Număr vizualizări 25 ori
Monumentul din Bănişor – localitatea natală a tatălui meu, Emeric Székely, a bunicii mele Malka Fischman, de fapt a trei generaţii din această familie –îl cunoşteam cu mult înainte să fi vizitat această comună frumoasă, aşezată printre dealurile molcome ale Sălajului. L-am văzut pe una dintre fotografiile care supravieţuiseră Holocaustului, păstrate în albumul familiei, mărturie a vremurilor dinainte de tragedia care avea să spulbere existenţa personajelor surprinse într-o zi din vara anului 1942, în proximitatea acestui monument.
Atunci eram interesată mai degrabă de tinerii din poza de grup şi nu am dat atenţie semnificaţiei obeliscului de piatră din centrul comunei. Abia peste ani, când am vizitat Bănişorul şi am făcut şi eu o fotografie lângă monument, am citit înscripția: deviza Pro Patria şi numele fiilor comunei, patruzeci la număr, care pieriseră în Primul Război Mondial.
În vara lui 2019, de Sfânta Maria Mare (ziua comunei) am făcut primele filmări pentru documentarul Reveniri la Bănişor.[1] Cu acest prilej, din interviul cu Artemiu Vanca, inginer şi scriitor, un om dedicat istoriei localităţii sale natale al cărei cetăţean de onoare este, am aflat mai multe despre obeliscul din centrul satului.
Monumentul inaugurat în 30 august 1939, este creaţia sculptorului Carol Luka din Şimleu Silvaniei şi a fost realizat din donaţii publice (21.000 lei adunaţi din donaţii publice şi serbări organizate în acest scop). Există şi o fotografie făcută cu prilejul inaugurării, un instantaneu al sărbătorii la care bănişorenii veniseră îmbrăcaţi în costumele populare specifice locului, şi sculptorul, aflat în prin plan, surâde mulţumit către obiectiv.
Alături de unele nume cunoscute din amintirile tatei, Cadar şi Gordan, de câteva nume ale unor bănişoreni pe care i-am cunoscut personal, Chifor, Bolog, Tarba, pe listă am găsit încă un nume cunoscut: Farcaş.
Singura familie cu acest nume, în satul populat din moşi-strămoşi de români, era una evreiască. E drept că Aron Farkas, cel mai înstărit evreu din localitate, care avea casă în centrul comunei (vizavi de monument) îşi scria numele Farkas, după ortografia maghiară, dar asta nu m-a împiedicat să fiu încredinţată că Ioan Farcaş era o rudă de-a lui Aron, implicit… o rudă de a mea.
De ce? Pentru că Etelka (n. Fischman), sora cea mai mare a bunicii mele Malka, era văduva lui Aron Farkas. Nici tata şi nici unchiul meu, Laci, nu-şi aminteau de nenea Aron, decedat demult, dar tanti Etelka era o prezenţă cotidiană în vacanţele de la Bănişor.
Cercetările privind identitatea lui Ioan Farcaş le-am început acum doi ani, în vara lui 2024, cu scopul de a scrie un articol despre el.
Prima căutare am făcut-o în baza de date a Arhivelor Militare Ungare, cu privire la pierderile (militari decedaţi, răniţi sau căzuţi prizonieri) din Primul Război Mondial https://adatbazisokonline.mnl.gov.hu/adatbazis/a-magyar-katona-aldozatvallalasa-a-nagy-haboruban.
Nu am găsit niciun militar având numele Farcaş Ioan, însă căutând după localitatea de baştină, Alsóbán, (numele maghiar al localităţii Bănişor) am găsit trei fişe unde apărea Jenő Farkas. Toate trei par să vizeze aceeaşi persoană, din localitatea Alsóbán, deşi pe două apare ca având data naşterii 1893 şi pe cea de a treia anul 1892. Pe două dintre ele Jenő Farkas este menţionat ca prizonier pe frontul din Rusia, o dată în calitate de caporal titular, comandant de pluton, şi a doua oară în calitate de caporal glotaş (rezervist), comandant de pluton. A treia menţiune se referă la acelaşi Jenő Farkas, născut în 1893, la Alsóbán, caporal glotaş, comandant de pluton, prizonier în Italia, la Stilo, în Calabria.
Mi-am propus să aflu mai multe despre Jenő Farkas. Judecând după anul naşterii, presupuneam că era din generaţia bunicii mele și a fraţilor ei (născuţi în anii 1890). Putea să fi fost frate sau verişor cu Aron Farkas, soţul lui Etelka, sora cea mai vârstnică a bunicii mele Malka (n. 1901).
Prin bunăvoinţa lui Ladislau Gyémánt, distins istoric şi genealogist clujean[2], am obţinut câteva informaţii preţioase despre familia Farkas din Bănişor, extrase din registrele civile, întrucât nu s-a găsit niciun registru matricol evreiesc local din anii respectivi.
Aron Farkas (n. 1866 la Mănăstireni), căsătorit cu Berta Fischman (n. 1874 la Bănişor), a avut următorii copii înregistraţi la Bănişor: Márton 1896 – 1896, Klara n. 1897, Cecilia n.1899, Mor n. 1901; Szerena n. 1904 și Ferenc n. 1907.
Aron Farkas (n.1866, Mănăstireni) a fost căsătorit a doua oară cu Eszter[3] Fischman (n.1892, la Bănişor).
Dat fiind că cea de a doua soţie a lui Aron era născută în 1892 şi că la Bănişor nu a trăit o altă familie Farkas, am presupus că Jenő (Ioan de pe monument) a fost un fiu din prima căsătorie a lui Aron Farkas. Născut în 1892 sau 1893, el nu apare în registrele matricole civile, întrucât acestea au fost introduse abia în 1895. Ipoteza e confirmată şi de litera A, iniţiala a tatălui, trecută pe monument. Aron Farkas, avea 29 de ani, la naşterea fiului său, iar soţia sa Bertha (n. Fischman) avea 18 sau 19. Aceasta din urmă era probabil o mătuşă de-a bunicii mele. În concluzie, Jenő Farkas, înscris pe obeliscul eroilor din Bănişor, este chiar rudă cu mine.
Pentru a înţelege mai bine parcursul lui Jenő Farkas şi a clarifica cele două menţiuni privind prizonieratul în Rusia, am căutat mai multe informaţii despre Regimentul de Infanterie 51 din armata austro-ungară. Iată rezumatul celor găsite într-o lucrare dedicată regimentelor maghiare din Primul Război Mondial[4]:
Regimentul de infanterie nr. 51 din Cluj, care recruta militari din comitatele Cluj şi Sălaj, a trecut prin botezul focului în 1914, în bătălia de la Złota Lipa și a luat parte la încleştarea eroică în care Corpul 12 și Divizia 11, cu 26 de batalioane, au înfruntat 48 de batalioane rusești. Au urmat lupte grele la Lemberg, Chyrow,[5] şi Przemyśl, cu pierderi foarte mari (circa 3400 de oameni în 2 luni).
În noiembrie 1914, regimentul a fost transferat în Polonia Rusă, unde a luptat până la ofensiva de primăvara lui 1915, participând apoi la traversarea Vistulei și Bugului și la luptele grele din jurul Baranoviciului.
În mai 1917, regimentul a fost mutat pe frontul italian, participând la a 10-a și a 11-a bătălie de pe Isonzo[6], iar în toamna aceluiaşi an a luat parte la marea ofensivă de la Tolmein (Caporetto)[7].
În 1918, Regimentul 51 a ajuns pe frontul francez, în poziția de la St. Mihiel[8], unde s-a confruntat cu francezii și americanii și a rezistat vitejeşte. Un batalion a fost detaşat pe frontul din Tirolul de Sud unde a luptat împotriva sârbilor. În total, Regimentul 51 Infanterie a obţinut 28 de medalii de aur pentru vitejie.
Cunoscând cele de mai sus, am încercat să reconstitui, cât de cât, ce s-a întâmplat cu tânărul Jenő Farkas din Bănişor în timpul Primului Război Mondial.
Dintr-un anunţ publicat în numărul 11, din martie 1914, al publicaţiei Magyar vaskereskedő (Comerciantul maghiar de fierărie)[9], aflăm că Jenő Farkas din Bănişor, în vârstă de 21 de ani, cu experienţă în domeniul negoţului de fierărie, coloniale şi mărunțișuri, cu ridicata şi cu amănuntul, caută loc de muncă începând din 1 aprilie. De aici deducem că, probabil, Jenő Farkas ori îşi făcuse deja stagiul militar obligatoriu, ori nu se aştepta să fie luat în armată.
Planurile sale au fost însă zădărnicite de izbucnirea Primului Război Mondial şi decretarea mobilizării generale (31 iulie – 1 august 1914). A fost înrolat în Regimentul 51 Infanterie şi trimis pe frontul din Galiţia, cu gradul de caporal titular. Cel mai probabil, a căzut prizonier peste doar câteva luni, în bătăliile crâncene de la Złota Lipa şi Lemberg unde au avut loc pierderile cele mai grele.
Acest fapt este confirmat de indicativele fişelor sale din baza de date ale pierderilor: VL 461/16 şi VL 498/16[10] care fac referire la pierderile din 1914, publicate în 1915. În aceste fişe este înscris numele, gradul, funcţia, anul şi locul naşterii, precum şi faptul că a căzut prizonier în Rusia.
Cele două fişe par să vizeze acelaşi prizonierat. (Era extrem de mică probabilitatea să evadezi din prizonieratul rus, să ajungi din nou pe câmpul de luptă ca să fii capturat încă o dată.) Presupun că dublarea a apărut datorită reorganizărilor şi raportării din partea a două companii diferite, nr.3 şi nr.1.
Cea de a treia fişă, care poartă indicativul VL 649/13 şi cuprinde informaţii despre pierderile din 1917-1918[11] ne dă informaţia că Jenő Farkas a căzut prizonier pe frontul italian la Stilo, Calabria. Soarta lui nu a fost singulară. După Revoluţia Rusă şi Tratatul de Pace de la Brest-Litovsk, lagărele de prizonieri s-au desfiinţat şi mulţi prizonieri au fost lăsaţi să plece. Totuşi, ei nu au fost consideraţi demobilizaţi, ci direcţionaţi într-un centru de triere, înregistraţi, examinaţi medical, echipaţi şi trimişi înapoi la unitate[12].
În 1917 Regimentul de Infanterie nr.51 lupta pe frontul italian. E foarte probabil că şi Jenő Farkas a fost trimis aici şi a luat parte la încă o bătălie crâncenă, străpungerea de la Tolmein (Caporetto). Probabil că atunci a căzut prizonier şi a fost trimis la muncă în diferite zone ale Italiei[13].
Pe fişa de pierderi apare Stilo Calabrien, Italien. Nu am găsit nicio referire pe Internet la un lagăr de prizonieri în localitatea Stilo din Calabria. Poate că erau grupe de prizonieri trimişi la munci în sudul Italiei… Nu ştiu ce s-a întâmplat mai departe cu Jenő Farkas, doar că apare pe lista bănişorenilor pieriţi în Primul Război Mondial. Nu ştiu pe ce cale a ajuns această veste în satul lui natal… Ştiu însă că prizonierii nu au fost eliberaţi de îndată după terminarea războiului[14]. E posibil ca Jenő Farkas să-şi fi sfârşit zilele pe pământul italian, suferind de malnutriţie, sau a căzut victimă gripei spaniole, chiar în drum spre casă…
În concluzie, Jenő Farkas, născut în 1893 la Bănişor, comitatul Sălaj, s-a numărat printre fiii satului care şi-au pierdut viaţa în Primul Război Mondial, bine-meritându-şi locul pe obeliscul dedicat eroilor locali.
E interesant de remarcat că pe monumentul eroilor ridicat în 1939, în România Mare, sub egida Pro Patria sunt înscrişi bănişorenii care au murit în Primul Război Mondial, luptând în armata chezaro-crăiască. Şi nu e demirare. Ei sunt eroii locului lor de baştină, ai patriei restrânse în care trăiau din moşi-strămoşi. Au fost jeliţi şi onoraţi de familii, de prieteni, iar consătenii le păstrează memoria cu evlavie de mai bine de un secol.
În această vară se împlinesc 87 de ani de la ridicarea elegantului obelisc din centrul comunei Bănişor şi, la iniţiativa lui Artemiu Vanca, de Ziua Eroilor 2026 se va lansa un volum dedicat celor înscrişi pe acest monument, o carte unde îşi vor găsi locul scurte biografii ale eroilor şi familiilor lor.
Bănişorul îşi cinsteşte eroii şi, spre deosebire de alte localităţi din Transilvania (şi nu numai) unde monumentele dedicate eroilor din Primul Război Mondial au fost demolate sau mutate în cimitir pentru a face loc altor construcţii, frumosul obelisc inaugurat în 1939 rămâne un obiectiv emblematic. Sunt emoţionată că printre eroii cinstiţi astfel se numără şi o rudă de-a mea: caporalul evreu Jenő Farkas sau Ioan Farcaş aşa cum l-au pomenit consătenii lui români, în vremurile când antisemitismul bântuia cu virulenţă în România [15].
Foto credit: Artemiu Vanca, Iosif Stoica, Andrea Ghiţă
Articol realizat şi cu asistenţă digitală AI
Andrea Ghiţă
[1] Reveniri la Bănişor https://www.youtube.com/watch?v=_wA4u7eMz70
[2] https://ro.wikipedia.org/wiki/Ladislau_Gy%C3%A9m%C3%A1nt
[3] Probabil prenumele oficial al lui Etelka. Toți evreii aveau un nume oficial diferit de cel folosit acasă. Bunica mea, Malka, avea prenumele oficial Margit, mătuşa Golda avea prenumele oficial Olga.
[4] https://magyarezredek.hu/online-viewer-webapp/onlineviewer/12732#page/181/mode/1up/search/51
[5] Astăzi Lviv și Khyriv,
[6] https://ro.wikipedia.org/wiki/B%C4%83t%C4%83liile_de_la_Isonzo
[7] https://ro.wikipedia.org/wiki/B%C4%83t%C4%83lia_de_la_Caporetto
[8] https://en.wikipedia.org/wiki/Battle_of_Saint-Mihiel
[9] Magyar Vaskereskedő, 1914. január-július (14. évfolyam, 1-26. szám) | Arcanum Newspapers
[10] VL – prescurtare de la Verlustliste (listă de pierderi)
[11] Sensul codificării mi-a fost relevat de AI (Fişele care încep cu 6 se referă la anii 1917-18)
[12]https://en.wikipedia.org/wiki/World_War_I_prisoners_of_war_in_Russia#:~:text=Map%20of%20Europe%20showing%20the,which%20fought%20against%20the%20Bolsheviks.
[13]https://www.academia.edu/115624516/Austro_hungarian_prisoners_of_war_and_their_employment_in_the_italian_hinterland_1915_1920_
[14] https://real-phd.mtak.hu/827/3/keglovich_rita_theses.pdf
[15] Fuseseră adoptate legile antievreieşti ale Guvernului Goga Cuza (1934-1938) şi era o atmosferă generală impregnată de antisemitism.
