Număr vizualizări 14 ori

În aparenţă, subiectul de mai jos este de interes strict religios. Promit că nu mă voi aventura cu glume ieftine legate de obiceiul devenit pentru mulți literă de lege.

Practica circumciziei la bărbat e curentă la evrei şi musulmani și, deşi există diferenţe între prescripţiile celor două religii, în ambele cazuri este o obligaţie religioasă provenită din Vechiul Testament, respectiv din Coran. Şi cu toate acestea practica ei are aspecte medicale şi etice de primă importanţă.

Importanţa majoră a circumciziei în zilele noastre, nu numai în ţările musulmane și în lumea iudaică, stă la baza deciziei mele de a readuce în discuție acest subiect.

O scurtă privire istorică

Spuneam că circumcizia e considerată primul act chirurgical din istorie, deşi ne putem referi și la excizia coastei lui Adam pentru a o crea pe Eva și la sursele istorice medicale care amintesc trepanaţia craniană din antichitate, efectuată pentru a alunga duhurile necurate.

Şi totuși, circumcizia la bărbat are o vechime considerabilă. O eroare provenită din necunoaşterea izvoarelor istorice atribuie iudaismului premiera circumciziei ca un act pur religios, pentru a diferenţia pe evrei de popoarele din jur. În realitate, practica circumciziei datează din secolul XXIII î.e.n., din Egiptul antic. Dar cum acest fapt istoric este uitat demult, se consideră că introducerea circumciziei la bărbat (brit mila) aparţine religiei mozaice. Proceduea e efectuată de un mohel, un bărbat religios care a primit o pregătire sumară, diferită de la caz la caz, dar în Israel Ministerul Sănătăţii eliberează certificate care atestă pregătirea individului pentru a efectua intervenţia, după ce acesta a terminat un curs special.

Religia islamică a preluat această prescripţie, doar că ea se practică în primii ani ai vieţii băiatului, spre deosebire de circumcizia iudaică făcută în a opta zi a după naştere (cu excepţia unor contraindicaţii medicale, de exemplu icterul nou-născutului).

Mult mai târziu, practica circumciziei a fost preluată și de alt culturi, aşa încât aîn zilele noastre o mare parte a bărbaților americani sunt circumcişi, deși procentul nou-născuților americani care au trecut această intervenție a scăzut de la 54% în 2012 la 49% în 2022.

În Europa de astăzi practica circumciziei la bărbat e foarte controversată. Țările europene cu un procent mai mare de circumcizii la bărbați sunt Suedia, Finlanda, Danemarca și Olanda. Dar în Suedia, de exemplu, chirurgul trebuie să fie asistat de un anestezist sau de o asistentă medicală calificată.

În ultimii ani Germania şi Danemarca au devenit scena unei polemici zgomotoase legate de încercările de a interzice circumcizia la minori pe motivul că ea încalcă drepturile omului, minorul fiind incapabil de să-şi dea consimțământul. Mai mult, numeroase articole medicale pun avantajele circumciziei sub un enorm semn de întrebare, anulând argumentele medicale în favoarea procedurii.

Prin urmare subiectul circumciziei la bărbat nu poate fi limitat la aspectele sale religioase şi el se cere tratat într-un cadru mult mai larg.

Probleme medicale legate de circumcizie

Precum spuneam, în lumea iudaică circumcizia la bărbat are o origine pur religioasă, dar pe parcursul istoriei ea a căpătat nuanţe complet diferite. Celebrul medic medieval Maimonides (Rambam) vedea în circumcizie un act binefăcător. El presupunea că reduce satisfacţia sexuală a bărbatului, diminuând impusul sexual și tendinţa la acte violente, nepermise de societate.

Și literatura modernă aduce argumente în favoarea circumciziei. Efectuată sub anestezie minimă (o cremă analgetică), circumcizia nu produce suferinţă nou-născutului. Iar blocul nervului penian dorsal, aplicat la copiii mai mari, este foarte eficient şi fără efecte secundare. Excizia prepuţului duce la o scădere de 50% a transmiterii maladiilor venerice, în special SIDA, o scădere a frecvenței cancerului de col uterin la femeile care au ca parteneri bărbaţi circumcişi și eliminarea de facto a cancerului penian. Herpes genital și trichomonas vaginal apar mult mai rar la cuplurile unde bărbatul e circumcis.  În plus, circumcizia reduce de 10 ori (!) frecvența infecţiilor urinare la copii şi foarte probabil reduce numărul de cazuri de fimoză şi balanită.

Argumentele celeilate părţi

1. Prima teorie subliniază nu numai inutilitatea medicală a acestei operații, ci şi incidenţa complicaţiilor și accidentelor. Se vorbește despre influenţa nefastă a circumciziei asupra calităţii activităţii sexuale a cuplului şi la pericolele intervenţiei. Însă literatura de specialitate tinde să demonstreze contrarul.

Studiile arată că circumcizia nu reduce satisfacţia sexuală a cuplului și se pare că ea contribuie la prelungirea actului sexual şi îndepărtarea momentului ejaculării. Complicaţiile şi accidentele sunt rarisime, doar 10 din 200.000 de proceduri necesită intervenţii chirurgicale ulterioare. Principala complicaţie la nou-născuţi, hemoragia, apare în 0.34% din cazuri – spune un studiu israelian. Mortalitatea este de 1 la 500.000 de intervenţii şi e rezultatul ignorării contraindicaţiilor procedurii. Incidenţa complicaţiilor creşte pe măsura înaintării în vârstă, ceea ce accentuează importanţa efectuării procedurii cât mai devreme.

În 1994 am publicat, împreună cu un grup de clinicieni, o statistică bazată pe aproape 2.900 de circumcizii efectuate în marea majoritate a cazurilor pe emigranţi din fosta Uniune Sovietică, pentru care această procedură făcea parte din procesul de trecere la iudaism. Procentul total de complicaţii postoperatorii în acest grup (care cuprindea pacienţi de vârste diferite, până la 64 ani!) a fost de 1.75%, dintre care peste o jumătate erau hemoragii care nu au necesitat  încă o intervenţie chirurgicală.

2. Adoua teorie susţine că circumcizia la bărbat este incompatibilă cu egalitatea între sexe. Inegalitatea e estetică, etică și socială, întrucât nu există o indicaţie similară pentru femei. Absurditatea aceste teze e evidentă. Ea poate aduce în discuţie inegalitatea dintre sexe provocată de absenţa menstruaţiei la bărbaţi (la care oponenţii circumciziei răspund cu un argument corect și anume că ciclul menstrual e un fenomen natural, pe când circumcizia se bazează pe o decizie umană). Dar fără discuţie că luând în consideraţie avantajele medicale ale circumciziei pentru ambele sexe, argumentul inegalităţii sociale pare cam şubred. În plus, aşa-zisa circumcizie la femei, o practică existentă în lumea musulmană și în anumite comunităţi africane, e extrem de periculoasă, duce la infirmităţi ireversibile și are la origine interesul inept al bărbatului de a micşora satisfacţia sexuală a partenerei sale. De aceea din acest punct de vedere orice încercare de simetrie între cele două sexe e sortită eşecului.

3. A treia categorie de argumente împotriva circumciziei la bărbaţi e cea mai subtilă. Ea se referă la drepturile fundamentale ale omului. Integritatea corporală face parte din principiul autonomiei individuale, iar circumcizia este un act ireversibil bazat pe consimţământul părinţilor, fără că minorul să-şi poată exprima părerea.

Acest argument ar avea o bază serioasă, dacă ar fi numai un act estetic. Dar, precum spuneam, circumcizia este benefică pentru cel în cauză, reduce morbiditatea și mortalitatea ulterioară şi are o influenţă pozitivă și asupra viitoarei partenerei sexuale. Apărătorii principiului circumciziei argumentează că în societatea modernă părinţii iniţiază diverse intervenţii asupra copiilor lor pentru a le îmbunătăţi aspectul estetic: proceduri cosmetice, procedee ortodenţiale, administrarea de hormon de creştere, extirparea degetelor supranumerare, etc. În toate aceste cazuri pacienţii sunt minori și chiar dacă înţeleg indicaţia actului invaziv, nu au dreptul legal de a accepta, responsabilitatea este a părinţilor. Circumcizia poate fi încadrată și ea în categoria intervenţiilor indicate spre folosul minorului, fără a fi nevoie de acceptul său formal.

O reîntoarcere la religie și filozofie.

Cu atâtea argumente şi contraargumente medicale şi etice, am putea uita cu uşurinţă că originea circumciziei, aşa cum o percepem astăzi, e pur religioasă. De aceea proponenţii democraţiei liberale aduc în discuţie dreptul guvernelor naţionale de a accepta sau de a interzice practici intervenţioniste cu caracter religios.

Isaiah Berlin, cunoscutul teoretician social şi politic (1909-1997), defineşte două poziţii filozofice opuse. Monismul admite numai acele credințe și practici care promovează regalitatea și care nu îngrădesc dreptul la alegere liberă, pe când pluralismul tolerează practicile aşa-zise nonliberale, de tip religios și cultural, în virtutea diferenţelor inerente dintre diversele grupuri etnice, religioase şi culturale.

De aici provine dicotomia în privința circumciziei practicate la nou-născuţi şi copii de vârstă fragedă – conflictul între dreptul individului de a-şi manifesta apartenenţa religioasă și obligaţia societăţii de a-şi apăra membrii de pericolul impunerii unei practici cu care viitorul adult ar putea să nu fie de acord.

Curentul liberal democratic susţine că a permite libertatea de hotărâre a fiecăruia înseamnă, de fapt, apărarea drepturilor şi libertăţilor individuale și de aceea societatea trebuie să se supună hotărârii individului, care, în cazul circumciziei rituale, este reprezentat de părinţii săi.

Limita pluralismului este preţul pe care trebuie să-l plătească societatea în cazul acceptării deciziei individului. De exemplu, refuzul părinţilor de a-şi vaccina copiii depășește limitele pluralismului, întrucât aceasta poate afecta sănătatea întregii societăţi.

Rolul medicului în procesul de deciziei a efectuării circumciziei rituale

Medicul zilelor noastre este pus în faţa unui fapt implinit: decizia părinţilor de a circumcide noul născut. La baza ei pot sta raţiuni religioase, etice, medicale sau chiar estetice. În aceste condiţii medicul trebuie să respecte legislaţia locală și să ofere ajutorul necesar în cazul în care actul e legal și părinţii au nevoie de sprijin.

Atitudintea medicului faţă de actul circumciziei se bazează în primul rând pe aspectul etic și moral al intervenţiei. La nevoie, medicul e dator să discute acele aspecte etice care pot influenţa decizia părinţilor, plecând de la premisa că decizia părinţilor este luată în purul interes al copilului. Rolul său este să descrie pe larg şi pe înţelesul laicului avantajele și pericolele circumciziei, oferind părinţilor informaţiile necesare pentru luarea unei decizii corecte. Datele din literatură arată că circumcizia făcută de un medic calificat are un procent mult mai mic de complicaţii decât cel efectuat de o persoană fără studii medicale. Doar un medic poate stabili cu certitudine o contraindicaţie medicală şi numai el poate rezolva un caz de hemoragie după circumcizie. În sfârşit, medicul trebuie să se asigure că ambii părinţi sunt de acord cu efectuarea circumciziei. Dacă nu, decizia finală va fi luată de o comisie de etică.

Iar pentru cine cunoaște semnatarul acestor rânduri, decizia de a încheia discuția unei teme extrem de serioase cu o glumă nu va veni ca o surpriză.

Un pacient vine la medic.

– Vă rog să mă castraţi!

– Ce ţi-a venit, domnule?

– Vă rog foarte mult! Am mare nevoie.

– Totuşi trebuie să existe o explicaţie pentru o asemnea hotărâre…

– Nu vă pot spune, ăsta e marele meu secret şi pentru nimic în lume n-aş vrea ca povestea asta să ajungă la urechile cuiva din familia mea!

– Dacă trebuie, trebuie!

După operaţie, chirurgul îl întreabă pe pacient:

– De ce ai făcut asta? Acum că operaţia a trecut, cred că mi te poţi destăinui. Ești tânăr, frumos, în plină vigoare… Ai toată viaţa înainte, ai fi putut avea oricâte femei ai fi vrut. Spune-mi, pentru ce ai avut nevoie de o asemenea intervenţie mutilantă şi definitivă?

– Domnule doctor, cred că aveţi dreptate. Acum nimeni nu-mi mai poate sta în cale! Ei bine, acum o săptămână m-am căsătorit cu o evreică și ei au obiceiul…

– Atunci, trebuia să-ţi faci circumcizie!

– Și eu cum am spus?!

Gabriel Ben Meron