Student fiind, doctorii mi-au diagnosticat o sinuzită maxilară cronică. O.R.L.-istul de la policlinica spitalului Colțea m-a supus unor puncţii. Cu o seringă imensă, doctorul injecta în sinusuri un lichid dezinfectant pentru spălare. Tratamentul destul de dureros era precedat de o anestezie locală. Îmi amintesc că învățam pentru examenul de Mecanică Teoretică, așteptând efectul anesteziei, cu două sârme în nas. Pe lângă mine treceau mame cu copii pentru vizită medicală. Copiii, văzându-mă cu sârmele în nas, se speriau și refuzau să mai intre la doctor!

Începând din 1963, am fost internat aproape anual la spitalul Colțea din București pentru operații repetate de polipectomie. Intervenția era relativ ușoară, dar din păcate în scurt timp polipii reveneau.

În anul 1973 doctorii au decis o intervenție radicală, numită procedeu Caldwell-Luc. Operația a fost dificilă, cu anestezie generală și o internare post operatorie mai îndelungată. Rezultatele au fost favorabile, dar numai pentru un an.

Soția venea aproape zilnic să mă vadă. Eram încă umflat și vân[t, când un vecin de pat a exclamat: „Ce mult vă iubește fiica dvs.!” Afirmația a stârnit satisfacția soției și indignarea mea…

                                                                   ***

În cursul internărilor mai îndelungate, urmare a discuțiilor cu colegii din imensul salon cu zeci de paturi, am aflat lucruri care mi s-au fixat în memorie.

Un bătrân internat era poreclit “mazăre”. Am aflat și motivul. Adormise pe prispa casei și nepoții i-au introdus mazăre în ureche. Chestia a necesitat o intervenție chirurgicală. Partea dramatică era că bătrânul venise pe jos din satul lui până la spitalulul bucureștean, cale de 20 de km. “N-am avut bani de autobuz!” a mărturisit bietul om.

Un coleg din patul vecin m-a inițiat în tehnica creșterii porumbeilor călători. Inițial cușca cu porumbei era transportată la periferia capitalei și apoi păsările erau eliberate şi se întorceau acasă imediat. În continuare prumbeii erau eliberați la frontiera de nord-vest a țării. Finalmente porumbeii erau transportați și eliberați în Budapesta, Praga sau Varșovia, cronometrându-se timpul de întoarcere. Erau și pierderi. Unii porumbei se rătăceau sau erau atacați de păsări răpitoare. Un procedeu interesant: perechile erau închise un timp într-o cușcă și apoi “soțul” era trimis în străinătate. Dorul de “soție” micșora sensibil timpul de întoarcere! În fine, puii perechilor călătorite pe un traseu anumit, odată maturizați, realizau un timp de întoarcere mai mic decât urmașii celor care nu efectuaseră călătoria respectivă! Genetica își spunea cuvântul! Urmașii porumbeilor astfel antrenați erau livrați armatei contra cost.

Un alt coleg de salon, șofer de autobuz, m-a informat despre tehnica aducerii unui autobuz Mercedes, fabricat în Iran, de la Teheran până la București. Firma oferea șoferului cadouri importante, inclusiv un set de salopete-combinezon, truse de scule ș.a.m.d. În plus, omul cumpăra diferite articole de negăsit în patrie, le vindea și își rotunjea rezerva de valută prin metode relativ ilicite. Pe traseu dormea în autobuz și pentru bacșișuri modeste obținea chitanțe de la diverse hoteluri, destinate decontării acasă. Omul mi-a mărturisit și un secret: „Pentru fiecare deplasare plăteam șefului meu 10 mii de lei!”,

Un vecin binevoitor mi-a dat soluția salvatoare:

– Dvs. aveți o alergie… Într-o clădire alăturată din incinta spitalului se află cabinetul unui doctor excepțional, specializat în Canada. Este nepotul lui Petru Groza! Încercați la el… M-am externat din secția de chirurgie ORL și m-am prezentat imediat doctorului G. (rudă cu Petru Groza). Eram singurul pacient. Dr. G. m-a consultat și a exclamat: „Ce barbari, domnule, ce barbari!”

Dr. G. îmi cauterizează rădăcinile polipilor și mă supune unui tratament drastic timp de o lună: antibiotice injectabile completate cu Histaglobină și Kenalog, medicamente “din vest”, absolut noi în acea perioadă, care se puteau obține numai la o farmacie “specială” din capitală.

Urma să avem frecvent convorbiri telefonice, comunicându-i mersul tratamentului. Rezultatele au fost excepționale. Am început să respir mult mai uşor şi mi-a revenit și mirosul. Dr. G. a regretat că nu a fotografiat interiorul nasului înainte și după tratament, Pentru viitor, dacă va fi necesar, mi-a recomandat să reiau tratamentul, dar evitând Kenalogul…

Între timp în familia mea a intervenit un eveniment major: am primit aprobarea de plecare în Țara Sfântă…

M-am prezentat la dr. G. să-mi iau rămas bun și să-mi exprim recunoștința pentru tratament. I-am înmânat cartea mea, apărută în Editura Tehnică, și un plic cu bani. Dr. G. a refuzat categoric plicul, dar a păstrat cartea. Citind măgulitoarea mea dedicație, a fost vizibil emoționat și m-a îmbrățișat.

În anii următori a fost necesar se reiau tratamentul. Dar în Țara Sfântă nu exista Histaglobină, astfel încât temporar am reluat Kenalogul. Medicii mei curanți erau nemulțumiți, Kenalog fiind un derivat de cortizon, o substanță mai puțin recomandabilă.

La sfârșitul anilor ’80 mă aflam în Statele Unite, la Washington D.C. Atras de un articol de ziar, am intrat în clădirea unui gigantic Centru Medical de pe bulevardul Connecticut. Medicul alergolog a ascultat istoria bolii mele și m-a informat: „Până de curând la noi a lucrat un medic israelian care, reîntors acasă, a dechis un cabinet particular la Beersheva. Îți dau numărul lui de telefon. Du-te la el. Crede-mă, știe tot ceea ce știm și noi!”

Întors acasă, din motive diverse nu am apelat la medicul din Beersheva.

Rezolvarea drastică a polipozei a survenit abia în anul 2000, când dr. Danino de la Spitalul Rambam din Haifa m-a operat sub anestezie generală, curățându-mi sinusurile maxilare, frontale și sfenoidale. M-am trezit cu un tampon în nas și a doua zi am fost externat…

În scurt timp am venit să-mi scoată tamponul și am plecat acasă vindecat! Extraordinar acest dr. Danino, care m-a ținut sub observație în continuare, utilizând aparatură de ultimă oră.

În vara anului 1985 am primit o deplasare în Elveția, la Berna și Zurich. Soția a acceptat invitația de a mă însoți. Colegii exclamau: „Ce noroc, pleci în Eveția și încă în august!” Dar nu s-a dovedit deloc „un noroc”…

A fost disponibil numai un zbor la Geneva, unde am primit automobilul rezervat deplasării. După o săptămână urma să ne întoarcem prin Aeroportul Zurich.

Seara, în hotelul din Geneva am început să acuz dureri în stânga pieptului. Speram că este ceva trecător. Dimineața am plecat spre Berna. Pe autostradă, la volan fiind, au reînceput durerile. Am trecut pe șoseaua paralelă de pe malul lacului, unde viteza de circulație era mai redusă, dar durerea nu s-a ameliorat. Soția a trecut la volan.

Am ajuns la Lausanne, unde am intrat imediat într-o policlinică pentru consult. Mi s-a făcut un E.K.G. și mi s-a luat sânge pentru analize. E.K.G.-ul s-a dovedit normal, însă analiza de sânge a arătat o creștere suspectă a enzimelor. Medicii au recomandat întreruperea călătoriei și un control de verificare la marele spital “Le Centre Hospitalier Universitaire Vaudois (CHUV)” aflat în apropiere. Medicii de la CHUV m-au examinat, au văzut analizele și au decis internarea imediată pentru verificări și tratament.

Inițial am stat două zile în secția de urgenţe, singur în salon, monitorizat în permanență de un paramedic. Următoarele trei zile am fost internat într-un un salon de două persoane al secției de cardiologie. Și din acest scurt periplu medical păstrez amintiri interesante.

Lausanne se află în zona francofonă a țării. Dat fiind că aveam probleme cu limba franceză, paramedicii care s-au ocupat de mine erau  vorbitori de engleză, scoțieni veniți să lucreze în Elveția pentru un salariu mai bun. Medicii vorbeau toți o engleză impecabilă. Unul din parametici mi-a relatat că urmărind războiul civil din Iugoslavia, se întreba cu îngrijorare dacă în Elveția ar fi posibil așa ceva. Lumea era nemulțumită și de faptul că în școli, în loc de germană se preda dialectul elvețian Schweizer Standarddeutsch. În armată se folosește exclusiv aceeași “germană elvețiană*…

Alt paramedic mi-a relatat că aici, departe de patrie, scoțienii poartă întotdeauna îmbrăcămintea tradițională la nunți sau alte evenimente.  Se poartă fusta în carouri “ecoseze”. Se poartă și modele specifice de cămăși, jachete și pălării, împreună cu ecusoane de clan și alte însemne care indică familia. Există și o serie de accesorii, o centură, șosete de genunchi cu manșetă, jartiere, știfturi și insigne de clan. Omul mi-a povestit că un set complet poate ajunge la 3 mii de dolari!

    Înainte de externare, pentru edificarea situației mele, medicii au insistat să-mi facă o cateterizare. Am refuzat categoric, motivând că voi continua investigațiile acasă în Israel. (Acasă, medicii au râs, spunând că CHUV din Lausanne este “mama și tatăl” cateterizării cardiace. Eu însă nu mă temeam de cateterizare, ci… de rezultatele ei!)

Pentru cele cinci zile de internare am plătit 5000 de dolari. Profesorul mi-a scris scrisoarea de externare către cardiologul meu din Haifa. Redactarea scrisorii s-a dovedit nefericită, pentru că începea cu formula standard ”Vă mulțumim că ne-ați trimis spre tratament pacientul dvs.” Bazându-se pe această formulare, societatea israeliană de asigurare mi-a refuzat categoric plata cheltuielilor de spitalizare. Pentru cinci zile de internare, totalul s-a ridicat în final la suma exorbitantă de 10.000 de dolari!

La spitalul Carmel din Haifa, medicii mi-au făcut o cateterizare. Așteptam cu vădită nerăbdare rezultatele. Profersorul F. m-a informat: „Theodor, știu că-ți place să călătorești în străinătate și să înoți. Dacă nu faci un bypass, va trebui să stai cuminte la Haifa!”

Am acceptat, și la câteva zile după operație m-au pus să urc un etaj pe scări.

Colegii la lucru mă ironizau: „Theodor împarte colegii în două categorii: cei care l-au vizitat la spital și cei care nu!”

În convalescență încă, la sfârșitul lunii decembrie ’89, am urmărit stupefiat pe micul ecran evenimentele din România. Apariția membrilor Consiliului Frontului Salvării Naționale la TV, mult mediatizatul proces al soților Ceașescu și execuția acestora…

Amintirile publicate în Baabel arată că, potrivit prevederii profesorului F., am călătorit fără probleme prin Scandinavia, Marea Britanie, Germania, Franța și Austria… 

Theodor Toivi