Mulți dintre cititorii revistei Baabel se numără și printre prietenii mei de pe pagina de socializare, așa că ați avut prilejul să citiți ce am scris “la cald”, după primul tur al alegerilor prezidențiale din România. Atunci simțeam tristețea și frustrarea alegătorului care vede din nou spectrul unui tur doi în care avem de ales ”răul cel mai mic”. Așa a fost și în urmă cu ani, când am votat cu toții un președinte mai moderat față de varianta național xenofobă a celuilalt. Atunci am ales ce ne era mai potrivit în sensul de ponderat, am ales să votăm ”contra” a ceva și nicidecum ”pentru” ceva, pentru vreun program care să ne fie potrivit. Acel mecanism de vot ”contra” pare că nu mai este același, deși modelul este același. Aplicat astăzi, acel model de vot ”contra” poate crea surprize, pe care unii și le doresc în străfundurile sufletelor măcinate de înverșunare împotriva a tot ceea ce s-a adunat în multe decade, deja generații.

Vă propun un exercițiu de obiectivitate, prin care să analizăm la rece câteva argumente, pe care nu le pot numi ”pro” sau ”contra”, ci doar fapte, vorbe, acțiuni care, în aceste zile, acoperă vocile celor doi combatanți, care de fapt nici nu sunt combatanți, pentru că atitudinea favoritului turului 2 este de non-combat. Suntem în fața unei premiere: nu avem dezbatere ”unu la unu”. După unele voci, asta ar înseamna abandonul dezbaterii cu un contracandidat, care mai este și femeie. După alții, asta se traduce, ușor forțat și cu jenă, ”ce să discute El cu o femeie?!”.

Mă întorc în urmă cu ani, la o conferință internațională unde trebuia ales un fel de șef al unei convenții globale. Propunerile venite din partea participanţilor la Convenţie erau dintre cele mai diverse. Unii candidați erau personalități, alții nominalizați politic, dar toți erau susținuți de țările lor și de regiunile din care proveneau. Cum să alegi? Într-o pauză, survenită pe la ora 1 noaptea, cineva a spus că, atâta vreme cât criteriul care prevalează ține de algoritmul politic, iar acea poziție (loc) a fost negociată pentru o anume țară, așa va rămâne. La finalul discuției, acel votant ne-a spus: ” Dacă țara nominaliza și susținea un simplu scaun și ăsta este algoritmul politic, atunci alegeam acel scaun, așa însă, avem șansa să fie un om și încă unul bun! Să îl alegem și să mergem să ne culcăm, pentru că suntem după ore multe de nesomn!”. Ce vreau să spun este că democrația are și ea regulile ei și printre ele se numără dezbaterea și nu disprețul pentru un contracandidat, oricare ar fi el, cu atât mai mult dacă este o femeie. În plus, în acest moment este vorba despre singura reprezentantă a ”stângii”, dacă asta mai există.

Că ne place sau nu, avem un fapt pe masă, știm că nu există nicio confruntare de doctrine, ci un fel de etern pro și contra PSD, uitându-se faptul că ar trebui să fie vorba despre o dezbatere de viziuni de ”stânga” și de ”dreapta”. Ar fi niște întrebări încă fără răspuns, cum ar fi: ce poziție o fi în UE față de echilibrul ”stânga” cu ”dreapta”, ce sunt acolo ”socialiștii” și ce a devenit ”PPE” sau încotro democrația? Ce știm, atâta cât se strecoară prin media, este că socialiștii au atenționat PSD cu privire la ”alunecările” de la liniile doctrinare ale grupului din care de drept face parte. Oare de ce? Să fie din pricina grupului care a acaparat partidul? Așa pare, că l-a acaparat! Noroc că mai există mass media, chiar și așa divizată cum este ea, tot putem afla și noi câte ceva. Ce auzim în aceste zile? Un exponent de rang înalt al dreptei deschide gura și amenință cu procurorii pe contracandidatul femeie al stângii. Contextul zicerii cu procurorii îl implică cumva pe candidatul de dreapta, pentru că spune sentențios ca femeia candidat ar trebui să dea ochii cu procurorii și nu cu contracandidatul ei, cel confortabil instalat în fruntea sondajelor. De ce trebuia această amenințare!? Să fie o simplă gafă? Unii vin cu exemple din trecut, din care ar rezulta că nu este o simplă gafă.

De partea cealaltă, o doamnă, exponentă a stângii, face o gafă legată de actuala conducere prezidențială, pe care o consideră dictatorială și discriminatorie și merge prea departe cu o comparație neinspirată a tentativei dreptei de a distruge partidul de stânga, așa cum s-a întâmplat în lagărele naziste. Se autosesizează Comunitatea evreilor și declară nepotrivită aducerea în discuției a dramei cumplite trăită de evrei în Holocaust. După gafe peste gafe, limbaj necontrolat, menit să îngreuneze comunicarea și corecta informare a alegătorului, unele derapaje se mai îndreaptă, altele se acutizează.

Pentru a păstra caracterul obiectiv al faptelor amintite mai sus, trebuie să spun că în această dimineață am citit scuzele doamnei care conduce campania stângii în această confruntare. Se pare că ea a putut să își ceară scuze, în timp ce nu am auzit încă scuze ale domnului vocal din dreapta, care a amenințat candidata de stânga cu procurorii. Aceste scuze și lipsa celorlalte cântăresc greu în balanța deciziei bieților alegători!

Pe vremuri circula un banc trist, care avea ca subiect folosirea evreiilor în diversele confruntări, asta dacă puteți accepta sintagma de ”banc trist”, pentru că folosirea evreilor în diverse împrejurări trebuie să o acceptați, ea este parte a istoriei pe care nimeni nu o poate contesta. Acel banc spunea ”Dacă dai tu în Ițic al meu, atunci dau și eu în Șloim al tău”! Aplicat acum, ar fi vorba despre cine este sau nu xenofob, deși trimiterile la lagărele naziste pot avea multe alte conotații mult mai grave, doar că în context era vorba despre exterminarea membrilor unui partid, dar să lăsăm asta și să ne întoarcem la concluzia că o doamnă a reușit să își ceară scuze pentru neînțelegerea cauzată de lipsa de inspirație a comparației pe care a făcut-o, în timp ce un vehement domn din cealaltă tabără nu reușește să ceară scuze, ba mai mult persistă în amenințări care-i pot angaja și pe alții.

Pentru că veni vorba despre tabere, uite că pare a fi un război întru distrugerea unei femei demonizată până în cele mai abjecte străfunduri, dar de fapt este vorba despre distrugerea unui partid, deocamdată singur exponent al stângii. De ce atâta înverșunare!? La asta nu vă  pot răspunde, dar pot merge mai departe cu faptele obiective, așa cum rezultă ele din declarații.

După ce candidatei femeie i s-au disecat vorbele și viața, acum apare o nouă temă menită să o pună în dificultate. De data asta chiar hilară! Tema scornită de neprofesioniști spune că, dacă candidata femeie ar reuși să devină Președinte, atunci ar fi și ”comandantul forţelor armate care îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării!”[1]. Ca să descâlcim ceea ce de fapt este un clișeu împotriva femeilor, voi aduce lumină în această ”cestiune”. Pe vremea când am făcut eu facultatea (1973-1978) a intrat în vigoare o reglementare care spunea că femeile fac și ele armata, cu termen redus. Asta a făcut ca pentru o serie de generații, studentele să urmeze pregătirea militară o dată pe săptămână în timpul studiilor universitare. Am fost împărțite pe arme, în funcție de facultăți, purtam uniformă o dată pe săptămână și la terminarea studiilor ieșeam cu livret militar, cu grad de sublocotenent. Am și eu așa ceva, ca toate celelalte femei studente pe atunci și fete mândre să primească și să execute ordine, ca și bărbații. Era o formă de egalitate de gen, pe care o vedem și în Israel. E drept că de atunci eu nu am mai avansat în grad sau cel puțin nu am aflat despre asta. Circulau și glume misogine despre noi fetele care executam ordine în armată, dar nouă nu ne păsa, pentru că ne simțeam mândre în uniformă! Doamna Viorica Dăncilă este mai tânără decât mine, dar sigur se numără printre fetele de atunci, mândre să învețe despre armată și ce înseamnă tactica militară. De ce ar avea vreo problemă să fie comandant!? Poate sunt mai potrivite femeile decât bărbații care nu au făcut și nu fac armata! Acele femei care au fost intruite în poligoane, în păduri, au participat la exerciții aplicative, așa că merită respect pentru asta!

Ar mai fi multe de spus, dar trebuie să mă întorc la treburile mele! Cu cine să votați nu știu să vă spun, dar pot să vă îndemn să o faceți cu judecată și suflet! Conform sondajelor și mentalităților noastre românești, femeile nu au prea multe șanse. Ceea ce reprezintă însă doamna Viorica Dăncilă este un pas în combaterea discriminării femeii, un pas pentru egalitatea de gen și apoi, cineva trebuia să facă asta! O felicit pe doamna Dăncilă pentru curaj și hotărâre! Este o învingătoare, indiferent de rezultatul acestor alegeri!

Aștept eventualele critici, pentru că îmi asum ce am scris și cred că nu are nicio legătură cu voturile, ci cu femeile și respectul pe care toți bărbații ar trebui să li-l dea!

Încă nu am ales cu cine votez, deși în urmă cu câteva săptămâni eram sigură! Aștept un ceva care să mă facă să fiu sigură că votul meu nu este irosit.

18 noiembrie 2019

Serena Adler 

---