Tula pentru veşnicie

Sunt Tula, pisica maidaneză pe care o cunoașteți de câțiva ani (https://baabel.ro/2021/02/pisica-tula-si-alte-pisici/) revin cu o poveste nouă.

În luna ianuarie, prietenul meu s-a mutat din blocul lângă care locuiesc, undeva departe, în centrul orașului. Eram tristă că m-a părăsit. M-am așezat pe banca unde m-a mângâiat înainte de a se urca în mașină și am privit lung în urma camionului care părăsea curtea cu lucrurile lui. Cine o să mă alinte, cine o să mă mângâie?, mă întrebam, dacă el nu mai locuiește aici. Mâncare voi primi de la mamițica de la etajul 4, dar nu mai mult.

Spre uimirea mea, după câteva zile, prietenul meu cu părul cărunt a reapărut. E drept că venea doar o dată pe zi, dar era bine și așa. Îmi aducea mâncare, mă răsfăța și îmi povestea tot felul de întâmplări cu pisici și câini. Mi-a cumpărat și un cadou, o minge mică, portocalie, care mi-a plăcut mult. Pisicile din jur, prietenele mele: Dă-mi și mie (cerea tot timpul mâncare), Pasta (cu coada în formă de spaghetti), Pinguin (o pisică neagră cu o pată albă pe piept) se bucurau și ele de revenirea lui. Când mă striga, veneau toate, de parcă și ele se numesc tot Tula. Primeau și ele de mâncare, e drept, o porție mai mică.

De vreo săptămână nu m-am simțit bine, mă durea burta, nu aveam poftă de mâncare și eram din ce mai obosită, nu aveam chef să văd pe nimeni, nici pisici, nici oameni. Eram bolnavă. Când prietenul meu mă striga, nu răspundeam, stăteam pitită sub una din mașinile din parcarea blocului. Prietenul meu mă căuta cu disperare pe sub mașini. De câteva ori m-a și găsit și mi-a pus farfuria cu mâncare și apă sub mașină, dar eu nu mâncam, beam doar apă. Mă uitam cu drag la el și vedeam că era disperat, încerca să mă ajute. Speram să mă întremez și atunci aș fi ieșit la vedere.

Într-o bună zi, a adus cu el o femeie cu o cușcă pentru pisici. Nu știu cum ea m-a ademenit și în cele din urmă m-a blocat în cușcă. Plângeam și țipam, simțeam că vor să mă ducă la spital. Așa a și fost, m-au luat la Spitalul Veterinar. Prietenul meu cu părul cărunt era foarte trist. Eu nu mai plângeam și îl priveam cu drag. Când ne-au despărțit, din nou am început să plâng, cred că plângea și el. Mi-au pus o perfuzie într-o lăbuță, m-a durut tare. Mi-au dat și de băut, că de mâncat nu prea voiam. Eram foarte tristă și mă simțeam singură. Am înțeles că am probleme mari cu rinichii și nu prea am șanse să ies vie din spital. Prietenul meu m-a vizitat de câteva ori la spital, erau singurele clipe când mă simțeam bine. Tare aș fi vrut să mă vindec și să mă întorc în curtea vrăjită în care trăiam, să fug în întâmpinarea prietenului meu, să ne plimbăm împreună și să ne jucăm cu mingea portocalie. Starea mea se agrava pe zi ce trece, respiram greu. Am primit și sânge, și medicamente, dar în zadar. Nimic nu ajuta.

Ultima dată când prietenul meu m-a vizitat, am înțeles din privirea lui că se apropia sfârșitul, că mă vor adormi. Prietenul meu și-a pus capul pe capul meu și a început să plângă. Eu n-am vrut să plâng, ca să nu-l fac să sufere și mai mult. Nu știa ce să-mi spună și atunci mi-a venit ideea cu ce să-l consolez:

– Ascultă, căruntule, am dus o viață frumoasă alături de tine și îți mulțumesc, dar ca să nu fii trist în continuare, te sfătuiesc să-ți cauți un pisoi, să-i pui numele de Tula și atunci o s-o ai pe Tula pentru veșnicie…

Andrei Schwartz

05/06/2024

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

5 Comments

  • Andrea Ghiţă commented on June 13, 2024 Reply

    Foarte duioasă scrisoarea Tulei. Am întâlnit un caz asemănător: prietena mea scriitoarea Júlia Szilágyi a avut mulţi ani un motan pe nume Pamacs (pămătuf). După mulţi ani Pamacs a plecat din această lume şi, peste un timp Júlia a primit un pisoiaş, căruia i-a dat acelaşi nume şi se înţelege foarte bine cu el. Dar am şi o altă prietenă care şi-a pierdut motanul mult iubit şi i-a fost imposibil să-l înlocuiască.

  • Anca Laslo commented on June 13, 2024 Reply

    Ce rău îmi pare de Tula! Măcar n-a fost singură când s-a prăpădit ci a fost îngrijită și împreună cu prietenul ei căruia i-a dat un sfat bun. Era înțeleaptă!

  • gabriel+gurman commented on June 13, 2024 Reply

    Câtă dreptate avea Tula…
    Vezi, Andrei, așa e lumea, e deajuns sa transferi numele unui dispărut pe ”cartea de vizită” a altuia, ca rana din inimă să se vindece spontan.
    De aceea ceea ce ni se cere e să iubim o persoană până la moarte, dar nu și după…..
    GbM

  • Tiberiu Ezri commented on June 13, 2024 Reply

    In onoarea pisicii Tula asculta pe YouTube aria pentru doua pisici de Rossini.

  • Hava Oren commented on June 13, 2024 Reply

    Sigur că îmi amintesc că ai mai scris despre Tula. Povestea este foarte emoționantă, sunt convinsă că ați avut o relație deosebită.
    Întâmplarea face ca nu demult fiica mea a salvat patru pisoi nou-născuți care au fost aruncați. Împreună cu o prietenă i-a hrănit cu biberonul și doi au supraviețuit. Ți-aș fi oferit unul, dar au fost deja adoptați. Poți să-i vezi pe pagina ei de Facebook: Dina Oren Ostrovsky.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *