Adeseori, înainte de a mă apuca de scris un articol pentru Baabel (şi nu numai) mă cuprinde îndoiala privitor la ce scriu, de ce scriu, pentru cine scriu? Dacă are rost să mai scriu? Oare scriu pentru mine sau pentru alţii? Scriu din nevoia imperioasă de a mă exprima şi de a fi citită sau din dorinţa de a împărtăşi experienţa şi trăirile mele pentru a îndrepta, a ajuta, a sprijini, a avertiza? Sau toate aceste obiective sunt amestecate şi oricât mă străduiesc nu le voi putea separa? Pentru a-mi limpezi gândurile am făcut o incursiune în trecut, în etapele prin care au trecut scrisul meu şi eu: „cea care scrie.” Dacă stau să mă gândesc, scriu de foarte multă vreme, chiar dinainte de a şti să citesc. Totul a început în iulie 1958, la Sovata, unde îmi petreceam vacanţa cu părinţii, şi tata mi-a dăruit un caiet cu pătrăţele, cartonat, de culoare albastru închis, pe care-l adusese de la Moscova (unde-şi făcea aspirantura la Universitatea Tehnică Bauman) şi mi-a spus: „Acesta va fi jurnalul tău în care îţi vei scrie de acum încolo impresiile.” Eu i-am răspuns nedumerită: „Dar eu nu ştiu să scriu” însă tata a continuat fără să-mi ia în seamă argumentul: „Până când vei merge la şcoală şi vei învăţa să scrii, o să scrii în jurnal prin mijlocirea noastră. Tu ne vei dicta şi noi vom scrie în caiet.” Şi aşa s-au şi petrecut lucrurile. Mai păstrez şi azi caietul cartonat pe care scrie ОБЩАЯ ТЕТРАДЬ (caiet general) şi a fost fabricat în 1957, în anul celei de-a 40-a aniversări a Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie, lucru menţionat şi pe coperta superioară. Foile uşor îngălbenite stau dovadă seriozităţii, conştiinciozităţii şi exactităţii cu care tata şi mama transcriau impresiile pe care le dictam aproape zilnic. De-abia în vacanţa dintre clasa întâia şi a doua am început să completez jurnalul singură, moment în care am schimbat şi limba, trecând de la maghiară (limba mea maternă) la română (limba în care învăţam la şcoală). În anii de gimnaziu simţeam nevoia imperioasă de a scrie şi scriam pentru mine, deşi uneori îmi imaginam cum ar fi fost dacă cele scrise de mine ar fi fost citite şi din acest motiv eram atentă şi la „stil”. Totuşi, nu pot spune că îmi doream un public cititor. Lucrurile s-au schimbat atunci când am scris prima poezie… Read more…
Confesiuni legate de un subiect delicat – antisemitismul
Ceea ce scriu pornește dintr-o adâncă și foarte îndelungată amărăciune și frustrare, cu nuanțe chiar depresive. Hotărârea de a vorbi sincer despre un subiect atât de delicat a venit după un lung proces de conștiință, după o confruntare complicată cu mine însămi, amestec de luciditate și emoție, pornind de la ideea că poziția existențială pe care o ocup îmi acordă poate o platformă mai apropiată de obiectivitate. Antisemitismul crește înfricoșător, direct proporțional cu strădania noastră pătimașă și zgomotoasă de a-l combate. Este ca un cerc vicios. Poate că modul în care ne „luptăm” cu el se întoarce împotriva noastră ca un bumerang. Am o strângere în stomac de fiecare dată când citesc sau aud acest cuvânt și am încercat să înțeleg de ce. Acest val mă poate atinge direct, mă sperie și mă îngrijorează. Cuvântul în sine îmi creează un sentiment de separație, de respingere când, de fapt, în opinia mea, suferința, persecuția, genocidul sunt otrava întregii umanități, nu cred că trebuie să creăm noi un monopol al durerii. A privi într-o singură direcție poate deveni periculos. Din păcate, în percepția multor conaționali ai mei, lumea se împarte în două categorii distincte: iubitorii de evrei și antisemiții.Read more…
Încotro ne îndreptăm?
La prima vedere, titlul e cam eliptic, dar cred că toată lumea, sau cel puțin cititorii din țara noastră, știu că este vorba de România. Iar răspunsul este simplu: spre catastrofă. Și vreau să prezint, deși nu sunt originală, alții mai deștepți au făcut-o înaintea mea, cam cum se va desfășura scenariul. Deocamdată, pe scena politică nu există decât două opțiuni: una destul de proastă și una foarte proastă. La ora la care scriu articolul, a avut loc o rundă de convorbiri a premierului desemnat, Eugen Tomac, deocamdată cu partidele proeuropene, minoritățile naționale și grupurile neafiliate pentru a realiza o majoritate parlamentară cu ajutorul căreia să poată continua reformele și să mențină orientarea euroatlantică a României. De menționat că Tomac este liderul unui partid, PMP, care nu a intrat în parlament dar a fost ales de președintele Nicușor Dan ca independent.Se pare însă că , cu excepția PSD care a condiționat votul cu un program imposibil de realizat, a primit peste tot câte un refuz. Ar mai exista o șansă minimă, dialogul om la om respectiv cu fiecare parlamentar la care s-a angajat Tomac. Mă gândesc și la anumite grupuri din partidele proeuropene, la persoane conștiente că într-un fel sau altul trebuie să se pună capăt crizei, care au în vedere interesul național, chiar dacă pentru mulți această expresie și-a pierdut semnificația. Vom vedea la vot.Read more…
Punctul critic – COVID 19 și vaccinările
Lumii îi este greu să uite de pandemia care a ucis milioane de oameni, dar și controversele legate de necesitatea vaccinării, deși s-a demonstrat științific că vaccinarea ușurează boala COVID-19. Un articol publicat la BBC în 2020 descrie cum un om de afaceri a contaminat alți 11 oameni cu virusul corona.(1) Un anume Mr. Walsh a contactat virusul la o conferință în Singapore. De acolo a plecat la schi în Franța, unde a infectat 11 oameni: cinci din Anglia, cinci din Franța și unul din insula Mallorca, Spania. În acel moment, în Anglia erau doar opt persoane infectate. Dar nu se știe câți au fost infectați mai târziu în Anglia, Franța și Mallorca. Acest articol mi-a atras atenţia asupra posibilității de contaminare în timpul unor întâlniri sau conferințe. Un caz asemănător, tot real, a fost descris de Malcolm Gladwell în cartea Revenge of the tipping point (Răzbunarea punctului critic) (2), publicată în 2024. Ideea este că o schimbare minoră (un punct critic) poate provoca o situație gravă și uneori ireversibilă, sau „buturuga mică răstoarnă carul mare”.Read more…
Inteligent/ă poți fi, dar frumos/frumoasă?! (I)
Celebrul bogătaș belgian-israelian Ehud Arye Laniado a decedat ca urmare a unui atac de cord în timpul intervenției chirurgicale pentru elongarea penisului. Intervenția a avut loc la clinica estetică Saint-Honoré-Ponthieu din Paris. Operatorul a fost nu mai puțin celebru: chirurgul cunoscut sub numele de Guy H. Tribunalul parizian a suspendat dreptul acestuia de liberă practică și l-a condamnat la 15 luni de închisoare. Această știre oarecum senzațională mi-a fost trimisă de o prietenă și am înțeles imediat că subiectul merită o discuție mai amplă. Dar oare subiectul îi va interesa pe cititorii revistei Baabel? Și atunci am apelat la statistica oferită de redacția revistei. În anul 2025, procentul bărbaților care au răspuns la sondaj a fost dublu decât al femeilor și cca 80% erau trecuți de 56 de ani. Cu alte cuvinte, sunt șanse ca cineva să citească articolul până la capăt. Deși… La prima vedere aș zice că subiectul nu va interesa pe mai nimeni. Dar, on second thought, mi-am zis: într-adevăr, cititorul nostru e bărbat și demult trecut de prima tinerețe, dar el are copii și nepoți. Așadar nu ar fi rău să-i aduc la cunoștință ce am descoperit. Deci, la treabă. În cariera mea profesională am fost implicat foarte rar în chirurgia estetică, practicată aproape în întregime în instituții medicale particulare. De aceea recurg la literatura de specialitate.Read more…
Etiopia la Ierusalim
Atunci când am ajuns pentru prima dată la Ierusalim, în urmă cu peste o jumătate de veac, m-a impresionat enorma diversitate a oamenilor. În Aradul anilor 1960 trăiau români și „naționalități conlocuitoare”, puținii turiști străini erau priviți ca niște curiozități. La Ierusalim am găsit un adevărat caleidoscop de fețe, de costume, de limbi… Israelul a fost și a rămas o țară de imigranți. Apoi sunt arabii locali. Lor li se adaugă (cel puțin pe timp de pace) puhoaie de turiști și de pelerini din toate colțurile lumii. În plus, diverse rituri creștine își mențin o prezență la Ierusalim și pe străzi se văd fețe bisericești, călugări, măicuțe. Printre figurile cele mai exotice se numără etiopienii. Etiopia este singura țară din Africa Neagră unde creștinismul nu a fost adus de colonialismul european, din contră, Etiopia este chiar una din primele țări creștine din lume. După tradiția lor, regele Ezana (330 – 360 e.n.) fost convertit de învățătorul său, Sf. Frumentius, un misionar din Fenicia. De atunci creștinismul a devenit religia națională, iar Frumentius a fost primul episcop. Până astăzi, creștinii reprezintă cam 2/3 din populația țării. Crezul lor este o variantă a religiei ortodoxe. Etiopienii se consideră urmașii Reginei din Saba și ai regelui Solomon. Evident că acestea sunt figuri legendare, dar… parcă Saba era asociată cu Yemenul de azi!? De fapt, Yemen și Etiopia / Eritreea sunt despărțite numai de o strâmtoare, între ele au existat dintotdeauna legături strânse și nu e de mirare că împart și legendele. În orice caz, această „descendență” este luată foarte în serios, Leul Iudeei este simbolul suveranității naționale.Read more…
Un nou ghetou în lumea occidentală
Trăim vremuri îmbâcsite de agresivitate și transformări geopolitice. În aceas atmosferă tot mai tulbure și neliniștită asistăm la un fenomen care, deși este prezentat drept progres și toleranță, ascunde o contradicție profundă. Tot mai mulți politicieni occidentali își declară afecțiunea față de poporul evreu, în timp ce se distanțează de una din componentele fundamentale ale identității evreiești de-a lungul mileniilor: legătura neîntreruptă dintre poporul evreu și pământul său ancestral. Nu este o simplă nuanță politică. Este o lipsă de onestitate intelectuală și morală. Și incorectitudinea de acest fel nu rămâne niciodată fără consecințe. A celebra cultura evreiască, dar a trata autodeterminarea evreiască drept o jenă diplomatică nu înseamnă toleranță, ci selectivitate. A onora istoria evreiască și memoria Holocaustului, în timp ce condamni mișcarea națională care a izvorât direct din această istorie, nu este o critică legitimă, ci o contradicție care ar trebui să fie stânjenitoare pentru cei care o promovează. De asemenea, a declara solemn necesitatea păstrării memoriei victimelor Holocaustului, a-i îmbrățișa și decora pe supraviețuitori, a exprima regrete pentru crimele comise împotriva evreilor, dar a respinge în același timp ceea ce majoritatea lor covârșitoare afirmă deschis despre propria identitate nu înseamnă solidaritate și nici alianță. Este doar o punere în scenă.Read more…
JOI. UN AN. IUNIE (II)
Peter Rosenthal a mai publicat sporadic în revista Baabel, cel mai recent fiind romanul autobiografic În capcana timpului, apărut în foileton în 2022. Peter este „medicul-condeier” prin excelență. Și când a primit un post, o dată pe săptămână, în zilele de joi, la o clinică de psihiatrie în celălalt capăt al orașului Köln, i-a venit o idee: să consemneze, timp de un an, întâmplările mărunte din zilele de joi, scenele inedite la care a fost martor, impresiile, ideile, stările de spirit… Așa s-a născut culegerea de proză scurtă intitulată Donnerstags [Joi], apărută în decembrie 2025 la editura Parasitenpresse. 22 iunie. Pommdöner (Döner kebab cu cartofi prăjiți). De două zile așteptăm furtuna anunțată în prognoza meteo. Printr-un concurs fericit de împrejurări mi s-a pus la dispoziție o mașină, mă gândeam deja să închiriez una ca să mă feresc de grindina anunțată. În orice caz, pentru mine a fost prima oară că veneam joi la clinică cu mașina. Pe drum s-au anunțat chiar jubilee, de exemplu pe geamul unui restaurant era anunțat jubileul kebab-ului cu cartofi prăjiți, inclusiv băutură răcoritoare gratuită, ca ofertă specială. Mi-am continuat drumul, perplex să-i văd pe bicicliști pedalând atât de greu pe caniculă, dar săptămâna trecută mai făcusem și eu același drum cu bicicleta. Pe căldura și umiditatea aceea, la dus mă simțeam ca un cadavru și la întors ca o mumie. Azi am cedat și în mașina cu aer condiționat n-am simțit nici căldura, nici umiditatea. Mă uitam înainte, la stânga și la dreapta, încoace și încolo, savuram să învârt volanul în curbe, când, deodată, am observat în oglinda retrovizoare imaginea unei doamne cu ochelari de soare albi la volanul unui PorscheRead more…







