Acum câteva zile am trecut strada, ca să ajungem la cinematograful ”de cartier”, aflat la 20 pași de casa noastră.

Filmul se anunța interesant, dar după cum o să vedeți…

Dar să nu încep cu sfârșitul ci, așa cum se obișnuiește, cu începutul.

Eroul principal al filmului e un tip foarte întreprinzător, dominant, familist. Are vreo 5 copii și o nevastă iubitoare.

Individul are o funcție de răspundere și probabil foarte bine plătită, pentru că primele 10-15 minute ale filmului descriu cu lux de amănunte atmosfera în care trăiește familia în cauză. Nu e lux, dar fără discuție e bunăstare. O casă spațioasă, grădină, un mic bazin de înot, dar mai ales femei și bărbați care slujesc în casă. Ei fac de toate: curăță, spală, gătesc, îngrijesc de grădină până și de cizmele proprietarului, dar ceea ce impresionează în film e că niciunul dintre ei nu scoate o vorbă. Ei primesc ordinele și le execută, cu pricepere și în liniște.

Viața se desfășoară într-o atmosferă calmă, o viață de familie care poate provoca oricui o senzație de invidie.

În aparență, viața cuplului e perfectă, ei împărtășesc dragostea și grija pentru copii, fac planuri de viitor, se bucură de amintiri comune, deși la un moment dat e clar că apariția unei alte persoane de sex feminin are drept scop satisfacerea nevoilor multilaterale ale soțului, dar episodul e… episodic, adică de foarte scurtă durată și unic, deci poate fi cu ușurință trecut cu vederea.

Aparent, și starea sănătății eroului e perfectă, medicul îl examinează și îl găsește sănătos.

Se pare că personajul principal conduce o întreprindere foarte importantă, căci e vizitat de un cuplu de antreprenori care îi propun să adauge încă o construcție, cu planuri bine puse la punct, care sunt discutate și aprobate.

Plăcuta și liniștita viață de familie este întreruptă când soțul e avansat, primește o funcție mult mai importantă, doar că familia va trebui să se mute mai aproape de noua lui funcție.

Dar soția se opune cu îndârjire, ea cere bărbatului să caute o cale pentru a lăsa familia în casa atât de frumoasă și de îngrijită, el urmând să revină ori de câte ori noua funcție îi va permite.

Într-adevăr, șefii îi acceptă cererea, iar viața continuă să se desfășoare normal, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Multe amănunte despre modul în care eroul filmului se achită de noile sale sarcini nu primim, dar e clar că tipul e de mare succes, pentru că el își va schimba din nou funcția, căpătând o sarcină extrem de importantă, de interes național, care trebuie dusă la bun sfârșit fără întârziere.

Însă lucrurile nu sunt atât de simple. Se pare că sănătatea eroului nu e chiar atât de bună pe cât spectatorul e lăsat să creadă.

Și acum, vă rog să vă spuneți părerea: sunteți de acord cu mine că la un moment dat ar fi trebuit să părăsim sala de cinema, să trecem din nou strada și să găsim la televizor ceva mai interesant decât filmul acesta plictisitor până la moarte?

Ei bine, nu am făcut-o, și iată, prezentat în mod didactic, de ce am rămas în sală până la ultima imagine, și chiar după aprinderea luminilor ne-a fost greu să ne ridicăm:

1. Acțiunea se petrece în Polonia, în timpul celui de al Doilea Război Mondial, și anume la Auschwitz.

2. Eroul principal se numește Rudolf Franz Ferdinand Höss. Între anii 1940-1943 și apoi 1944-1945, Rudolf Höss a fost comandantul celui mai cunoscut lagăr de exterminare din epoca bestialității naziste. În timpul administrației sale a fost introdus în camerele de gazare pesticidul Ziklon B cu ajutorul căruia au fost uciși peste un milion de deținuți.

3. Frumoasa casă, prezentată cu lux de amănunte în film, e situată în imediata vecinătate a lagărului, ale cărui clădiri se văd undeva, în spate, și de unde se aud din când în când împușcături.

3. Persoana de sex feminin care trebuie să-i satisfacă lui Höss nevoile bărbătești este o deținută care se comportă ca un manechin, o ființă lipsită de viață.

4. Toți ”servitorii” care apar în film sunt deținuți din lagăr. Fiecare din ei se comportă ca un robot, fiecare își cunoaște sarcinile, nimeni nu scoate un cuvânt, pentru că toți știu că orice abatere de la reguli se pedepsește, doar suntem în mediu german. Ordnung muss sein.

5. Noua construcție care i se propune lui Höss e crematoriul.

5. Funcția pentru care Höss e nevoit să-și părăsească familia și casa e cea de inspector al câtorva lagăre de exterminare, pentru a le îmbunătăți eficiența. El explică soției importanța noii sarcini.

6. Iar funcția supremă oferită lui Höss de însuși Hitler este deportarea și exterminarea a 700.000 de evrei maghiari, în anul 1944.

Filmul, numit The Zone of interest, a fost realizat în 2023 de regizorul Jonathan Glazer, pe baza cărții lui Martin Amis, apărută în 2014.

În decursul vieții am văzut nenumărate filme inspirate din ororile celui de al Doilea Război Mondial și, teoretic, acest film nu putea aduce nimic nou față de ce știam. Într-adevăr, amănuntele acțiunii sunt cunoscute celor din generația mea.

Și cu toate acestea filmul e impresionant și important.

Doar așa se mai poate face în zilele noastre un film cu un asemenea subiect. Nu mai e loc pentru descrierea ororilor, atrocităților, crimelor unui regim care s-a vrut stabil pentru 1000 ani, dar care a comis cea mai cumplită barbarie a vremurilor noastre în numai 12 ani.

Oricât ar fi de impresionante scenele de război, de crime, de bestialități, ele nu mai aduc decât more of the same.

Dar o acțiune care se petrece în culisele celui mai cumplit lagăr de exterminare nazist, da, o asemenea culegere de imagini și întâmplări prezintă un interes deosebit.

Adevărat, știam că în timp ce milioane de nevinovați erau uciși în toată Europa, familiile bestiilor naziste duceau o viață plăcută, confortabilă, făcându-se că nu știu ce se întâmplă în jur. Din când în când soțiile sau amantele primeau cadouri extrem de scumpe, bijuterii, diamante, dar nimeni nu se interesa de proveniența lor.

A pune aceste aspecte pe ecran pare a completa un puzzle care pentru mulți nu mai avea spații libere.

Da, se poate spune că ororile de acest gen nu vor fi niciodată banale și plictisitoare. Și dacă cineva găsește modalitatea de a le prezenta dintr-un unghi oarecum original, meritul este al lui, al celui care la 80 ani după cataclismul Holocaustului nu-și permite și nu ne permite să uităm și să iertăm.

În ultimele scene ale apariției sale în film, călăul Höss nu mai arată prea sănătos – ceea ce nu l-a împiedicat să rămână în viață până în 1947, când a fost judecat, condamnat și executat în Polonia.

Sper că nu am afectat cu nimic dorința cititorilor de a viziona filmul.

Chiar dacă m-aș fi străduit s-o fac (și nu m-am străduit!), niciun cuvânt și nicio frază din cele de mai sus nu pot înlocui imaginile filmului, care după părerea mea e un adevărat must.

Două adăugiri de ultim moment.

The Zone of Interest tocmai a primit premiul Oscar pentru cel mai bun film străin.

Și acum contralovitura! Iată un extras din discursul ținut cu această ocazie de Jonathan Glazer, regizorul filmului, evreu britanic:

Alegerea noastră a fost făcută cu scopul de a reflecta și de a ne confrunta cu prezentul, pentru a evita să ne spunem: priviți în viitor, și mai degrabă să uităm ce facem acum. Filmul nostru arată unde duce dezumanizarea sub forma ei cea mai gravă. Ea a modelat trecutul și prezentul nostru. Noi suntem aici ca oameni care se împotrivesc ideii că iudaismul și Holocaustul au fost răpite de o ocupație care a dus la conflict pentru atât de mulți nevinovaţi… Fie că e vorba de victimele zilei de 7 octombrie în Israel, sau de atacul în curs asupra Gazei, cum rezistăm acestei dezumanizări?!

Și atunci vă întreb: dacă un intelectual, un individ care acces la toate mijloacele de informații, care ar trebui să judece evenimentele în mod obiectiv, căci are tot ce-i trebuie pentru a ajunge la o concluzie corectă, dacă un asemenea individ poate așeza masacrul din 7 octombrie în aceeași frază cu riposta israeliană, atunci la ce te poți aștepta de la ”opinia publică”?

Gabriel Ben Meron