Ziua mașinii de cusut

În 13 iunie a fost Ziua mașinii de cusut și m-am gândit la familia mea, la străbunica Malca Aizenberg care, pe la 1875, primise de zestre o mașină de cusut Singer. Pe atunci era un cadou foarte valoros, pentru care stră-străbunicii făcuseră mari sacrificii financiare. Era produsă tocmai în America și adusă cu vaporul până la Galați, pe atunci principalul port al României. Astfel mașina a intrat în familie și în următorii ani a cusut haine și hăinuțe pentru cei 11 copii ai familiei, atât băieți cât și fete. În timpul Războiului de Independență a României, Malca a fost voluntară de acasă: spăla, repara și călca lenjeria și pijamalele soldaților care reveneau de pe front. Mai târziu a cusut chiar trusourile fetelor mai mari – era în primii ani ai secolului XX. În timpul Primului Război Mondial, mașina a lucrat non-stop. Casa străbunicilor a fost transformată în „vestiar” și chiar ei, aflați deja la o vârstă înaintată, ajutau după puteri. În casa lor se reparau uniformele militarilor care apărau orașul. Erau de origini etnice diferite: români, evrei, turci, găgăuzi și chiar germani care blocau atacul din zona lacului Cătușa. Ciudat, nu? Soldați de etnie germană sau turcă, îmbrăcați în uniforma armatei române, luptau împotriva armatelor germane sau turce, apărând orașul. Îmi vine destul de greu să-mi închipui situația, puțini dintre ei aveau „supușenie” (adică cetățenie), dar dragostea pentru pământul unde s-au născut și unde familiile lor trăiau de generații era mai puternică decât apartenența etnică.Read more…

Satisfacţia misiunii îndeplinite sau Povestea unei bănci

Într-o zi, în urmă cu câțiva ani, ședeam pe o bancă, într-un parc din apropierea casei. Aveam la mine o carte bună, ca să-mi petrec timpul bucurându-mă de natura primăvăratică. Nu sunt genul de om care își petrece timpul şezând pe bănci, prefer să cutreier aleile sau străzile oraşului, dar o entorsă dureroasă la gleznă mă obliga să adopt temporar un regim de viaţă sedentar. Banca se afla lângă un loc de joacă, dar eu o alesesem pentru că era la umbră şi priveliştea era încântătoare. La acea oră parcul nu era aglomerat și te puteai delecta cu foşnetul frunzelor şi ciripitul păsărelelor. La scurt timp după venirea mea, o bunică şi nepoţica ei s-au aşezat pe banca din dreapta. Bunica a expediat urgent fetiţa la locul de joacă. Simţea nevoia să se relaxeze şi adusese un coșuleț din care se ițea o pereche de andrele. Dar socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg și fetiţa, în loc să se joace, o asalta cu întrebări care începeau invariabil cu „de ce…?” În curând s-a ocupat şi banca din stânga mea, tot de o bunică însoţită de nepoţica ei care avea o vârstă apropiată de a celeilalte fetiţe.Read more…

JOI. UN AN. IULIE (I)

Peter Rosenthal a mai publicat sporadic în revista Baabel, cel mai recent fiind romanul autobiografic În capcana timpului, apărut în foileton în 2022.  Peter este „medicul-condeier” prin excelență.  Și când a primit un post, o dată pe săptămână, în zilele de joi, la o clinică de psihiatrie în celălalt capăt al orașului Köln, i-a venit o idee: să consemneze, timp de un an, întâmplările mărunte din zilele de joi, scenele inedite la care a fost martor, impresiile, ideile, stările de spirit…  Așa s-a născut culegerea de proză scurtă intitulată Donnerstags [Joi], apărută în decembrie 2025 la editura Parasitenpresse. 6 iulie   Standby. Vara se revarsă peste dealuri, peste văi și pășește fastuos prin străzile aproape goale ale orașului.  A început vacanța mare.  Pe toate zborurile spre Turcia, Italia, Grecia, Mallorca și Croația demult nu se mai găsesc bilete.  Autostrăzile sunt ticsite de mașini care își caută un locșor printre tiruri; familii întregi, cu cățel și cu purcel, năvălesc spre destinațiile de vacanță, de parcă ar fi o chestie de viață și de moarte. Eu mă îndrept, șontâc-șontâc, spre stația de tramvai și mă bucur că vagonul e gol, că pot să-mi întind picioarele și să mă întorc la viața mea cotidiană, cam răblăgit, e drept, dar acceptabil, după toate cele prin care am trecut. Read more…

Un editor inovator

Frunzărind colecțiile de ziare digitalizate de pe site-ul Arcanum încercând să aflu cine și când a introdus în România colecția romanului de 5 lei, am dat peste Ignaț Hertz, numele unei librării și al unei edituri. Evident că a existat și o persoană, dar biografia sa nu e cunoscută. Cum și de ce m-am ocupat de această întrebare e altă poveste. Numele mi-a atras atenția nu din cauza unității de măsură a frecvenței, Hertz (Hz), nici datorită fizicianului după care a fost numită unitatea. Hertz era porecla mea, colegii și prietenii au folosit-o în școli, la facultate și încă mulți ani după aceea. Nu puteam să nu observ lipsa de consecvență în notarea sunetului /ts/ în cele două nume, Ignaț Hertz, dintre care niciunul nu pare românesc. Printre miile de apariții ale celor două nume în presa de epocă, am găsit nenumărate variante. Aplicația care descifrează textele scanate are o capacitate destul de limitată în identificarea textului căutat, atunci când acesta este scris cu litere gotice, chirilice, cu sau fără diacriticele limbii maghiare și chiar cu litere latine în diferite fonturi…Read more…

La vârsta a treia nu mai ai nevoie de validare. Oare?

Zilele trecute, după ce am îndeplinit îndatoririle de reporter TV la un eveniment important, fiind atentă la tot ce se petrecea şi alergând după persoanele reprezentative ca să le „prind” la un interviu, mi-am tras sufletul şi m-am întrebat oare de ce mai fac munca asta la ani buni după pensionare. Mi-am amintit de o replică dintr-un film (sau o carte) rostită de un psiholog (sau un prieten) al protagonistului stresat (sau anxios): „Relaxează-te. La vârsta ta nu mai ai nimic de demonstrat nimănui. Ai făcut-o deja pe parcursul anilor care au trecut.” Şi mi-am spus: „Câtă dreptate avea acel sfătuitor”… După care m-am întrebat: „Oare avea într-adevăr dreptate?” Aşa că mi-am propus să dezbat subiectul, mai întâi cu mine însămi şi apoi – sper – cu cititorii acestui articol. Mai întâi am să încerc să demonstrez adevărul sfătuitorului. La o anumită vârstă începi să priveşti în urmă și vezi un şir lung de înfăptuiri. Nu vorbe, intenții sau proiecte, ci fapte. Ani de muncă, succese și eșecuri, decizii bune și erori din care ai tras (sau nu) învăţăminte. În anii tinereţii ai de dat multe „examene” la propriu şi la figurat, ca să-ţi dovedești inteligenţa, competenţa, sârguinţa, tenacitatea. Trebuie să convingi, să te afirmi, să accezi, să-ţi găseşti locul cel mai potrivit, aducător de satisfacţii şi beneficii. Apoi, la un moment dat, „dosarul vieții” este deja depus. Read more…

Răspunsuri la comentarii și nedumeriri

Recunosc că încercarea de a răspunde cât mai corect și mai sincer la obiecțiile, dezacordurile sau aprofundarea unor idei comune a fost mult mai complexă și mai grea decât m-aș fi așteptat. Cum spuneam, comentariile m-au îmbogățit (omul cât trăiește învață), în unele privințe m-au pus în fața unor îndoieli, iar în altele mi-au întărit convingerile. Mulți dintre cei mai mari creatori și gânditori ai istoriei au avut defecte morale serioase. Faptul că o persoană a creat opere extraordinare nu înseamnă că a fost un model etic. Greșelile lor nu anulează automat valoarea tuturor operelor pe care le-au produs. Știați că Jean Jaques Rousseau și-a abandonat copiii la orfelinat, că Pablo Picasso a avut o atitudine toxică și abuzivă în relații, Albert Einstein a avut o răceală sentimentală față de familie, un comportament problematic în viața personală, deși deosebit de etic în spațiul civic. Și Voltaire este văzut ca o figură contradictorie din punct de vedere moral, implicat în speculații financiare, a folosit stereotipuri negative despre evrei, la fel și Dickens. Knut Hamsun, laureat al Premiului Nobel în 1920, a susținut regimul nazist în Norvegia în timpul celui de al Doilea Război Mondial. A fost ulterior judecat și amendat – și totuși are statui și locuri comemorative. Avem și multe alte exemple: Richard Wagner, Richard Strauss, Herbert von Karajan, Martin Heidegger, Ezra Pound etc. Mulți intelectuali din secolul XX au fost atrași de ideologii radicale, din diferite motive: crize economice, războaie, deziluzie față de democrație, nu neapărat legate de apartenența etnică sau religioasă. Aceleași grupuri apar în toate taberele politice, inclusiv rezistență, liberalism sau disidență. Desigur pe noi ne interesează în primul rând greșelile care au afectat comunitățile evreiești referindu-ne în cazul de față la personalități din România. Read more…

Folosirea inteligenței artificiale (IA) și a dronelor în războaiele moderne

În 28 februarie 2026, aviația israeliană împreună cu cea americană au atacat Iranul. Nu discut motivele atacului, nu acesta este subiectul articolului. Dar oare cum au reușit în numai 24 ore (1) să atace și să distrugă 1000 de ținte iraniene, răspândite pe un teritoriu imens? Ar fi, în medie, una la fiecare minut și jumătate – apărarea antiaeriană iraniană, baze militare, fabrici de rachete balistice, zeci de comandanți din Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) și lideri politici în frunte cu Ali Khamenei. Au fost distruse unsprezece nave militare iraniene. Din păcate, au fost și victime civile, inclusiv copii. Avioanele americane și israeliene zburau nestingherite deasupra Iranului. E greu de imaginat că o asemenea performanță a fost executată numai de piloți. Cum a reușit acest atac-fulger să identifice țintele și să-i vâneze pe conducători? Oare numai Mosadul și CIA au contribuit la acest succes sau a fost și altceva? La baza succesului aviatorilor se află, printre altele, o schemă de luptă formulată de colonelul american John Boyd încă la începutul anilor 1970.(2) Ea este aplicabilă și în alte domenii: în comerț, justiție, apărarea cibernetică, finanțe, cercetări, etc., dar mă voi limita la folosirea IA în aviație.Read more…

Inteligent/ă poți fi, dar frumos/frumoasă?! (2)

„Epidemia” chirurgiei de înfrumusețare s-a întins în toată lumea, chiar în unele țări unde nu te așteptai. Un exemplu e China. Nu demult s-a vorbit despre un chinez care, după decesul mamei sale a descoperit că aceasta cheltuise o sumă mare pentru mai multe intervenții chirurgicale estetice. „Mă doare nu numai că a cheltuit mult, dar nici măcar nu am văzut vreo schimbare în bine în fizionomia ei”, ar fi declarat fiul ei. Pe același subiect am întâlnit o știre la care nu mă așteptam. Deși Franța este printre primele 10 țări pentru „consumul” de chirurgie estetică, există o tendință crescândă de a respecta elementele care trădează vârsta omului, mai ales a femeii, de unde expresia „une femme d’un certain age”, în spatele căreia se află o apreciere pozitivă a unei femei elegante, inteligente, cu o experiență de viață valoroasă și cu o încredere de sine demnă de remarcat. Fără discuție, o asemenea femeie nu are nevoie de niciun artificiu estetic, oricum ea provoacă invidie și respect. În prima parte a eseului spuneam că și bărbații au devenit treptat clienți devotați ai chirurgiei de „corectare” anatomică.Read more…

Un stat evreu puternic nu este pe placul lumii

Absența Israelului la redactarea și semnarea Memorandumului de înțelegere americano-iranian și la negocierile de pace începute în Elveția a fost, după multe aprecieri, un moment nefiresc, ținând cont de participarea Israelului și contribuția sa la desfășurarea și rezultatele războiului. Șocantă a fost și dispariția a două din cele trei motive pentru care s-a lansat războiul cu Iranul, vitale pentru securitatea lumii și pentru supraviețuirea și securitatea Israelului: programul de rachete balistice și spronsorizarea de către Iran a organizațiilor teroriste Hezbollah, Hamas și Huthi. Mai mult, Iranul nu numai că nu renunță la finanțarea lor, dar consideră drept condiție pentru negocierile de pace retragerea armatei israeliene din sudul Libanului unde sunt concentrate forțele Hezbollah. Se pare că Washingtonul a uitat că fără participrea Israelului la război nu s-ar fi ajuns nici la semnarea Memorandumului, nici la negocierile de pace. Dimpotrivă, atât președintele Trump cât și vicepreședintele Vance acuză Israelul de lipsă de recunoștință și că pune piedici în calea procesului de pace. Ce se află în spatele acestor poziții?Read more…

Origini

Străbunicul meu din partea tatălui, Moșe Zwecker, era cunoscut ca Moișe Arelitzer, după târgul Arelitz din Galiția de unde era originar. În imaginația mea acel târg a fost dintotdeauna un loc mitic.  Timp de ani de zile acest lucru mi s-a părut absolut normal, dar de la o vreme a început să mă roadă curiozitatea. Întâi de toate ce e Galiția?  Aveam o vagă idee despre o fostă provincie a Imperiului Austriac, dar unde era?  În zilele noastre ea nu mai apare pe nicio hartă, dar cine caută găsește!  Este un teritoriu din vestul Ucrainei și sud-estul Poloniei. Privit pe o hartă modernă, el pare aruncat cam la întâmplare, dar nu este deloc așa, de vină este numai geografia simplistă pe care am învățat-o la școală.  Pentru noi, Carpații Orientali (numărul 3 pe harta următoare, cu maro) se întindeau din Maramureș și până la Valea Prahovei, dar în realitate ei ajung mult mai departe, prin Ucraina și sudul Poloniei, iar arcul Carpaților Orientali împreună cu dealurile și câmpia din afara lui formează Moldova, apoi Bucovina și în continuare Galiția. Și întemeierea Galiției este paralelă cu a Moldovei: Cnezatul de Halîci (Halych) a fost „descălecat” pe la 1100 de un prinț din familia lui Rurik, întemeietorul Rusiei Kievene.  (În litere chirilice se scrie Galîci, cu G, dar ucrainenii îl pronunță H.)  Iar după un secol, acesta s-a unit cu Volînia (ținutul vecin dinspre nord), formând un stat puternic: principatul, apoi regatul Galiția-Volînia care a dăinuit până pe la 1400, fiind apoi cucerit de Polonia. Read more…