Număr vizualizări 374 ori

„Epidemia” chirurgiei de înfrumusețare s-a întins în toată lumea, chiar în unele țări unde nu te așteptai. Un exemplu e China. Nu demult s-a vorbit despre un chinez care, după decesul mamei sale a descoperit că aceasta cheltuise o sumă mare pentru mai multe intervenții chirurgicale estetice. „Mă doare nu numai că a cheltuit mult, dar nici măcar nu am văzut vreo schimbare în bine în fizionomia ei”, ar fi declarat fiul ei.

Pe același subiect am întâlnit o știre la care nu mă așteptam. Deși Franța este printre primele 10 țări pentru „consumul” de chirurgie estetică, există o tendință crescândă de a respecta elementele care trădează vârsta omului, mai ales a femeii, de unde expresia „une femme d’un certain age”, în spatele căreia se află o apreciere pozitivă a unei femei elegante, inteligente, cu o experiență de viață valoroasă și cu o încredere de sine demnă de remarcat. Fără discuție, o asemenea femeie nu are nevoie de niciun artificiu estetic, oricum ea provoacă invidie și respect.

În prima parte a eseului spuneam că și bărbații au devenit treptat clienți devotați ai chirurgiei de „corectare” anatomică. Da, femeile consumă „produse” chirurgicale estetice, cum ar fi augmentarea bărbiei, facelift, rinoplastie, augmentarea sau micșorarea sânilor, infiltrații de Botox și chiar liposucțiune, dar nici bărbații nu sunt mai prejos în ceea ce privește nevoia de a apela la bisturiul chirurgiei estetice. Iată cele mai frecvente intervenții chirurgicale la bărbați, amintite în literatura de specialitate: facelift, corectarea pleoapelor, infiltrații de Botox, transplant de păr, liposucțiune, îngroșarea și/sau alungirea penisului, implant pectoral.

Datele din literatură susțin că intervențiile chirurgicale pe organul genital masculin provin din dorința de a augmenta virilitatea și, mai ales, de a-și impresiona partenera.

Da, dorința de a impresiona partenerul / partenera explică frecvența intervențiilor estetice la vârsta tânără. O treime din clienții cabinetelor de chirurgie estetică au între 35 și 50 de ani, iar 18% au chiar sub 24 ani și toți doresc să arate mai bine, „să aibă bărbia lui Venus, fruntea lui Mona Lisa și nasul lui Psyche”, adică să arate tot timpul tineri, frumoși și atrăgători.

Iată de ce în ultimul timp se vorbește tot mai mult de un nou tip de pacient, așa-numitul dependent poli chirurgical, cel care simte nevoia de a apela frecvent la chirurgie pentru a-și schimba (ceva din) imaginea pe care o vede în oglindă în fiecare dimineață.

Ca medic, nu pot însă uita numeroasele cazuri în care chirurgia estetică este mai mult decât justificată: situații în care o maladie și-a găsit remediul într-o intervenție chirurgicală mutilantă, ceea ce creează un puternic sentiment de frustrare, cu consecințe psihopatologice greu de prevenit sau de combătut. În aceste cazuri, intervenția estetică este, de fapt, o încercare de a minimaliza dezastrul fizionomic produs de un tratament absolut necesar. Se mai adaugă și corectarea malformațiilor congenitale care afectează înfățișarea exterioară a pacientului, o problemă de mare importanță pentru complexul psihologic de care suferă mulți pacienți aflați în această categorie.

Și după ce mi-am făcut datoria față de pacienții pentru care chirurgia estetică este o formă de tratament, nu o revoltă împotriva a ceea ce natura le-a oferit (sau nu) la naștere, e timpul să amintesc aspectele negative ale industriei de înfrumusețare.

Încep cu un caz de acum mai bine de 30 ani, în care un chirurg plastic israelian a fost împușcat (slavă Domnului, nu mortal!) de o pacientă nemulțumită de rezultatul intervenției estetice. Nu degeaba, înaintea unui act chirurgical estetic, pacientul/a trebuie să semneze un document extrem de amănunțit și precis, cu caracter mai mult juridic decât medical (așa-numitul consimțământ informat) care pune chirurgul și instituția la adăpost de reclamați și de cereri de a plăti compensații mari. Aceasta se bazează pe statistici care indică cum că disputele medico-legale în acest domeniu își au originea, în special în lipsa unui consimțământ informat cât mai clar și mai cuprinzător.

Credința în atotputernica chirurgie estetică, influența rețelelor sociale și, mai ales, amplificarea idealului de frumusețe, toate la un loc stau la baza dezamăgirii create de rezultatul intervenției și de aici și până la avocatul capabil să găsească calea spre o serioasă compensație bănească nu e decât un pas.

Adesea senzația de dezamăgire / înșelare este rezultatul discrepanței dintre așteptările pacientului și realitatea de după scoaterea pansamentelor. Și rezultatele negative nu lipsesc.

În primul rând, unele intervenții chirurgicale sunt lungi, relativ complicate și efectuate sub anestezie generală, ceea ce presupune o morbiditate – mortalitate asemănătoare cu cea din chirurgia terapeutică. De exemplu, mortalitatea după liposucțiune se cifrează la 20 cazuri / 100.000 intervenții. (Pentru comparație, mortalitatea după chirurgia herniei inghinale e „numai” 3 cazuri / 100.000.) Pe primul loc se află infecțiile și complicațiile chirurgicale, cum ar fi dehiscența plăgii operatorii, hemoragia sau cicatricile inestetice.

Intervențiile asociate cu cele mai multe complicații sunt liposucțiunea, augmentarea sânilor și gluteoplastia (remodelarea feselor). La pacienții mai vârstnici poate apărea un infarct miocardic în timpul sau imediat după operație. Complicațiile anestezice sunt aceleași ca în chirurgia terapeutică. O reclamație mai puțin obișnuită este dispariția sensibilității pielii după intervențiile pe sân, ceea ce incomodează multe femei în floarea vârstei.

Toate cele de mai sus aparțin domeniului medico-legal, dar lista efectelor negative e mult mai lungă.

Închipuiți-vă dezamăgirea pacientului / pacientei, atunci când rezultatul nu e pe măsura așteptărilor. Acest fapt nu e deloc teoretic. Lupta împotriva vârstei (naturii) e dificilă și plină de rezultate neașteptate. Cum poți convinge pe cineva care dorește să apară tânăr și vioi că a opri senescența e deseori ca lupta împotriva morilor de vânt ale lui Cervantes?

Dar uneori presiunea socială e cumplită. Nu de mult cineva scria că în ziua de azi societatea acceptă (și indică!) utilizarea de Valium pentru estomparea nervozității, Prozac pentru contracararea depresiei și chirurgia estetică pentru augmentarea stării de bine! Ba mai mult, deseori se apelează la chirurgul plastic pentru probleme psihice care ar putea fi rezolvate mult mai bine, cu mult mai puține riscuri (și bani!) de un psiholog sau psihiatru. Iată de ce unii specialiști consideră chirurgia estetică o formă specială de psihoterapie.

Nu, chirurgia plastică nu e panaceul pentru toate relele de natură psihosocială. Iată ce a scris nu demult actorul american George Clooney: Nu, eu nu am nevoie de un asemenea tratament! Am văzut multe cazuri din astea, mai ales bărbați. Nu cred că rezultatul e cel dorit. Uneori, în loc să te ajute să pari mai tânăr, operația te îmbătrânește. Eu sunt convins că atitudinea cea mai potrivită este de a face totul pentru a arăta cât se poate de bine conform vârstei pe care o ai.

Cred că am reușit să ofer cititorului o imagine de-ajuns de completă, deși cam superficială, a acestei realități, prezentă peste tot și la mai toate nivelurile intelectuale și financiare. Dar și medicii trebuie să trăiască și unii dintre ei trăiesc chiar foarte bine. Așa spune și anecdota de mai jos (preluată din volumul meu, Haz de necaz, aflat în pragul celei de a treia ediții, la editura Universității de Medicină Tg. Mureș):

După o multiplă intervenție de facelift, mărirea bărbiei și micșorarea lobului urechilor, pacienta se adresează chirurgului:

– Mulțumesc mult, cred că totul a ieșit așa cum am vrut. Un singur lucru aș mai fi dorit, ca ochii să pară mai mari…

– N-aveți nicio grijă, doamnă, veți face ochii foarte mari atunci când veți vedea nota de plată!

Gabriel Ben Meron