În ziua celui treilea tur de scrutin al alegerilor pentru Kneset din martie 2020, ne-am întâlnit, unde altundeva, la bazinul de înot.

– Ițhak, știu că nu se cade să te întreb, dar totuși, având în vedere că suntem amândoi pensionari, spune-mi cu cine ai votat?

S-a uitat la mine cu o privire șugubeață și m-a întrebat:

– Tu ce crezi?

M-a pus într-o situație dificilă, nu știam ce să răspund.

– Cu Partidul Muncii, mi-a răspuns Ițhak. Dintotdeauna votez cu ei.

– Partidul pe care l-ai votat a pierdut foarte multe mandate, demult nu mai este un partid care atrage un număr semnificativ de alegători, i-am spus.

– Pentru mine contează că este prezent în parlament. E singurul partid care îi are în vedere pe omenii de rând.

– Vrei să știi cu cine am votat eu?

– După cum te cunosc, nu puteai să votezi decât cu un partid anti Bibi (anti Benjamin Netanyahu), mi-a răspuns Ițhak. Din păcate platforma lor se reduce în esență la înlocuirea lui Bibi, are puține obiective socio-economice, nu propune niciun fel de măsuri care să amelioreze situația celor cu venituri mici și medii, în rest are un program asemănător cu cel al Likudului. Ambele partide mari, atât Likud cât și Cahol Lavan (Alb Albastru), fac abstracție de cele cinsprezece mandate obținute de Lista Comună a partidelor minoritații arabe, care reprezintă douăzeci la sută din populația țării, excluzând posibilitatea lor de a lua parte activă la formarea unui nou guvern. Problema cu partidele arabe este că nu condamnă terorismul palestinian și se opun definiției Israelului ca stat evreu.

– De acord, dar problema trebuie privită și din altă perpectivă, mi-a răspuns Ițhak. Ei sunt minoritari, au multe probleme socio-economice pentru care statul face prea puțin, se simt cetățeni de categorie inferioară ai țării, a continuat el.

– Trăiesc mult mai bine decât în țările arabe vecine, i-am răspuns.

– Ar trebui să compari situația lor cu cea a minoritații austriece în Tirolul Italian, a suedezilor din Finlanda și a finlandezilor din Suedia, care se simt cetățeni mândri ale țărilor respective.

– Ți-ai găsit și tu termeni de comparație! – am spus – niște țări care nu sunt nevoite să lupte pentru supraviețuire, unde minoritățile au învățat din lecțiile istoriei.

– M-aș bucura, a spus Ițhak, dacă și în țara noastră un arab, un cerches, sau un druz s-ar considera în primul rând cetățean mândru al Israelui.

– Ești optimist de felul tău, Ițhak? – l-am întrebat.

– Absolut! – mi-a răspuns. Am 87 de ani. Ți-am spus de ce loc din oraș stau cel mai departe?

– Nu, i-am răspuns.

– De cimitir, mi-a spus râzând.

Andrei Schwartz

16/03/20