 Reply

    Nu vreau să comentez ceea e s-a întâmplat zilele acestea în Israel şi ceea ce se mai întâmplă încă. Am citit tot ce a apărut în revistă pe tema asta şi m-au impresionat, mai ales, mărturiile celor care au fost de faţă la tragedia israeliană ca de altfel tot ce am citit şi văzut la televizor pe această temă. Doresc să transmit israelienilor compasiunea mea, să le spun că alături de milioane de români sunt alături de ei şi că cred în victoria lor şi în viitorul lor fericit şi paşnic.

  • Peter+Rosenthal commented on October 12, 2023 Reply

    Dragā Evi, ce bine mi fac cuvintele tale aducindu- mi aminte, de zilele petrecute imreunâ la Arad la voi, cu Nene, cu Tanti Erica si Redi, simtindu-mâ ca astâzi pe o insulâ – sint în Turcia pe una din Insulele lîngâ Istanbul, Burgaz ada – într- un fel pe o altâ lume, pe o lume mai bunâ, fârâ …
    Cu drag si cu gîndurile la voi
    Peter

  • Tiberiu Ezri commented on October 12, 2023 Reply

    Articol fantastic, cu multe lucruri noi pentru mine. Trebuie însă accentuat că lagărele mizerabile de refugiați au fost înființate în statele arabe: Egipt, Liban și Iordania.

    • Hava Oren commented on October 12, 2023 Reply

      Bineînțeles, am spus asta. Teritoriile care ar fi trebuit să revină arabilor din mandatul britanic al Palestinei au fost ocupate de statele vecine și acolo au fost înființate majoritatea lagărelor de refugiați.

      • Tiberiu Ezri commented on October 12, 2023 Reply

        Multumesc.

  • Vera Medrea commented on October 12, 2023 Reply

    Articolul e cât se poate de informativ, moderat și informativ. Tonul dă dovadă de mult bun simț, umanitare. Este o calitate pe care în vremuri grele ca acestea cu greu o găsești.
    Nu e ușor să exprimi cumpătat ceea ce se- ntâmplă azi în Ereț.
    Cu gândul suntem mereu cu voi.
    Mulțumesc

    • Eva+Grosz commented on October 12, 2023 Reply

      Dacă aș fi căutat cuvinte pentru articolul lui Hava , nu aș fi găsit mai potrivite decât cele scrise de către D-na Vera Medrea !
      Chapeau, Hava !

  • Andrea Ghiţă commented on October 12, 2023 Reply

    E un articol foarte bine-venit, pentru cei care – la fel ca mine – nu ştiu mare lucru despre Gaza, istoria ei şi modul în care s-a ajuns la situaţia actuală. Sunt convinsă că vor fi multe comentarii care – sper – vor ajuta la clarificarea întrebărilor care şi le pun ( şi ni le adresează) cei în necunoştinţă de cauză.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *