Au trecut trei ani de la sosirea în Ţara Sfântă şi, potrivit părerii unor rude şi colegi “clitarea” noastră era încheiată. Definitivaţi la mari instituţii, aveam un automobil şi părăsisem centrul de absorbţie din Kiriat Yam, pentru noul nostru apartament cumpărat în Haifa.

Cu toate acestea, în scopul unei aprecieri obiective a locului unde ne situam în ierarhia societăţii din oraşul de reşedinţă, am început să ne comparăm cu o familie “de referinţă” – ca să mă exprim aşa – adică cu o familie realmente virtual, dar având aceleaşi profesii, experienţă, abilităţi profesionale şi de creativitate…

În acest scop am adoptat o serie de “criterii sociale comparative”, mai curând meschine decât spirituale, dar bazate categoric pe realităţi statistice.

Astfel, apartamentul nostru, situat aproape de nivelul mării, avea o suprafaţă de numai 80 de metri pătraţi.

Spre comparaţie, apartamentul familiei de referinţă avea o suprafaţă de aproximativ 150 de metri pătraţi şi era plasat pe muntele Carmel, unde vara temperatura depăşea rareori 28 de grade.

În mod similar, unica noastră maşină de 1.3 litri se afla pe o poziţie inferioară în comparaţie cu cele două automobile aparţinând familiei virtuale de referinţă.

Am devenit conştienţi că pentru a atinge standardele familiei de referinţă ne aşteaptă câţiva ani buni de muncă intensă!

În acel moment am fost confruntaţi cu una din deciziile grele pe care integrarea în Ţara Sfântă le impune bietului imigrant.

O primă opţiune era adoptarea unei vieţi austere şi concentrarea tuturor resurselor materiale pentru achiziţionarea “locuinţei de referinţă”, care ar fi asigurat fiecărui copil o cameră de studiu într-o perioadă critică pentru viitorul lor, şi care ar fi fost plasată în proximitatea şcolilor de elită: Liceul Real, Tehnionul şi Universitatea.

O a doua opţiune consta în amânarea acestei himere în scopul de a vedea ceva din lumea largă, petrecându-ne concediile (la fel ca familiile de referinţă!) prin Paris, Londra, Jungfrau sau Bangkok, în perioada în care condiţia fizică ne permitea acest efort…

Bar-mitzva mezinului şi iminenţa stagiului militar pentru fiul cel mare pledau de asemenea, potrivit canoanelor sociale ale vremii, pentru o excursie în “hul”, cum se spune străinătăţii în limba bibliei!…

Am decis pentru o soluţie de compromis. Vom închiria pentru câţiva ani un apartament echivalent celui de referinţă şi vom petrece măcar două vacanţe în Europa.

 

Cetatea eternă

În concediul premergător recrutării băiatului, am zburat cu Alitalia la München, cu o scurtă întrerupere la Roma.

În cele trei zile acordate Cetăţii Eterne, traversând podul Sant Angelo, am vizitat Catedrala Sf. Petru şi Colosseum, trecând şi prin celebrele pieţe popularizate de cinematografia vremii: Piazza Navona, Piazza di Venezia, Piazza del Popolo, şi desigur Piazza di Spagna.

Fontana di Trevi ne-a amintit de clasica peliculă “La dolce vita” regizată de Fellini, cu frumosul Mastroianni şi voluptuoasa Anita Ekberg aruncându-se în fântâna amintită…

Traversăm Forumul Roman, poate cel mai important obiectiv arheologic din lume, situat acum între Piazza Venezia şi Colosseum, şi gândurile mă poartă cu trei milenii în urmă, când această vale cuprinsă între Campidoglio şi Quirinal, denumită iniţial Cloaca Maxima, a devenit centrul social şi politic al unuia din cele mai mari imperii ale antichităţii.

Puţin la nord se află Forumul lui Traian, unde vestita Columnă era din păcate înconjurată de schele, în vederea unor reparaţii.

Am văzut pe îndelete Columna lui Traian abia în anul 2000, la muzeul Victoria & Albert din Londra, într-o sală cu reproduceri după marile sculpturi ale lumii, denumite în engleză “casts”.

Columna amintind victorile militare ale romanilor asupra Daciei, din anii 101-106 e.n., trezeşte în noi sentimente care se referă la primul capitol al vieţii noaste, petrecut cu numai 20 de ani în urmă pe teritoriul de referinţă al monumentului… Pe una din cele 23 de circumvoluţiuni ale bazoreliefului, am încercat (în Londra!), să identific figura puţin probabilă a unui străbunic din Cohorta Judaică, care, după surse neconfirmate până în prezent, ar fi trecut Dunărea spre Dacia Felix în perioada respectivă.

Cu această ocazie, printr-o asociaţie explicabilă de idei, Columna lui Traian mi-a adus din ascunzişurile tainice ale memoriei excursiile mele din Bucegi, culminând cu acel magnific traseu care, pornind din Buşteni, urcă la cabana Caraiman prin Jepi, urmând Babele, Omul şi de acolo fantastica coborâre spre Transilvania, prin Hornuri, cabana Mălăieşti şi în final staţiunea Bran.

Suntem pe malul Tibrului şi privim contrariaţi carabinierii înarmaţi postaţi în faţa sinagogii “Tempio Maggiore di Roma”, clădire construită în stil asiriano-babilionian şi inaugurată în anul 1904. A curs multă apă pe Tibru din anul 161 î.e.n. când Yehuda Macabeul a sosit aici pentru a solicita Romei protecţia contra lui Antiochus IV, data când se consideră începutul comunităţii evreieşti din metropolă…

Vizitând Roma în mai puţin de trei zile, am asociat pentru totdeauna emoţiile artistice cu durerile picioarelor. La Muzeul Vaticanului s-au adaugat şi cele ale gâtului – datorită deciziei papei Iulius II de a plasa o bună parte din capodopera picturii europene pe tavanul Capelei Sixtine…

În acelaşi context am fost confruntaţi de asemenea cu explicaţiile teologice acordate copiilor, privind subiectele abordate de Michelangelo pe pereţii renumitei capele. Geneza, Judecata Cea din Urmă şi mai ales Noul Testament erau noţiuni dificile pentru foştii elevi ai şcolii elementare din perioada ante-decembristă.

Mai puţin chestia cu Izgonirea din Rai şi Păcatul Ereditar despre care am rămas cu impresia că băieţii deţineau informaţii prealabile.

 

München, Innsbruck şi din nou Italia

La München ne-am plimbat pe Marienplatz, privind aglomeraţia din zona turistică, Catedrala şi Piaţa Primăriei. Alte şi Neue Pinakothek erau în renovare, dar am vizitat excepţionalul Muzeul Tehnic al oraşului. Admirăm giganticul arsenal de aparate care demonstrează elevilor germani legile fizicii – aparate pe care eu nu le-am avut la dispoziţie în timpul studiilor. Nu am încercat însă vreun sentiment de frustrare din acest motiv. Din contră, am apreciat fără modestie capacităţile noastre de înţelegere a fenomenelor stiinţifice exclusiv din schiţe teoretice desenate pe tablă…

Din capitala Bavariei, îmbarcaţi într-un Volkswagen Golf de culoare vişinie, am pornit spre sud, pe un itinerar care a inclus o parte din minunile naturii şi artei bătrânei Europe.

Piaţa Maria Tereza din Innsbruck, flancată de fantasticul perete de piatră al muntelui Nordkette, este o imagine care ne taie respiraţia.

Trecând în continuare prin Pasul Brenner şi stupefiantul Drum al Dolomiţilor, am ajuns la Cortina d’Ampezzo, unde am urcat cu telefericul maiestuosul masiv Tofana di Mezzo (3243 m.), privind impresionaţi extraordinara panoramă înconjurătoare şi Monte Cristallo aflat vis-ˆ-vis. Am părăsit cabina la penultima staţie, coborând o parte din dramaticele serpentine per pedes. Textul indicatoarelor întâlnite pe traseu au adus o notă de umor drumului, datorită asemănării cu limba română: “Attenzione caduta pietre!” sau săgeata către o scurtătura a drumului: “Scorciatoia în Cortina!”…

Am continuat drumul până la Veneţia, unde am navigat pe Canal Grande, ne-am odihnit la Basilica della Salute şi am fotografiat porumbeii din piaţa San Marco, inclusiv Palatul Dogilor.

Urmând seria unor oameni inteligenţi cum ar fi Galileo sau Goethe, ne-am urcat în “Campanile di San Marco”, cunoscutul turn roşu cu ceas înalt de 100 de metri, construit în secolul 15 de Frederick III. Am cumpărat aici (încă pe vremea liretelor!) un deschizător pentru sticle de bere cu emblema oraşului, dispozitiv pe care îl folosesc până în ziua de azi…

Am intrat şi în monumentala clădire în stil maur Tempio Maggiore Israelitico di Firenze, concepută în 1882 de arhitectul Marco Trevis. Acolo este montată şi o placă modestă din marmoră, în memoria celor 246 de evrei din Florenţa ucişi de nazişti…

În continuare, la muzeul Ufizzi din Florenţa, am admirat-o pe superba Venus în viziunea lui Botticelli. Am aflat ulterior că modelul renumitei picturi a fost domnişoara Simonetta Cataneo Vespucci, dragostea maestrului şi amanta unui nobil din familia de’ Medici…

Printre altele am primit şi o amendă de parcare în Piazza dei Cavallieri lângă Turnul înclinat din Pisa. Din păcate am părăsit oraşul de pe Arno şi provincia Toscana fără să plătesc suma respectivă până în ziua de azi …

În fine, am înnoptat la Portofino, privind intrigat nişte iahturi de lux aparţinând protipendadei libaneze şi ancorate în pitorescul golf al rivierei italiene, loc unde erau ferite de tirul beligeranţilor din Beirut!

A doua zi am admirat arhitectonica dantelată a Domului din Milano (sec. 14) din piaţa cu acelaşi nume şi am dejunat alături, în renumita Gallerie Vittorio Emanuelle II. Elegantul mall, construit în 1877, poartă numele primului rege al Italiei unificate.

 

Zăpezile eterne din Jungfrau

Continuând drumul pe malul lacului Como, am intrat pe seară în Lugano. Firmele sunt scrise tot în limba italiană dar preţurile, curăţenia şi ordinea arată categoric că ne aflăm în Elveţia! Promenada de pe malul lacului cu acelaşi nume, înconjurat de înălţimile Monte Generoso şi San Salvatore, ne-a lăsat amintiri de neuitat, ca şi o croazieră pe lacul amintit. Menţionez că orchestra vaporului, sesizând că un număr de pasageri provin din Ţara Sfântă, a inclus în program câteva melodii din repertoriul postului de radio Reshet Gimel!

Din acest loc memorabil, trecând prin tunelul St. Gotthard (16,4 km.), ajungem în cantonul Uri, la Andermatt (Hospental 1447 m.) localitate aflată în inima munţilor Elveţiei.

Dimineaţa, drumul nostru spre Interlaken prezintă două opţiuni dificile: pasul Susten sau Furca… Alegem ultima versiune şi abordăm serpentinele severe spre pasul Furca (2431 m.). Cerul plumburiu, peisajul auster, absenţa vegetaţiei precum şi prăpăstiile ameţitoare care mărginesc şoseaua dau (în ciuda priveliştii spectaculoase), o impresie oarecum sumbră.

Ajungem la gheţarul Ronului, unde intrăm în peştera albastră excavată în ghiaţă şi savant luminata. Ne întâmpină un urs prietenos, care, observând cu cine are de-a face, ne urează bun venit în ivrit…

În continuare traversăm pasul Grimsel, mai uman, poate datorită prezenţei brazilor, unde opresc automobilul acordând tinerei generaţii posibilitatea să alerge puţin prin zăpadă.

Continuăm drumul împreună cu râul Aare, trecem de Meirigen şi ajungem la punctul său de vărsare în lacul Brienz. După câţiva kilometri parcurşi pe malul nordic al pitorescului lac, intrăm în oraşul Interlaken, aflat pe limba de pământ care separă lacurile Brienz de Thun.

Dimineaţa vizităm Fosa Lautenbrunnen, privind cu admiraţie şi invidie generoasele cascade care ţâşnesc din piatra munţilor… Alături se află staţiunea de lux Wengen (1274 m.), în care se poate intra numai cu trenuleţul alpin, accesul auto fiind interzis…

Noi folosim însă Golf-ul vişiniu şi urcăm serpentinele spre Grindelwald (1034 m.), parcurgând pe jos spectaculoasa aşezare până la gheţarul Gletscherschlucht.

Am fotografiat cu această ocazie o bună parte din splendida panoramă care înconjoară localitatea, inclusiv indicatorul spre hotelul Silberhorn, cu inscripţia “glatt casher” (!), unul din locurile preferate ale aristocraţiei rabinice din întreaga lume.

În ziua următoare, trenul de munte Jungfraubahnen ne-a urcat în platoul Kleine Scheidegg (2061 m.), de unde am admirat magnifica privelişte a munţilor Eiger (4107 m.), Monch şi Jungfrau (4158 m.) care domină locul.

Nu departe, Jungfraubahnen intră într-un tunel săpat în munte continuând drumul până la gheţurile veşnice de la Jungfraujoch (3454 m), traseu pe care probabil îl vom lua în considerare cu ocazia unei călătorii ulterioare…

Apogeul acestei zile şi poate al întregii călătorii au fost cei câţiva kilometri parcurşi pe jos din platoul Kleine Scheidegg în direcţia muntelui Eiger, până la punctul unde am atins zăpada şi pereţii de ghiaţă ai masivului amintit mai sus. Contrastul dintre zăpezile eterne care acoperă înălţimile amintite, verdele păşunilor, cerul albastru şi soarele arzător de august, asociate cu priveliştea pitoreştilor localităţi rămase jos în vale, sunt fără îndoială imagini care nu se pot uita…

Din acest punct admirăm fără rezerve şi vârful Piz Gloria (Schilthorn – 2970 m.), cu vestitul restaurant rotativ, aflat puţin mai departe, pe celălat versant al defileului Lautenbrunnen. Aici s-a turnat în anul 1969 James Bond-ul “On Her Majesty’s Secret Service”, cu Diana Rigg, una din fostele mele simpatii din vremea când admiram la TV personajul Emma Peel…

***

În final am părăsit fantastica regiune alpină Bernese Oberland pentru Berna, unde bebeluşii au putut admira tramvaiele albastre care deservesc capitala elveţiană şi o paradă ecvestră a fermierilor din zonă.

Nu de mult, mai precis în iulie 2005, s-a împlinit un secol de la aşa-numitul “annus miserabilis” când Einstein, în vârstă de numai 26 de ani, a scris celebrele 5 articole incluzându-le pe cele despre teoria cuantică a luminii şi teoria relativităţii, lucrări care au schimbat fundamental fizica. Oficialităţile elveţiene au organizat cu aceasta ocazie o conferinţă ştiinţifică omagială şi au inaugurat în Berna aşa-numitul “traseu Einstein”, care include şi casa de pe strada Kramgasse, unde a locuit reputatul savant.

Cuvântarea de deschidere s-a numit: “100 de ani de relativitate” !

Neobişnuitul nostru itinerariu s-a încheiat la aeroportul din Zürich, unde am returnat automobilul Volkswagen Golf întorcându-ne acasă cu un avion al societăţii El-Al…

Am întrerupt atunci pentru aproape un deceniu drumurile spre Europa, deoarece în viaţa noastră au intervenit peregrinările profesionale prin America şi… ratele plătite pentru noul apartament “de referinţă” , aflat nu departe de clădirea Universităţii…

Theodor Toivi