Din când în când, caut pe canalele YouTube filme și materiale video despre Israel și în general despre evrei. Așa am dat peste un film mut produs în 1924, regizat de Karl Hans Breslauer, de fapt o ecranizare a romanului omonim de Hugo Bettauer, un scriitor evreu convertit la luteranism, publicată în 1922. Nu auzisem de el niciodată și de zeci de ani (de fapt, din copilărie) nu mai vizionasem un film mut. Titlul mi se părea ciudat, dar interesant: Die Stadt ohne Juden (Orașul fără evrei) aşa că am vizionat filmul de 120 de minute, subtitrat în engleză. Este de necrezut cât poți înțelege din cele câteva fraze scrise din când în când pe ecran. Acțiunea filmului în șase părţi se petrece în capitala Republicii Utopia, dar e clar că se referă la Viena din perioada inflației de după Primul Război Mondial. Populația demonstrează, cerând locuri de muncă. Moneda locală, coroana, se devalorizează tot timpul în comparație cu dolarul. Cancelarul antisemit al Utopiei caută o soluție. Unii dintre sfetnicii lui îi sugerează că de vină sunt evreii și ei trebuie expulzați, alții îi spun că asta ar fi o greșeală. Cancelarul întrunește Parlamentul care votează pentru expulzarea evreilor. Vor fi expulzați chiar și evreii botezați și copiii lor, doar a doua generație de evrei botezați vor fi considerați arieni (asemănare stranie cu legile rasiale de la Nürnberg din 1935!). Evreilor li se permite să ia cu ei unele lucruri, chiar și bani și bijuterii, dar numai cele care erau în evidența trezoreriei republicii. Urmează scenele triste de despărțire ale cuplurilor mixte și expulzarea tuturor evreilor…Read more…
Imagini de dincolo de Prut
Familia tatălui meu își are obârșia în orășelul Soroca de dincolo de Prut, adică din Basarabia, sau cum se numește acum Republica Moldova. Timp de zeci de ani fratele său și familia au rămas acolo, la est de Prut, și doar emigrarea în Israel ne-a adus, după vreo 50 ani, din nou împreună. În acele vremuri (pe care le dorim uitate), toate discuțiile din casa noastră despre ceea ce se petrecea „acolo” se limitau la familie. I-am cunoscut pe toți când au venit în vizită la București: unchiul folosea o limbă română curată, soția și fiul vorbeau numai rusește și idiș, vara mea doar rusește. Situația Basarabiei sub regim sovietic era un subiect tabu, nu se puneau întrebări și nu se căutau amănunte. Practic, nu știam mai nimic despre acea bucată de țară unde Ștefan cel Mare construise mai multe ctitorii decât în Moldova de la vest de Prut. Prima parte a acțiunii romanului meu Pământul e plat ca o farfurie am plasat-o într-un târg basarabean, între cele două războaie, și ca să nu mă fac de râs, am întrebat-o pe mama, care își vizitase de câteva ori socrii la Soroca, dacă pot folosi cele știute (prea bine!) despre târgul moldovenesc în care copilărisem. Răspunsul a fost clar: atunci practic nu exista nicio deosebire între cele două tipuri de așezări. Vărul meu, atunci în vârstă de 10-11 ani, în vizită la noi, la mijlocul anilor 1960, a pus totul într-o singură frază: как у вас, tак y нас (cum e la voi, așa e și la noi).Read more…
Yaakov Miron. O viață la Ierusalim (3)
Drumul a durat până noaptea târziu. Peste tot localnicii așteptau în piețele publice strigând: „Am cucerit Ierusalimul! Am cucerit Tel Avivul!” Era după masacrul de la Deir Yassin[1] și printre ei erau foarte mulți palestinieni care ne-au scuipat, ne-au ocărât, au aruncat în noi cu ce au găsit. Dar noi eram atât de epuizați, încât nu ne mai păsa de nimic. În fiecare autobuz era câte un soldat iordanian și uneori venea un ofițer în inspecție. La un moment dat soldatul care ne păzea s-a apropiat și mi-a smuls ochelarii. Ce puteam să fac? Nimic. Un prieten de-al meu avea un portofel cu poze de familie și când l-a deschis, soldatul i l-a luat. Când a venit ofițerul, i-am spus: – Ya sidi, soldatul mi-a luat ochelarii. Ofițerul i-a tras soldatului două palme și i-a spus: – Noi suntem militari, nu hoți. Dă-i înapoi ochelarii! Și mi i-a dat. Prietenul meu i-a spus de fotografii. Încă două palme… Așa a trecut ziua. Pe drum nu am primit nici măcar apă, două zile am postit. Dar nu ne păsa. Ne-au dus într-un lagăr în deșert, la Umm el-Jimal. Era împrejmuit cu sârmă ghimpată și turnuri de observație. Lagărul avea 70 de corturi și ne-au pus câte zece într-un cort. Acolo erau deja și alți prizonieri, din Guș Ețion și din Naharaim. Ei ne-au sfătuit ca la interogatorii să spunem numai „Hagana”. După masacrul de la Deir Yassin, ei încercau să afle cine făcea parte din Etzel și cine spunea că e din Hagana era lăsat în pace. „Yalla, ruch!” (Bine, poți să pleci – în arabă.) La început am dormit pe pământul gol, apoi ne-au dat niște pături. Cât despre „mâncare”… Read more…
O poveste de Şabat
Plouase în timpul nopții, era frig, iar cerul era cenuşiu în acea dimineață de iarnă. Încă nu se luminase de ziuă. Mergând spre sinagogă, rabinul se gândea la Parașat Vayahel, cea care urma să fie citită în acea dimineață, la sărbătorirea Șabatului: Şase zile să lucraţi, dar ziua a şaptea să vă fie sfântă; acesta este Sabatul, ziua de odihnă, închinată Domnului. Cine va face vreo lucrare în ziua aceea să fie pedepsit cu moartea. (Exod. 35:2) Mergea cu pași lenți și grei, târându-și ușor piciorul drept. Era un bărbat înalt și corpolent, cu o barbă neagră frumoasă, și își ținea capul ușor plecat şi mergea cu mâinile împreunate la spate. Purta o haină lungă, neagră, o eșarfă albă de satin cu franjuri și un ștreimel, acea pălărie de blană cu boruri largi, făcută din treisprezece cozi, de obicei de zibelină canadiană sau rusească, despre care se spune că reprezintă cele treisprezece aspecte ale milei divine. Deodată, îi căzură ochii pe o minge de baschet murdară…Read more…
JOI. UN AN. AUGUST (II)
Peter Rosenthal a mai publicat sporadic în revista Baabel, cel mai recent fiind romanul autobiografic În capcana timpului, apărut în foileton în 2022. Peter este „medicul-condeier” prin excelență. Și când a primit un post, o dată pe săptămână, în zilele de joi, la o clinică de psihiatrie în celălalt capăt al orașului Köln, i-a venit o idee: să consemneze, timp de un an, întâmplările mărunte din zilele de joi, scenele inedite la care a fost martor, impresiile, ideile, stările de spirit… Așa s-a născut culegerea de proză scurtă intitulată Donnerstags [Joi], apărută în decembrie 2025 la editura Parasitenpresse. 24 august Dare to dive in. Azi dimineață era înnorat, la început a și plouat puțin. Pe marginea drumului băltoace, în jurul lor praf ud și primele frunze galbene ale toamnei. Pista de biciclete era alunecoasă, cu pietre de pavaj desfăcute. După mai mult de o jumătate de an de când fac acest drum, le cunosc pe fiecare în parte și totuși, o singură mișcare greșită și… Pe râu se simte, ca întotdeauna, spațiul. Ici-colo cerul se deschide, promițător. Îndărătul norilor se ghicește soarele, îndată va străluci. M-am bucurat de câteva zile relaxate și acum merg cu bicicleta, fără stres și fără idei, în dimineața anostă. Dar astăzi drumul pare să se închidă în fața mea. Ceva nu e în ordine cu bicicleta, parcă merge mai încet ca de obicei, cu toate că abia zilele trecute am umflat roțile. Să fie ceva cu ventilul? Mergând mai încet, am început să observ bicicletele care treceau pe lângă mine. Marea lor diversitate este o constantă pe drum. Read more…
Clujul meu în pastel
Totul a început dintr-o întâmplare. Într-o zi de decembrie am cumpărat o cutie de pasteluri pentru nepoata mea Henrietta, pasionată de desen și pictură. Din nefericire, cutia mi-a scăpat din mână și cretele s-au risipit pe podeaua magazinului. Una dintre crete nu am mai găsit-o nicicum, degeaba am căutat-o peste tot. Am cumpărat altă cutie, cea incompletă am păstrat-o pentru mine. Deschideam deseori cutia, aducându-mi aminte de anii de liceu, când desenam cu mare plăcere portrete, peisaje, fiind deseori lăudată de domnul profesor István Gergely, plastician renumit al Clujului, profesorul meu de desen. În clasa a XI-a am primit drept premiu albumul-jurnal al renumitului grafician clujean Béla Gy. Szabó: “Iarnă mexicană”, pe care l-am răsfoit de nenumărate ori, captivată de pastelurile artistului care, în călătoria sa în Mexic, a luat cu el cutia de pasteluri, imortalizând peisaje, oameni, copaci, flori, redând cu mijloace foarte simple farmecul locurilor, al vieții de acolo. Într-o după-masă m-am trezit cu o foaie de desen în față, schițând contururile unei case dragi mie de pe strada Brătianu, de care mă legau amintiri frumoase din frageda copilărie.Read more…
De la o mănăstire din Sicilia la un kibuț din Galileea
Pe Tamar, la fel ca pe multe alte personajele din schițele mele, am cunoscut-o la Centrul Sportiv Universitar din Beer Șeva. O cunoștință a mea, pe nume Vera, stătea de vorbă cu ea și, observându-mă, m-a chemat să mă alătur conversației. Mi-a prezentat-o: Tamar fusese colega ei de muncă în birourile Uzinelor de la Marea Moartă. – Andris, mi-a spus Vera, vino s-o cunoști pe colega mea. Ai numai de câștigat, poate fi un subiect bun pentru scrierile tale. Tamar, trecută de optzeci de ani (pe care fizic nu-i arăta), cu ochi căprui, zâmbitori, m-a privit cu interes și m-a întrebat: – Dumneata scrii cărți? În ce limbă? I-am spus că scriu în limba română și am întrebat-o dacă cumva știe românește. – Din păcate nu, dar m-am născut în Italia și știu că româna seamănă cu limba italiana. – Tamar vorbește șapte limbi, a intervenit Vera: italiana, franceza, engleza, spaniola, portugheza, germana și ebraica. – M-am născut în orașul Ragusa din Sicilia, unica fiică unei familii catolice, a început să povestească Tamar. Nu îmi amintesc de părinții mei. Mama a murit când aveam un an. Tata m-a dat în grija călugărițelor de la o mănăstire apropiată și curând după aceea a căzut pe front.Read more…
Jumătate de secol de cantorat religios feminin (1975-2025)
Vreme de milenii, religia iudaică nu a admis prezenţa feminină în faţa congregaţiei, la altar, în postură de cantor. Cu toate acestea, acum jumătate de secol minunea s-a întâmplat și numele primei femei cantor, cea despre care astăzi se vorbeşte cu admiraţie pentru că „a dărâmat bariere”, este Barbara Jean Ostfeld-Horowitz. Recent intervievată asupra acestui subiect, domnia sa a declarat că totul s-a întâmplat în firescul lucrurilor, pe etape. O primă treaptă a însemnat studiul pianului acasă, apoi abordarea literaturii clavecinistice, deprinderea acordurilor ghitarei – totul în paralel cu stăpânirea la perfecţie a repertoriului imnico-psalmic, datorat celor doi mari corifei: Solomon Sulzer şi Louis Lewandowski, un repertoriu cântat alături de familie şi congregaţie în sinagogile mişcării Reformiste de tip clasic; de notat că textul tuturor acestor cântări era în engleza elizabetană, aşa cum apărea publicat în Hymnarium, ţine să precizeze Barbara Jean Ostfeld.Read more…
Termeni şi condiţii (II). De la 0 la 7, la 5 la 2!
Într-un articol anterior întitulat “Termeni şi condiţii. Cum m-a costat 280 de Euro un serviciu unic de 1,95” relatam pe îndelete cum am fost “jecmănită” timp de 7 luni (din dec. 2025, până în iulie2026) de către entitatea „celmaibunpdf” care, profitând de neatenţia mea, dar şi de ghinionul meu, mi-a descărcat lunar de pe card câte 39,95 de Euro, în contul unei plăţi unice de 1,95 (contravaloarea lipirii a două documente pdf). În urma păţaniei, mai exact retragerea a circa 240 de Euro de pe un card de rezervă pe care, din fericire, nu aveam mai mulţi bani, am tras învăţămintele următoare: verifică-ţi periodic soldul de pe card, accesează-ţi mai des adresa de e-mail secundară, inclusiv SPAM, şi citeşte cu atenţie „termenii şi condiţiile”, oricât de mici ar fi caracterele cu care sunt scrise şi oriunde s-ar afla. În cazul de faţă, se aflau pe o dovadă de plată trimisă pe e-mail care a intrat direct în SPAM. Deci, după ce mi-am pus cenuşă în cap şi am scris un articol care atrăgea atenţia asupra acestor elemente, m-am liniştit şi era cât p-aci să mă împac cu ideea că am fost bună de plată. Punct. Numai că, recapitulând starea de fapt, am observat câteva nereguli… În consecinţă, am decis să încep acţiunea de recuperare a banilor. Nu m-am adresat vreunei case de avocatură, ci noului meu companion polivalent, AI – asistent digital în probleme de redactare şi autor ocazional la Baabel –, sperând că îşi va dovedi competenţa şi în acest domeniu. Aşa s-a alcătuit formaţia de dublu AJ & AI şi a început meciul (ca să nu spun bătălia) cu echipa numeroasă a firmei „celmaibunpdf”, care evolua sub numele Customer Care.Read more…
Dharamshala, capitala diasporei tibetane
Visul de a păși pe aceste meleaguri, loc de refugiu pentru tibetani, îl am de foarte multă vreme. Desigur totul se leagă, mai ales după călătoria în Nepal și apoi în Bhutan. Aceste călătorii m-au îmbogățit și mi-au lărgit modul de percepție al realității noastre contemporane. Invazia Tibetului de către forțele chineze a început în octombrie 1950 și în 1951 reprezentanții tibetani au semnat un acord în care acceptă suveranitatea chineză. Conducerea chineză consideră acest acord o „eliberare” pașnică, deși guvernul tibetan din exil, precum și majoritatea tibetanilor, susțin că acordul a fost semnat sub presiune. Invazia Tibetului de către forțele chineze a început în octombrie 1950 și în 1951. Reprezentanții tibetani au semnat un acord în care acceptă suveranitatea chineză. Conducerea chineză consideră acest acord o „eliberare” pașnică, deși guvernul tibetan din exil, precum și majoritatea tibetanilor, susțin că acordul a fost semnat sub presiune. Revolta împotriva administrației chineze care a avut loc în 1959 în capitala Tibetului, Lhasa, a fost înăbușită cu cruzime. Al 14-lea Dalai Lama împreună cu mii de tibetani a fugit peste munți în India, unde a primit azil politic. În 1960 guvernul indian a pus la dispoziția comunității tibetane zona McLeod Ganj, un cartier al localității Dharamshala, aflat la o altitudine de 2000 de metri. Read more…









