Număr vizualizări 448 ori

Visul de a păși pe aceste meleaguri, loc de refugiu pentru tibetani, îl am de foarte multă vreme. Desigur totul se leagă, mai ales după călătoria în Nepal și apoi în Bhutan. Aceste călătorii m-au îmbogățit și mi-au lărgit modul de percepție al realității noastre contemporane.

Deși în cu totul altă conjunctură istorică și religioasă, vizitând centrul diasporei tibetane, trebuie să mă gândesc la propria diaspora care marchează și începutul destinului tragic milenar al evreilor. Se cunoaște istoric, evenimentele fiind confirmate în unanimitate, că distrugerea celui de al Doilea Templu de la Ierusalim de către armata romană condusă de Titus în anul 70 e.n. și apoi înăbușirea cu cruzime a revoltei antiromane a lui Bar Kochba din 132-135 a schimbat radical viața evreilor. Împăratul Hadrian a impus măsuri foarte dure, Ierusalimul a devenit Aelia Capitolina, iar Provincia Iudeea a fost redenumită Syria Palaestina. Foarte mulți evrei au fost uciși, mulți au fost vânduți ca sclavi în diferite provincii ale Imperiului, iar celor rămași li s-a interzis intrarea în Ierusalim. De a lungul secolelor evreii au continuat totuși să trăiască pe meleagurile Iudeei sau Palestinei (după noua denumire impusă de Împăratul Hadrian). Multe comunități s-au refugiat în regiuni apropiate precum Galileea, iar de a lungul secolelor unii s-au apropiat de Ierusalim sau chiar au revenit în oraș. Totuși marea majoritate a trăit drama diasporei, evreii au fost alungați de pe pământurile lor și au luat calea pribegiei împrăștiindu-se în toată lumea. Nu întâmplător rugăciunile de încheiere a două sărbători importante: Pesah (Paștele Evreiesc) și Yom Kippur (Ziua Ispășirii) se încheie cu urarea „La anul la Ierusalim”, expresie a speranței de veacuri a acestui popor de a reveni ACASĂ.

Invazia Tibetului de către forțele chineze a început în octombrie 1950 și în 1951. Reprezentanții tibetani au semnat un acord în care acceptă suveranitatea chineză. Conducerea chineză consideră acest acord o „eliberare” pașnică, deși guvernul tibetan din exil, precum și majoritatea tibetanilor, susțin că acordul a fost semnat sub presiune.

Revolta împotriva administrației chineze care a avut loc în 1959 în capitala Tibetului, Lhasa, a fost înăbușită cu cruzime. Al 14-lea Dalai Lama împreună cu mii de tibetani a fugit peste munți în India, unde a primit azil politic. În 1960 guvernul indian a pus la dispoziția comunității tibetane zona McLeod Ganj, un cartier al localității Dharamshala, aflat la o altitudine de 2000 de metri. După venirea tibetanilor s-au construit mănăstiri, școli, locuințe pentru refugiați și institute pentru conservarea limbii, medicinei și artei tibetane, și acest orășel mic a devenit un centru important, considerat de mulți capitala spirituală a diasporei tibetane. Deși aflat în India, este de fapt o oază tibetană. Este mai mult decât un loc de refugiu, este un adevărat centru de identitate culturală și religioasă a tibetanilor. Principalul sprijin a venit din partea guvernului indian condus de Jawaharlal Nehru și în continuare, multe organizații internaționale umanitare au contribuit și ele cu fonduri.

Din punct de vedere simbolic, istoric și cultural, Lhasa rămâne totuși capitala tradițională a Tibetului și centrul spiritual al budismului tibetan, chiar dacă din punct de vedere administrativ, începând din 1965 este capitala Regiunii Autonome Tibet, ocupată și controlată de Republica Populară Chineză.

Într-un interviu luat cu ani în urmă, Dalai Lama afirma că s-ar putea că această situație zbuciumată și tristă a avut un rol pozitiv pentru întreaga omenire, deoarece i-a scos pe cei mai mari filozofi și învățați tibetani din universul lor închis, ca să răspândească în lumea întreagă un mod de gândire pozitiv și idei spirituale noi, mai puțin cunoscute în Occident.

Semnificația numelui orașului Dharamshala vorbește de la sine: în sanscrită, Dharma exprimă lege, ordine morală, învățătură (adică învățăturile lui Buddha), calea cea dreaptă, iar shala înseamnă casă sau adăpost. Istoric, orașul era un loc unde călătorii și pelerinii găseau adăpost în drumul lor prin munții Himalaia. Astăzi are și o puternică rezonanță spirituală (locul unde este păstrată și transmisă Dharma), fiind sediul guvernului tibetan în exil și reședința tradițională a lui Dalai Lama.

În ultimii ani, această regiune este intens vizitată de turiști și de simpatizanți ai filozofiei budiste și a celei tibetane în special. Sunt multe obiective foarte interesante, priveliști montane deosebit de pitorești și, desigur, posibilitatea de a intra în contact cu oamenii aceștia care gândesc și trăiesc altfel. Educați în spiritul compasiunii și al acceptării, ei își acceptă cu resemnare soarta, păstrând totuși speranța întoarcerii ACASĂ, pe care o percep pe cale diplomatică, pașnică.

Deja în călătoria mea în Nepal voiam să vizitez mănăstiri budiste de femei, dar, din păcate, nu am avut acces la ele. În Bhutan, această curiozitate mi-a fost îndeplinită și am trăit o experiență inedită, emoționantă ,despre care am scris într-un articol anterior.

Dolma Ling Nunnery este una dintre cele mai importante mănăstiri de monahii budiste tibetane. Se află în apropierea orașului Dharamshala, într-o zonă liniștită, înconjurată de dealuri și păduri. Este și centru de studii unde se aprofundează filosofia budistă tibetană, ritualuri tipice, se învață limba tibetană și se analizează texte sacre, participând zilnic și la rugăciuni și meditații. Practicantele pot obține titlul de geshema, echivalentul doctoratului în filozofie budistă. Am admirat templul principal bogat decorat, grădinile și curțile liniștite și am simțit atmosfera autentică a vieții monahale tibetane.

La Dharamshala și în împrejurimi am găsit încă două obiective m-au impresionat în mod deosebit.

Norbulingka este un centru cultural important unde am vizitat studioul de pictură Thanga, fondat în 1988. pentru păstrarea și promovarea artei tibetane tradiționale. Pictura tradițională pe țesături de mătase sau bumbac îl înfățișează pe Buddha, divinități protectoare, budhisattva, mandale, scene din viața maeștrilor spirituali sau texte budiste. Procesul de realizare este foarte riguros, după proporții canonice stabilite de tradiția budistă, se folosesc doar pigmenți minerali și vegetali și uneori foiță de aur. Thanga este folosită în meditație, rugăciune, la ceremonii religioase sau la predarea învățăturilor budiste. Fiecare element are o semnificație spirituală precisă: culorile, gesturile mâinilor, poziția corpului, simbolurile sunt determinante. Nu sunt considerate obiecte de artă decorativă, ci obiecte sacre, create cu respect și emoție, folosite pentru practica spirituală. Aici se organizează ateliere de pictură conduse de mari maeștri și vizitatorii urmări artiștii la lucru. Din fericire am avut și eu acest privilegiu.

Tot în Norbulingka se află Grădina Bijuteriilor sau a Comorilor, inspirată din vechiul palat de vară a lui Dalai Lama din Lhasa. Este un loc superb, liniștit, grădinile sunt amenajate în stil tibetan, cu iazuri, poduri și pavilioane, ateliere meșteșugărești și un templu bogat decorat, acesta fiind un complex monastic și administrativ deopotrivă.

Mănăstirea Namgyal este cea mai importantă mănăstire tibetană din afara spațiului fizic tibetan.  E renumită nu numai pentru frumusețea ei arhitectonică, ci, mai ales, pentru că este mănăstirea personală a lui Dalai Lama. Găzduiește sute de călugări care studiază filozofia budistă tibetană și practică ritualuri tradiționale. Este unul dintre cele mai liniștite și reprezentative locuri de vizitat, chiar dacă nu ești budist. Am nimerit exact în timpul unui ritual religios, o experiență emoționantă care mi-a provocat un fel de „transă” și mi-a dat o senzație foarte puternică de apartenență universală. Superba priveliște spre munții Dhauladhar (Himalaia de Jos) din apropiere a completat impresia emoțională sau, mai bine zis, mi-a creat o împlinire spirituală completă.

M-am bucurat mult să aflu că refugiații tibetani din India (răspândiți în mai multe regiuni, inclusiv în Delhi) se bucură de drepturi depline și primesc sprijin din partea guvernului indian. Nu același lucru se întâmplă cu zecile de mii de refugiați din Nepal. Au fost primiți, li s-a facilitat așezarea în diferite zone sau cartiere ale orașelor mai mari, cum ar fi Katmandhu și Pokhara, fără însă a li se acorda drepturi cetățenești, hotărârea fiind cauzată de politica nepaleză în mare măsură subordonată Chinei. Această situație îngreunează existența comunităților tibetane, singurul mijloc de trai fiind manufactura și meșteșugurile, depinzând mult de donații și de bunăvoința turiștilor. Am vizitat un asemenea cartier acum doi ani și am stat de vorbă cu câțiva descendenți, probabil deja a treia generație, și am înțeles printre rânduri (sunt constrânși la discreție) că le este foarte greu. Nu au voie să iasă din țară și trebuie să-și câștige existența în condiții frustrante.

M-am gândit la acești tibetani loviți de un destin tragic. Au fost izgoniți din țara lor, unii au fost măcelăriți, alții aruncați în închisori, iar cei rămași pe teritoriul Tibetului suportă constrângeri și persecuții. Zeci de mii au ales să traverseze munții Himalaia. Unii dintre ei au pierit pe drum. Cei mai puternici, cei care au răzbit, supraviețuiesc în Nepal. Iar cei mai norocoși au ajuns în acest loc primitor și binecuvântat, Dharamshala. Oricât de adaptați ar fi, oricât de bine ar fi primiți aici, în India, totuși tibetanii trăiesc neîncetat cu speranța întoarcerii într-o bună zi, ACASĂ. Oare acea zi va veni vreodată? Oare calea diplomatică și pașnică va fi suficientă?

Surse imagini: Foto Delia Bodea Jacob

Delia Bodea Jacob