Cu ocazia unei vizite la Budapesta, într-una din seri am fost invitat la cină la niște prieteni din copilărie. Erau doi frați apropiați ca vârstă, Gyuri și Pali. Dintotdeauna mi-a făcut plăcere să-i întâlnesc, ne legau atât de multe amintiri comune. Ne-am îmbrățișat, după care am observat un bărbat necunoscut, de vreo cincizeci de ani, cu o mustață scurtă. Bărbatul era așezat pe un fotoliu și mă cerceta cu privirea.

– Vărul nostru din New York, Győző, mi l-a prezentat Pali. A venit pentru niște afaceri. Vorbește bine limba maghiară, avea paisprezece când a emigrat.

După prezentările de rigoare ne-am așezat. Soția lui Gyuri ne-a adus pălincă de prune și o gustare. După ce ne-am interesat de noutățile legate de familia fiecăruia, noua mea cunoștință a început să mă descoasă de cât timp sunt în Israel, unde locuiesc, cu ce mă ocup, etc., etc. Se vede treaba, mi-am zis, că mustăciosul tocmai sosise și prietenii mei n-au avut timp să-i dea informațiile de rigoare.

– Ești evreu? m-a întrebat Győző. Nu arăți.

Întrebările mustăciosului începeau să mă irite, dar m-am stăpânit pe cât posibil.

Gyuri, fratele mai mic, care mă cunoștea bine și știa că întrebări de genul acesta nu-mi sunt pe plac, a încercat să schimbe subiectul.

– Mâine e duminică. Pali și cu mine suntem liberi, am putea face o plimbare prin Buda Veche, ce ziceți?

– Când eram copil, încă la Budapesta, a continuat Győző fără să dea atenție prietenilor mei, tata mi-a povestit că evreii încercau să se asimileze în majoritatea maghiară. La New York am văzut mulți evrei, unii religioși și alții nu, foarte mândri că sunt evrei, foarte siguri pe ei și de-a dreptul obraznici când discutai cu ei. Acum te văd pe tine, mândru că ești israelian.

– Ei și, ce-i rău în asta? – am întrebat. După atâția ani în care am fost marginalizați, discriminați, hăituiți, internați în lagăre de concentrare, avem o țară democratică, cu o economie puternică, cu realizări în toate domeniile, chiar dacă avem mulți dușmani. Nu totul e perfect, mai sunt multe probleme de rezolvat…

– Holocaustul pe care-l amintiți mereu e pur și simplu un bluf, m-a întrerupt Győző. Au murit câțiva deținuți în lagăre de muncă și atât. De aici și până la șase milioane e o exagerare. Despăgubirile primite de la statul german au fost pur și simplu cerșite.

Am simțit că nu mai pot, nu era de vorbit cu așa un antisemit! M-am ridicat să plec. Totuși, mi-am spus că niciodată nu am avut răbdare să stau de vorbă cu un antisemit, poate că aceasta este tocmai ocazia să duc până la capăt o asemenea discuție, așa că m-am așezat la loc în fotoliu.

– Mie îmi vorbești despre „minciuna” Auschwitz-ului, unde părinții mei au trecut prin infern și bunicii mei au și-au lăsat viața?

– De fapt ți-ai dat seama, a spus Győző, că nu-mi plac evreii, așa cum nici părinților mei nu le plăceau.

Am încercat să rămân calm și să nu ridic glasul. Prietenii mei erau alarmați de situație și încercau să schimbe subiectul, dar fără succes. Eu voiam să duc discuția până la sfârșit.

– Spune-mi, ai avut oare un patron evreu cu care nu te-ai înțeles, o iubire neîmpărtășită pentru o tânără evreică, un concurent evreu de temut în afaceri? Ce rău ți-au făcut? – l-am întrebat.

– Nu, nu, de fapt am cunoscut bine doar un singur evreu, profesorul meu de matematică de la facultate. Era un om deosebit de inteligent, foarte orgolios și mândru de obârșia lui.

– Și din cauza dascălului tău ai devenit antisemit? – l-am întrebat.

– Nu, a spus Győző. Am supt antisemitismul odată cu laptele mamei!

Am tăcut o bună bucată de vreme, total rupt de persoanele din jur. L-am auzit doar pe unul din prietenii mei, Gyuri, care vorbea cu ruda lor pe un ton ridicat, conducându-l spre ușă. M-am ridicat și eu, nu aveam niciun chef să mai stau.

– Ne pare rău, mi-a spus Gyuri, vărul acesta ne-a stricat întâlnirea pe care am așteptat-o cu nerăbdare. Prietenii ți-i poți alege, neamurile însă ba, a continuat, scuzându-se.

Am plecat cu un gust amar, agitat. A supt ura pentru evrei odată cu laptele mamei! Sună groaznic, mi-am spus.

A doua zi, la aeroport, așteptând avionul spre la Tel Aviv, eram absorbit de discuția din seara dinainte. Urmăream automat decolările și aterizările. După o vreme am văzut cursa El Al, cu steagul israelian zugrăvit pe fuzelaj. Era avionul care mă va duce acasă… M-am bucurat la vederea lui și pentru moment am uitat de laptele de mamă cu pricina…

Andrei Schwartz

09/09/2021

Povestirea se bazează pe fapte reale.