Mai presus de toate să știm să iubim și, mai ales, să nu urâm!

Lumea întreagă este într-un război continuu, dus prin toate mijloacele posibile pentru bani, pentru teritorii, pentru resurse, pentru influenţă şi, în foarte multe cazuri, pentru supravieţuire. În articolul Simonei Fuchs despre Zidul Berlinului (https://baabel.ro/2024/06/zidul-berlinului/) se menționa că gardurile sau zidurile sunt un element despărţitor și acolo unde ele au căzut, cei aflați inițial în părţi opuse ajung dintr-o dată să fie împreună. Această percepţie este însă iluzorie, precum nici existenţa zidului nu este decisivă. După cum s-a dovedit, din nefericire, gardul care separă Fâşia Gaza de porţiunea sudică a Israelului, unde majoritatea aşezărilor se bucurau de o prosperitate demnă de invidiat, nu a fost o piedică pentru atacul din 7 octombrie. Acest atac a fost începutul unei perioade de confruntare multidimensională pentru statul Israel. Este o confruntare armată, de un tip nemaicunoscut până acum, cu perspective sumbre de finalizare, dar şi una social-politică internă, continuând-o pe cea pornită cu mai bine de un an înainte – pe motivele reformei juridice propuse de Ministrul Justiţiei, Yariv Levin – şi, în ultimă instanţă, o confruntare internaţională care pe zi ce trece se dovedeşte tot mai gravă. Cea din urmă aduce la lumină atitudinea şi credinţele unor populaţii largi, de pe aproape toate meridianele. Demonstraţiile care împânzesc lumea de la începutul războiului israelian împotriva organizaţiei teroriste Hamas, extins și împotriva teroriştilor șiiți din Liban, Hezbollah, par să fi aşteptat doar trigger-ul oferit de Israelul aflat în impas, pentru a scoate la iveală semnele duşmăniei faţă de Statul Israel.Read more…

30 iunie – cea mai neagră zi din istoria postbelică a Franței

Contrar speranțelor nejustificate ale președintelui Macron, Rassemblement National, partidul de extremă dreaptă a Marinei Le Pen, și-a continuat înaintarea victorioasă, obținând 34% în primul tur al alegerilor legislative anticipate din Franța, la un pas de majoritatea absolută din Adunarea Națională, camera inferioară a Parlamentului francez. Dizolvând parlamentul după rezultatele catastrofale ale alegerilor europarlamentare, Macron spera la o mobilizare a alegătorilor de centru care să ducă la întărirea alianței sale, Renaissance. Dar scrutinul europarlamentarelor a indicat clar tendința unei mari părți a populației franceze. Confruntați cu ani dificili care au dus la scăderea nivelului lor de trai și la incertitudini interne și externe – pandemia, migrația crescândă, războiul din Ucraina și creșterea prețurilor – mulți francezi s-au lăsat atrași, ca să nu zicem amăgiți, de promisiunile populiste ale extremei drepte. Era mai ușor să ”înghită”, să accepte discursul lepenist care se referea la greutățile de zi cu zi ale oamenilor de rând, la dificultățile provocate fermierilor francezi de programul de îmbunătățire a mediului lansat de Uniunea Europeană, la lipsa de securitate provocată parțial de imigranți și altele, decât să accepte măsurile dure și bineînțeles nepopulare ale președintelui Macron, poate șeful de stat cu gândirea cea mai modernă din istoria Franței, care dorea ca țara sa să ajungă pe primul loc, să fie statul cel mai competitiv din Europa și să formeze o putere militară europeană care să nu mai depindă de Statele Unite.Read more…