Un Congres sionist cum nu a mai fost

Al 38-lea Congres Sionist Mondial s-a încheiat, după trei zile de activități (20-22 octombrie 2020), căci despre dezbateri nu poate fi vorba. Pentru mica delegație din România (Tiberiu Roth, Marco Katz, Dan Floroian) a fost un prilej de a se conecta (virtual) cu numeroșii noștri prieteni sioniști din lumea întreagă. Dincolo de noutatea tehnologiei, principala slăbiciune a acestui nou tip de a simula democrația și schimbul de idei este fără îndoială înlăturarea apropierii oamenilor la propriu și la figurat. Dar nu avem ce să ne plângem, situația de criză a impus această soluție nefericită. Oricât de mult încerc să înțeleg înțelepciunea colectivă a liderilor Mișcării Sioniste, nu pricep de ce nu s-a amânat congresul, mai ales că în istoria lungă și frământată a mișcării sioniste au fost perioade în care congresele au fost ținute la intervale aleatorii, determinate de forțe majore, ca de exemplu cele două războaie mondiale, pe care Mișcarea Sionistă le-a supraviețuit cu prețul unor enorme eforturi și sacrificii.

Făcând abstracție de oportunitatea ignorată a amânării, Congresul a fost în multe privințe un succes al tehnologiei, al inovației și al capacității de adaptare. Au fost și poticniri care ne-au surprins neplăcut, dar totul s-a încheiat spre mulțumirea generală, cu un final impresionant: mai multe coruri de copii și tineri sioniști din marile ale lumii au cântat cu însuflețire Hatikva. Speranța și iubirea de Israel ne unesc, deși foarte multe alte considerente ne separă și generează dispute urmate de lupte politice vehemente.

Confruntarea majoră care a produs momente de suspans a avut loc între organizațiile sioniste din coalițiile de dreapta religioase și cele de centru-stânga, seculare. De fapt a fost mai puțin o dezbatere ideologică și mai ales o luptă pentru putere, pentru poziții de autoritate și posturi de conducere în organizațiile istorice ale mișcării sioniste WZO, Sohnut (Agenția Evreiască), KKL (Keren Kayemet – Fondul Național evreiesc) și KH (Keren Hayesod – Fondul de Dezvoltare). De peste un secol aceste patru instituții îndeplinesc opera extraordinară de întemeiere și creștere a Statului Israel, odată cu organizarea așezării milioanelor de evrei din diaspora în patria lor nouă-veche. Ele colectează de la diverse surse (mai ales donatori evrei) un buget anual de un miliard de dolari, pe care îl redistribuie potrivit proiectelor și studiilor de necesitate, pentru Israel și comunitățile evreiești din diaspora. Este o misiune de mare responsabilitate, care explică și justifică disputa pentru selecția celor mai buni și mai de încredere conducători și administratori. 

Noul președinte al WZO a fost ales Yaakov Hagoel, promovat din funcția de vicepreședinte care a ocupat-o de la precedentul Congres. El a deținut și funcția de președinte al structurii internaționale a partidului Likud (”World Likud”) și a Departamentului de Acțiune contra Antisemitismului.

Fostul președinte al WZO, Avraham Duvdevani, un om de suflet, membru al ”Mizrahi” cu mare experiență și rezultate remarcabile în activitatea de creare de noi așezări în zone defavorizate (Galileea, Negev, Valea Iordanului, Samaria) a devenit președintele KKL, instituția cea mai importantă pentru dezvoltarea ecologică a țării. A fost ales și organul colectiv de conducere, Consiliul General Sionist, care urmează să se întrunească pentru definirea departamentelor și a conducătorilor lor. În următoarele zile vom avea multe alte detalii de interes public, referitor la noile tendințe și detalii organizatorice în activitatea Organizației Sioniste Mondiale. Președinta Consiliului General Sionist (ZGC) a fost reconfirmatăHelena Glazer.

Certuri pentru împăcare

Din liniile directoare aprobate în cele cinci comitete de redactare și aprobare ale Hotărârilor Congresului rezultă evident ceea ce a fost subliniat în cuvântul de închidere a noului președinte ales, Yaakov Hagoel: principalul obiectiv al activității sioniste în viitoarea etapă este păstrarea și întărirea unității poporului evreu.

Nu este un secret că în această agitație mondială determinată de puternice interese și adversități politice, dar și fenomene de schimbări esențiale, urmare a globalizării, a înmulțirii populației globului, a revoluției informatice etc., există riscul apariției unor contradicții tot mai profunde între diferitele grupări din interiorul poporului evreu. Ultra religioși versus seculari, israel versus diaspora, ca să nu mai vorbim de contradicții din sânul evreilor americani de diferite orientări politice, accentuate mai ales în preajma alegerilor. Contradicții majore se regăsesc și în Europa, cândva cel mai important continent pentru poporul evreu. Să nu uităm nici contradicțiile care frământă comunitatea evreiască din România. 

După o evaluare recentă, populația evreiască a Europei a scăzut la cca. 1 milion de suflete, o cifră apropiată de cea de acum cinci secole, cei mai mulți fiind în Anglia, Franța, Germania și Rusia. În Europa Centrală și de Est, cândva leagănul evreității, nu mai sunt decât populații evreiești reduse ca număr și de vârste ridicate. În schimb există o moștenire spirituală de mare valoare care trebuie păstrată și întreținută. Răspunsul Mișcării Sioniste este îndemnul la unitate. Depășind toate diferențele inerente, făcând apel la capacitatea noastră de tolerare și acceptare ale acestor diferențe, să răspundem la chemarea sionistă pentru păstrarea unității naționale a poporului evreu, fie el în Israel sau în diaspora. 

După întrunirea noului Consiliu General Sionist vom avea mai multe detalii pentru a analiza și dezbate căile și instrumentele pentru realizarea acestui scop esențial, dar foarte greu de împlinit: unitatea poporului evreu, în slujba progresului întregii omeniri.

Comisiile de redactare a hotărârilor aprobate la Congres, au constituit spații de dezbateri între reprezentanții diverselor orientări. După certuri și împăcări s-au finalizat și s-au votat toate cele 10 rezoluții ale Congresului. Voi încerca să comentez esența rezoluțiilor, deși multe nu sunt noutăți, dar sunt semnificative prioritățile și căile propuse pentru transpunerea lor în realitate.

Ce și cine suntem?

Cele mai curente și nedisputate atribute sunt cea de ”popor evreu” cu credința și legea sa proprie, descrisă în Tora. De-aici s-au născut nenumărate opinii (cele mai multe adverse) relativ la statutul nostru, precum și atitudini variate, de la acceptare până la ostilitate agresivă. În antichitate evreii au avut timp de secole un stat al lor, deci nimeni nu punea la îndoială că ei formau o națiune, cu propria lor țară, limbă, strămoși, cultură, tradiții, religie, la fel ca celelalte națiuni contemporane. Ca toate națiunile mici, și evreii au căzut victimă războaielor purtate de imperiile acelor vremuri. Ultima înfrângere ca națiune au suferit-o din partea Imperiului Roman, pe care l-au înfruntat peste un secol. Răzbunarea Romei a fost cruntă. Națiunea evreiască a fost literalmente desființată. Țara lor și capitală Ierusalim a fost făcută una cu pământul și națiunea spulberată în uriașul Imperiu Roman. Grecii au dat numele de diaspora etniei (cuvântul grec ethnos este echivalent cu termenul latin natio) evreiești răspândite în imperiu, Numele acesta s-a extins apoi și pentru alte popoare care au urmat soarta evreilor, de cele mai multe ori de bună voie, în căutarea unei vieți mai bune. 

Timp de 2000 de ani, aproape trei sferturi din întreaga populație evreiască a lumii a fost hărțuită și gonită prin întreaga Europă. Declicul major s-a produs în zorii secolului XX, când s-a închegat Mișcarea Sionistă, și minunea prin care poporul evreu a redevenirii o națiune la fel cu toate națiunile lumii moderne s-a confirmat în 15 mai 1948 (5 Iyar 5708), ziua de naștere a Statului Israel.

Încă nu suntem chiar la fel cu toate națiunile lumii, deși din foarte multe puncte de vedere am putea fi în ”plutonul națiunilor de frunte”.

O realitate schimbătoare: demografia

O evaluare demografică din 2018 furnizează următoarea configurație: Din totalul de 15-18 milioane de evrei (cei care se recunosc evrei), cca. 45% locuiesc în Israel (inclusiv Cisiordania), 39% în SUA, 8% în Europa, 5% în America de Sud, iar restul de 3% în alte țări. Deși este doar o estimare, rezultatul nu e departe de adevăr. De fapt criteriile de evaluare sunt relative și insuficient de riguroase, pornind de la întrebarea clasică ”cine este evreu?” În afară de Israel și SUA sunt doar 20 state cu o populație evreiască mai mare de 15.000 de persoane.

O altă realitate demografică semnificativă este cea din Israel și autoritatea Palestiniană. Între Iordan și Marea Mediterană, (teritoriul fostului mandat britanic) trăiesc cca. 14 milioane de oameni, din care 9,2 milioane în Israel (iulie 2020) (6,7 mil. evrei,1,9 mil. arabi și 0.5 mil. alții), iar în Teritoriile Palestiniene (Iudeea, Samaria și Gaza) sunt 5,1 milioane locuitori (februarie 2020), din care cca. 0,5 milioane evrei, (așa-zișii ”coloniști religioși”) 

Cifrele care reflectă realitatea demografică a acestui pământ atât de râvnit și contestat, sunt fluctuante, din foarte multe motive. Ratele nașterilor, atât la arabii cât și la evrei, sunt printre cele mai ridicate din lume (26 / 1000), iar rata mortalității printre cele mai scăzute (3,5 / 1000). Migrația populațiilor este continuă. Din păcate și mulți evrei emigrează, mai cu seamă spre Statele Unite.

Hotărâri strategice

Mișcarea Sionistă se va dedica misiunii ei principale, de a consolida demografic Statul Evreu, folosind infrastructura Agenției Evreiești pentru intensificarea imigrației. Folosind cât mai multe pârghii educaționale și promoționale, trebuie să ne unim forțele pentru a inspira evreilor din diaspora idealul sionist, iubirea patriei strămoșești. Viața evreiască a devenit prea fragmentată în țările diasporei, nu mai există legături consistente între diferitele grupări ale populației evreiești, au apărut prea multe dispute în sânul comunităților, lupte interne pentru putere sau alte obiective, dictate de interese egoiste. Trebuie intensificată activitatea emisarilor din Israel, pentru a menține și a sprijini activitatea Federațiilor Sioniste din diaspora și implicarea lor în viața comunitară.

Unul din cele mai importante mijloace de a promova unitatea poporului evreu din diaspora și legăturile lui cu Statul Israel este limba ebraică – folosirea ei ca mijloc de comunicare între membrii comunităților, dar și cu instituțiile și cetățenii Israelului. Exemplul personal este totdeauna convingător. Liderii comunităților evreiești din diaspora trebuie să fie primii care să susțină și să cultive limba ebraică. Acesta poate servi și ca un liant puternic pentru menținerea legăturii dintre comunități și israelienii care locuiesc temporar sau permanent în diferite țări din diaspora.

Congresul a făcut un apel energic pentru promovarea înțelegerii între diferitele curente politice, spirituale și religioase. Poporul evreu trebuie să fie unit nu doar în fața amenințărilor comune, ci și în fața obiectivului comun: unitatea și solidaritatea poporului evreu, pacea, securitatea și propășirea Statului Israel.

Mulți m-au întrebat, evrei și neevrei, ce rost mai are Mișcarea Sionistă, de vreme ce statul evreu există deja? Sunt foarte multe răspunsuri la această întrebare ingenuă sau provocatoare. Din păcate, chiar unele organizații evreiești ignoră Mișcarea Sionistă sau chiar se manifestă împotriva ei.

Subliniez că Mișcarea Sionistă și forma ei organizatorică, Organizația Sionistă Mondială (WZO), este prima și cea mai veche organizație a evreilor din întreaga lume, recunoscută și acceptată de lumea politică internațională modernă. Are vârsta de 123 de ani (fără întrerupere) și rezultate incomparabile. După știința mea, WZO este singura organizație evreiască în care au fost acceptate toate opțiunile evreiești, fără nicio reticențeă, doar cu condiția acceptării scopurilor sale (Programul de la Basel, devenit, după 1960, Programul de la Ierusalim).

După 50 de ani de la adoptarea Programului de la Basel, primul obiectiv, poate cel mai important, a fost îndeplinit: a fost proclamat Statul Israel, nu între granițele celui distrus de Roma, totuși un stat între granițele căruia și-au găsit adăpost jumătate de milion de supraviețuitori ai Holocaustului din Europa. Această ”minune”, pe care mulți au considerat-o divină, a fost imediat atacată de vecinii arabi. Armatele celor cinci state, cu vreo 100 milioane de locuitori, au atacat pe cel cu jumătate de milion de evrei care încă nu apucaseră să-și organizeze o armată. Iar Europa nu s-a clintit.

Evreii credincioși au mulțumit ajutorului divin, sioniștii au organizat alia (imigrația), chemând pe evreii din Europa să se salveze pe sine și să salveze Statul Israel. Au reușit cu brio. După alți 50 de ani și câteva războaie câștigate, Statul Israel are cu aproape de 15 ori mai mulți locuitori, inclusiv de trei ori mai mulți arabi (cetățeni cu drepturi egale!) decât cei 700.000 care s-ar fi refugiat de teama represaliilor din 1948!

Statul Israel este printre cele 22 de state membre ale OECD, ”conclavul” celor mai dezvoltate state ale lumii. Guvernele sioniste ale Statului Israel susțin Mișcarea Sionistă, care s-a ocupat și continuă să se ocupe de alia.

Ce mai credem?

Vrem să fie limpede pentru toată lumea, evrei și neevrei. Evreii nu sunt o religie, ci au o religie cu mai multe denominațiuni, ca mai toate națiunile civilizate din lume. Credința evreilor este una din nestematele civilizației. Este rezultatul cugetării a mii de învățați, rabini și învățăcei, de-a lungul sutelor de ani. După modesta mea opinie este cea mai umană și mai profundă dintre religii, fiind izvorul celor trei mari religii contemporane, între care trebuie să domnească pacea și înțelegerea.

Credința este o valoare fără egal pe care o descoperă fiecare om pentru sine, dar o practică împreună cu toți cei care cred ca el.

Evreii sunt o națiune, precum toate națiunile. Poate au avut de suferit mai mult ca alții, dar au reușit să-și recâștige acest statut. Asemenea altor națiuni, (tot mai multe) o parte a națiunii trăiește în diaspora. Mișcarea Sionistă a avut un rol determinant în reintrarea poporului evreu în rândurile națiunilor moderne. Rolul Mișcării Sioniste nu s-a încheiat. Ea și-a asumat ca misiune să clădească în Statul Evreu o societate ”model”. Această misiune constituie încă un obiectiv care trebuie atins. 

Proporția dintre numărul evreilor care trăiesc în Israel și cei care trăiesc în diaspora, mai ales în SUA, este nefirească. Mișcarea Sionistă trebuie să găsească metodele de educare a tineretului în spiritul solidarității naționale, atât prin sporirea numărului celor care se decid pentru alia, cât și prin dedicația celor care rămân în diaspora ca cetățeni evrei, devotați țărilor gazdă. Hotărârile Congresului dovedesc o preocupare deosebită pentru tineretul evreu, care reprezintă garanția viitoruluii. 

Mișcarea Sionistă are încă multe obiective și idealuri. Rezultatele nu vin singure, trebuie să muncim și să luptăm alături de această mișcare, care a adus până acum realizări splendide pentru poporul evreu. Scopul nu este lupta pentru putere, ci împlinirea idealurilor pe care ni le-am propus.

Tiberiu Roth, 28 octombrie 2020