De mult mă gândeam să scriu despre orașul Cernăuți, care în copilărie mi se părea „cel mai mare și cel mai frumos”. Aveam acolo multe rude pe care le vizitam cu părinții, acolo s-a operat bunica (fără succes) de cataractă, acolo era vestitul pediatru, Wiesenthal – ulterior cunoscut și în București – la care a plecat mama cu sora mea pentru o urticarie rebelă, acolo speram să studiez istorie când va veni timpul. Dar nu a fost să fie! Ultima dată am fost la Cernăuți în 30 aprilie 1944, acum 75 de ani, o viață de om! Atunci mă întorceam, pe jos, din Transnistria.

Nu numai eu credeam că e cel mai mare și mai frumos oraș din lume. Cei din jurul meu ziceau: „O, dacă am sta la Cernăuți! Acolo sunt oameni culți și învățați, acolo e bine să trăiești. Seamănă cu Viena.

Ce m-a îndemnat să scriu acum despre Cernăuți? Un articol apărut recent într-o revistă fraceză (Presse Nouvelle) cu titlul Des poètes juifs de langue allemande, témoins d’une capitale disparue, Czernowitz m-a făcut să împărtășesc, cititorilor revistei Baabel ce a fost altădată acest oraș.

Pe internet se găsesc foarte multe date geografice, istorice, sociale și culturale, etc. despre viața zbuciumată a orașului ctitorit de Alexandru cel Bun în 1408. Aleg totuși din datele de pe internet unele cifre semnificative. Recesământul din 1930 a arătat că din cele peste 140.000 de suflete din municipiul Cernăuți, 42.592 erau evrei și din această cifră se vede cât a fost el de important pentru această etnie. În zilele noastre Cernăuți este un oraș ucrainean. Ultimul recensământ, cel din 2013, arată o creștere semnificativă, aproape o dublare a populației, dar numai 1308 persoane s-au declarat evrei.

În 1941 peste jumătate din evreii cernăuțeni au fost deportați în Transnistria, majoritatea ajungând la vestita carieră de piatră unde au fost exterminați, împușcați de armata română. Printre ei se aflau şi sora tatălui meu și nepoata, cu un copil de doi ani. Sigur că nu putem uita ce a făcut primarul Traian Popovici, pe care Yad Vashem l-a declarat Drept între Popoare. El a reușit să salveze de la deportare 20.000 de evrei, declarându-i necesari pentru economia orașului.

Revenind la subiectul propriu-zis, mă voi mărgini la cele spuse de scriitorul israelian Aharon Appelfeld (1932-2018), pe care l-am cunoscut personal și i-am tradus o carte din germană în limba română (Pentru toate păcatele, Ed. Hasefer, Bucureşti, 2000). El era originar din Jadova, de lângă Cernăuți și avea ca și mine sentimente deosebite pentru acest oraș. Fără a greși, se poate spune că Czernowitz (după denumirea lui austro-ungară) era un oraș unde se încrucișa Europa răsăritul și apusul și numeroasele minorități care au trăit aici până la Primul Război Mondial au fost influențate timp de generații de această poziționare în univers. Aceste minorități au trăit într-o anumită armonie.

Orașul a fost dominat de pasiunea pentru învățătură și cultură, de școli bune și mai ales de universtate. Din punct de vedere istoric, ținând seama și de procentul mare de locuitori evrei cu foarte mulți intelectuali, se pare că ei au fost fermentul creativ al orașului. Czernowitz a avut și doi primari evrei, foarte apreciați de către locuitori.

Orașul era un adevărat turn Babel: aici coexistau șase limbi: germana, ucraineana, româna, poloneza, idiș, ebraica și poate și armeana, pentru că la Cernăuți există și acum o splendidă biserică armeană. Dominantă însă era limba și cultura germană. Numai când am fost la Viena mi-am dat seama că limba mea maternă, germana pe care o vorbesc, este identică cu cea vieneză și nu cu cea din Germania și dialectele ei. Astfel am putut înțelege că Cernăuți, „Mica Vienă” cum i se zicea, a putut da lumii poeți și literați de importanță majoră, devenind chiar un fel de capitală a literaturii germane.

În memoria universală „Mica Vienă” trăiește prin poeții, scriitorii și oamenii de cultură care au scris și au trăit în această limbă: Rose Ausländer, Klara Blum, Paul Celan, David Goldfeld, Alfred Kittner, Alfred Margul Sperber, Selma Meerbaum-Eisinger, Moses Rosenkranz, Ilana Shmueli, Immanuel Weissglas, Manfred Winkler, Edith Silbermann, poate și mulți alții pe care eu nu-i știu. Fiind evrei – din cauze obiective – s-au răspândit în întreaga lume, ducând cu ei cultura orașului în care s-au născut. De pildă, Karl Emil Franzos – primul în ordine cronologică –  și-a petrecut la Cernăuți numai copilăria și tinerețea. Alții au părăsit oraşul forțați de dictatura antonesciană și de război. Unii au ajuns la București, în Israel sau în Germania, sau au murit în Transnistria, ca Selma Meerbaum-Eisinger, la 18 ani. Paul Celan, care azi e socotit cel mai mare poet de limbă germană al secolului XX, și-a pierdut părinții în Transnistria și s-a sinucis când și-a dat seama că nu mai poate scrie în limba ucigașilor.

Foarte interesante sunt cărțile unui neevreu, traduse și în limba română, Gregor von Rezzori (1914-1998), care a trăit la Cernăuți, având legături strânse cu intelectualitatea evreiască.El descrie efervescența intelectuală a acestui oraș. Acum trei ani sora mea a fost la Cernăuți. (Orașul este situat la 40 km de Suceava și nu este nevoie de viză, pașaportul fiind suficient.) Multe din vechile clădiri emblematice mai există și azi, dar Mica Vienă există numai în amintirea celor care au cunoscut-o și bineînțeles în operele celor care au scris despre ea.

Numele străzilor s-au schimbat, dar universitatea națională există, templul evereiesc a rămas mai departe cinematograf, ca pe timpul Uniunii Sovietice. Orașul e curat și te descurci bine cu limba română, mai puțin cu germana. Eu l-am cunoscut în Germania pe Iosef Burg (1912-2009), cernăuțean, scriitor evreu de limbă germană, care mai răspândea în jur ceva din vechea strălucire a scriitorilor mai sus amintiți.

Dar Cernăuțiul a fost un oraș cultural nu numai pentru limba germană. Nu știu dacă la Cernăuți mai sunt vorbitori de idiș, dar vreau să amintesc că și idișul a înflorit la Cernăuți. În 1908 s-a ținut acolo vestita conferință care proclama limba idiș LIMBĂ NAȚIONALĂ A POPORULUI EVREU.

În fotografia alăturată se pot vedea marii scriitori de limbă idiș participanţi la această conferință. Ei au fost promotorii care au dus mai departe steagul idișului în lume. Din fericire istoria nu ține seama de conferințe și poate că e mai bine așa, iar ebraica, cultivată şi atunci în mediile sioniste din Cernăuți, a devenit limba oficială care i-a unit pe cei care și-au regăsit vechea-noua patrie în Israel.

Trebue să amintesc pe marele Ițic Manger, scriitor de limbă idiș, poet genial, care a trăit în toată Europa și a plecat în cele din urmă să moară în Israel. Îl amintesc și pe Jacob Sternberg, scriitorul și regizorul teatrului idiș modern, cel care „a creat-o” pe minunata artistă a teatrului idiș din Cernăuți, Sidi Tal. El a trăit la Moscova, a cunoscut gulagul și după moarte osemintele i-au fost duse în Israel. Sevila Pastor și Dina König și-au început și ele cariera la Cernăuți. Fiica Dinei, Lia, este la ora actuală marea doamnă a teatrului Habima din Israel și din când în când joacă cu săli pline și în idiș, spre satisfacția celor care mai știu acestă veche limbă a diasporei.

Poeții și scriitorii evrei de limbă germană și cei de limbă idiș s-au răspândit în lume… Cei care mai trăiesc și urmașii lor poartă în suflet amintirea unei lumi dispărute, pierdute, multiculturale și multilingve, care a existat cândva la Cernăuți.

Mirjam Bercovici, București, 29.09.2019