În 15 noiembrie 1987 au avut loc alegeri locale în Republica Socialistă România. Terminasem facultatea de doi ani și lucram în Banat, într-o comună bogată unde fusesem repartizați, eu și soțul meu, după cutuma timpului – aceea că te duceai unde țara avea nevoie de tine și îți repartiza un loc de muncă prin sistemul economiei planificate.

Fiul meu abia împlinise doi ani și învățase să meargă și să vorbească. Țin minte ziua alegerilor de parcă ar fi fost ieri, era ploioasă și rece, o zi de toamnă tipică. Secția de votare era amenajată în școală, așa cum se face și în prezent. Am așteptat toată dimineața ca ploaia rece să stea, nu aveam cu cine să las copilul, tatăl lui fiind plecat din localitate în acel moment. Apoi am așteptat ca băiețelul meu să-și facă somnul de prânz și, pe la ora trei după amiază am pornit cu el de mână spre secția de votare.

Am intrat în școală, mi-am scos buletinul cu coperți cenușii în care aveam mutația pentru comuna în care venisem „la lucru” și am intrat în clasa unde era amenajată secția de votare. Nu mai era acolo nimeni altcineva din sat, vreun cetățean care să voteze, doar comisia formată din bărbați așezați la catedra acoperită cu o pânză maronie, în încăperea cu aer sumbru.

Nu știu de ce, fiul meu a început dintr-o dată să plângă, deși nu-i era deloc felul s-o facă fără motiv. Am salutat, m-am legitimat și am așteptat să primesc buletinul de vot. Unul dintre cei de la masă a verificat numele meu pe o listă, a ridicat privirea și, uitându-se în ochii mei fără nicio jenă, mi-a spus: „Ați votat deja.”

Mă simțeam pălmuită. Amuțisem. L-am ridicat pe Mircea în brațe și i-am spus în șoaptă să nu mai plângă… Nu am avut curajul să întreb „comisia” cum se face că votasem deja. Încercam să-mi opresc copilul din plâns, deși îmi venea și mie să fac la fel. Mi-am luat buletinul de identitate și m-am întors spre ușă. Atunci l-am auzit pe bărbatul de la masă spunându-mi „La secția noastră votarea s-a încheiat, am predat procesele verbale.” Tot fără să spun nimic am ieșit din clădire. Niciodată nu m-am simțit mai lașă ca în acel moment.

Deci se consfințise mascarada votării prin predarea proceselor verbale, înainte de termenul legal, acela al orei 21, până la care mai erau câteva ore bune. La fel cum planul cincinal se îndeplinea – mincinos – în patru ani și jumătate… Totuși, ceea ce trăisem de data aceasta depășea însăși noțiunea de simulacru.

N-o să uit niciodată umilința pe care am simțit-o în după amiaza de 15 noiembrie 1987. Mă umiliseră ei, dar mă umilisem eu însămi prin lipsa de reacție. Două zile mai târziu am aflat prin intermediul postului de radio Europa Liberă că la Brașov mii de oameni se revoltaseră și că fusese grevă în marile uzine brașovene. Totul fusese înăbușit desigur, dar nu fără urmările pe care aceste semințe plantate în 1987 aveau să le determine în decembrie 1989. A fost începutul sfârșitului.

Ceea ce am lăsat să mi se întâmple atunci este motivul pentru care scriu acest articol.

Cetățenii unei țări au drepturi: dreptul de a plăti impozitele cuvenite, dreptul de a se supune legilor țării, dreptul de a învăța și de a munci pentru țara lor, dreptul de a-și apăra țara. Și dreptul de a vota.

În anul 2024 ar trebui să aibă loc în România patru rânduri de alegeri:

•  în luna iunie alegerile pentru Parlamentul European, care se desfășoară la fiecare cinci ani prin vot universal direct, când sunt chemați să voteze 400 de milioane de alegători din 27 de țări membre (cel mai amplu proces electoral transnațional din lume);
• alegeri locale, în țară, când se aleg primarul, consiliul local, președintele consiliului județean și consiliul județean, desfășurate o dată la patru ani;
• alegeri generale, organizate din patru în patru ani, când se alege parlamentul țării ca va emana majoritatea politică ce va alcătui guvernul.
• alegeri pentru funcția supremă în stat, aceea de președinte al Republicii (în două tururi), o dată la cinci ani.

Ceea ce se întâmplă în acest an este atipic, în mod normal diferitele alegeri se decalează în așa fel încât într-un an electoral normal sunt doar două tipuri de alegeri, nicidecum patru. Este deci foarte rar și necaracteristic, dar nu consider că o asemenea excepție poate fi un pretext pentru anumite manevre legislative prin care să se organizeze comasarea unor alegeri. Îmi voi prezenta mai jos punctul de vedere, încercând să nu alunec spre explicații prea tehnice, plictisitoare.

Cu câteva zile în urmă, la mijlocul săptămânii trecute, cei doi președinți ai partidelor aflate în coaliția de guvernare și-au anunțat public intenția de a face mai multe modificări legislative legate de alegeri, precum și de calendarul alegerilor – asta în condițiile în care cu șase luni înainte de data unui scrutin este neconstituțional să se facă astfel de modificări.

Discuția asupra organizării acestor alegeri din 2024 a început de săptămâni bune, învârtindu-se în jurul costurilor ridicate pe care le-ar presupune cele patru scrutine, de parcă nu se știa dintotdeauna despre aceste costuri firești. Nu mi se pare nici corect și nici înțelept să se pună în discuție economiile eventuale, care nici măcar nu sunt precizate în termeni reali, când vine vorba de exercitarea democrației. Onorabilul nostru Guvern s-ar cuveni să facă economii în cu totul alte părți și nu în exercițiul democratic al alegerilor libere.

Se pune în discuție și faptul că alegătorul român ar ”obosi” să se prezinte de atâtea ori la urne într-un singur an, că s-ar crea confuzie în mintea românului care, chipurile, ar gândi ”iar trebuie să votez?, acum ce mai votez?”. Totul este prezentat de politicieni ca o încercare de a ”scuti” alegătorii, spre binele lor, de a-și exercita un drept democratic fundamental. De aici ni s-a prezentat ”necesitatea” desfășurării simultane a două scrutine și anume cel pentru alegerea Parlamentului European și cel pentru alegerile locale, în luna iunie.

Legal, constituțional, conform bunului simț și corect este să se dea credit cetățeanului alegător că acesta este dornic să-și exercite drepturile, că nu este chiar atât de ușor de obosit și că nu va deveni confuz în fața unui buletin de vot. Guvernul oricărei țări are în ”fișa postului” său organizarea alegerilor astfel încât fiecărui alegător să i se ofere posibilitatea de a-și exercita acest drept, iar curentul de opinie care se încearcă a se induce tocmai de către guvernanți este că alegerile sunt sâcâitoare, scumpe, aproape o pierdere de vreme. Serios?

Mai apare problema participării pe liste comune a candidaților provenind din partide total opuse în spectrul politic. PSD (stânga) și PNL (dreapta) și-au anunțat intenția de a participa la alegerile pentru Parlamentul European pe liste comune, ceea ce nu este ilegal – legea permite alianțe electorale – dar nu e nici tocmai moral. Asta miroase de departe a evitarea electoratului și alunecarea spre ștergerea unui principiu fundamental al democrației, acela al pluripartitismului. Am avut partidul unic, știm cum este. Sunt convinsă că pățania mea din secția de votare de acum 37 de ani au mai avut-o și alții în România partidului-stat.

În anul 2024, din cele 27 de țări membre în Uniunea Europeană, 17 au și alte alegeri decât cele pentru Parlamentul European. Sunt deci și alții în situația noastră. E adevărat că unele dintre aceste 17 state comasează scrutine dar, hai să fim sinceri, niciunul dintre ele nu a trecut prin dictatura prin care am trecut noi, destul de recent, ca să ne permitem să nu fim ultra grijulii cu exercitarea drepturilor democratice ale cetățenilor, drepturi negate timp de zeci de ani.

Când văd conducerea țării noastre spunându-ne că patru rânduri de alegeri în același an sunt prea multe și că, spre binele nostru, al alegătorilor, ei comasează alegeri și desființează conceptul democratic de pluripartitism prin alianțe oneroase care servesc doar interesele lor și pe care le pretextează în numele stabilității și securității țării, mă aștept să mi se spună în curând „ați votat deja”…

E umilitor să văd cum politicienii momentului consideră că omul simplu, cetățeanul loial căruia îi pasă de soarta cetății în care trăiește, poate fi păcălit cu nerușinare prin explicații al căror substrat este „facem ce este mai bine pentru voi” când, de fapt, aceste manevre sunt făcute ca să-și securizeze pe cât posibil accesul la putere pentru viitor. Nu vreau să discut aici calitatea profesională a celor care fac asta și care este, în opinia mea, înspăimântătoare, dar îmi permit să-i sfătuiesc să nu creadă că nu vedem ce fac și că, în opacitatea lor autosuficientă, nu sunt, de fapt, transparenți. Și, mai cu seamă, să nu-și închipuie că bunul simț comun a dispărut cu totul și că malversațiunile lor nu vor avea consecințe care îi vor lovi peste față, chiar de lângă urna de vot.

Anca Laslo

Referințe:

Comasarea alegerilor din statele UE în 2024: de ce nu merge și în România?

https://www.hotnews.ro/stiri-international-26792070-asteapta-europeni-2024-sinteza.htm