Mitru Ghiriti, secretarul Consiliului Popular din Gherța Mică, a avut o idee bună când a pus televizorul din sala de ședințe a primăriei în geam, astfel că puteam să vedem programele de pe verandă. Aici se strângea intelectualitatea satului să urmărească împreună câte un meci de fotbal. Preotul Nichifor Nicolae, originar din Oltenia, era suporterul echipei de fotbal Universitatea Craiova; Stanislav Petre, inginerul agronom, originar din Timișoara, era suporter al Politehnicii Timișoara; echipa preferată a tehnicianului veterinar, Dragoș Vasile, și a lui Mitru, secretarul, amândoi localnici, era Olimpia Satu Mare, iar eu, doctorul, susțineam Universitatea Cluj. În afara meciurilor de fotbal, vizionam împreună și filme, având astfel ocazia să le discutăm. Mai vorbeam de noutățile din sat, de politică – cu precauțiile din acea perioadă – și din când în când gustam și câte un pahar de pălincă.

Într-o duminică după masă, când se transmitea partida dintre U Cluj și U Craiova, foarte importantă atât pentru preot, cât și pentru mine, a sosit în un om al bisericii, foarte agitat.

– Domn’ părinte, Zoltán Csapós e pe patul de moarte și trebuie să veniți să-i faceți împărtășania. (Era singurul maghiar din sat, fusese contabilul CAP-ului și era căsătorit cu Mărioara lui Handru.)

– Dar Zoltán e catolic, cum să-i fac eu împărtășania? – întrebă părintele.

– Soția lui ne-a rugat cu lacrimi în ochi să-i îndeplinim ultima dorință, nu are nicio importanță că dumneavoastră sunteți de credință ortodoxă, spuse mesagerul. Cea mai apropiată biserică catolică e la Vama, la o treizeci de kilometri, iar părintele de acolo nu răspunde la telefon, continuă omul.

– Csapós nu știe aproape deloc românește, ce o să înțeleagă din ceea ce îi spun? – întrebă Nichifor.

– Doctorul vorbește limba maghiară, e limba lui maternă, cred că nu te va refuza dacă-l rogi să vină cu tine, spuse Ghiriti.

– Da ai dreptate, dar nu știu unde stă, spuse părintele.

– Asta nu-i bai, spuse secretarul Ghiriti, știu eu, dar e cam departe.

– S-a aranjat, spuse Dragoș, veterinarul. Vă iau eu cu IMS-ul meu, trebuie să ne grăbim, mai adăugă, altfel moare omul înainte de ce ajungem la el…

Dragoș s-a întors repede cu IMS-ul. Am apucat să-mi iau geanta pentru cazuri de urgență, poate că totuși omul mai putea fi salvat. Am urcat în mașina de teren a veterinarului, împreună cu preotul și cu Ghiriti.

– Petre va urmări meciul și la întoarcere ne va face rezumatul celor petrecute pe teren, spuse secretarul zâmbind.

– Bineînțeles, a spus agronomul, după care a mai adăugat: O tunat și v-o adunat.

Dragoș a pornit în viteză și în scurt timp am ajuns la destinație. L-am găsit pe Zoltán încă în viață. Dormea. Mi-am scos din geantă cele necesare pentru resuscitare, dar soția lui m-a oprit.

– Nu e nevoie, domnu’ doctor, Zoltán are cancer de mult timp, medicii de la Satu Mare au spus că nu are nicio șansă să supraviețuiască, a suferit destul, nu mai dorește să trăiască…

Părintele și cu mine ne-am așezat de o parte și alta a capului omului care era pe drumul trecerii în eternitate și părintele l-a împărtășit pe robul lui Dumnezeu, Zoltán Csapós. Am tradus textul părintelui, dar nu știu cât a înțeles, având în vedere că era mai mult mort decât viu.

La ieșire din casă, preotul m-a întrebat:

– Cu ce cuvânt ai încheiat traducerea, în ce limbă? Nu suna a maghiară.

– I-am spus șalom în ebraică, adică să aibă parte de pace acolo unde merge.

– Bine ai făcut, mi-a spus Nichifor, și de fapt ai grăit pe limba profetului Moise.

Când ne-am reîntors la sfat, meciul se terminase cu victoria echipei din Craiova, spre bucuria părintelui Nichifor. După cum a fost înțelegerea, Petre ne-a relatat cu lux de amănunte desfășurarea meciului.

– Azi am făcut o faptă bună, a spus preotul la despărțire, și vă mulțumesc tuturor.

La un an de la împărtășania cu pricina, părintele Nichifor m-a invitat să iau parte la botezul nepotului răposatului Zoltán.

– Dar acum nu trebuie să traduc, i-am spus, de ce să particip? Nu-mi plac nici nunțile, nici botezurile…

– E rugămintea familiei, a spus părintele. Pe de altă parte, tatăl copilului, feciorul lui Csapós, m-a rugat să găsesc un nume de botez noului născut. Ce nume ai alege?

– Zoltán, ca bunicul lui, am spus fără să mă gândesc. Care e numele de familie a tatălui? – am întrebat.

Nichifor a rămas uimit de alegerea mea.

– Și-a schimbat numele în Handru, după numele mamei, a spus părintele.

– Zoltán Handru, sună original, a continuat preotul, nu?

Nu puteam să nu fiu de acord.

Așa a şi fost.

Cu puțină vreme înainte să părăsesc Gherța, părintele mi-a spus:

– Am fost la nenumărate împărtășanii și de niciuna nu-mi mai aduc aminte, doar de cea pe care i-am făcut-o împreună lui Zoltán. N-o s-o uit niciodată, a spus preotul.

M-am uitat la el și i-am spus :

Sunt sigur că nici eu n-o voi uita, după cum nu-i voi uita pe nici unul dintre participanți, inclusiv IMS ul !

       Andrei Schwartz

        29/09/2021