Meir avea o zi grea, trebuia să termine un proiect de restaurare a unei clădiri vechi. A terminat seara târziu. Și-a întins mâinile cu satisfacție, s-a lăsat pe spătarul scaunului, a deschis radioul să asculte muzică, a dat însă de știri. Crainicul tocmai vorbea de un elicopter care s-a prăbușit în mare. Doi dintre membrii echipajului au supraviețuit, ceilalți doi nu au fost găsiți; câteva elicoptere și scafandri continuau să-i caute pe ceilalți piloți. Eran, fiul lui cel mic, era pilot de elicopter. De mic copil visase să fie aviator. Meir începea să se neliniștească, de două zile nu vorbiseră. A încercat să-l sune, dar nu a primit niciun răspuns. A sunat la spitalul local, dar băiatul nu era printre răniții care au fost internați. După câteva ore a fost anunțat că Eran nu a fost printre supraviețuitori. Printre lucrurile care-i aparținuseră copilului său era și telefonul celular, pe care l-a descoperit abia cu o săptămână după înmormântare. După câteva zile a luat telefonul în mână – știa că aparatul care a fost găsit în apa sărată a mării nu va funcționa. A încercat totuși, dar în zadar. Soția lui, Revivit, l-a întrebat nedumerită:

– Ce rost are? Chiar dacă reușești să-l deschizi, tot ce vei găsi pe el îți va provoca doar durere și suferință.

– Vreau să văd ultimele clișee pe care le-a făcut, ele aparțin lui Eran și nouă.

– Cine crezi că va putea să recupereze fotografii sau orice altceva, dintr-un telefon celular îmbibat cu apă? – a întrebat Revivit.

– O să încerc în diverse locuri în care se repară celularele, a răspuns Meir.

S-a perindat prin mai multe ateliere de reparații de aparate de acest fel, fără mult succes. A contactat și firma LG, al cărui produs era celularul, și tot fără rezultat. În cele din urmă a dat de un specialist de recuperare de informații pierdute din computere. Ron, specialistul, era foarte sceptic în ceea ce privește reușita, dar a acceptat să încerce.

Timpul trecea, Meir nu primea niciun răspuns. Era pe punctul să-l sune pe Ron. N-a făcut-o numai pentru ca să nu-și piardă și ultima speranță de a vedea cele din urmă clișee din viața fiului său. După vreo zece zile, Ron l-a sunat, anunțându-l că a reușit. S-au așezat în fața unui computer cu un ecran uriaș din atelierul lui Ron. După câteva minute au început să apară fotografiile făcute de Eran, unele mai vechi, pe care Meir le cunoștea, și apoi ultimele, pe care încă nu le văzuse. Eran împreună cu prietena lui, Ifat, într-o excursie în Tailanda; Eran cu Oleg, prietenul și colegul lui cu care de multă vreme zbura împreună; elicopterul, pe care îl numea Jerry, de parcă ar fi fost însuflețit, și cu care a străbătut țara în lung și lat; convorbirea cu prietena lui înainte de a urca pentru ultima oară în cockpitul aparatului. Meir era emoționat, se lupta cu lacrimile, dar era mulțumit că a reușit să vadă cele din urmă imagini din viața lui Eran. Ron tăcea, cuvintele i se opriseră. Meir a plătit, apoi a ieșit cu repeziciune din atelier. Pe Revivit, clișeele au tulburat-o, dar era de acord cu soțul ei care s-a zbătut să recupereze tot ce se putea din viața fiului lor. Abia după câteva zile, Meir l-a sunat pe Ron ca să-i mulțumească. După câteva minute de tăcere s-a auzit vocea emoționată tehnicianului:

– N-am mai avut niciodată un caz ca acesta și m-am bucurat că am reușit să recuperez câteva clișee din celularul fiului tău. Viața unui om constă de fapt dintr-un șir mai lung sau mai scurt de imagini, nu-așa? – a spus Ron, după care a închis telefonul…

Povestirea se bazează pe fapte reale.

Andrei Schwartz

18/04/2022